marți, 26 aprilie 2022

Introducere la Rusia lui Putin

 

Anna Politkovskaia
Rusia lui Putin
Editura Meteor Press, 2022

traducere din engleză de Viorica Horga



Citiți un fragment din această carte.

*****
Introducere

Aceasta este o carte despre Vladimir Putin, dar nu în felul cum este el perceput în Occident; aici nu-l vom privi prin ochelari trandafirii.

De ce este atât de dificil de susținut punctul de vedere optimist atunci când te confrunți cu realitatea din Rusia? Deoarece Putin, un produs al celui mai sumbru serviciu secret al țării, nu a reușit să-și depășească originea și să înceteze să se poarte ca un locotenent-colonel din KGB-ul sovietic. El se mai ocupă și acum cu "aranjarea" concetățenilor săi dornici de libertate. Încă mai continuă să le sufoce libertățile, așa cum a făcut-o și înainte în cariera sa.

Cartea mai vorbește și despre faptul că nu toată lumea din Rusia este dispusă să accepte comportamentul lui Putin. Nu mai vrem să fim sclavi, chiar dacă lucrul acesta convine de minune Occidentului. Ne cerem dreptul de a fi liberi. Această carte nu face o analiză a politicii lui Putin. Nu sunt analist politic, sunt doar un om ca atâția alții din mulțimile de oameni care trăiesc în Moscova, Cecenia, Sankt Petersburg și în alte locuri. Aici sunt reacțiile mele emoționale, însemnările pe marginea unei vieți trăite în Rusia actuală. N-a venit încă timpul să stau deoparte, așa cum ar fi necesar pentru a putea analiza lucrurile fără pasiune. Trăiesc în prezent, notând pe hârtie ceea ce văd.

*

Note de pe coperta IV

O dezvăluire devastatoare a politicii președintelui statului rus, venită din partea celui mai radical jurnalist al țării. Putin este produsul celui mai sumbru serviciu secret al țării; el nu a reușit să-și depășească originea și să înceteze să se poarte ca un locotenent-colonel din KGB-ul sovietic, ocupându-se cu "aranjarea" concetățenilor săi dornici de libertate.

Jurnalista Anna Politkovskaia, premiată și admirată pe plan internațional pentru reportajele curajoase care au avut ca subiect predilect războaiele cecene, și-a îndreptat privirea scrutătoare și lipsită de îngăduință către omul care, până nu demult, era o figură îndrăgită a mass-mediei occidentale. Fost spion KGB, Vladimir Putin a fost numit președinte al Rusiei în 2000. Încă de la intrarea lui pe scena publică, s-a prezentat ca un conducător deschis, luminat, dornic să dezvolte relațiile cu Occidentul. Spre deosebire de mulți alți jurnaliști europeni și americani, Politkovskaia n-a avut niciodată încredere în imaginea de presă a lui Putin. Din poziția privilegiată pe care o ocupa, ea și-a propus să demonteze imaginea lui Vladimir Putin atât ca om, cât și ca brand, argumentând faptul că nu este decât un produs însetat de putere al propriului său trecut, incapabil să reziste impulsului de a suprima dreptul cetățeanului la libertate. Politkovskaia susține că Putin nu este acel tip de conducător pe care și l-ar dori majoritatea contemporanilor săi ruși. Pentru a-și ilustra teoria, ne descrie strânsoarea de fier a mâinii lui Putin din punctul de vedere al cetățenilor, a căror viață a fost afectată de acest tip unic de tiranie. Afaceri ale Mafiei, scandaluri în regiuni, corupție militară și judiciară, declinul intelectualității, tragica rezolvare a cazului creat de asediul terorist asupra unui teatru din Moscova - toate aceste subiecte constituie tema analizei nemiloase, dar întotdeauna umane, a Annei Politkovskaia. Descrierea aprofundată a instituțiilor civile nou-create, supusă privirii mai puțin iscoditoare a Vestului, n-ar fi putut veni într-un moment mai bine ales.

Anna Politkovskaia a acționat ca mediator în episodul tragic al asedierii unui teatru din Moscova, în timpul musicalului Nord-Ost. Recunoscută pentru rolul ei de apărătoare a drepturilor omului, direcție în care a mers până la a-și pune în pericol propria viață, a fost răsplătită cu numeroase onoruri internaționale. Pe 7 octombrie 2006, trupul curajoasei jurnaliste și scriitoare a fost găsit în liftul blocului unde locuia. Fusese împușcată în cap și în piept cu un pistol Makarov.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu