miercuri, 18 august 2021

Cărţi deschise pentru minţi deschise, a XI-a ediţie a campaniei naţionale Te aşteptăm în librărie!, 2019

 

septembrie 2019
Suntem cu toţii în căutarea sensului vieţii. Toţi ne dorim o viaţă împlinită iar scopul suprem al acesteia este fericirea noastră şi a semenilor noştri. Indiferent că vorbim despre necesitatea regăsirii dimensiunii spirituale ca reper în frumoasa călătorie a omului către sine, despre armonia şi echilibrul din propria viaţă sau din relaţia de cuplu, sau cum să creştem copii frumoşi şi sănătoşi prin parentaj conştient. Cărţile pot schimba vieţi. Cartea este un instrument esenţial pentru educaţie. De-a lungul celor unsprezece ediţii derulate până în prezent, campania Te aşteptăm în librărie şi-a atins obiectivul principal, acela de a cultiva obiceiul cititorilor pentru lectură, de a transforma lectura într-un stil de viaţă firesc, autentic şi de normalitate.

Campania a pornit de la ideea repoziţionării librăriei tradiţionale ca un loc primitor şi deschis, ca un spaţiu magic în care librarul facilitează întâlnirea cititorului cu cartea şi face ca această experienţă să fie specială de fiecare dată. În perioada 1 august - 1 noiembrie 2019, Editura Herald împreună cu librăriile partenere, îţi oferă şansa să redescoperi cât de importantă este lectura în viaţa şi în dezvoltarea noastră personală şi modul în care cărţile ne pot ajuta să ne cunoaştem mai bine. Cărţile ne pot face mai buni, mai înţelegători, mai înţelepţi, si, de ce nu, să avem propria noastră viziune despre lume şi viaţă.

"Cârti deschise pentru minţi deschise" va rămâne întotdeauna acel mai bun şi mai sincer îndemn pentru a considera lectura ca un mod de autocunoaştere, de redescoperirea identităţii şi a propriilor valori, o sursă inepuizabilă de inspiraţie si înţelepciune. Pentru că suntem împreună în acest demers de căutare a celor mai relevante răspunsuri la întrebări existenţiale, precum: Cum să ne trăim viaţa de zi cu zi în armonie cu noi înşine şi cu ceilalţi? Cum ne găsim calea în viaţă? am adus pe rafturile librăriilor o colecţie de 30 de lucrări care să motiveze şi să inspire.

Descoperă acum doar în librării, reducerea de 20% aplicată la titluri precum Arta de a trăi de William Hart, Benedictus Deus de Meister Eckhart, Căi ale fericirii de Joseph Campbell, Dieta spirituală de Allan Percy, Muntele tăcerii de Kyriacos Markides, Mathnawi de Rumi, Povestea filosofiei de Will Durant, Pe tărâmul fantomelor înfometate de Gabor Mate.

Fie că eşti în căutarea celor mai importante răspunsuri despre lume şi viaţă, fie vrei să petreci o oră de linişte departe de agitaţia cotidiană, în compania unei muzici ambientale şi a unei ceşti de ceai, nu uita că în librărie poţi găsi surse sigure şi valoroase de cunoaştere. Să te bucuri de experienţa unică pe care azi o presupune librăria înseamnă, înainte de toate, să înveţi să valorizezi şi să te valorizezi.

Parteneri: Farmec, Dacia Plant, Deja Vu Natural, Gold FM, Radio România Cultural, Bucureşti FM, Radio 3Net "Florian Pittiş", Radio Seven, Radio Tanănana, Radio Deea, Radio România Cluj, Radio România Timişoara, Radio România Târgu Mureş, Itsy Bitsy, Radio Iaşi, Radio Braşov, TVR Timişoara, Apollonia TV, Canal 33 România, BiziLive TV, România Liberă, Click! pentru femei, Casa mea, AdPlayers.ro, 4arte, Agenţia de carte, Noua Acropolă, Bookaholic, Bookuria, Bookblog, Bookhub, Booknation, Drumul spre centru, Filme-Cărţi, Literatura pe tocuri, IQool, LiterNet, Rabbit Media, Gratuitor, Raftul cu idei, România Pozitivă, Serial Readers, Recenzii Cărţi, Citeşte-mă, Sfatul părinţilor, Sunt Pitic, GOKID!, ZMEU Bucureşti, Cinemagia, Gândeşte Pozitiv, Gândurile dintre pagini, Rândurile Evei, Calea către carte, Cabala pentru toţi, Andreea Marc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu