Editorii au fost pionierii globalizării şi sunt promotorii activi ai interconectării culturale

Editorii români sunt conectaţi la marile târguri de carte din lume, iar piaţa internaţională "curge" spre România, subliniază Denisa Comănescu, directorul general al Editurii Humanitas Fiction.

Petre Barbu: În ultimii trei ani (2014 - 2016), România a înregistrat creşteri economice. În ce măsură aceste performanţe macroeconomice au influenţat piaţa editorială din România?
Denisa Comănescu: Paradoxal, creşterea economică, generată de cererea internă, deci de mărirea consumului, nu a atras diminuarea ratei sărăciei, ba dimpotrivă, aceasta e în creştere şi ea, după datele KeysFin.
Aceeaşi evoluţie pe un trend crescător a economiei nu a stimulat creşterea pieţei de carte. A devenit un loc comun, de cinci ani încoace, estimarea aproximativă a pieţei de carte din România la 60 de milioane de euro (fără manualele şcolare). O piaţă stagnantă.
Comparaţia cea mai frecventă se face cu piaţa de carte din Ungaria (de circa 123 de milioane de euro). Din toate sondajele şi studiile de piaţă, de la UE sau de mai aproape, România e codaşă la lectură: şi la o carte citită pe an, şi la zece, şi la suma pe care o cheltuieşte un cetăţean, în medie, pe cărţi într-un an (4 euro şi ceva). Vecinii noştri bulgari ne-au luat-o înainte.
Piaţa editorială depinde de numărul de cumpărători (care îşi achiziţionează cărţi pentru uzul propriu sau pentru cadouri) şi de cel al cititorilor de carte. Dar câţi cititori de carte avem? Nu sunt statistici relevante. Se vehiculează cifra de 1,2 milioane. Între creşterea consumului şi o potenţială creştere a pieţei de carte nu este o legătură directă, imediată. Consumatorul român are un comportament cel puţin ciudat. Investeşte mult ̶ pe lângă coşul alimentar prioritar ̶ în bunuri de imagine (haine, gadgeturi, maşini, turism extern etc.). Exerciţiul lecturii nu-i este la îndemână. Nu e de mirare că 42% dintre români sunt analfabeţi funcţionali, incapabili de a presta munci calificate...
Numai creşterea interesului pentru carte stimulează dezvoltarea pieţei editoriale. Or, acesta este un proces de durată, care ţine de triada educaţie - bibliotecă - librărie şi decurge din implementarea unor politici educaţional-culturale şi fiscale coerente pe termen lung. Care, din păcate, nici măcar nu se întrezăresc la orizont.

P.B.: România este de 10 ani în Uniunea Europeană. Dar piaţa editorială din România este integrată sau măcar conectată, din perspectiva valorilor şi a businessului, la pieţele europene?
D. C.: Editorii au fost pionierii globalizării şi sunt promotorii activi ai interconectării culturale. În 1990, când libera circulaţie peste hotare abia începea la noi, era o plăcere să vezi câţi editori români vizitau şi făceau afaceri la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt.
Acum, diversitatea de ofertă de carte din librăriile occidentale e aproape aceeaşi cu cea din România. Importul de cultură funcţionează bine - acelaşi roman de Amos Oz, simultan cu publicarea originalului la Tel Aviv, apare în traducere atât la Londra, cât şi la Bucureşti. Sau romanul premiat cu Pulitzer în aprilie 2017, Underground Railroad de Colson Whitehead, iese de sub tipar la Bucureşti la ediţia din noiembrie 2017 a Târgului de Carte Gaudeamus.
Editorii români sunt branşaţi la marile târguri de carte din lume, iar piaţa internaţională "curge" spre România. Din ce în ce mai mulţi autori străini vin la Bucureşti şi în alte mari oraşe, precum Cluj, Iaşi, Timişoara, să-şi lanseze cărţile în versiune românească, să ia parte la festivaluri sau târguri, iar conferinţele unor autori de primă mărime strâng sute bune de oameni.
De asemenea, online-ul, un alt instrument al globalizării, se dezvoltă, având canalele sale alternative de producere de carte (e-book-uri) şi de vânzare. E-comerţul de carte câştigă din ce în ce mai mult teren, mai ales datorită faptului că se practică, în cadrul lui, discounturi foarte atractive pentru cumpărători (spre deosebire de reţelele de librării care nu şi le pot permite).
Problema autorilor români traduşi şi vânduţi pe pieţele străine de carte e tot spinoasă, deşi s-au câştigat puncte însemnate la bursa valorilor libere. Prin programele de subvenţionare iniţiate şi dezvoltate de Institutul Cultural Român din perioada preşedinţiei lui Horia Roman Patapievici, peste 150 de scriitori români (până în prezent) au fost traduşi preponderent în limbi de largă circulaţie, dar şi în alte limbi europene. Dintre aceştia, s-au impus destul de puţini, cel mai cunoscut fiind Mircea Cărtărescu. Primul nostru boom literar în străinătate a fost în 2005, când România a fost invitata festivalului Les Belles Étrangères organizat de CNL din Paris. Au urmat târguri internaţionale de anvergură la care România a fost ţară invitată de onoare. În 2018, va fi la Târgul de la Leipzig.

P.B.: În opinia dvs, care sunt blocajele interne ce au frânat în ultimii trei ani dezvoltarea pieţei editoriale din România (2014 - 2016)?
D.C.: Consumatorii de carte determină mărimea pieţei. La noi, creşte consumul în general, dar consumul de carte stagnează sau scade. Un studiu avansa cifra de 260 de librării existente. Peste o treime din numărul acestora se află în Bucureşti. Există oraşe fără librării. Poţi cutreiera zone ample din ţară fără să zăreşti cotor de carte. E-comerţul nu reuşeşte să suplinească dispariţia unor librării.
Actul educaţional are carenţe care tot cresc, din multiple cauze. Mulţi profesori predau în dorul lelii, într-un mod vetust şi neatractiv. În familie, copiii nu găsesc îndrumare spre citit. Exerciţiul lecturii se deprinde în timp, şi se începe din copilărie, pentru a deveni o parte necesară a vieţii cotidiene.
Statul nu are politici coerente nici în domeniul educaţional, nici în cel cultural, nici în cel fiscal legat de primele două. Din jale se întrupează bibliotecile (au dispărut din mediul rural!), neavând dotări corespunzătoare.
În Aleph, Borges îşi imaginează paradisul ca pe o imensă bibliotecă. Ce fel de paradis ar fi dacă ar arăta ca o bibliotecă dintr-o urbe românească?