Zodiacul copacilor
Potrivit unor credinţe şi tradiţii străvechi, "pomul frate"
are o legătură foarte apropiată cu destinul nostru, în funcţie de data
naşterii. Pe lângă faptul că vom descoperi trăsături de personalitate
asemănătoare, lui ne putem destăinui sau cere ajutor şi ocrotire.
Bradul (Misticul)
02 ianuarie - 11 ianuarie, 05 iulie - 14 iulie
Nativii acestor perioade sunt persoane frumoase, severe şi reci, cărora le plac bijuteriile şi parfumurile, locuinţele elegante, fastuoase, călătoriile, mai ales în străinătate. Sunt longevivi, dar e greu de trăit cu ei, deoarece au o fire pretenţioasă, capricioasă, singuratică. Nu sunt influenţabili, sunt tăcuţi, introvertiţi şi nu prea veseli. În dragoste, le place să primească mai mult decât oferă şi nu sunt niciodată mulţumiţi. Au o inteligenţă peste medie, nu suportă mediocritatea, sunt înclinaţi spre studii, spiritualitate. Sunt loiali faţă de prieteni, care nu sunt prea numeroşi, selecţia lor fiind severă.
Ulmul (Moralistul)
12 ianuarie - 24 ianuarie, 15 iulie - 25 iulie
Fizic, nativul din zodia Ulmului este o persoană robustă, frumoasă, atletică, genul după care se întorc privirile când trece pe stradă. Cu toate acestea, nu încearcă să-şi pună fizicul în valoare, iar cu trecerea anilor şi înaintarea în vârstă, are tendinţa de a se îngrăşa. Se îmbracă practic pentru a se simţi bine în ţinuta respectivă. Are o fire calmă, pacifistă, se mulţumeşte cu puţin şi evită complicaţiile. Este de o sinceritate dezarmantă, având multă încredere în oameni. Spiritul său moralist îl face adesea insuportabil, iar cu cei apropiaţi devine adesea tiranic. Ştie să-şi folosească influenţa, iar pretenţiile lui sunt de obicei proporţionale cu dragostea pe care o poartă. Este o fire generoasă şi posedă simţul umorului.
Chiparosul (Fidelul)
25 ianuarie - 3 februarie, 26 iulie - 4 august
Este un tip perfect adaptabil împrejurărilor şi condiţiilor de viaţă. Se mulţumeşte cu puţin şi nu-şi propune să reuşească în viaţă, să devină celebru. Îl interesează bunăstarea, detestă singurătatea şi de aceea va fi înconjurat de obicei de o familie numeroasă. Se lasă condus în viaţă, îi plac mesele copioase, siestele prelungite, reveriile. Este fidel în iubire până la moarte şi se îndrăgosteşte o singură dată, pentru totdeauna, străduindu-se să-şi păstreze dragostea. Are o fire meditativă, calmă, potolită, plăcându-i să trăiască liniştit, în mijlocul celor pe care-i iubeşte. Aceasta nu înseamnă că viaţa alături de el nu poate fi monotonă, plictisitoare.
Plopul (Pesimistul)
4 februarie - 8 februarie, 1 mai - 14 mai, 5 august - 15 august
În tinereţe este înalt şi frumos, dar îmbătrâneşte urât, deoarece suferă un proces de decădere, descurajare, delăsare, împotriva căruia nu luptă. Trebuie să-şi aleagă foarte bine aşezarea în care vrea să trăiască, deoarece nu orice loc este favorabil dezvoltării sale. În aparenţă pare puternic, dar în realitate suferă pentru cele mai mărunte lucruri, fiind în permanenţă măcinat de dureri ascunse. Pare boem, puţin materialist, dar în realitate este diabolic de priceput în a câştiga bani, devenind adesea chiar apucător. Este foarte organizat, se gândeşte la viitor, dar arareori este fericit în căsnicie, fiind prea sensibil, independent şi ascunzându-şi veşnic problemele printr-o indiferenţă falsă, studiată, surâzătoare. Îşi tratează partenerul cu nesinceritate. Dispreţuieşte munca manuală. Este posibil să aibă accidente în viaţă.
Simborina (Optimistul)
9 februarie - 18 februarie, 16 august -23 august
Un om solid, musculos, care se adaptează uşor în orice împrejurare, oricăror circumstanţe. Are mania grandorii, visează deseori luxul şi confortul, dar poate dormi la fel de bine şi sub cerul liber. Este deschizător de drumuri, hotărât, decis, tranşant, impunându-şi opiniile, necunoscând sensul cuvântului "timiditate". Uneori pare susceptibil şi nu suportă glumele care se fac pe seama lui. Alteori se pune singur în situaţii mai puţin plăcute, deoarece este lipsit de cel mai elementar simţ de prevedere. Nu are discernământ suficient şi consideră că are dreptate întotdeauna, încăpăţânându-se să ducă la îndeplinire ceea ce consideră el că este bine. Este excesiv în toate privinţele şi va avea o viaţă profesională agitată.
Pinul (Rafinatul)
19 februarie - 28 februarie, 24 august - 2 septembrie
Dotat cu simţul esteticului, rafinamentului, decorativului. Îi place să trăiască într-un cadru agreabil, altfel nu se poate dezvolta. Îl interesează decoraţiunile, este activ, curajos, suportând adversităţile cu capul sus. Rapid şi eficient, nu se teme de nimic. Este sociabil, prietenos, amabil, dar prin faptul că iubeşte mai mult propriul confort, devine egoist. Punctul său vulnerabil este dragostea. Fire pasională, se aprinde repede, se avântă în grabă, şi când îşi regăseşte luciditatea este deja prea târziu. A pierdut tot ce câştigase prin inteligenţă şi organizare. Zodia (semnul) pinului este favorabilă în mod special femeilor.
Salcia (Melancolicul)
1 martie - 10 martie, 3 septembrie - 12 septembrie
Frumos, trist, vulnerabil. Misterios, plin de gânduri ascunse, confuze, pe care nu reuşeşte să le ordoneze, să le exprime. Iubeşte căldura, parfumurile, trăieşte din plin prezentul, bucuria clipei, nu lasă să-i scape nici cea mai mică bucurie. Aerul său languros, vulnerabil, dulce, este aparent şi poate păcăli pe un neavizat. În realitate, este o fire hotărâtă, bine orientată, cu simţul înnăscut al libertăţii. Nu-i place să comande, să influenţeze, să manipuleze. Are o fire romantică, poetică, de unde şi aerul de melancolie. Viaţa sentimentală a unei sălcii ar putea fi calmă, dacă nu ar avea un gust pronunţat pentru iubirea trădată. Îi place să fie trădată şi să trădeze. Suferinţele din dragoste fac parte din viaţa sa, le iubeşte, le atrage, le provoacă, dragostea trădată fiind o pasiune a vieţii sale.
Teiul (Falsul burghez)
11 martie - 20 martie, 13 septembrie - 22 septembrie
Are mult farmec şi ştie să se servească de el şi, de asemenea, ştie foarte bine să mintă, să disimuleze. Cu toate că e născut pentru confort şi securitate, poate accepta şi condiţii mai modeste de trai. Are urcuşuri şi coborâşuri în viaţă. Îşi face visuri de mic burghez, speră stabilitate, doreşte respectabilitate, îşi doreşte calităţi burgheze până la disperare. Ar vrea să aibă rădăcini profunde şi n-ar lăsa deoparte un arbore genealogic. Din păcate, este instabil, viclean, sensibil. Este de o gelozie excesivă, uneori până la limitele raţiunii. Este un maniac al ordinii şi curăţeniei. Îşi găseşte destul de greu echilibrul în cămin, în amorul conjugal. Cu vârsta, are tendinţa de a se îngrăşa.
Alunul (Magicianul)
21 martie - 31 martie, 24 septembrie - 3 octombrie
Un tip special, mic, delicat. Degajă un fluid magic care atrage, este dotat cu inteligenţă, sensibilitate. Nu cere nimic, se mulţumeşte cu puţin, se adaptează oricăror formule de viaţă, înţelege tot, stabileşte empatie. Ştie să placă, să se facă iubit când vrea, poate fi în acelaşi timp bun, generos, tandru, dar şi nociv, rău, chiar diabolic. Totul la el este magic şi în ciuda modestiei sale, nu trece niciodată neobservat. Profund original, se spune că acţionează în viaţă de-a-ndoaselea. Nu este o fiinţă obişnuită şi te poţi aştepta la orice din partea lui.
Scoruşul (Sensibilul)
1 aprilie - 10 aprilie, 4 octombrie - 13 octombrie
Are un aer fragil, dar în realitate este foarte rezistent. Întotdeauna cu zâmbetul pe faţă, dar un zâmbet al autocontrolului. Ştie să-şi pună în valoare calităţile, se îmbracă frumos, cu mult gust. Îi place liniştea şi de aceea cedează uşor, având tendinţa de a se autoapăra. Nu este egoist şi aduce bucurii celor din jur, făcând gesturi de altruism. Are un pronunţat complex de culpabilitate şi se crede responsabil de orice întâmplare nefavorabilă. Raporturile sale cu semenii sunt dificile, complicate, are o viaţă sentimentală foarte agitată. Nu poate ierta şi trece cu uşurinţă peste o ruptură sentimentală.
Arţarul (Prudentul)
11 aprilie - 20 aprilie, 14 octombrie - 23 octombrie
Cei născuţi sub acest semn sunt foarte atenţi cu tot ceea ce se petrece în jurul lor, încercând să aleagă situaţiile favorabile lor, care nu implică riscul. Îndrăgesc ordinea şi disciplina pentru a-şi putea organiza planurile, ordona gândurile. Urmează în viaţă regulile şi căile sigure, verificate, fiind retractili atunci când intuiţia îi avertizează că ar putea întâlni imprevizibilul. În relaţia cu semenii sunt corecţi, atenţi, plăcuţi, ştiind să fie parteneri agreabili. Şi-ar dori în adâncul fiinţei să devină eroi, dar nu reuşesc, deoarece nici măcar nu încearcă. Totuşi, orice pierdere de prestigiu este o adevărată insultă pentru ei.
Nucul (Generosul)
21 aprilie - 30 aprilie, 24 octombrie - 11 noiembrie
Este o persoană sensibilă, calmă şi profundă, caracterizată prin generozitate şi dăruire. Se realizează cu succes în latura materială a vieţii şi îi place să ofere din bunurile sale, mulţumirea celorlalţi fiind şi mulţumirea lui personală. Este o fiinţă puternică, stăpână pe sine chiar şi în cele mai dificile situaţii. Poate fi rănit de lipsa de recunoştinţă de care are adeseori parte, dar păstrează amărăciunea în adâncul sufletului şi nu-şi schimbă natura firii sale generoase. Nu-i plac discuţiile inutile, mărturisirile sentimentale facile, apreciind sentimentele profunde, bine verificate.
Castanul (Nonconformistul)
15 mai - 24 mai, 12 noiembrie - 21 noiembrie
Persoanele născute sub acest semn se caracterizează prin vioiciune, mobilitate, nevoia de comunicare, de schimbare. Nativul este interesat de ideile originale, noi, monotonia având un efect distructiv asupra lui. Are o ţinută maiestuoasă, elegantă şi tinde spre perfecţiune în toate laturile existenţei sale. Sentimentele pentru el reprezintă ceva extrem de important şi preţios şi, fiindcă este loial şi trăieşte totul cu intensitate şi dăruire, pretinde la rândul său să primească în schimb sentimente la fel de înalte şi frumoase. Nu acceptă injustiţia, nedreptatea, minciuna, reacţionând imediat făţiş, plin de curaj şi îndrăzneală. Pentru el, dreptatea, adevărul sunt mai presus de orice şi nu precupeţeşte niciun efort, fiind capabil de sacrificii pentru menţinerea şi restabilirea lor.
Frasinul (Modestul)
5 mai - 3 iunie, 22 noiembrie - 1 decembrie
Are o înfăţişare plăcută, dar îi place să treacă neobservat, deşi prezenţa sa este destul de căutată, fiind un bun ascultător. Este discret, neplăcându-i să împrăştie zvonuri şi vorbe, atent la ceea ce comunică, cenzurându-şi, cântărindu-şi vorbele. Este lipsit de snobism şi are oroare de vulgaritate, de trivialitate. Este un sentimental, deşi nu iubeşte cu pasiune. Este veşnic ocupat, nu-i place să piardă vremea fără folos şi orice întreprinde duce până la capăt, plăcându-i lucrurile temeinice, bine făcute.
Carpenul (Conformistul)
4 iunie - 13 iunie, 2 decembrie - 11 decembrie
Carpenul este un copac frumos, dar frumuseţea lui nu atrage. Cei aflaţi sub semnul lui în tinereţe arată foarte bine, dar odată cu trecerea anilor farmecul se diminuează, devenind din ce în ce mai puţin interesanţi. Au o atitudine blajină, calmă, dar glacială faţă de tot ceea ce-i înconjoară. Acordă cea mai mare atenţie formei, conţinutul nejucând un rol prea important pentru ei. Carpenul urmează regulile şi căile sigure, verificate, şi are iniţiative proprii foarte rar şi fără plăcere. Ia foarte greu o hotărâre de unul singur, temându-se să nu facă vreo greşeală. În schimb, are un simţ foarte dezvoltat al responsabilităţii şi corectitudinii. Se pronunţă împotriva regulilor generale acceptate, şi de aceea rareori părăseşte drumul drept, verificat de viaţă. În dragoste este cinstit şi corect mai mult decât oricare alt semn. Dar dacă viaţa îi cere să aleagă între dragoste şi datorie, el o va alege fără nicio îndoială pe a doua.
Smochinul (Casnicul)
14 iunie - 23 iunie, 12 decembrie - 21 decembrie
Nu este prea frumos, dar nici lipsit de un farmec oarecare şi prin urmare nu trece neobservat. Este foarte sensibil şi uşor complexat, aşa că nu se simte bine oriunde. Are nevoie de spaţiu şi libertate, dar cel mai mult de căldură umană. Îi este absolut indispensabil contactul cu familia şi nu renunţă la ea nici măcar atunci când lucrurile nu se desfăşoară normal. Este foarte cinstit, are simţul datoriei şi munceşte din greu pentru a-şi achita obligaţiile casnice. Este dotat cu inteligenţă practică, va evita constrângerile de orice fel şi mizeria. Semnul distinctiv al smochinului este semnul persoanei făcute pentru căsătorie. Nu poate juca rolul unui amant deoarece este plin de puritanism.
Mesteacănul (Delicatul)
24 iunie - solstiţiul de vară
Cei născuţi în această zodie sunt persoane graţioase, zvelte, cu alură elegantă, înzestraţi cu vioiciune. Sunt întruchiparea bunătăţii, nu abuzează de ospitalitatea şi încrederea celorlalţi. Mesteacănul este reţinut şi plin de tact, nu-şi impune propriul punct de vedere, nu solicită nimănui nimic. Acţionează cu modestie şi are un fel puritan de a fi, dar într-o formă elegantă. Este un etalon al simţului măsurii şi al răbdării, nu suportă vulgaritatea. Îi place să lucreze în linişte şi, cu toată firea lui delicată, se realizează în activitatea profesională. Comportamentul său afectuos, reţinut, se manifestă în acelaşi mod şi în dragoste. Este fidel, sentimental, ferindu-se de pasiuni prea tumultuoase. Are multă imaginaţie, fantezie, spirit sintetic şi abordează în mod creator orice activitate. Deşi are înclinaţii pentru mai multe domenii, obţine cele mai mari succese în domeniul artei. Unicul său defect este acela că e prea puţin comunicativ, fiind mulţumit de compania celor dragi şi a unei biblioteci cu cărţi bune.
Mărul (Îndrăgostitul)
25 iunie - 4 iulie, 23 decembrie - 1 ianuarie
Rareori de statură înaltă, este totuşi plăcut la înfăţişare. Are ceea ce se cheamă sex-appeal, farmec şi tandreţe din belşug. Se gândeşte permanent la dragoste, chiar şi atunci când nu are parte de ea. Este un mare sentimental, un senzual, un erotic. Nu se resemnează la o căsătorie lipsită de pasiune, nu se resemnează să iubească şi să fie iubit. Este generos, incapabil de cel mai elementar calcul, trăind de pe o zi pe alta, făcând des datorii pe care uneori le uită. Este inteligent şi reflexiv, având un spirit deductiv. Deoarece este făcut pentru dragoste, va avea o viaţă sentimentală agitată.
Măslinul (Înţeleptul)
23 septembrie - echinocţiul de toamnă
Cu toate că este mic, nu este lipsit de farmec. Predispus la boli reumatice, iubeşte soarele şi suferă când nu are parte de el. Este un pacifist şi un nonviolent, detestând orice complicaţie în existenţa sa. Deoarece este discreţia întruchipată, se poate apela la el în caz de nevoie. Cu toate că e profund, bun şi milos, este prea bun psiholog pentru a se lăsa păcălit. Respectă libertatea partenerului şi nu este gelos.
Fagul (Ingeniosul)
22 decembrie - solstiţiul de iarnă
Avântat şi frumos, este cochet şi suplu, cu un aer de cuceritor. Face proiecte bine gândite, pe care le realizează întotdeauna. Îşi organizează bine şi cu multă grijă viaţa. Este foarte econom şi nu-i place să împartă cu alţii ceea ce adună prin sudoarea frunţii sale. Abil în relaţiile cu semenii, ştie să iasă cu fruntea sus din cele mai grele situaţii şi întotdeauna are mai multe planuri, scenarii bine ascunse pe care le foloseşte, le aplică în caz de nevoie. În dragoste are multă fantezie, este un soţ excelent şi-şi doreşte o familie numeroasă, cu mulţi copii. Aspiră spre fericire şi bogăţie materială.