sâmbătă, 19 mai 2018

Vacanţa de vară la Replika, 2018

Ai între 15-18 ani şi pasiunea ta este să scrii pentru teatru, sau să imaginezi şi să realizezi identitatea vizuală a unui spectacol de teatru (video, decor, costume, grafică) sau să creezi spaţiul sonor şi muzica dintr-un spectacol de teatru, fii parte din echipa Replika.

Căutăm tineri şi tinere care să-şi dorească să lucreze într-o echipă artistică, sunt sensibili la temele şi subiectele realităţii contemporane, şi vor să se exprime printr-un spectacol de teatru.

În perioada iunie-septembrie 2018 veţi participa la o serie de ateliere, coordonate de echipa Replika şi artişti invitaţi. Calendarul atelierelor va fi stabilit de comun acord în funcţie de disponibilităţile voastre şi ale artiştilor implicaţi.

să scrii pentru teatru
Vrei să faci parte din această echipă ca dramaturg pentru un spectacol de teatru, trimite-ne o scrisoare de motivaţie şi un text de maximum 8 pagini.

să imaginezi şi să realizezi identitatea vizuală a unui spectacol de teatru
Vrei să faci parte din această echipă realizând video, decor & costume pentru un spectacol de teatru, trimite-ne o scrisoare de motivaţie şi două materiale video sau schiţe şi desene create de tine.

să creezi spaţiul sonor şi muzica
Vrei să faci parte din această echipă realizând spaţiul sonor şi muzica pentru un spectacol de teatru, trimite-ne o scrisoare de motivaţie şi două compoziţii proprii de maximum 3 minute fiecare.

Termenul limită de trimitere a materialelor este 25 mai 2018.
Materialele trebuie trimise pe adresa centrulreplika@gmail.com
Data anunţării selecţiei este 2 iunie 2018.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu