Actorii pieţei editoriale româneşti şi-au asumat cu profesionalism rolul cultural ce le revine

Printre blocajele pieţei editoriale din România, Lidia Bodea, director general la Editura Humanitas, semnalează dezastrul din educaţie şi legislaţia încâlcită şi descurajantă.

Petre Barbu: În ultimii trei ani (2014 - 2016), România a înregistrat creşteri economice. În ce măsură aceste performanţe macroeconomice au influenţat piaţa editorială din România?
Lidia Bodea: Prea puţin. Răspunsul poate să pară cumva ilogic, dar asta numai pentru cei care îşi imaginează creşterea economică şi creşterea consumului de bunuri culturale în raport simplu şi imediat (direct) de tip cauză-efect.
Indicatorii de care depinde dinamica pozitivă a pieţei editoriale sunt (mai ales) alţii şi sunt, deja de foarte mult timp, tocmai indicatorii care fac din România un... fruntaş în clasamentele ruşinii: salariul mediu pe economie, abandonul şcolar, analfabetismul funcţional şamd. Dau un singur exemplu: la ultima testare PISA (citire, matematică, ştiinţe), rezultatele României au fost în scădere. Ei bine, scăderea asta, şi nu creşterea economică, influenţează cu adevărat piaţa editorială. (Şi, pe termen lung, viaţa noastră pur şi simplu.)

P.B.: România este de 10 ani în Uniunea Europeană. Dar piaţa editorială din România este integrată sau măcar conectată, din perspectiva valorilor şi a businessului, la pieţele europene?
L.B.: Da, despre un set de valori comune cred că suntem îndreptăţiţi să vorbim. Cu alte cuvinte, principalii actori ai pieţei editoriale româneşti şi-au asumat cu profesionalism rolul cultural ce le revine. Din acest punct de vedere, comparaţia cu Europa e chiar prilej de tonică mândrie şi, dacă din întrebarea dumneavoastră ar fi lipsit componenta business, poza pieţei de carte româneşti ar fi fost destul de luminoasă.
Poza se-ntunecă din păcate de îndată ce comparaţia trece de la rolul cultural la cel economic-comercial. Şi cum să nu se-ntunece poza noastră de grup când cifra de afaceri a pieţei de carte de la noi abia dacă e de două ori mai mare decât aceea a unei singure edituri din Lituania. Dar, ca să reiau scurt parte din răspunsul la prima întrebare, trebuie precizat că Lituania nu are, ca România, 42% dintre adolescenţi încadraţi la analfabetism funcţional.
O altă comparaţie, dincolo de UE: piaţa de carte din România abia dacă adună, ca sumă a vânzărilor tuturor editurilor timp de un an!, cât drepturile de autor pe care Penguin Random House le vor plăti soţilor Obama pentru două cărţi...

P.B.: În opinia dvs, care sunt blocajele interne care au frânat în ultimii trei ani dezvoltarea pieţei editoriale din România?
L.B.: În bună măsură, răspunsul e de găsit în cel dat la prima întrebare. Lista blocajelor e lungă, cu dezastrul din educaţie cap de afiş. Legislaţie încâlcită, descurajantă. Dezinteres cras în ceea ce priveşte coerenţa politicilor din educaţie şi cultură (sau poate interes mascat sub demagogie pentru a obţine o cât mai largă masă de alegători tot mai analfabeţi, mai uşor de manipulat? Ce-l costă pe politicianul român să ne spună, din patru în patru ani, de aproape 30 de ani, că educaţia şi sănătatea sunt priorităţile lui?!).
Scăderii TVA pentru carte, susţinută din 2015 şi obţinută în 2016 de ministrul culturii, domnul Vulpescu, ar trebui să i se adauge un întreg pachet de măsuri "deblocante", dar pentru asta e nevoie de politicieni care să nu fie, ca Pirgu al lui Mateiu Caragiale, "vrăjmaşi ai slovei tipărite".