Gina Şerbănescu: Care au fost primele tale experienţe în mediul teatral? Ele s-au manifestat înainte de a intra la facultate?
Eusebiu Mihail Tudoroiu: Îmi aduc aminte că, atunci când eram mic, obişnuiam să iau toate perdelele şi cearceafurile din casă ca să îmi construiesc propriul teatru unde încercam să pun în scenă poveştile pe care le ştiam la vremea respectivă. Îmi aduc aminte cât de multă grijă pentru detalii aveam şi cum obişnuiam să încerc multe variante de a rezolva diferite scene din poveştile respective. Şi nu renunţam până nu găseam rezolvarea pe care o credeam eu potrivită. Apoi, pe la vârsta de 8-9 ani mi-am descoperit valenţa muzicală. Şi m-am îndrăgostit de canto şi pian care îmi sunt apropiate şi în ziua de astăzi. Unul dintre cele mai mari regrete pe care le am până în momentul acesta fiind faptul că nu am studiat temeinic pianul, aşadar, astăzi nu sunt un pianist bun. Însă experienţa de a fi îndrăgostit de un instrument mi-a generat de multe ori inspiraţie pentru diferite proiecte la care am lucrat. Mereu o cameră cu un pian reprezintă pentru mine locul în care să pot să evadez de cotidian, unde să uit de orice griji şi probleme. Experienţele în teatrul adevărat au început mai târziu. Undeva la vârsta de 15-16 ani am bătut la uşa teatrului din Ploieşti spunând că vreau să lucrez acolo. Şi am avut norocul ca cineva din teatru să mă ia în serios şi aşa am început să ajut cu tot ce puteam la vârsta respectivă. În acelaşi timp făceam şi teatru într-o trupă de liceu. Apoi, primul meu proiect important a venit tot în Ploieşti, când Radu Afrim venea să monteze un nou spectacol acolo şi mi s-a oferit şansa să lucrez la acel proiect. Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti este locul în care am avut prima interacţiune cu teatrul profesionist. Aşa că acel loc mi se va părea mereu "acasă". Cumva toate aceste lucruri s-au legat într-un fel şi au prins sens pentru parcursul meu.
G.Ş.: Tu ai experimentat şi statutul de student în cadrul învăţământului teatral din România. Cum ai descrie această experienţă şi de ce ai decis să mergi spre altceva?
E.M.T.: Am avut experienţa de a studia la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la facultatea de teatru, secţia regie teatru. Aş minţi dacă aş spune că această facultate este una uşoară. Însă ce este frumos şi uşor în acelaşi timp pe lumea asta?! M-am bucurat să am alături de mine în perioada respectivă doi oameni care m-au format enorm şi cărora le mulţumesc constant pentru tot ce am învăţat de la ei. Este vorba despre domnii Vladimir Anton şi Claudiu Goga care au contribuit enorm la conştientizarea, de către noi, a faptului este extrem de important să munceşti din greu şi să faci cu pasiune această meserie. Cu siguranţă experienţa respectivă mi-a oferit multe lucruri pe care le aplic în viaţa de zi cu zi în teatru. Am ales să schimb ce făceam pentru că, în perioada respectivă, eram într-o fază de căutare interioară şi simţeam că nu mă pot dedica cu totul acelui lucru. Am ales să mă întorc la actorie, care, la momentul respectiv s-a dovedit exact ce aveam nevoie pe moment. Contează foarte tare să ai curajul uneori să spui "Stop! Eu trebuie să fiu în alt loc în momentul acesta".
G.Ş.: Înainte de a monta Angajare de clovn ai mai avut o experienţă artistică realizată cu alţi colegi români de la Falmouth, Marea Britanie. Vorbeşte-ne despre ea şi despre modul în care ea a fost primită în România.
E.M.T.: La finalul anului 2017 am început să mă gândesc alături de doi dintre colegii mei români, Robert Bogdanov-Schein şi Teodor Tincu, la faptul că toţi ne doream să începem să producem propriile noastre spectacole. Pentru că eram un grup nou format, proaspăt ajunşi în acea ţară, neştiind multe despre industria de teatru independent, primul spectacol a fost un experiment pentru noi. Aşa a apărut Art, după textul cunoscut al Yasminei Reza, în mai 2018. Spectacolul a fost scos în Marea Britanie şi ulterior am hotărât să încercăm să îl aducem în România în vara lui 2018. Din fericire am avut norocul de a da peste oameni generoşi care au acceptat imediat să ne ofere sprijin şi găzduire pentru acest spectacol. Spectacolul a ajuns la Reactor, în Cluj-Napoca, la Festivalul Verde la Teatru din Focşani şi la Misc, în Timişoara. Ultimul, din păcate, fiind un spaţiu care astăzi nu mai există. A fost o experienţă interesantă să vedem reacţiile publicului din trei zone diferite ale României, în special pentru că aveam şi reacţiile publicului britanic cu care le puteam compara. Din păcate, România este încă reticentă la teatrul independent, în special cel făcut de tineri fără un nume mare. Încă se simte acel feeling de underground. Din păcate, ţara noastră nu investeşte suficient în această formă de teatru. Şi asta face supravieţuirea ei destul de grea. În general, când hotărăşti că vrei să porneşti pe acest drum, cel mai mare sprijin îl vei primi tot de la oamenii care fac deja asta şi care se confruntă la rândul lor cu problemele sistemului. Dar, per total, am fost destul de mulţumit de acea experienţă. Am avut în toate oraşele un public primitor. Sunt nerăbdător să văd reacţiile din Sibiu la noul spectacol pe care îl aducem la ediţia 2019 a FITS.
G.Ş.: Cum ai luat decizia de a monta textul domnului Vişniec şi cum s-a născut conceptul regizoral?
E.M.T.: Când am început alături de cei doi colegi ai mei, aveam în minte ambele texte, Art şi Angajare de clovn. Ştiam de atunci că îmi doream să fac un spectacol mare ca decor şi distribuţie cu textul domnului Vişniec. Spectacolul are 12 actori pe scenă, jucând un text de trei personaje. Conceptul cu care am venit a pornit din trei puncte exacte. Mi-am dorit să le ofer personajelor şansa de a fi văzuţi ca civili, umani, într-un spaţiu cât mai neutru şi simplu unde să îşi poată spune supărările şi regretele, care, la aceste trei personaje, există din plin.
Iar apoi mi-am dorit să le dau şi lor şi spectatorilor şansa de a vedea contrastul dintre omul din spatele scenei şi omul pe care îl vedem pe scenă - acestea fiind două entităţi total diferite. Alt lucru care m-a interesat foarte tare la acest text este puterea pe care o are spaţiul în care se petrece povestea. Spaţiul în care ajung aceşti trei oameni are o forţă extrem de puternică. De aceea mi-am dorit să folosesc un spaţiu segmentat care pe tot parcursul spectacolului dezvăluie noi secţiuni. Şi asta nu doar pentru a oferi spectatorului plăcerea vizuală de a vedea un spaţiu care se transformă în faţa ochilor lor, ci pentru că spaţiul acela reprezintă, de fapt, un void care funcţionează după propriile legi şi ca atare necesită puternic nevoia de transformare ca să poată funcţiona. De aici şi motivul pentru care, pe scenă, sunt nouă actori plus cei trei care joacă personajele textului.
Am vrut să aduc o reprezentare vizuală a spaţiului utilizând puterea de exprimare a performerului. Ei sunt cei care animă, de fapt, spaţiul. Nici unul dintre ei nu face figuraţie. Eu nu lucrez cu conceptul de figuraţie. Pentru că fiecare dintre cei nouă actori de pe scenă, care nu au replici, reprezintă o poveste unică a unui personaj care îşi are propriul aport în acel loc.
Şi pentru că este o parte pe care am adăugat-o special pentru conceptul meu vis a vis de spectacolul acesta, am dorit să dau fiecăruia şansa să îşi construiască personajele lor proprii, de la zero. Asta face spectacolul unic. Pentru că, dacă mâine un actor pleacă, cel care va veni în locul lui va avea sarcina de a crea un personaj nou care va schimba mai mult sau mai puţin spectacolul aşa cum este el acum. Acesta fiind şi secretul de a păstra spectacolul fresh. El are libertatea de a se transforma prin puterea oamenilor care fac parte din el. Exact ca şi spaţiul de care povesteam. În final, un alt element prezent în spectacol şi pe care ştiam de la început că vreau să îl scot în evidenţă este dansul. Am fost mereu fascinat de dansatori şi de disciplina lor. Aşa că am decis în sfârşit să combin actoria şi dansul într-un spectacol.
G.Ş.: Ce aşteptări ai de la participarea la FITS?
E.M.T.: Mă simt foarte onorat să pot să aduc acest spectacol la Sibiu în 2019 în festivalul de teatru. Spectacolul acesta s-a născut, ca să fiu sincer, la FITS în 2018 când eu abia începusem să lucrez pe text şi am avut acolo şansa de a-l întâlni pe domnul Matei Vişniec cu care am discutat despre dorinţa mea de a face acest proiect şi care a fost foarte deschis şi susţinător. Aşadar, participarea noastră la FITS 2019 cu Old Clown Wanted este, pentru mine, un fel de întoarcere acasă. Şi sper foarte tare că domnul Vişniec va fi martor al acestui eveniment. Chiar dacă asta îmi oferă nişte emoţii suplimentare. În plus, Sibiu este şi oraşul meu preferat şi mă bucur de orice prilej de a mă întoarce acolo.
G.Ş.: Ce proiecţie ai cu privire la viaţa ta artistică viitoare? În ce formă de teatru te vezi activând şi experimentând?
E.M.T.: Îmi doresc să continui munca în The Void Theatre Company. Este un proiect de suflet şi îmi doresc să îl văd crescând. Mi-aş dori să experimentez cât mai multe forme de teatru. Şi mi-aş dori mult să am şansa de a fi în industria mare de musical theatre din Londra.
G.Ş.: Care este modalitatea de lucru pe care o preferi cel mai mult în teatru şi cum armonizezi munca de regizor cu travaliul de actor?
E.M.T.: Aşa cum menţionam, muzica a avut un rol important în viaţa mea. Inclusiv atunci când regizez ceva, mă ajută să găsesc inspiraţie. Spre exemplu, unul dintre momentele cheie din Old Clown Wanted s-a născut în mintea mea atunci când am descoperit un cântec de pe unul dintre albumele trupei Muse. Mă ajută mult stimulii auditivi atunci când încerc să găsesc imaginea de ansamblu a unor momente. Apoi, fireşte, orice idee trebuie luată şi şlefuită. În situaţiile în care aleg să combin regia cu actoria, mă bazez enorm pe ochiul critic al echipei mele. Asta fiind şi parte din metoda mea de lucru. La începutul proiectelor am nevoie de o perioadă de workshop cu echipa cu care lucrez pentru a aduce pe toată lumea pe aceeaşi lungime de undă. Îmi este foarte important ca atunci când pornesc la drum cu ei, toată lumea să ştie exact ce ne propunem în calitate de echipă cu proiectul respectiv. Odată ce ating acel punct, echipa devine mai unită şi lucrul în spaţiu devine mai sincer şi mai liber. Proiectul porneşte din conceptul meu, însă, în final, este produsul muncii şi creativităţii tuturor.
G.Ş.: Există anumiţi artişti cu care ai vrea să lucrezi?
E.M.T.: Simt că sunt încă în perioada în care îmi doresc să experimentez lucrul cu cât mai mulţi artişti. Aşa că mă bucur de orice şansă nouă de a vedea cum lucrează alţi oameni. Există într-adevăr oameni cu care mi-aş dori să lucrez. Probabil că lista ar fi destul de lungă. Însă primele nume care îmi vin în minte când mă gândesc la acest subiect sunt Silviu Purcărete, Răzvan Mazilu, Michael Grandage şi Tim Roth, care este actorul meu preferat.
G.Ş.: Dacă ar fi să îţi dai acum tu ţie un sfat, care ar fi acela?
E.M.T.: Îmi dau frecvent sfaturi. Îmi place să cred că omul are capacitatea de a se perfecţiona în fiecare zi. Şi probabil că unul dintre lucrurile pe care mi le spun cel mai des este faptul că "Imperiul Roman nu s-a construit într-o singură noapte" şi totul are nevoie de răbdare, timp şi paşi mărunţi. O mare inspiraţie pentru mine este modul în care Albert Camus vorbeşte despre condiţia umană prin Mitul lui Sisif. El descrie pedeapsa lui Sisif ca fiind un simbol, şi ca atare o inspiraţie, pentru omul de rând care înfruntă greutăţile vieţii. Sisif urcă, urcă, uneori mai cade, însă el niciodată nu va renunţa. Să credem mereu în existenţa unei soluţii şi să nu acceptăm renunţarea ca o posibilitate mi se par două elemente cheie în această viaţă.
Credite foto:
Portret: Melissa Ivana
Fotografii din spectacol: Katie O'Neill
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu