„Viitorul însemna lucruri, atât bune, cât şi rele, lucruri pe care trebuia să le aştepţi, cum ar fi venirea verii (bună), stagiul militar de la sfârşitul lui august (purgativ); Târgul Gâştei din octombrie (grozav); ziua focului de tabără (bună dacă scăpai întreg) şi Crăciunul, care era de Crăciun.”
Nu-i aşa de rău să lucrezi într-o fabrică de biciclete, îmi zic. Cui nu-i plac bicicletele? „Eu fac biciclete” sună a ocupaţie nobilă, în ton cu „repar telefoane” sau „confecţionez mărţişoare”. Să fii strungar sună cumva mai neplăcut, dar, dacă te concentrezi asupra finalităţii eforturilor tale, complexele de inferioritate nu îşi au locul.
Urmând iniţial cariera tatălui, Alan Sillitoe a lucrat, de la 14 ani, în producţia mult-râvnitelor biciclete Raleigh. Sănătatea precară l-a îndepărtat, după 21 de ani, de munca fizică, însă alegerea de a scrie în vederea publicării s-a petrecut cu lentoare, iar munca la primul roman, Sâmbătă seara, duminică dimineaţa, a început la 27 de ani, în 1955. Publicat în 1958, romanul a fost clasat de critică drept una dintre producţiile curentului Angry Young Men, etichetă care l-a nemulţumit pe Sillitoe (furia, atâta cât există în carte, rareori porneşte dinspre protagonist). Acesta a scris şi scenariul ecranizării în regia lui Karel Reisz, care urma să-i aducă faima actorului Albert Finney.
Întors din cel de-al Doilea Război Mondial, Arthur Seaton îşi împarte săptămâna în munca la strung, odihnă în camera împărţită cu fraţii lui şi distracţia nopţii de sâmbătă. Poate înghesuiala din propria locuinţă, poate ziarele şi discuţiile cu colegii de serviciu îl fac excesiv de sensibil cu privire la propria clasă socială şi la limitările ei inerente.
Întreaga poveste e construită în jurul idilelor sale cu două femei căsătorite – Brenda, pe care o vreme o iubeşte, şi Winnie, sora Brendei, care îl atrage ocazional, pentru limba ei ascuţită şi lipsa completă de asemănare cu prima. Beţiile din weekend se încheie, invariabil, în patul uneia dintre ele. Soţii celor două sunt, pe potriva femeilor, tipologii opuse: Jack, soţul Brendei, coleg de serviciu al lui Arthur, se arată enervant de împăciuitor şi de mulţumit de viaţa sa; Bill al lui Winnie, soldat, nu apucă să petreacă foarte mult timp acasă, însă profită de permisii pentru a-l hăitui pe Arthur, care, într-un final, va extrapola pericolul şi violenţa la care s-a expus voluntar asupra existenţei umane.
Foarte interesante sunt pasajele în care Arthur meditează asupra avantajelor de a lucra într-o fabrică: „În clipa în care ieşeai pe porţile fabricii nu te mai gândeai deloc la munca ta. Dar cel mai ciudat lucru era că nu te gândeai la muncă nici atunci când stăteai lângă maşina ta. [...] Dacă maşina ta mergea bine - motorul torcea lin, opririle erau exacte, calibrarea era bună - şi te mişcai într-un ritm favorabil, deveneai fericit. Începeai să visezi cu ochii deschişi tot restul zilei.” Pentru un tip isteţ, acele ore de visare se transformă în timp de calcule şi planuri, de rememorări atente.
Într-un punct, Sillitoe îşi lasă personajul să comită o enormitate: „Războiul era un lucru minunat din multe puncte de vedere, dacă te gândeai la toţi oamenii din Anglia pe care îi făcuse fericiţi. Atâta lucru pricep şi eu, se gândi Arthur.” Are în vedere salariile mizere ale muncitorilor din perioada interbelică, în comparaţie cu sumele considerabile pe care ajunseseră să le câştige aceştia, în Anglia, spre finalul anilor ‘40. Arthur îşi permite toată băutura pe care o poate consuma în timpul liber; probabil că şi-ar permite şi un televizor, dacă şi l-ar dori. Mai mult spaţiu, o casă proprie sunt lucruri la care nici nu se gândeşte, fiindcă pentru ele ar trebui sacrificate micile libertăţi. Iar micile libertăţi sunt chiar fericirea.
PLUSURI
Stilul concis, influenţat de lecturile din Hemingway ale tinereţii lui Sillitoe, transformarea aproape neverosimilă a lui Arthur în partea a doua a romanului – despre care s-ar putea discuta la nesfârşit.
RECOMANDARI
Cui a citit sau a auzit de Look Back in Anger (John Osborne), Room at the Top (John Braine). Fun fact: trupa britanică Arctic Monkeys a preluat un citat din Sâmbătă seara, duminică dimineaţa pentru titlul primului album: Whatever People Say I Am, That's What I'm Not (2006) – de ascultat când citeşti sau reciteşti romanul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu