Depresia se tratează (şi) cu teatru - Tot ce-i minunat în lume

Depresia este un fenomen care începe să avanseze pe ordinea de zi a subiectelor de interes social şi, totodată, cea mai răspândită patologie mentală la nivel global. Efectele sale asupra individului şi asupra colectivului din care acesta face parte sunt severe, iar, pe termen lung, depresia cronicizată este cauza numărul unu al sinuciderilor.

Din păcate, deşi lista de subiecte prioritare în societatea românească numără feminismul, intoleranţa religioasă, fanatismul, familia tradiţională, minorităţile sexuale şi etnice, prea puţin interes (sau îngrijorare) pare să stârnească o boală care poate afecta (şi, în fapt, îi afectează) pe toţi exponenţii categoriilor enumerate mai sus. În genere, depresia e expediată ca o pasă proastă, o stare nesuferită (în special pentru celălalt), o slăbiciune sau o toană pasageră. Câte un semnal de alarmă a mai pâlpâit când s-a sinucis vreo celebritate, dar şi atunci depresia a fost mai mereu asociată cu consumul de droguri, alcool şi alte substanţe, iar boala în sine a fost cumva izolată şi minimalizată.

Compania teatrală Vanner Collective, cu sprijinul A.F.C.N. şi UNITER, a iniţiat un demers de destigmatizare a celor care suferă de depresie şi, totodată, de clarificare a simptomatologiei, efectelor pe termen lung, şi metodelor de tratare şi sprijinire a celor afectaţi, în vederea recuperării totale. Rezultatul este un one-woman show adaptat după textul Every Brilliant Thing (Tot ce-i minunat în lume, în varianta românească) de Duncan Macmillan şi Jonny Donahoe. Piesa americană s-a bucurat de succes în SUA, fiind filmată şi preluată apoi şi de HBO. Versiunea autohtonă este regizată de Nicolae Constantin Tănase, care mai are la activ lungmetrajul Lumea e a mea (pentru care a primit Premiul Gopo pentru debut în 2016 şi Premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF în 2015) şi spectacolul Lungs (scris de acelaşi Macmillan), iar scenografia este realizată de Adelina Bădescu. Problematica depresiei şi a tulburărilor psiho-afective în genere a fost abordată în cinema (la noi, Ana, mon amour în regia lui Călin Peter Netzer ilustrează manifestările atacurilor de panică, iar Lars von Trier a realizat cu celebrul Melancholia cea mai profundă descriere a depresiei lipsită de cuvinte, dar şi a anxietăţii zgomotoase), teatrul, cel puţin în România, este un cadru în care această temă este inexistentă.

Tot ce-i minunat în lume spune povestea unei tinere care îşi rememorează viaţa de la 7 la 33 ani, o existenţă aflată sub spectrul unei mame depresive având la activ mai multe tentative de sinucidere. Personajul interpretat de Denisa Nicolae îşi expune biografia nuanţat, când candid şi cu umor, când virând uşor în tragic, când căzută disperării. Din fericire, situaţiile se echilibrează reciproc, astfel încât prestaţia oferă o gamă largă de stări şi emoţii fără a lăsa negativismul să prevaleze, dar nici comicul să dilueze filonul dramatic. Spectacolul se vrea în sens larg un felinar aprins într-un colţ întunecat şi oferă, gradual, mostre de optimism motivaţional.

Pledoarie pentru viaţă

Protagonista încearcă să îşi convingă mama (şi, până la urmă, chiar pe sine însăşi) că viaţa, în esenţă, dar şi în detalii, este frumoasă şi merită trăită, şi compune cu tenacitate, de-a lungul anilor, o listă de motive care creşte spre un milion. La începutul reprezentaţiei, personajul va împărţi cartonaşe cu câte un motiv numerotat fiecărui membru al publicului, iar mesajul scris va fi citit de spectatori progresiv, la îndemnul protagonistei.

Publicul nu este lăsat să aibă o atitudine pasivă, ci, în diverse momente ale spectacolului, câte o persoană este abordată de actriţă şi transformată în personaj prin implicare directă şi improvizaţie. Contrar senzaţiei iniţiale că forma asta de teatru participativ ar crea doar o notă interactivă, publicul este sensibilizat şi introdus în acţiune în mod autentic.

Spectacolul nu face morală, nu oferă teze şi nici nu ţine discursuri de self-help, ci exprimă un set de atitudini autentice cu care se poate identifica oricine fiindcă depresia este nepărtinitoare şi nu ţine cont de vârstă, rasă, statut sau sex.

Proiectul este itinerant, iar la Târgu-Mureş a fost prezentat în premieră în două seri consecutive. Reprezentaţiile au fost urmate de o dezbatere în cadrul căreia moderatoarea, Silvia Guţă, împreună cu Dr. Gabriela Buicu, din cadrul Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP), au oferit o perspectivă sinoptică asupra depresiei şi au răspuns la întrebările publicului într-o manieră degajată şi deschisă.

Personal, aplaud dubla iniţiativă, social-artistică, a organizatorilor, şi o consider deja o reuşită. Sper ca publicul să fie prezent la următoarele reprezentaţii şi, dacă e cazul, se va lăsa îndrumat, fiindcă va primi informaţii despre site-uri care îi pot pune în legătură cu psihoterapeuţi profesionişti, va primi informaţii statistice, practice şi recomandări către organizaţii competente. Ideea centrală este că depresia, la fel ca şi sora ei geamănă, anxietatea, sunt tratabile, dar trebuie abordate şi nu ignorate, căci nu trebuie să constituie nici un fel de sursă de ruşine sau de complexe.

Aş adăuga că spectacolul are un efect antidepresiv şi anxiolitic, ceea ce este binevenit. Dar trebuie să menţionez că nu tratează insomniile şi nu veţi căsca la nici o scenă. Pentru astfel de chestiuni există alte remedii.