Actoria e o meserie în care nu termini niciodată de învăţat, asta e şi frumuseţea - 10 pentru FILM la TIFF, 2019

(foto: Adi Bulboacă / Jacheta Etno Shake by Lana Dumitru)

Andrei Crăciun: Irina, în câte spectacole de teatru joci în această stagiune?
Irina Antonie: Nu ştiu, că nu le-am numărat.

A.C.: Păi, numără-le acum.
I.A.: Ar fi: Stă să plouă, Două liniuţe, Procesul lui David M. Golan, Paravan. Două telefoane - mai răruţ, Pluto de la Unteatru, Visul unei nopţi de vară în curând la Green, Preşul la TNB şi repet un text minunat scris de Csaba Szekely în regia lui Eugen Gyemant la Teatrul Act. Am vorbit la Green Hours sa reluăm Cont(r)ACTe, un spectacol în regia lui Cristi Juncu. Mai am la Ploieşti: Avarul şi Job Interview. Deci, unsprezece. Suficient.

A.C.: În filme - de ce nu joci în filme?
I.A.: Nu am fost distribuită până acum. După TIFF, sper.

A.C.: Care e fractura între lumea teatrului şi lumea filmului? Cei din lumea filmului se învârt mereu în acelaşi cerc, funcţionează ca o castă, nu ştii de castinguri?
I.A.: Oarecum, da. E o lume mai închisă. Dar am mai dat castinguri la HBO şi a fost foarte bine, chiar dacă nu le-am luat. Eram foarte asemănătoare cu personajul principal, dar poate data viitoare. Între timp am mai dat o probă, tot la HBO, la Igor Cobileanski şi a fost foarte bine. Am mai dat acum câţiva ani pentru Bacalaureat în regia lui Cristian Mungiu.

A.C.: Şi în tot timpul acesta, dumneata mai înveţi şi istoria artelor, fiind studentă în acest sens. Te afli deja la a treia facultate, UNATC fiind a doua. Cum şi de ce?
I.A.: Îmi place să-mi deschid perspective noi. La Visul unei nopţi de vară repetam cu Peter Kerek, e foarte multă mişcare şi ajungeam să recunosc poziţii ca în operele de artă, ştii? Asta e din Noli me tangere, cum i-a zis Iisus Mariei Magadalena... Mamă, asta e cu Cupidon, care făcea nu ştiu ce. Mi s-a părut drăguţ, ei se uitau la mine şi ziceau că-s nebună. Mă trezeam de dimineaţă la şase, aveam repetiţii de la opt până la unsprezece, apoi mergeam la facultate. Repetam prin februarie, pe marile zăpezi. A fost frumos.

A.C.: Crezi dumneata că acum, după 10 pentru TIFF, vei intra cu o jumătate de pas în lumea filmului?
I.A.: Sper să mă cunoască directorii de casting, să mă propună mai des şi mai departe depinde de regizori, îţi dai seama.

A.C.: Până când o să joci roluri de adolescentă, de Lolită?
I.A.: Până când o să pot, nu te uiţi la mine cum arăt, vrei să joc femei cu patru copii acasă? Nu merge. Mi-aş dori să fac film. Bun.

A.C.: La un teatru de stat nu te angajezi şi tu? Mai sunt locuri.
I.A.: Nu ştiu. E bine să fii şi freelancer. Cât despre angajări, no comment.

A.C.: Câte roluri ai putea să joci în filmul românesc per an?
I.A.: Cinci-şase pe an, pe tipologia mea, plus că se scrie puţin text pentru fete.

A.C.: E concurenţă ca la Medicină pe rolurile astea, te baţi cu prea multe actriţe.
I.A.: Am întâlnit şi chestia asta: că m-am dus prea machiată, prea aranjată, prea... Nu ştiu cum trebuia să fiu, îmi e greu să fiu banală.

A.C.: Suferi din cauza frumuseţii excesive?
I.A.: Uite că uneori, da. Deşi fac tot ce pot să o ascund (râde). O să fie bine.

A.C.: De unde acest optimism debordant?
I.A.: Dacă aş fi fost angajată în teatru, de când am debutat la Radu Afrim în Hoţi, la TNB, acum opt ani, ce roluri făceam eu până acum? Jucam eu în câte spectacole am jucat? Făceam atâtea spectacole? Că nu.

A.C.: Eşti fericită în meserie?
I.A.: Sunt bine, ştiu că atât cât dau, atât primesc. Muncesc mult, dar joc, joc! Alţii... nici atât. Mi-ar plăcea să câştig mai mult, sigur. Am repetat la Vis trei ani pe banii noştri. Îţi dai seama? Dar am făcut-o din dragostea noastră pentru teatru. E ca şi cum aş fi făcut un master pe Shakespeare. În tot ce repet acum, şi la domnul Purcărete, tot ce am învăţat la Peter am aplicat acolo. Cu domnul Purcărete repet pentru un Ionesco la Naţional. Am avut chiar astăzi casting (n.r. - Irina a venit de la casting pe trotinetă).

A.C.: Ce faci tu Irina Antonie, încerci să trăieşti ca în Occident în ţara noastră? Mănânci sănătos, faci sport?
I.A.: Da. Vreau să am condiţie fizică, să mă pot mişca. Văd actori care de abia respiră.

A.C.: Sunt roluri şi de Darth Vader.
I.A.: Da, dar trebuie să ai şi o disponibilitate de mişcare. Aş vrea chiar să merg la nişte workshopuri de mişcare, dacă tot mi-am dat drumul. Mai fac şi canto, cu Letiţia Vlădescu, trebuie să lucrez şi vocea. Actoria e o meserie în care nu termini niciodată de învăţat, asta e şi frumuseţea. Acum, după Peter, mă dau peste cap, fac... pot să joc la circ, lejer.

A.C.: Ştii să mănânci ciorbă? Când ai mâncat ultima dată ciorbă?
I.A.: Ştiu. Ieri am mâncat ultima dată, dar era o supă de pui, nu o ciorbă.

A.C.: Găteşti? Ce ştii să faci în bucătărie?
I.A.: Pulpe de pui la cuptor, ficăţei în unt, somon la grătar. Peşte...

A.C.: Cu tenisul ce mai faci?
I.A.: Aveam bilete la finala de la Madrid în care a jucat Simona Halep, nu m-am dus, am avut de jucat la TNB şi e foarte bine că am avut.

A.C.: Ultima dată când te-am întâlnit începuseşi să înveţi limba maghiară?
I.A.: N-am mai perseverat, n-am mai avut timp. Ştiu nişte cântecele. Vrei să ţi le cânt? Acum învăţ limbajul semnelor. Învăţ tot felul de lucruri mai ciudăţele fiindcă te ajută ca actor. Nu ştii niciodată când poţi să faci un moment în limbajul semnelor. Un moment în limbajul semnelor în maghiară, de ce nu? (râde) Nu ar fi drăguţ? Ai mai văzut aşa ceva? Îmi doresc să reluăm Apă de mină la Teatrul Act şi chiar să facem toată trilogia minelor a lui Csaba Szekely.

A.C.: Ai ceva de declarat pentru posteritate?
I.A.: Am fost acolo.

***

Peter Kerek: Care este filmul în care ţi-ai fi dorit să joci?
I.A.: Inception în locul lui Marion Cotillard şi cam în tot ce joacă Marion. Poate pentru că este o actriţă foarte talentată şi o ador!

P.K.: Care este actorul cu care ţi-ai dori să joci o scenă de dragoste?
I.A.: Cillian Murphy - Peaky Blinders

P.K.: Ţi-ai dori să joci vreodată o femeie care ucide? Cine ar fi actorul celebru pe care ţi-ai dori să-l ucizi în film?
I.A.: Evident, cred că un super erou, sau poate pe Tom Hardy:)

P.K.: Spune-mi un loc din România unde ţi-ai dori să filmezi?
I.A.: Oriunde în Transilvania.

P.K.: Care sunt acele trei locuri din lume unde ţi-ai dori să filmezi?
I.A.: Mă gândesc la locurile pe care aş vrea să le vizitez când îmi pui întrebarea asta, nu m-am gândit până acum în ce loc aş vrea să filmez, Cu Steve Knight şi într-o maşină aş putea filma.

P.K.: Care sunt limitele tale?
I.A.: Cred că dacă mi le-aş cunoaşte m-aş bloca foarte tare.
Înainte să încep să lucrez cu tine Peter, cred că limitele mele cel puţin fizice erau... nici nu îmi mai pot aminti dar să zicem că mă lăsăm cu toată greutatea pe partener, nu eram foarte conştientă de corpul meu şi de cum pot lucra cu el, eram timidă şi închisă în nişte tipare şi m-ai împins ca pe Alice în "the rabbit hole" şi de acolo m-am deschis din toate punctele de vedere, atât creativ, imaginar, fizic, psihic; am descoperit noi moduri de a vedea, de a lucra şi de a mă percepe pe mine şi pe ceilalţi. Mi-ai deschis noi dimensiuni. Am învăţat să lucrez cu energia mea şi a celorlalţi şi să fiu deschisă.

P.K.: Crezi că actoria este o meserie care te poate ajută să-ţi depăşeşti limitele?
I.A.: Da. Curajul pe care îl câştigi în scenă cred că îţi rezolvă multe probleme personale, te face mai puternic, e ca un sport de performanţă din care înveţi cum să te comporţi şi să trăieşti echilibrat cu repere mai corecte, îţi consumi supărările, frustrările, neputinţele şi te linişteşti, o iei mai uşor, nu mai pui atât de mare presiune pe tine. Asta simt eu cel puţin.
E un antrenament pentru viaţă. Tot timpul petrecut în şcoală, la repetiţii pe mine m-a ajutat să cunosc oamenii, să îi înţeleg, să îi studiez şi să mă cunosc mai bine şi pe mine. Când eşti cu toate simţurile active faci automat exerciţiul asta şi în afara repetiţiilor şi eşti mult mai atent la ce se întâmplă în jurul tău şi cu ceilalţi.
Meseria asta m-a învăţat să înţeleg că eu singură sunt propriul meu duşman de cele mai multe ori şi că tot eu sunt cea care îmi stabilesc propriile limite dar cu muncă şi răbdare şi pasiune pentru ce fac toate aceste bariere nu mai există.

P.K.: Care este acel rol care te-a făcut să-ţi depăşeşti limitele?
I.A.: Hermia din Visul unei nopţi de vară pe care îl vom juca din 11 iunie 2019la Green Hours regizat de tine, Imola din Apă de mină de la Teatrul Act, Mira Halbe din Hoţi regizat de Radu Afrim, Cuce din Stă să plouă al Liei Bugnar sau Emma din Cont(r)ACTe regizat de Cristi Juncu... nu ştiu, gândindu-mă acum realizez că fiecare personaj are o lume pe care am descoperind-o căutând şi fiind liberă şi deschisă şi depăşindu-mi limitele atât fizice cât şi de înţelegere şi pentru că m-am pus în situaţie pe bune. Fie că sunt un personaj fantastic într-un vis, sau o fetiţă unguroaică captivă într-un sat din care nu va pleca niciodată, ori o fată concepută din spermă donată şi care vrea să se sinucidă, ori o tânăra care a suferit în adolescenţă de obezitate sau o corporatistă care îşi omoară copilul şi îl aduce într-o cutie de pantofi Dior HR-ului ca să nu îşi piardă locul de muncă.

P.K.: Ce n-ai putea să joci niciodată?
I.A.: Niciodată să nu spui niciodată

P.K.: Dacă ai avea posibilitatea să joci un rol de bărbat, cum ţi-ai dori să fie bărbatul ăla?
I.A.: Mă gândesc la Puck. Să fie un bărbat cu trăiri intense, curajos, un Richard, un Hamlet, vreau un rol în care să-i omor pe toţi şi toţi să mă omoare pe mine.

P.K.: Dacă s-ar face un film despre viaţa ta, ai vrea să joci tu rolul principal? Dacă nu, pe cine ai alege să te joace pe tine?
I.A.: Am scris acum cinci ani sau chiar mai mult un scenariu bazat pe o întâmplare din viaţa mea şi mi-am dorit foarte mult să joc eu rolul principal. Probabil că emoţia întâmplării era atât de puternică încât simţeam că prin acest film îmi voi transfera toată suferinţa acolo, un film ca o şedinţa de terapie. Nu s-a întâmplat dar întâlnirea cu Milo Simulov a fost revelatoare. Cu el m-am întâlnit întâmplător şi am început să îi povestesc despre ce aş vrea să scriu şi am intrat într-un bar amândoi, ne-am aşezat la o masă şi am mai plecat de acolo zece ore mai târziu. Chiar a fost ca o terapie pentru că povestindu-i întâmplarea mea am ajuns să aflu lucruri despre viaţa lui şi să ne dăm seama că înţelegem amândoi la fel de bine ce înseamnă să pierzi pe cineva definitiv. Eram destul de mică, acum nu ştiu dacă aş mai avea curajul de a mai trece încă odată prin toate emoţiile pe care le-am simţit atunci (mă refer la momentul real) pentru a filma acest scurtmetraj, poate şi pentru că fiind ceva atât de personal îmi e frică de percepţia celorlalţi, de judecata lor, de momentele în care poate li se va părea un clişeu ce se întâmplă; sunt zeci de momente în această întâmplare care sunt fix ca în filmele româneşti şi poate că s-au mai făcut asemenea filme. Mă gândesc la Moartea Domnului Lăzărescu sau Poziţia Copilului.

P.K.: Dacă s-ar face un film despre viaţa ta ca ficţiune, care crezi că ar fi genul filmului: horror, comedie romantică, comedie neagră, science fiction, drama, fantasy?
I.A.: Cred că ar fi un film drama-fantasy

P.K.: Pe soţul tău, care nu este actor, în ce rol celebru ţi-ai dori să-l vezi?
I.A.: Mai mult el şi-ar dori să se vadă în rolul lui Colin Firth din King's Speech.
Eu l-am văzut în Mal de Pierres, La vită e bella şi în orice rol de salvator. Este un Roberto Benigni până la capăt.

P.K.: Imaginează-ţi o viaţă fără teatru. Cum ar arăta ea? Dacă s-ar interzice de mâine meseria de actriţă ce altă meserie ai alege?
I.A.: Sunt studentă la Istoria Artei, cred că aş putea lucra într-un muzeu sau într-o galerie de artă. Aş putea lucra într-o agenţie de publicitate sau să organizez evenimente. Sau dacă mi-aş permite aş călători în toată lumea, aş învăţa cât mai multe limbi străine, aş citi cât mai multe cărţi şi aş vizita cât mai multe muzee, munţi şi plaje pustii. Pe motor.

P.K.: Care a fost cea mai penibilă, comică experienţă din timpul unui spectacol sau unei repetiţii?
I.A.: Tot la Vis mă întorc. Legat de limitele mele şi de libertatea de a lucra cu corpul meu, sau al colegilor:))) repetam la Vis şi încercam nişte mişcări pentru o scenă. Am venit cu o propunere care în mintea mea era genială şi i-am spus colegului Demetrius aka Nicholas Caţianis să se întindă pe jos şi să stea liniştit, să nu se mişte ca să le arăt celorlalţi o mişcare foarte bună şi am sărit cu tot corpul de la înălţimea mea peste el. Punct.

P.K.: Care a fost cel mai mare coşmar pe care l-ai avut legat de meserie?
I.A.: Am visat de mai multe ori că ies în scenă şi nu îmi mai amintesc textul sau sunt într-un alt spectacol pe care eu nu îl ştiu.

P.K.: Ce ai vrea să-i spui mamei tale şi nu i-ai spus niciodată?
I.A.: Că o iubesc şi că o înţeleg. Şi că îmi pare rău pentru cât de tare am chinuit-o.
Sau în limbajul lui Shakespeare: mama, tu eşti un om plin de intenţii bune, mă uit în ochii tăi şi văd cum soarele nu apune încât cea mai întunecată noapte se transformă în cea mai luminoasă zi. Şi dacă tu eşti lumea întreagă pentru mine, de ce să îmi fie frică când lumea întreagă e cu mine?
Sunt valabile cuvintele astea şi pentru tata şi sora mea.

P.K.: Dacă ai putea să reiei primul sărut din viaţă ta, unde s-ar petrece de data asta?
I.A.: Of, nu pot să programez totul în viaţă, nu ne-am mai bucura de nimic.

P.K.: Dacă ai putea să-ţi alegi un cerc de prieteni din cinci persoane, alţîi decât cei din viaţa ta, cine ar fi ei, ce meserii ar avea, ce vârste, din ce ţări, încearcă să-i descrii un pic?
I.A.: Andy Warhol dar îl am pe Radu Afrim, Ingmar Bergman dar te am pe tine Peter, Sergiu Celibidache dar am avut onoarea să îl cunosc şi să lucrez cu domnul Silviu Purcărete, Simona Halep şi sora mea Antonie Catrinel.

P.K.: Îţi ofer 1.000.000 de euro, ce faci cu ei?
I.A.: Un laborator de experimente cum numea sala de clasă domnul Adrian Titieni. Un teatru în care să se formeze o trupă în care să facem workshop-uri cu Thomas Ostermeier, Andriy Zholdak, Lev Dodin şi Bob Wilson.

P.K.: Spune-mi ceva ce ţi-ai dori să faci şi n-ai reuşit până acum?
I.A.: Tehnici de stăpânire a limbajului non-verbal. Cursuri de limba germană şi maghiară şi un agent în străinătate:)))

P.K.: Ai început un studiu la facultatea de arte? Cum se simte actriţa la facultatea de arte?
I.A.: Câteodată nu înţeleg 70% din ce se discută la cursurile lui Vlad Bedros, cercetător ştiinţific în cadrul sectorului de artă medievală. De curând s-a întors de la Princeton University unde a participat la o conferinţă Eclecticism at the Edges: Medieval Art and Architecture at the Crossroads of Latin, Greek and Slavic Cultural Spheres c.1300-c.1550.
Am colegi din familii de istorici, cunosc iconografia bisericilor de mici, au citit sute de cărţi şi eu încerc să mă prind şi să recuperez pe parcurs. Am fost admişi 23 de studenţi, după semestrul 1 mai suntem 13 şi de obicei termină 6 licenţa. Miza mea e să învăţ cât mai multe lucruri care direct sau indirect mă ajută în meseria de actor şi aşa se şi întâmplă. În plus meseria mea de actor m-a ajutat foarte mult la şcoală de la a intui corect teme iconografice, metode de lucru, maniere de a picta, teme specifice cât şi relaxarea de a putea prezenta oral anumite teme. Am avut din prima săptămână o explozie în cap şi se fac o grămadă de conexiuni, chiar şi la repetiţii începeam să văd scene din picturile lui Giotto în mişcările noastre ca Noli me tangere, Anunciation, l-am descoperit pe Henry Fuseli şi legătura dintre picturile lui şi operele lui Shakespeare şi multe altele.

P.K.: Dacă lumea reală ar putea să se transforme în lumea unui pictor, ce pictor ai alege?
I.A.: L-aş alege pe Pieter Bruegel cel Bătrân. Cred totuşi că trăim în mediul online în lumea lui Hieronymus Bosch şi în realitate în lumea lui Edward Hooper sau Francis Bacon.

P.K.: Dacă, Doamne fereşte, într-o bună zi, ai fi răpită de cineva sau de o organizaţie, pe cine ai alege?
I.A.: Schaubuhne Company sau Moma

P.K.: Şi după o lungă perioada în captivitate de cine ţi-ai dori să fi eliberată?
I.A.: De propria mea minte

P.K.: Dacă ai avea posibilitatea să te transformi într-un animal, care ar fi ăla?
I.A.: Cred că sunt o suricată, dar mă pot transforma şi într-o corb sau un lup.

P.K.: Lumea ta interioară cu ce spaţiu seamănă: o arenă de circ, un magazin de jucării, un restaurant, o expoziţie de instalaţii, Capela Sixtină...?
I.A.: Aleg Capela Sixtină într-un spaţiu tri-dimensional cu muzică clasică.

Irina Antonie
Data naşterii: 5 mai 1985
Am absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti la clasa profesorului univ. dr. Adrian Titieni
Sunt actor independent, în prezent lucrez la Teatrul Act cu Eugen Gyemant pe un text al lui Csaba Szekely Nu regret nimic, cu premieră pe 28 iunie 2019. Pe 11 iunie 2019 am premiera oficială a spectacolului Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare în regia lui Peter Kerek la Green Hours.
Joc în 11 spectacole, am lucrat şi lucrez cu Radu Afrim (Hai Iu Iu nu Hi You You şi Hoţi), Cristi Juncu (Pisica verde, Cont(r)ACTe şi Avarul), Lia Bugnar (Două liniuţe şi Stă să plouă), Alexandru Dabija (Apă de mină), Peter Kerek (Teen Spirit şi Visul unei nopţi de vară), Alexandru Mâzgăreanu (With a little help from my friends şi Job Interview), Matei Lucaci-Grunberg (Paravan. Două telefoane, All new people, Procesul lui David M Golan)
În film am colaborat tot cu Matei Lucaci-Grunberg în două scurtmetraje: Rebelion şi Şi băieţii câteodată şi la încă un al treilea care încă nu a ieşit.
Am participat la trei workshop-uri importante, Shakespeare - Visul unei nopţi de vară cu Peter Kerek, Atelier Cehov - Trei surori cu domnul Silviu Purcărete şi Henrik Ibsen - Rosmersholm cu Andriy Zholdak.
Irina Antonie a fost selectată în programul 10 pentru FILM din cadrul TIFF 2019, care îşi propune să pună zece actori de pe scenele româneşti în contact cu profesionişti din lumea filmului. Cei zece actori selectaţi în 2019 vor fi protagonişti ai unor interviuri pe LiterNet până la începutul TIFF 2019 (31 mai - 9 iunie 2019).