duminică, 28 noiembrie 2021

Creatori în acţiune

 

Anca Ghinea
Creatori în acţiune

Ghid de creativitate pentru creatorii mici şi mari
Dezvoltă creativitatea din tine! Dedicată sufletelor creatoare de la 6-90 de ani!
Editura Creator, 2021



Citiţi cuvântul autoarei acestei cărţi.

*****
Intro

Anca Ghinea este un creator cu o experienţă de peste 20 ani în media, publicitate şi comunicare, având funcţii de management şi top management. Fascinată de subiectul creativităţii, publică de la 14 ani în reviste, ziare, volume de proză sau antologii, reviste pentru femei sau publicul larg. Anca este fondatoarea platformei dedicată creativităţii: kreatoria.ro unde, din 2015, scrie despre latura pragmatică, dar şi visătoare a creativităţii.
*
Oamenii vor avea nevoie să acceseze din ce în ce mai mult creativitatea pentru a trăi mai frumos, cu mai multe rezultate pe plan educaţional, profesional şi personal. Cartea vorbeşte despre creativitatea pragmatică oferind cititorului:
mai multă claritate despre ceea ce înseamnă creativitatea şi procesul creator;
un spor de încredere în capacitatea proprie de a crea;
un set de instrumente, tehnici, metode creative care să-l ajute pe cititor să parcurgă drumul de la idee la realitate, invitându-l să-şi exerseze, pas cu pas, manifestările creatoare.

Autoarea aduce mai multă lumina în ceea ce priveşte universul creator, creativitatea, procesul de creaţie, doborând mituri şi escaladând subiecte de interes actual: inspiraţie, imaginaţie, talent, forţă creatoare, exprimare, pasiune, integritate, autenticitate, ieşire din blocaj. Scrisă pentru minţile şi inimile copiilor şi în acelaşi timp adulţilor, cartea Creatori în acţiune. Ghid de creativitate este o invitaţie la o stare de bine, de optimism şi de eficienţă creatoare.

Fragment



Cum începe cea mai mare aventură

Se uita în oglindă. Se măsura, se învârtea şi din orice unghi se uita, cu o explozie de încredere în ea, certifică: da, este un creator. Lumea interioară a fetiţei cu părul până la umeri era bogată. În ea stăteau îngrămădite noi posibilităţi. Noi lumi.

Fetiţei îi plăcea cel mai mult să privească lumea aşa cum te-ai uita la un zmeu, cu mirare, cu mâna uşor obosită de la efort, dar cu inima bătând a drag şi a stare de bine. Pentru că, dragi ochi care pătrundeţi acest text, starea într-o creaţie este cea mai importantă. Se atinge închizând uşor ochii şi deschizând larg sufletul. Se aude? Bum-Bum.

Draga de ea, draga de JO, spunea că asta vrea să facă mereu: să scrie cărţi pentru a uni oameni şi a le arăta că se poate, că ideile vin unele după altele, iar apoi cuvintele se calcă pe picioare în spaţiul strâmt al scânteii dintâi până când o iau pe tobogan şi se mai opresc doar pe hârtie.

Pe toate ar vrea să le scrie, dar nu când o să se facă mare, ci acum. Acum, căci nu e timp de pierdut.

În Mansarda Creativităţii era spaţiul perfect pentru a desena teritorii fără nume, a inventa cuvinte, a născoci jocuri şi uneori chiar pozne nepermis-de-permise. Dar nu doar acolo. Adora să meşterească poveşti. Acolo, în pod, lângă un geam verde, cu o pânză de păianjen într-un colţ, lângă naveta de sticle vechi de vin, neumblate de cel puţin 5 ani... fetiţa îşi are sediul central al lumii imaginare. Are deasupra capului un avion de lemn cărămiziu şi un maldăr de cărţi care îşi aşteptau rândul la citit. Nu este un simplu pod, aşa cum nici Fetiţa nu este o simplă fetiţă. Era Ţara în care se simţea bine în pielea ei, iar ăsta nu era un lucru de nimic. Era Galaxia în care era ea fără nicio tăgadă.

Eu când sunt fericită, simt căldurică la burtică, spunea JO, acum câţiva ani, când se plimba cu tricicleta cu baloane agăţate de ghidon.

Şatenă, uşor mioapă, slăbuţă, JO avea ceva deosebit: se făcea remarcată în orice încăpere cu privirea isteaţă, cu şotiile pe care nu te puteai supăra şi vorbele pe care le lăsa în urmă ca o invitaţie la călătorii interioare. Era un personaj de-a dreptul. O combinaţie interesantă între o băieţoasă şi o diafană. Între o revoltată şi o alintată.

Dar despre ce vorbim? JO este o scriitoare în devenire cu tot ceea ce înseamnă aceasta. O fetiţă care îi ajungea mamei până la umeri, ceea ce era puţin sub indicatorul este bine pentru vârsta ei, dacă te uiţi pe graficul de înălţime. Ei, şi ce dacă era ultima în linie la sport, ei şi ce dacă pantalonii mereu trebuiau transformaţi în talie pentru că erau prea largi în ciuda tuturor prăjiturilor cu mere făcute de mama, care i se aşterneau, felii-felii, în straturi-straturi de fericire? Dacă vei avea puţină răbdare, vei vedea că pe graficul forţei creatoare, JO te va surprinde cu adevărata ei înălţime.
*
Multe lucruri s-au schimbat de când se plimba cu tricicleta cu baloane roz: JO a început să poarte ochelari, prietena ei bună a plecat în altă ţară, iar fabrica oraşului s-a închis.
- De ce lucrurile se schimbă? îl întrebă pe tatăl ei care şmirgheluia la o bucată de lemn. De ce fabrica s-a închis? De ce prietena mea a plecat?
- Ce ai zis?

Tatăl se opri din ce avea de făcut, apăsând pe buton aparatul de şmirgheluit. Intuia că urmează ceva de care nu poate nici scăpa şi nici nu era bine să scape.
- Te-am întrebat de ce lucrurile se schimbă.
- Râurile pot sta în loc? Limbile ceasului stau neclintite? intră în subiect tatăl lui JO.
- Uneori da... pot îngheţa râurile, iar ceasul se poate strica. Nu m-ai convins, tată!
- Totul se schimbă, totul, nici tu nu eşti ca acum un an, îţi vine a crede?
- Nu. Nu mă vezi? Sunt la fel... şi îşi flutură fusta tutu pe care erau prinse cuvinte-dorinţe.

Îi venise în minte, acum ceva timp, să facă o altfel de listă: o listă plimbătoare pentru Moş Crăciun, Zâna Zânelor, Prinţesa Dorinţelor şi în general pentru orice personaj îndreptăţit să aducă daruri.
- Vino, vino lângă mine, Iubire!

Tatăl scoase dintr-un cufăr cu mâner de metal o hârtie... JO văzu imediat ştampila Centrului de Cercetare. Acel centru la care lucrase tatăl imediat după facultate, iar bunicul acum şi mai mulţi ani...
- Nu mai ai aceleaşi unghii că acum trei luni. Le-ai tot tăiat, nu?
- Eh, na, da normal, aş fi fost ridicolă să le am lungi ca mama.
- Nu mai ai acelaşi păr!
- Hai, astea sunt... astea sunt... cum se zice, tru... tru... truisme.
- Stai, ai răbdare. Tu TREBUIE să înveţi să ai răbdare.
- M-am săturat de învăţat, vreau să practic. Sunt o ciudată... uneori nu mă plac. De ce am mâinile aşa slabe, de ce nu pot fi ca alte fete?
- Stai!!!
- Nu stau deloc, tu nu auzi, m-am săturat să învăţ... m-am săturat să-mi aştept timpul.
- Asta este altă şcoală: este şcoala vieţii tale. Tu trebuie să te înţelegi mai bine. Uite, când eram în cercetare, colegii mei au demonstrat că ne regenerăm: unghiile de la mâini se refac în patru luni, părul în şase luni, celulele pulmonare se regenerează constant. Pare incredibil, nu-i aşa?
- Adică, eu nu sunt aceeaşi de acum şase luni. Adică, eu nu voi fi aceeaşi peste şase luni?!?
- DA.
- Dar asta este ceva ne-mai-po-me-nit. Începu să sară pe loc, să se învârte prin cameră... asta este ceva... de-a dreptul fantastic. Pentru că... spuse, aproape sugrumată de emoţie, eu pot fi Altfel. Mă pot regenera, reinventa, transforma. Pot fi cine vreau eu să fiu!
- Sau, pur şi simplu, TU.
- Eu sunt neinteresantă! De fapt, sunt interesantă, dar doar în capul meu.
- Ai putea să te descoperi!

JO se uită fix la tatăl ei, îşi îndreptă spatele şi îşi aranjă ochelarii.
- Nu contează cuvântul, contează că... asta este fabulos, tu înţelegi ce pot face cu mine? Pot fi cine vreau eu să fiu! Pot fi ce vreau!
- Eu ştiam de mult!
- Şi atunci, atunci, de ce nu mi-ai spus? De ce m-ai ţinut ca să mă chinui în aşa hal? Aproape că...

Se apropie de el şi îi dă cu gheata în vârful pantofului.

JO purta şi astăzi, că în fiecare zi de toamnă, nişte ghete maro cu şireturi. Ghetele pe care scriitorul ei favorit i le semnase acum doi ani. Spre călcâi, scria cu negru: Să fii tu! Degetul mare de la picior aproape că scrijelea interiorul ghetei, dar ea, nu şi nu, se încăpăţâna să le poarte pentru a fi aşa cum i-a spus Leonard, scriitorul faimos: o călătoare.

Toată discuţia asta despre nou într-un atelier-baracă-şopron, cu frânturi de lumini ce intrau prin crăpăturile din acoperiş părea desprinsă dintr-o carte sau dintr-un film. Era aşa de ireală, de necrezut.
- Dar ce pot să fac pentru a fi interesantă, deosebită şi nu doar pentru mine, pentru mama, pentru tine? Pentru a fi cineva Mareeee?
- Păi, fă ceea ce ştii mai bine, o lămuri tatăl.
- Ce ştiu eu? În afară să scriu, să mai pictez ceva pe ici pe colo, nu ştiu mai nimic. Nu ştiu să fac focul, nu ştiu să ridic cortul... De fapt, cu cât vorbesc mai mult, îmi dau seama că şansele pentru a fi grozavă sunt din ce în ce mai mici.

Fetiţa îl trase de mânecă.
- Mă asculţi?
- Te aud, spuse solemn tatăl.
- Păi şi de ce nu zici nimic?
- Păi, nu ţi-am spus? Manifestă tot ce ştii mai bine şi mai bine! Ai doar o singură soluţie în viaţa asta: să faci ceea ce ştii mai bine!
- Adică?
- Chiar vrei să-ţi dau în scris?
- Dacă se poate!?
- Ei na... Ce ştii să faci cel mai bine?
- Să scriu. Să adun lumi, cuvinte, tot ce alţii nu văd şi nu simt... eu ştiu cum să le adun pe foaie, eu ştiu să le aşez în straturi nedescoperite încă de alţii în inimă.
- Păi, vezi că ştii! Eu sunt aici doar ca să îţi dau câte un bobârnac sănătos în arhivele tale de gânduri prăfuite.
- Despre ce aş putea să scriu?
- Aici este toată Aventura!?! Şi, nu, nu am de gând să o fac Eu în locul Tău.
- Ia stai că mi-a venit o idee. Cum sună asta? O aventură de-a berbeleacul în lumea celor mari, atunci când eşti mic!
- Sună... interesant... cred! spuse strâmbându-se.
- Hei, am văzut asta... parcă ai fi colegele mele care, atunci când nu le place ceva, cumva, spun e interesant sau e drăguţ! Află de la mine, că drăguţ şi interesant sunt cuvinte mai urâte decât caca şi prost.
- Zău?
- Zău! Viaţa asta nu e destulă. Câte lucruri aş face, dacă aş putea, câte lucruri aş scrie, dacă m-aţi lăsa să văd mai multe din viaţă. Dar cu regula asta stupidă: până la 20:30 trebuie să fiu înapoi în casă sau cu mereu întâlnita supra-protecţie: nu fă asta că o să cazi sau e riscant... pe bune, eu când o să-mi mai trăiesc viaţa? Mă diluaţi! Mă anulaţi!

Se aşază pe un halat roşu spălăcit şi îşi puse picioarele sub fund. Aşa aşezată turceşte, îi veni un chef de vorbă de nedescris.
- Am auzit vorbind într-o dimineaţă, când televizorul era deschis, că noi, oamenii, putem să facem atâtea în 24 de ore, dacă nu ne-am risipi în tot atâtea prostii. Tata, tu ai habar ce vor să zică?

JO şi tatăl se uitau drept în ochi şi ştiau că este rost de un moment special.
- Pot doar să intuiesc... cred că vor să spună că fiecare zi este o nouă şansă să faci ce vrei cu ea, să fii mai bun, să fii altfel, să începi noi aventuri!
- Asta sună tare bine! Noi aventuri... pe care să le transform în rânduri apoi. Dar CUM să fac asta? Cum să fac este întrebarea cea mai cea, pentru că nu am idee cum să fac să mă transform! Cum să fac să fiu eu altfel şi să încep noi aventuri pe care să le scriu şi să fiu cea mai tare din toată şcoala! Ceva de genul, dacă m-am făcut înţeleasă.
- Dar nu asta este aventura!
- Dar care?
- Păi poate ar trebui să porneşti o aventură prin care să te cunoşti TU pe tine. Eu am impresia că tu te întâlneşti cu tine în fiecare zi, dar nu prea te porţi cum se cuvine cu tine. Doar când te vei cunoaşte, doar atunci poţi să scrii! NU trişa, doar ca să dai bine! Cunoaşte-te pe tine întâi, asta e Aventura ta, asta e cartea ta. Eu, în locul tău, m-aş provoca aşa de tare încât doar dacă aş fi o laşă care tremură pe ea mărunţel, ceea ce CLAR nu e cazul tău, aş renunţa. M-aş provoca să fiu Eu aşa cum Vreau până la următoarea, să zicem, zi de naştere.
- Dar mai am... atâtea luni. Aş fi vrut să fiu grozavă... ieri.
*
Trecură patru zile în dulcea linişte a nimicurilor de pe strada cu brazi.

Toate erau la fel ca întotdeauna: copii duşi la grădiniţă, aduşi, JO între teme pe care le numi nefolositoare, mama şi tata cu certuri minuscule despre listele lor de cumpărături din notiţele de pe telefon, bunica mereu implicată în ce mai mâncăm şi, în fine, o nebuloasă de idei care nu o duceau pe cea care voia să fie grozavă, nicăieri.
- Am venit să-mi dai puţină energie, îi zise mamei.
- Cum aşa? întrebă mama în timp ce amesteca în oala cu mâncare.
- Ştii când unei maşini îi moare bateria şi ai nevoie doar de un cablu prin care iei energie de la bateria altei maşini? Aşa vreau şi eu acum să mă conectez la optimismul tău pentru că al meu a cedat.
- Aha, răspunse încă preocupată de partea gastronomică. Ah, acum nu mai ştiu nici dacă am pus sare sau nu. Ia zi... deci, care e treaba?
- Nu am nicio idee, nada, nothing, zero despre ce va fi cartea mea, despre ce aventuri să scriu în ea, despre cum va ajunge coperta cărţii mele în toate vitrinele celor mai mari librării, inclusiv în cea de lângă şcoală pe unde toate şmecherele clasei trec în fiecare zi.

JO vorbea repede, cu viteza copilului care nu este apreciat de ceilalţi.
- Doar atunci când cartea mea va fi un bestseller, continuă ea, voi fi răzbunată... Greu mai merge uneori treaba şi cu creativitatea asta. Au trecut patru zile şi nu ştiu ce să fac. Trebuie să fie ceva atât de mare încât toţi fraierii să ştie că sunt grozavă.
- Vai, ce urât vorbeşti. Cărţile nu iau forma răutăţii, a sentimentelor expirate.
- A ce?
- Când expiră adevărul despre ce eşti şi faci... cum să-ţi spun... se simte de la o poştă.
- Ya, ya, ya! Astea-s băbisme.
- În viaţă este necesar să ai sentimentul că toate sunt aşa cum trebuie să fie!
- Bine-bine, tu filosofezi, ce îţi pasă? Tu eşti tare, însă viaţa reală este viaţa asta de la 8:00-12:00 cu toate interesantele şi fainele din lume. Cum pot să fiu eu deasupra lor? Cum pot să fiu mai faină decât cele mai frumoase din clasă, din şcoală, din oraş?

Am găsit răspunsul: făcând lucruri pe care nici măcar cu gândul nu pot să le gândească. Făcând lucruri atât de mari şi grozave încât nu ar mai putea să mai zică nici pâs.
- Dacă te-ar auzi cineva... pe bune, eu nu te ştiam aşa...
- Tu chiar nu înţelegi că aş vrea să le spun tuturor celor care nu cred în mine, celor care nu cred că este ceva de capul meu, celor care nu cred câtă putere stă în oasele astea mici, ei bine... trase aer în piept: aş vrea să le spun că nu sunt deloc NEIMPORTANTĂ (ai citit şi tu, Ingrid, despre asta? Pentru că, da, te-am auzit la ora de matematică, atunci când i-ai şoptit lui Matei să nu mă bage în seamă pentru că sunt neimportantă)!
- Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar nu creditez răzbunători, îi replică mama.

Două minute de tăcere au tăiat aerul bucătăriei. Nu se mai simţea mirosul de tocană. Era o tăcere ca o pedeapsă. JO ştia că nu are dreptate, dar rana din sufletul ei voia să iasă la iveală. Până şi durerea voia să dispară, dar nu ştia CUM.

Mama nu îi mai prelungi agonia, dându-i o vitamină de putere.
- Tu ştii că ai ceva al tău, doar al tău, tu ştii că din creioanele tale ies năzbâtii de poveşti colorate, ies lumi fantastice atunci când îţi dai voie să Fii TU. De-a dreptul tu, fără fricile tale, fără răzbunările tale. Tu te-ai născut scriitor... Creator. Lumea asta are nevoie de creatori adevăraţi. Ţi-am mai zis şi îţi place să auzi asta, ştiu. Te-am născut după ce am dat bun de tipar la cartea mea, atunci i-am zis doctorului: sunt pregătită! Practic, tu ai ieşit ca un manuscris editat perfect!
- Mai povesteşte-mi, cum am scris eu prima dată?
- Păi, prima dată şi prima dată, şi tu, din nou, ştii asta, pentru că ţi-am mai spus-o de mii de ori până acum: mi-ai dictat prima scrisoare de la mare către Mia, care rămăsese acasă, ea şi cu varicela ei. Aveai aproape trei ani, nu scăpasei bine de oliţă, dar tu ai făcut prima scrisoare. Te-ai născut scriitoare... ah, ce mă fac eu cu tine, dai din plâns în râs, din râs în plâns.

Se luară de după umeri prieteneşte şi începură amândouă să râdă.
- Hai să mâncăm!

*
Creatori în acţiune va avea lansarea marţi, pe 23 februarie 2021, la ora 18:00, la Galeria Galateca şi vor povesti despre creativitate, alături de autoare, Diana Cosmin, jurnalist şi fondatoare a https://finesociety.ro/, sculptorul Daniel Rădulescu şi jurnalistul Crina Alexe iar discuţia va fi moderată de Andreea Sandu, coordonatorul Galateca. Participarea la eveniment este posibilă doar pe bază de invitaţie şi, pentru publicul de acasă, lansarea va fi transmisă şi online, de la ora 18:30, pe paginile de Facebook kreatoria.ro, Galateca şi Editura Creator.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu