În ultimele 500 de milioane de ani au existat cinci extincții în masă, când diversitatea vieții pe Pământ a scăzut brusc și în mod dramatic. Oamenii de știință din toată lumea monitorizează în prezent cea de-a șasea extincție, despre care s-a spus că va fi cea mai devastatoare de la impactul asteroidului care a dus la dispariția dinozaurilor. De data aceasta, cataclismul suntem noi.
Într-un stil care este, în același timp, sincer, amuzant și plin de informații, Elizabeth Kolbert ne explică de ce și cum au alterat oamenii viața pe planeta Pământ, într-un mod în care nu a mai făcut-o nici o altă specie. Împletind date obținute în urma unor studii multidisciplinare, descrieri ale speciilor fascinante care au dispărut cândva și istoria extincției ca un concept de sine stătător, Kolbert ne oferă o relatare emoționantă și exhaustivă a disparițiilor care au loc chiar sub ochii noștri, demonstrându-ne că a șasea extincție este foarte probabil să devină cea mai importantă moștenire pe care o va lăsa omenirea, forțându-ne să regândim problema fundamentală despre ceea ce înseamnă să fii om.
Încă de mic am fost fascinat de filmele documentare în care erau prezentate animale de mult dispărute și cauzele pentru care acele reptile uriașe ori păsări monstruoase nu mai colindă pământul în zilele noastre. A șasea extincție, cu a ei copertă minunată (și ușor tragică în același timp), mi-a făcut cu ochiul încă de când am citit scurta ei descriere de pe site-ul editurii, pe care am transcris-o mai sus, așa că am cerut-o nu doar pentru recenzie, ci și pentru a-mi lărgi sfera de cunoștințe despre specii pe care nu le mai putem vedea decât sub forma unor schelete fragile expuse în marile muzee ale lumii, dar și despre acele vietăți care încă se mai luptă pentru supraviețuire, cel mai mare inamic al lor fiind... omul.
Acesta este poate cel mai crunt adevăr pe care, fie că-ți place sau nu, ajungi să-l accepți după ce întorci și ultima pagină a cărții. Noi înșine aducem planeta aceasta tot mai aproape de iminentul ei sfârșit, cu fiecare copac pe care îl tăiem, cu fiecare fabrică nouă construită, cu fiecare ambalaj aruncat cu nepăsare într-un colț de natură până atunci nepângărit, lucru pe care-l resimțim în fiecare zi prin intermediul fenomenelor meteorologice mereu schimbătoare, uneori chiar extreme, dar pe care prea puțini încearcă să-l evite.
Autoarea nu se sfiește să ne arunce aceste fapte în față și o face într-un mod destul de ironic, care poate că va atrage mai mult atenția celor vizați decât dacă ar fi tunat și fulgerat cu insulte. Mi s-a părut genială această abordare, care se resimte puternic în special în capitolul dedicat rinocerului de Sumatra, una dintre acele specii aflate în pragul extincției, numărul exemplarelor în viață fiind de ordinul zecilor; în acest capitol, oamenii, cei responsabili de starea cruntă în care se află aceste animale preistorice, încearcă din răsputeri să împiedice dispariția lor, recurgând la măsuri mai neconvenționale, cum ar fi inseminarea artificială... manuală a unei femele rinocer.
Surprinzător, având în vedere că nu le am deloc la suflet, capitolul care m-a marcat cel mai mult a fost primul, în care se discută despre broaște. Totul a fost descris atât de bine, de la diversitatea amfibienilor de pe planetă și boala misterioasă care decimează populația unei anumite specii de broaște din America de Sud, până la disperarea cercetătorilor de a le salva prin înființarea așa ziselor „hoteluri pentru broaște”, medii sterile, controlate mecanic, în care micile vietăți să-și desfășoare activitățile de zi cu zi sub ochiul strict al cercetătorilor care se chinuie din răsputeri să le salveze. Următorul pe listă a fost capitolul cu și despre lilieci (am aflat despre aceste mamifere zburătoare că iarna hibernează, lucru pe care nu-l știam până acum), care a fost șocant din mai multe puncte de vedere. Când se vorbește despre o specie pe cale de dispariție te gândești, involuntar, la cine știe ce specie exotică pe care nu ai cum să o întâlnești în alt loc decât la televizor, dar de această dată animalul în pericol este cea mai banală specie de liliac: cel mic, maroniu. Din nou, descrierile peșterilor cândva pline de „șoareci cu aripi” care au ajuns pustii în doar câțiva ani din cauza unei infecții ciudate m-au făcut să realizez cât de fragil este echilibrul vieții și cum fiecare acțiune a noastră poate avea consecințe majore pentru mediul înconjurător. Nu o să uit prea curând cele mai grăitoare trei poze din carte, toate din ani diferiți, cu aceeași peșteră, la început colcăind de lilieci și devenind tot mai goală pe măsură ce timpul trecea, ajungând ca în ultimul an al investigațiiolr să fie închisă de autorități, iar liliacul să fie declarat dispărut din statul respectiv.
Totuși, m-a enervat la culme cât de mult se îndepărta deseori autoarea de la subiect. De exemplu, în capitolul dedicat mastodontului american (care e un animal total diferit față de mamut, lucru pe care l-am învățat recent), ni se vorbește extrem de puțin despre specia în sine, subiectul principal fiind fosilele de mastodont, descoperirea lor și revoluția pe care acestea au iscat-o în comunitatea științifică a perioadei respective. A fost interesant să citesc despre cât de neîncrezători erau oamenii de atunci, însă mi-aș fi dorit să aflu mai multe despre mastodont și ce a dus la dispariția acestei specii.
A șasea extincție e cartea perfectă pentru orice entuziast al istoriei naturale și, într-o oarecare măsură, a biologiei. Structurată sub forma a 13 capitole, fiecare abordând problema dispariției unei anumite specii (mastodontul, amoniții, pinguinul arctic) și iminenta extincție a altora (rinocerul de sumatra, broaștele aurii) și ridicând nenumărate semne de întrebare vizavi de viitorul acestei planete și despre noi, ca specie. Îmi place să cred că autoarea a scris cartea ca pe un strigăt la trezire, un îndemn să facem ceva până nu e prea târziu și sper din tot sufletul ca mesajul ei să ajungă la cât mai mulți oameni.
PLUSURI
Stilul de scriere, întreaga carte fiind construită ca un documentar pe hârtie, imaginile mai mult decât grăitoare, ironia legată de toate dezastrele pe care le-am cauzat noi înșine și îndemnul la schimbare adresate tururor oamenilor.
MINUSURI
Salturile de la un subiect la altul, în cadrul aceluiași capitol, au făcut ca de multe ori subiectul central să fie ignorat.
RECOMANDARI
Pasionaților de biologie și istorie naturală, fanilor documentarelor difuzate pe Discovery/National Geographic/Animal Planet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu