Despre educaţie. Arta învăţării şi valoarea vieţii

 

Jiddu Krishnamurti
Despre educaţie. Arta învăţării şi valoarea vieţii
Editura Herald, 2019
traducere din limba engleză de Dr. S. Diamant-Petrescu

Citiţi cuvântul înainte al acestei cărţi.

*****
Intro

J. Krishnamurti s-a născut în India, în anul 1895 şi s-a stins din viaţă în 1986, în California. Adoptat de Annie Besant, preşedinta Societăţii Teozofice, educat la Oxford şi Paris, Krishnamurti va refuza curând rolul de "Învăţător al Lumii" pe care dorea să i-l atribuie mişcarea teozofică. Dizolvând ordinul "Steaua Orientului" înfiinţat special pentru el, Krishnamurti va afirma că nicio autoritate spirituală, morală, filosofică sau de altă natură nu deţine monopolul Adevărului. Întreaga sa învăţătură este un îndemn adresat fiinţei umane pentru realizarea unei depline cunoaşteri de sine, un apel constant la trăirea autentică a vieţii.

J. Krishnamurti a întreprins numeroase călătorii pe întregul mapamond, ţinând conferinţe şi dialogând cu interlocutori provenind din cele mai diferite medii. În acelaşi timp, el este întemeietorul unor fundaţii în America, India şi Anglia, şi al unor şcoli menite să-i orienteze pe elevi spre împlinirea facultăţilor lor creatoare.

Opera sa însumează peste 40 de volume şi a fost tradusă în 25 de limbi. Dintre cărţile sale cele mai cunoscute amintim: Prima şi ultima libertate (1954); Revoluţia tăcerii (1972); Eliberarea de cunoscut; Trezirea inteligenţei (1975); Tradiţie şi revoluţie (1978); Viitorul omenirii; Comentarii asupra vieţii (3 vol.); Mintea fără margini; Jurnalul lui Krishnamurti; Zborul vulturului; Dincolo de violenţă; Despre educaţie; Sfârşitul timpului.

*

Krishnamurti s-a născut la 11 mai 1895, la Madanapalle, în sudul Indiei. "Descoperit" de mişcarea teozofică, este crescut şi educat în Occident, considerându-se că va deveni instrumentul exprimării unui mesaj de o deosebită importanţă, că va îndeplini rolul unui Mesia, sau că va fi fondatorul unei noi religii.

În 1925, în urma morţii fratelui său Nityananda, Krishnamurti traversează o gravă criză psihologică, în decursul căreia începe să se îndoiască de toate valorile "spirituale". S-a eliberat de tot ceea ce învăţase, rămânând într-o stare de non-speranţă. Nu mai aştepta nimic. Şi tocmai în această situaţie de gol interior, în această stare de moarte faţă de elementele structurale ale trecutului sau psihologic - spune Krishnamurti - a erupt în el "acea binecuvântare ce se realizează numai într-o stare de linişte autentică, a avut loc erupţia explozivă a iubirii".

Această experienţă a determinat în el o înnoire spirituală, o adevărată revoluţie, o profundă mutaţie. Din acel moment Krishnamurti a declarat că nu va mai fonda o nouă mişcare religioasă sau un nou sistem filozofic care să înrobească şi să condiţioneze şi mai mult minţile oamenilor. În urma acestei revoluţii lăuntrice Krishnamurti a dizolvat "Ordinul Stelei", ce fusese fondat special pentru el şi, începând din 1928-29, a luat o orientare complet independentă de orice fel de organizaţie.

După o perioadă dificilă, marcată de nenumărate confruntări, Krishnamurti îi întâlneşte în 1946 pe Aldous Huxley şi pe Charles Morgan, împreună cu care va fonda o şcoală la Ojai, California; de altfel Huxley i-a prefaţat lucrarea Prima şi ultima libertate. Din acel moment, mesajul său a devenit mai cuprinzător şi s-a răspândit în întreaga lume, până când - lucru extraordinar - în anul 1974 a avut loc incidenţa mesajului său cu elita intelectuală. De atunci Krishnamurti s-a întâlnit de două ori pe an, o dată în Anglia şi o dată în California, cu savanţii cei mai iluştri ai lumii contemporane: savantul Capra, care a condus multă vreme centrul de studii nucleare de la Geneva, D. Bohm, profesor de fizică la Universitatea din Londra, cei mai mari specialişti în neuropsihiatrie şi în anatomia creierului, pe scurt, vreo cincizeci de savanţi, toţi nişte enciclopedii vii. Şi nu este oare un suprem paradox? Ei îl întâlnesc pe Krishnamurti, cel care denunţă pericolul condiţionării prin cultivarea creierului.

Independent de mesajul pe care îl aduce, Krishnamurti este fondatorul unei serii de şcoli în India, America şi Anglia. El scris o lucrare intitulată Despre educaţie şi, în aceste şcoli noi, încearcă să orienteze elevii spre împlinirea facultăţilor lor creative, încearcă să facă din ei fiinţe creatoare şi nu simpli imitatori, să trezească în ei facultatea atenţiei şi a observării extrem de clare.

*

Pentru Krishnamurti educaţia este o pârghie esenţială în transmiterea aspectelor fundamentale ce conduc la transformarea minţii omeneşti şi la crearea unei noi culturi. O astfel de transformare crucială are loc atunci când copilului, pe lângă instruirea în diferite discipline şi îndeletniciri, i se dă posibilitatea să devină conştient de procesul propriei sale gândiri, simţiri şi acţiuni. Această luciditate îl determină să fie autocritic şi capabil de observare, prin această având loc integrarea percepţiei, discriminării şi acţiunii - procese cruciale pentru maturizarea lui lăuntrică, pentru stabilirea unei relaţii juste cu semenii, cu natură şi cu tot ceea ce a creat omul.

*

Aşadar, care este sensul vieţii? Pentru ce anume trăim noi şi luptăm? Dacă am fost crescuţi doar pentru a dobândi onoruri, pentru a ocupa posturi bune, pentru a fi eficienţi, pentru a domina cât mai mult posibil, vieţile noastre vor fi găunoase şi goale... Viaţa are un sens mai înalt şi mai vast decât acesta, dar ce valoare are educaţia noastră dacă nu-l vom descoperi niciodată? Chiar dacă vom fi extrem de instruiţi, noi nu vom realiza prin aceasta o integrare profundă a gândirii şi simţirii, vieţile noastre vor continua să fie incomplete, contradictorii, sfâşiate de temeri de tot felul. Câtă vreme educaţia nu va cultiva o viziune integrală asupra vieţii, ea nu va avea decât o mică valoare.

Pentru a institui o educaţie adevărată, trebuie să înţelegem semnificaţia vieţii în întregul ei, iar pentru aceasta trebuie să fim capabili să gândim direct şi în spiritul adevărului. Un gânditor prea logic este în realitate nechibzuit, căci el se conformează unui model, repetă fraze, iar gândirea lui urmează un făgaş. Este cu neputinţă să înţelegem viaţa în mod abstract sau teoretic. A înţelege viaţa înseamnă a ne înţelege pe noi înşine şi acesta este atât începutul, cât şi scopul final al educaţiei. (Jiddu Krishnamurti)

Fragment

I. Cuvântări ţinute studenţilor

Despre educaţie

Dvs. trăiţi într-una dintre cele mai frumoase văi pe care le-am văzut. Are o atmosferă cu totul specială. Aţi remarcat, mai ales dimineaţa în zori şi spre seară, cum se strecoară, cum pătrunde în vale o senzaţie de tăcere? În împrejurimi se află cei mai vechi munţi din lume, şi oamenii nu i-au prăpădit încă; iar oriunde mergeţi, în oraşe sau în alte părţi, puteţi vedea cum omul a distrus natura, tăind copacii pentru a construi mai multe case, cum a poluat aerul cu automobilele şi industriile sale. Omul distruge animalele; au rămas foarte puţini tigri. Omul distruge orice, fiindcă se nasc din ce în ce mai mulţi oameni şi ei trebuie să aibă mai mult spaţiu. Treptat, omul a răspândit distrugerea în toată lumea. Şi, când vii într-o vale ca aceasta - în care se află foarte puţini oameni, unde natura încă n-a fost ruinată, în care există linişte, pace şi frumuseţe -, eşti cu adevărat mirat. De fiecare dată când vii aici simţi ciudăţenia acestei ţări, însă probabil că dvs. v-aţi obişnuit cu ea. Nu mai priviţi munţii, nu mai ascultaţi păsările şi nici vântul care foşneşte în frunze. Încât treptat deveniţi indiferenţi.

Educaţia nu înseamnă a învăţa din cărţi, a memoriza unele fapte, ci mai ales a învăţa cum să priveşti ceea ce spun cărţile, fie că ele spun ceva adevărat sau fie că eronat. Toate acestea sunt o parte a educaţiei. Educaţia nu înseamnă doar să treci examene, să obţii o diplomă şi un serviciu, să te căsătoreşti şi să te stabileşti undeva, educaţia înseamnă, de asemenea, să fii în stare să asculţi păsările, să priveşti cerul, să observi frumuseţea extraordinară a unui copac, forma munţilor şi să te simţi alături de acestea, să fii nemijlocit în contact cu acestea. Pe măsură ce înaintaţi în vârstă, această sensibilitate a ascultării, a vederii dispare, din nefericire, fiindcă aveţi necazuri, vreţi să aveţi mai mulţi bani, un autoturism mai bun, mai mulţi sau mai puţini copii. Deveniţi geloşi, ambiţioşi, lacomi, invidioşi; aşa că pierdeţi senzaţia frumuseţii pământului. Dvs. ştiţi ce se petrece în lume. Trebuie să fi studiat întâmplările contemporane. Există războaie, revolte, naţiuni aţâţate împotriva altor naţiuni. În această ţară există, de asemenea, învrăjbire, separare, se nasc din ce în ce mai mulţi oameni, există sărăcie, murdărie şi împietrire completă. Omul nu se îngrijeşte de ceea ce se întâmplă cu celălalt, atâta vreme cât el este în perfectă siguranţă, iar dvs. sunteţi educaţi să vă încadraţi în toate acestea.

Ştiţi, oare, că lumea este smintită, că toate acestea sunt sminteli - această luptă, ceartă, intimidare, sfâşiere a unuia de către celălalt? Dar dvs. veţi creşte pentru a vă încadra în toate acestea. Credeţi că este bine, acesta este pentru dvs. înţelesul educaţiei - să trebuiască de voie sau de nevoie să vă încadraţi în această structură nebună, numită societate? Ştiţi dvs. ce se întâmplă cu religiile peste tot în lume? Şi aici omul se dezintegrează, nimeni nu mai crede în nimic. Omul n-are credinţă, iar religia este numai produsul unei vaste propagande.

Cât timp sunteţi tineri, proaspeţi, nevinovaţi, puteţi privi, oare, la toată frumuseţea de pe pământ, puteţi avea calitatea de a îndrăgi toate acestea? Şi puteţi rămâne cu ceva din asta? Căci, dacă nu puteţi, pe măsură ce creşteţi, vă veţi conforma, fiindcă acesta este cel mai uşor mod de a trăi. Pe măsură ce creşteţi, unii dintre dvs. se vor revolta, dar nici această revoltă nu va fi un răspuns la problemă. Unii dintre dvs. vor căuta să fugă din societate, dar această fugă n-are niciun sens. Dvs. trebuie să schimbaţi societatea, dar nu ucigând oameni. Societatea este formată din noi toţi. Noi, toţi, laolaltă am creat societatea în care trăim. De aceea noi toţi trebuie să ne schimbăm. Dvs. nu vă puteţi încadra în această societate monstruoasă. Deci ce intenţionaţi să faceţi?

Iar dvs., care trăiţi în această vale extraordinară, vă veţi lăsa, oare, azvârliţi în această lume de luptă, de confuzie, de războaie şi de duşmănii? Vă veţi conforma, vă veţi încadra, veţi accepta toate valorile vechi? Ştiţi care sunt aceste valori: banii, situaţia, prestigiul, puterea. Asta este tot ce-şi doreşte omul, iar societatea vrea ca dvs. să vă încadraţi în acest şablon de valori. Dar, dacă începeţi să gândiţi, să observaţi, să învăţaţi, nu din cărţi, ci să învăţaţi prin voi înşivă, prin observare, ascultând orice se petrece în jurul dvs., veţi creşte până la a deveni o fiinţă omenească diferită, una căreia îi pasă, care are afecţiune, care-i iubeşte pe oameni. Dacă veţi trăi în acest fel, s-ar putea să aflaţi o viaţă cu adevărat religioasă.

Priviţi natura, tamarindul, mangotierul înflorit şi ascultaţi păsările dimineaţa în zori şi seara târziu. Vedeţi cerul limpede, stelele, cât de minunat apune soarele înapoia acestor munţi. Vedeţi culorile toate, lumina de pe frunze, frumuseţea ţării, pământul bogat. Apoi, după ce aţi văzut toate acestea şi, de asemenea, ce este lumea, cu toată brutalitatea ei, cu violenţele, cu urâţenia ei, ce intenţionaţi să faceţi?

Ştiţi ce înseamnă a lua aminte, a da atenţie? Când daţi atenţie, vedeţi lucrurile cu mult mai limpede. Auziţi pasărea cântând mai distinct. Remarcaţi diferenţele dintre sunete. Când priviţi cu mare atenţie un copac, vedeţi întreaga frumuseţe a copacului. Vedeţi frunzele, ramurile, vedeţi vântul jucându-se cu ele. Când daţi atenţie, vedeţi extraordinar de limpede. Aţi făcut-o vreodată? Atenţia este ceva diferit de concentrare. Când vă concentraţi, nu vedeţi totul. Dar, când daţi atenţie, vedeţi foarte mult. Ei bine, daţi atenţie. Priviţi acel copac şi vedeţi umbrele, adierea uşoară printre frunze. Priviţi forma copacului. Priviţi mărimea copacului în raport cu alţi copaci. Priviţi calitatea luminii care pătrunde printre frunze, lumina de pe ramuri şi de pe trunchi. Priviţi la totalitatea copacului. Priviţi-l în acest fel, pentru că eu voi vorbi despre ceva la care dvs. va trebui să daţi atenţie. Atenţia este foarte importantă în clasă, după cum importantă este şi când sunteţi în afara orelor, când mâncaţi, când vă plimbaţi. Atenţia este ceva extraordinar.

Intenţionez să vă întreb ceva. De ce sunteţi educaţi? Înţelegeţi întrebarea mea? Părinţii vă trimit la şcoală. Sunteţi prezenţi în clase, învăţaţi matematici, învăţaţi geografie, învăţaţi istorie. De ce? V-aţi întrebat vreodată de ce vreţi să fiţi educaţi, care este rostul educaţiei? Care este rostul trecerii examenelor şi a primirii diplomelor? Pentru a obţine o slujbă şi a vă aranja în viaţă, pentru a vă căsători aşa cum fac milioane şi milioane de oameni? Asta intenţionaţi să faceţi, acesta este înţelesul educaţiei? Înţelegeţi despre ce vorbesc? Aceasta este cu adevărat o chestiune foarte serioasă. Întreaga lume se întreabă care este baza educaţiei. Noi vedem la ce a fost folosită educaţia. Fiinţele omeneşti, pretutindeni în lume - în Rusia, în China, în America, în Europa sau în această ţară -, sunt educate să se conformeze, să se încadreze într-o societate şi în cultura ei, să se încadreze în curentul activităţii economice şi sociale, să fie aspirate în acest vast curent care curge de mii de ani. Aceasta este ceea ce numim educaţie sau educaţia ar trebui să fie ceva total diferit? Poate educaţia să se ocupe ca mintea omenească să nu fie atrasă în acest vast curent şi să fie distrusă; să se ocupe ca mintea să nu fie niciodată aspirată în acest curent; astfel încât cu această minte să puteţi deveni o fiinţă umană în întregime diferită, cu o viaţă de o calitate diferită? Veţi fi educaţi în acest fel? Sau veţi îngădui părinţilor dvs., societăţii să vă dicteze astfel încât să deveniţi o parte a curentului societăţii? Educaţia adevărată nu înseamnă doar ca mintea omenească, mintea dvs., să fie capabilă să exceleze în matematici, geografie şi istorie, ci şi să nu poată fi nicicând, în nicio împrejurare, atrasă în vâltoarea societăţii. Pentru că acest curent, pe care îl numim trăire, este foarte corupt, este imoral, este violent, este lacom. Acest curent este cultura noastră. Astfel, întrebarea care se pune este: cum să producem felul bun de educaţie pentru ca mintea să poată rezista oricărei ispite, oricăror influenţe, bestialităţii acestei civilizaţii şi culturii ei.

Am ajuns într-un punct al istoriei în care avem de creat o cultură nouă, un fel de existenţă total diferită, nu bazată pe industrializare şi consum, ci o cultură bazată pe o calitate adevărată a religiei. Ei bine, cum vom determina prin educaţie ca mintea să fie în întregime deosebită, să nu fie lacomă, să nu fie invidioasă? Cum vom crea o minte care să nu fie ambiţioasă, care să fie extraordinar de activă, de eficientă; care să aibă o percepţie adevărată a ceea ce este real în viaţa zilnică, ceea ce la urma urmei înseamnă religie?

Ei bine, haideţi să descoperim care este înţelesul adevărat şi intenţia educaţiei. Poate mintea dvs., care a fost condiţionată de societate, de cultura în care aţi trăit, să fie transformată prin educaţie astfel încât nicicând, sub nicio împrejurare să nu intraţi în vâltoarea societăţii? Este cu putinţă să fiţi educaţi în mod diferit? "Educaţi" în sensul adevărat al acestui cuvânt; nu acela de transmitere a unor informaţii de la profesori la elevi, informaţii despre matematici, istorie sau geografie, ci în acela al producerii, în chiar procesul învăţării acestor materii, a unei schimbări în mintea dvs.. Ceea ce înseamnă că trebuie să fiţi extraordinar de critici. Trebuie să învăţaţi să nu acceptaţi niciodată decât ceea ce vedeţi limpede voi înşivă, să nu repetaţi niciodată ceea ce a spus altcineva.

Eu consider că ar trebui să vă puneţi aceste întrebări, nu doar ocazional, ci în fiecare zi. Descoperiţi! Ascultaţi totul, ascultaţi păsările, mugetul vacii. Învăţaţi despre orice în interiorul vostru, fiindcă, dacă învăţaţi prin voi înşivă despre voi înşivă, atunci nu veţi mai fi o fiinţă omenească de mâna doua. Aşa că ar trebui, dacă-mi îngăduiţi să vă sugerez aceasta, ca de acum încolo să descoperiţi cum să trăiţi într-un fel cu totul deosebit, chiar dacă va fi greu, căci îmi este teamă că celor mai mulţi dintre noi le place să găsească un mod uşor de viaţă. Nouă ne place să repetăm şi să urmăm ceea ce spun alţi oameni, ceea ce fac alţi oameni, fiindcă acesta este cel mai uşor mod de a trăi:conformarea la un vechi şablon sau la un nou şablon. Trebuie să descoperim ce înseamnă să nu te conformezi niciodată şi ce înseamnă să trăieşti în afara fricii. E vorba despre viaţa dvs. şi nimeni nu vă va învăţa, nici cărţile, nici vreun guru. Trebuie să învăţaţi prin voi înşivă, iar din această învăţătură va veni înţelepciunea. Atunci puteţi trăi o viaţă extraordinar de frumoasă, de fericită. Nu-i aşa? Acum doriţi să-mi puneţi întrebări?

*

Un student: Lumea este plină de oameni împietriţi, de oameni indiferenţi, cruzi. Cum îi puteţi schimba pe aceşti oameni?
Krishnamurti: Lumea este plină de oameni împietriţi, indiferenţi, cruzi. Cum îi puteţi schimba pe aceşti oameni? Oare aceasta este întrebarea? Schimbaţi-vă pe voi înşivă. Altfel, pe măsură ce creşteţi, veţi deveni asemenea oameni împietriţi. Veţi deveni, de asemenea, indiferenţi. Veţi deveni, de asemenea, cruzi. Generaţia trecută dispare, se duce, apăreţi dvs., iar, dacă vă veţi arăta la fel de împietriţi, de indiferenţi, de cruzi, veţi clădi o societate la fel ca aceasta. Ceea ce e important este să vă schimbaţi, să nu fiţi împietriţi, să nu fiţi indiferenţi. Când spuneţi că toate acestea sunt problemele generaţiei mai vechi, le-aţi văzut, le-aţi observat, aţi simţit ceva în legătură cu ele? În caz afirmativ, veţi face ceva. Schimbaţi-vă pe voi înşivă şi încercaţi-o prin acţiune. O astfel de acţiune este un lucru extraordinar. Însă noi dorim să schimbăm pe oricine, în afară de noi înşine, ceea ce, în realitate, înseamnă că nu dorim să ne schimbăm, vrem ca ceilalţi să se schimbe dar, cu toate acestea, rămânem împietriţi, indiferenţi, cruzi, sperând că mediul înconjurător se va schimba, în aşa fel încât noi să putem continua în propriul nostru mod. Înţelegeţi ce spun?

Un student: Dvs. ne cereţi să ne schimbăm, dar în ce să ne schimbăm?
Krishnamurti: Dvs. ne cereţi să ne schimbăm, în ce să ne schimbăm? Nu vă puteţi schimba într-o maimuţă, probabil că v-ar plăcea, dar nu puteţi. Când spuneţi: "Eu vreau să mă schimb în ceva" - fiţi, vă rog, cu băgare de seamă! -, dacă vă spuneţi: "Eu trebuie să mă schimb, eu trebuie să mă schimb în ceva", acest "în ceva" este un şablon pe care dvs. l-aţi creat, nu-i aşa?
Iată: dvs. sunteţi violent sau lacom şi vreţi să vă schimbaţi într-o persoană care nu este lacomă. A voi să nu fii lacom este o altă formă de lăcomie, nu-i aşa? Înţelegeţi ce vă spun? Dar, dacă spuneţi: "Eu sunt lacom, eu vreau să descopăr ce înseamnă a fi lacom, vreau să descopăr ce cuprinde lăcomia", atunci când veţi înţelege lăcomia, veţi fi liberi de lăcomie. Înţelegeţi despre ce vorbesc?
Lăsaţi-mă să explic. Eu sunt lacom şi mă lupt, mă zbat, fac cele mai uriaşe sforţări să nu mai fiu lacom. Eu am deja o idee, un tablou, o imagine despre ce înseamnă să nu fii lacom. Încât mă conformez ideii pe care o am despre nelăcomie. Înţelegeţi? Pe când, dacă privesc la lăcomia mea, dacă înţeleg de ce sunt lacom, dacă pricep natura lăcomiei mele, structura lăcomiei, atunci, când încep să înţeleg toate acestea, sunt liber de lăcomie. Aşadar, eliberarea de lăcomie este ceva total diferit de încercarea de a deveni nelacom. Vedeţi deosebirea? Eliberarea de lăcomie este ceva total diferit de a spune: "Eu trebuie să fiu un om mare, de aceea trebuie să fiu nelacom". Aţi înţeles?
Astă-noapte m-am gândit că vin în această vale de aproape patruzeci de ani. Oamenii au venit şi s-au dus. Au murit copaci şi alţii noi au crescut. Diferiţi copii au venit, au trecut prin această şcoală, au ajuns ingineri sau gospodine şi au dispărut cu totul în masă. I-am întâlnit ocazional, într-un aeroport sau la o întrunire, ca oameni foarte obişnuiţi. Iar, dacă nu sunteţi foarte atenţi, şi dvs. veţi sfârşi într-un fel asemănător.

Un student: Ce înţelegeţi prin obişnuit?
Krishnamurti: Să fii ca restul oamenilor; cu necazurile lor, cu violenţa şi corupţia lor, cu brutalitatea, indiferenţa şi împietrirea lor. Să-ţi doreşti un serviciu, să-ţi doreşti să-ţi păstrezi serviciul - indiferent că eşti eficient sau nu -, să mori în slujbă. Aceasta este ceea ce se numeşte obişnuit: a nu avea nimic nou, nimic proaspăt, nicio bucurie în viaţă; să nu fii niciodată curios, pasionat cu intensitate, să nu descoperi niciodată, ci doar să te conformezi. Asta înţeleg eu prin obişnuit. Este un mod de viaţă automat, o rutină, o plictiseală.

Un student: Cum putem scăpa de a deveni o fiinţă obişnuită?
Krishnamurti: Cum puteţi scăpa de a fi obişnuiţi? Nu fiţi obişnuiţi! Nu puteţi scăpa. Doar nu fiţi!

Un student: Cum, domnule?
Krishnamurti: Nu există niciun "cum". Vedeţi că asta este una dintre întrebările cele mai distrugătoare: "Spuneţi-mi cum?" Întotdeauna omul a zis, peste tot în lume: "Spuneţi-mi cum?" Dacă vedeţi un şarpe, o cobră otrăvitoare, nu spuneţi: "Vă rog, spuneţi-mi cum să fug de ea!" Pur şi simplu fugiţi. În acelaşi fel, dacă vedeţi că sunteţi obişnuit, fugiţi, plecaţi, nu mâine, ci imediat. Din clipa aceea nu veţi mai pune întrebări.
Am să vă propun ceva. Oamenii vorbesc foarte mult despre meditaţie, nu-i aşa?

Un student: Este adevărat.
Krishnamurti: Dvs. nu ştiţi nimic despre ea. Mă bucur. Fiindcă nu ştiţi nimic despre ea, puteţi învăţa despre ea. Este ca şi cum n-ai cunoaşte franceza sau latina, sau italiana. Pentru că nu cunoaşteţi, puteţi învăţa, puteţi să o luaţi de la început. Acei oameni care cunosc deja ce este meditaţia trebuie să uite ce au învăţat şi apoi să înveţe. Vedeţi deosebirea? De vreme ce nu ştiţi ce este meditaţia, să învăţăm despre ea. Pentru a învăţa despre meditaţie, trebuie să observaţi cum vă lucrează mintea. Trebuie să observaţi, aşa cum observaţi o şopârlă care trece, mergând de-a lungul zidului. Îi vedeţi toate cele patru picioare, cum se lipeşte de zid şi, pe măsură ce o urmăriţi, îi vedeţi toate mişcările. În acelaşi fel observaţi şi gândirea dvs. N-o corectaţi! N-o înăbuşiţi! Nu spuneţi: "Toate astea sunt prea grele!" Doar observaţi; acum, în dimineaţa asta.
Întâi de toate staţi absolut liniştiţi. Aşezaţi-vă confortabil, şedeţi absolut liniştiţi, închideţi ochii şi vedeţi dacă vă puteţi ţine ochii fără să-i mişcaţi. Înţelegeţi? Globurile ochilor sunt în mişcare, ţineţi-i complet liniştiţi. Atunci când staţi foarte liniştiţi, descoperiţi ce face gândirea dvs.. Observaţi-o aşa cum observaţi o şopârlă. Observaţi gândirea, felul în care aleargă un gând după altul. Aşa începeţi să învăţaţi, să observaţi.
V-aţi observat vreodată gândurile? Felul cum un gând urmează altui gând, gândirea spunând: "Acesta este un gând bun, acesta e un gând rău". Când vă duceţi seara la culcare sau când vă plimbaţi, observaţi-vă gândirea. Doar observaţi gândirea, fără s-o corijaţi şi atunci veţi învăţa începutul meditaţiei. Acum staţi foarte liniştiţi. Închideţi ochii şi aveţi grijă ca globii oculari să nu se mişte deloc. Apoi observaţi-vă gândurile, aşa, ca să învăţaţi. Odată ce începeţi să învăţaţi, nu mai există capăt pentru învăţare.

Despre mintea religioasă şi despre mintea ştiinţifică

Dis-de-dimineaţă am văzut o pasăre frumoasă, o pasăre neagră cu gâtul roşu. Nu ştiu cum se numeşte pasărea. Zbura din copac în copac, iar în inima ei era un cântec, încât era ceva fermecător de privit. Aş prefera ca în dimineaţa asta să vă vorbesc despre un subiect serios. Ar trebui să-l ascultaţi cu atenţie şi, dacă doriţi, puteţi să-l discutaţi mai târziu cu profesorii dvs.. Vreau să vă vorbesc despre ceva ce preocupă întreaga omenire, ceva de care este tulburată întreaga lume. Este chestiunea spiritului religios şi a minţii ştiinţifice. Există aceste două atitudini în lume. Acestea sunt singurele două stări valoroase ale minţii: spiritul cu adevărat religios şi mintea cu adevărat ştiinţifică. Orice altă activitate este distrugătoare, ducând la foarte multă mizerie, confuzie şi suferinţă.

Mintea ştiinţifică este pozitivă. Descoperirea este misiunea ei, percepţia ei. Ea vede lucrurile printr-un microscop, printr-un telescop; totul urmează să fie văzut, de fapt, aşa cum este; din această percepţie ştiinţa trage concluzii, clădeşte teorii. O astfel de minte se mişcă de la un fapt la altul. Spiritul ştiinţei n-are nimic de-a face cu anumite condiţionări individuale, cu naţionalismul, cu prejudecata. Oamenii de ştiinţă există pentru a cerceta materia, pentru a investiga structura pământului, a stelelor şi a planetelor, pentru a descoperi cum să vindece bolile omului, cum să prelungească viaţa omului, pentru a explica timpul, atât trecutul, cât şi viitorul. Însă mintea ştiinţifică şi descoperirile ei sunt folosite şi exploatate de mintea naţionalistă, de mintea care este India, de mintea care este Rusia, de mintea care este America. Descoperirea ştiinţifică este folosită şi exploatată de statele suverane şi de continente.

Apoi există mintea religioasă, mintea cu adevărat religioasă, care nu aparţine niciunui cult, niciunui grup, niciunei religii, niciunei biserici organizate. Mintea religioasă nu este mintea hindusă, mintea creştină, mintea budistă sau mintea musulmană. Mintea religioasă nu aparţine vreunui grup care se numeşte pe el însuşi religios. Mintea religioasă nu este mintea care merge la biserică, la temple, la moschei. Mintea religioasă nu este nici aceea care se ţine de anumite forme de credinţe, de dogme. Mintea religioasă este complet singură. Este o minte care a văzut direct falsitatea bisericilor, a dogmelor, a tradiţiilor, a credinţelor. Nefiind naţionalistă, nefiind condiţionată de mediul ei, o astfel de minte n-are mărginiri, nici limite. Ea este explozivă, proaspătă, nevinovată, nouă. Mintea nevinovată, mintea tânără, mintea care este extraordinar de mlădioasă, de subtilă, care n-are ancoră.
Numai o astfel de minte poate experimenta ceea ce dvs. numiţi Dumnezeu, ceea ce nu este măsurabil.

O fiinţă omenească e cu adevărat o fiinţă omenească doar când spiritul ştiinţific şi adevăratul spirit religios merg împreună. Atunci fiinţele omeneşti vor crea o lume bună - nu lumea comunistului sau a capitalistului, a brahmanilor sau a romano-catolicilor. De fapt adevăratul brahman este persoana care nu aparţine niciunui crez religios, n-are nicio clasă, nicio autoritate; el n-are nicio situaţie în societate. Acesta este adevăratul brahman, fiinţa umană nouă, cea care le împleteşte pe amândouă, mintea religioasă cu cea ştiinţifică devenind astfel armonios, fără vreo contradicţie înlăuntrul lui. Iar eu consider că scopul educaţiei este crearea acestei minţi noi, care este explozivă şi nu se conformează vreunui şablon stabilit de societate.

O minte religioasă este o minte creatoare. Ea trebuie nu doar să termine cu trecutul, ci şi să explodeze în prezent. Iar această minte - nu mintea care interpretează cărţile, Bhagavad-Gita, Upanişadele, Biblia etc. -, această minte este capabilă de cercetare, este capabilă de a crea o realitate explozivă. Aici nu există nici interpretare şi nici dogmă.

Este extraordinar de greu să fii religios şi să ai o minte ştiinţifică, precisă, limpede, să ai o minte care nu este înfricoşată, care nu este preocupată de propria ei siguranţă, de propriile ei frici. Nu puteţi avea o minte religioasă fără a vă cunoaşte pe voi înşivă, fără a cunoaşte totul despre dvs. - despre corpul, despre mintea, despre emoţiile dvs., despre felul în care lucrează mintea, în care funcţionează gândirea. Şi, pentru a merge dincolo de toate acestea, pentru a descoperi toate acestea, trebuie să vă apropiaţi cu o minte ştiinţifică, precisă, limpede, fără prejudecăţi, care nu condamnă, care observă, care vede. Când aveţi o astfel de minte, sunteţi cu adevărat o fiinţă umană cultă, o fiinţă umană care cunoaşte compasiunea. O astfel de fiinţă umană ştie ce înseamnă a fi viu.

Cum poate fi produsă această stare mentală? Căci e obligatoriu să-l ajuţi pe student să fie ştiinţific, să gândească foarte limpede, precis, ca mintea să-i fie ascuţită, tot aşa de mult cum trebuie să-l ajuţi să descopere profunzimile minţii lui, să meargă dincolo de vorbe, dincolo de feluritele etichete de hindus, musulman sau creştin. Este cu putinţă să-l educi pe elev să treacă dincolo de toate aceste etichete şi să descopere, să experimenteze acel ceva care nu este măsurat de minte, pe care nu-l conţine nicio carte, la care nu vă poate conduce niciun guru? Dacă o astfel de educaţie este cu putinţă într-o şcoală ca aceasta, ea va fi remarcabilă. Trebuie să vedeţi cu toţii că merită să creaţi o astfel de şcoală. Asta este ceea ce am discutat acum câteva zile cu profesorii. Am vorbit foarte multe: despre autoritate, disciplină, cum să instruim, ce este ascultarea, ce este educaţia, ce este cultura, cum să stai liniştit. A acorda atenţie doar muzicii, dansului, aritmeticii, lecţiilor nu este întregul vieţii. Face parte din viaţă şi observarea felului în care gândeşti, însemnătatea lui a gândi şi a lui de ce gândim. Face, de asemenea, parte din viaţă privitul păsărilor, observarea sătenilor, a mizeriei lor, pe care fiecare dintre noi a produs-o, pe care societatea o menţine. Toate acestea sunt o parte a educaţiei.

Despre cunoaştere şi inteligenţă

Vă aflaţi aici ca să adunaţi cunoaştere ştiinţifică: istorie, biologie, lingvistică, geografie etc. Separat de cunoaşterea pe care o căpătaţi aici, există cunoaşterea colectivă, cunoaşterea rasială, cunoaşterea bunicilor dvs., a generaţiilor trecute. Ei cu toţii au avut foarte multe experienţe, li s-au întâmplat foarte multe lucruri, iar experienţa lor colectivă a devenit cunoaştere. Există apoi cunoaşterea propriilor dvs. experienţe, a propriilor dvs. reacţii, impresii, a propriilor dvs. înclinaţii şi tendinţe care au căpătat formele lor speciale. Astfel încât există cunoaşterea ştiinţifică: biologică, matematică, fizică, istorică, geografică; dar există şi cunoaşterea colectivă a trecutului, care e tradiţia comunităţii, a rasei, iar apoi este cunoaşterea personală pe care aţi experimentat-o voi înşivă. Acestea sunt cele trei feluri de cunoaştere existente: colectivă, personală, ştiinţifică. Toate acestea, împreună, produc ele inteligenţa?

Ei bine, ce este cunoaşterea? Are cunoaşterea vreo legătură cu inteligenţa? Inteligenţa se foloseşte de cunoaştere, fiind capacitatea de a gândi limpede, obiectiv, sănătos, echilibrat. Inteligenţa este o stare în care nu există emoţii personale, în care nu sunt cuprinse păreri personale, prejudecăţi sau înclinaţii. Inteligenţa este capacitatea de a înţelege direct. Mi-e teamă că lucrul acesta este destul de dificil de realizat, dar este important, este bine pentru dvs. să vă exersaţi creierul.

Prin urmare, există o cunoaştere care este trecutul, căreia i se adaugă necontenit cunoştinţe şi există inteligenţă. Inteligenţa este însuşirea unei minţi foarte sensibile, foarte agere, foarte lucide. Inteligenţa nu se agaţă de o judecată sau de o apreciere particulară, ci este capabilă să gândească foarte limpede, obiectiv. Inteligenţa este lipsită de confuzie. Mă urmăriţi? Ei bine, cum va fi cultivată această inteligenţă? Care este capacitatea acestei inteligenţe? Dvs. vă duceţi viaţa aici şi sunteţi educaţi în tot felul de discipline, în variate ramuri ale cunoaşterii. Dar sunteţi educaţi în aşa fel încât, odată cu asta, să ia fiinţă inteligenţa? Vedeţi problema? S-ar putea să aveţi o foarte bună cunoaştere a matematicilor sau a tehnicii. S-ar putea să luaţi un bacalaureat, să intraţi într-o facultate şi să fiţi un inginer de primă mână. Dar aţi devenit sensibil, ager? Gândiţi obiectiv, limpede, cu inteligenţă, cu înţelegere? Există o armonie între cunoaştere şi inteligenţă, un echilibru între cele două? Nu puteţi gândi limpede dacă aveţi prejudecăţi, dacă aveţi idei preconcepute. Nu puteţi gândi limpede dacă nu aveţi sensibilitate; sensibilitate la natură, sensibilitate la toate lucrurile care se petrec în jurul dvs., sensibilitate nu numai la ce se petrece în afara dvs., ci şi înlăuntrul dvs. Dacă nu sunteţi sensibili, dacă nu sunteţi lucizi, nu puteţi gândi limpede. Inteligenţa cere să vedeţi frumuseţea pământului, frumuseţea copacilor, frumuseţea cerurilor, apusul de soare fermecător, stelele, frumuseţea ingeniozităţii.

Ei bine, adunaţi cumva această inteligenţă aici, în această şcoală? O adunaţi sau adunaţi doar cunoaştere din cărţi? Dacă n-aveţi inteligenţă, nici sensibilitate, atunci cunoaşterea poate deveni foarte periculoasă. Ea poate fi folosită în scopuri distrugătoare. Tocmai asta face întreaga lume. Aveţi inteligenţa care întreabă, care încearcă să descopere? Ce fac profesorii şi ce faceţi dvs. pentru a produce această calitate a inteligenţei, de a vedea frumuseţea pământului, murdăria, noroiul şi, în acelaşi timp, inteligenţa care este lucidă de cele ce se petrec lăuntric - cum gândim, cum observăm, fineţea gândirii? Oare faceţi dvs. toate acestea? Dacă nu le faceţi, care este atunci esenţa educaţiei pe care o primiţi?

Ei bine, care este rolul unui educator? Să fie doar acela de a vă furniza informaţii, cunoaştere sau este şi acela de a declanşa această inteligenţă în dvs.? Dacă aş fi învăţător aici, ştiţi ce aş face? Întâi de toate aş dori să mă întrebaţi despre orice - nu despre cunoaştere, asta e foarte simplu -, dar să mă întrebaţi cum să priviţi, cum să priviţi aceşti munţi, cum să priviţi acest tamarind; cum să ascultaţi o pasăre, cum să urmăriţi un şuvoi de apă. Eu v-aş ajuta să priviţi pământul minunat şi natura, frumuseţea ţinutului, culoarea pământului.

Apoi aş vrea să vă spun: priviţi-i pe ţărani, pe săteni. Priviţi-i, nu-i criticaţi, priviţi sărăcia lor, murdăria lor, nu în felul în care îi priviţi acum, cu totală indiferenţă. Există acele bordeie, aţi fost vreodată în ele? Profesorii au fost în ele? Au privit acele bordeie? Şi, dacă au fost, ce-au făcut? Aşa că eu vreau să vă fac să priviţi - ceea ce înseamnă a vă face sensibili; or, dvs. nu puteţi fi sensibili dacă sunteţi nepăsători, indiferenţi la ce se petrece în jur. Atunci eu v-aş spune: "Pentru a fi inteligenţi, trebuie să ştiţi ce faceţi: felul în care mergeţi, felul în care vorbiţi, felul în care mâncaţi". Înţelegeţi? Eu v-aş vorbi despre hrana dvs. V-aş spune: "Priviţi, discutaţi, nu vă temeţi să puneţi vreo întrebare, descoperiţi, învăţaţi", iar în clasă aş discuta cum anume să citiţi, cum să învăţaţi, ce înseamnă a da atenţie. Dacă dvs. aţi zice că vreţi să vă uitaţi afară pe fereastră, eu v-aş spune: "Priviţi afară pe fereastră, uitaţi-vă la tot ce vreţi să vedeţi afară şi, după ce aţi văzut, priviţi-vă cartea cu un interes egal şi cu plăcere". Atunci v-aş spune: "Prin cărţi, prin discuţii, eu v-am ajutat să fiţi inteligenţi: lăsaţi-mă să vă ajut să descoperiţi cum să trăiţi în această lume sănătoşi, echilibraţi, nu pe jumătate adormiţi". Acesta este rolul profesorului, al unui educator, nu să vă dea doar o serie de date, de cunoştinţe, ci şi să vă arate întreaga întindere a vieţii, frumuseţea ei, urâţenia ei, încântarea, bucuria, chinul, frica. Încât, atunci când veţi părăsi acest loc, să fiţi o fiinţă omenească extrem de puternică - în stare să-şi folosească inteligenţa în viaţă -, şi nu o fiinţă omenească împietrită, distrugătoare, nesăbuită.

Acum dvs. aţi ascultat - profesorii, directorul şi studenţii, aţi ascultat cu toţii. Ce intenţionaţi să faceţi cu privire la acestea? Ştiţi, responsabilitatea dvs., ca studenţi, este tot atât de mare pe cât este şi răspunderea profesorilor. Este răspunderea studenţilor să întrebe, să cerceteze, nu doar să spună: "Eu vă voi asculta, învăţaţi-mă". Înseamnă că dvs. se cuvine să fiţi extraordinar de inteligenţi, astfel încât, atunci când veţi părăsi Rishi Valley, s-o părăsiţi cu un zâmbet, cu o strălucire în inimă, capabili de a fi sensibili, gata de a plânge, gata de a râde.

*

Un student: Dacă sunteţi foarte sensibil, nu credeţi că riscaţi să fiţi emotiv?
Krishnamurti: Ce este rău în a fi emotiv? Când văd aceşti oameni sărmani trăind în sărăcie, eu mă simt foarte energic. Ce este rău în asta? Nu este nimic rău în a simţi emoţie când vedeţi murdăria, noroiul, sărăcia din jurul dvs. Dar şi dvs. vă simţiţi la fel de energic dacă cineva spune ceva urât despre dvs. Când se întâmplă aşa, ce faceţi? Oare din cauza emoţiei îi veţi riposta la fel? Sau fiindcă sunteţi sensibil, emotiv, veţi fi lucid de ceea ce urmează să faceţi? Dacă există o pauză înaintea răspunsului pe care vreţi să-l daţi, iar dvs. o observaţi, sunteţi sensibil la ea, atunci în acest interval survine inteligenţa. Îngăduiţi să existe acest interval; în el începeţi să pândiţi. Dacă sunteţi extrem de lucizi de problemă, apare o acţiune imediată, iar această acţiune imediată este acţiunea dreaptă a inteligenţei.

Un student: De ce suntem condiţionaţi?
Krishnamurti: De ce gândiţi că suntem condiţionaţi? Este foarte simplu. Dvs. aţi pus întrebarea. Ei bine, exersaţi-vă creierul. Descoperiţi de ce sunteţi condiţionat. Sunteţi născut în această ţară, trăiţi într-un mediu, într-o cultură, copil fiind, creşteţi în acest mediu şi apoi ce se întâmplă? Observaţi-i pe copiii din jur. Observaţi-le pe mame, pe taţii lor, dacă sunt hinduşi sau musulmani, comunişti sau capitalişti; ei îi spun copilului: "Fă aceasta, fă aceea". Copilul îşi vede bunica mergând la templu, îndeplinind ritualuri şi, treptat, copilul acceptă toate acestea. Sau s-ar putea ca părinţii să spună: "Eu nu cred în rituri", iar copilul acceptă aceasta, de asemenea. Este uşor de înţeles că mintea, creierul copilului sunt ca plastilina sau ca argila şi în această plastilină se produc imprimări, ca şanţurile pe un disc. Totul este înregistrat. Încât copilul înregistrează totul, conştient sau inconştient, până ce treptat devine un hindus, un musulman, un catolic sau un ateu. Atunci el face diferenţieri precum: credinţa mea, credinţa ta, dumnezeul meu, dumnezeul tău, ţara mea, ţara ta. Aţi fost condiţionaţi să faceţi sforţări uriaşe; trebuie să faceţi efortul de a studia, de a trece un examen, trebuie să faceţi efortul de a fi bun.
Deci întrebarea este următoarea: Cum este posibil ca mintea, care este condiţionată, să se elibereze pe sine din această condiţionare? Cum vă propuneţi să ieşiţi din condiţionare? Acum exersaţi-vă inteligenţa spre a descoperi. Nu urmaţi pe cineva care spune: "Faceţi asta şi veţi fi decondiţionat"; descoperiţi voi înşivă cum vă puteţi decondiţiona. Haideţi, răspundeţi-mi, vorbiţi cu mine.

Un student: Dvs. ne puteţi spune cum să ne decondiţionăm?
Krishnamurti: Pentru a cădea în capcana unei alte condiţionări, nu-i aşa? Întâi de toate, ştiţi că sunteţi condiţionaţi? Cum o ştiţi? Ştiţi că sunteţi condiţionaţi numai pentru că v-a spus cineva? Vedeţi deosebirea? Iată: dacă cineva vă spune că vă este foame, acesta este un lucru, iar a şti prin voi înşivă că sunteţi flămânzi, este ceva cu totul deosebit. Aceste două afirmaţii sunt diferite, nu-i aşa? În acelaşi fel, ştiţi prin voi înşivă, fără ca cineva să vă spună, că sunteţi condiţionat ca hindus, ca musulman? Ştiţi lucrul acesta prin voi înşivă?
Acum vă voi pune eu o întrebare şi vom vedea dacă există un interval înainte ca dvs. să răspundeţi. Este bine? Acum observaţi, gândiţi foarte limpede, fără emoţie, fără vreo prejudecată. Întrebarea mea este: sunteţi lucizi de condiţionarea dvs., fără să vi se spună? Sunteţi lucizi? Nu este atât de greu.
Ştiţi ce înseamnă a fi lucid? Când aveţi o durere la un deget, sunteţi conştienţi de durere, nimeni nu vă spune că există durere. O ştiţi pur şi simplu. Ei bine, în acelaşi fel, ştiţi că sunteţi condiţionaţi, condiţionaţi în gândire să fiţi un hindus, să credeţi în ceva, să nu credeţi în altceva, să trebuiască să mergeţi la templu, să nu trebuiască să mergeţi la templu? Sunteţi lucizi de asta?

Un student: Da.
Krishnamurti: Sunteţi lucid? Acum, că sunteţi lucid că sunteţi condiţionat, ce urmează?

Un student: Voi vedea după aceea dacă vreau să fiu decondiţionat.
Krishnamurti: Dacă dvs. sunteţi condiţionat şi deveniţi lucid, se întâmplă ceva? Atunci întreb: ce este rău în a fi condiţionat? Acum eu sunt condiţionat ca musulman şi dvs. sunteţi condiţionat ca hindus, nu-i aşa? Ce întâmplă? S-ar putea ca noi să locuim pe aceeaşi stradă, dar, din cauza condiţionării mele, a credinţei mele, a dogmelor mele, tot aşa cum dvs. aveţi credinţele şi dogmele dvs., deşi ne-am putea întâlni pe aceeaşi stradă, rămânem separaţi, nu-i aşa? Deci unde există separaţie, trebuie să fie şi conflict. Unde există divizări politice, economice, sociale, naţionaliste, trebuie să fie şi conflict. Astfel, condiţionarea devine un factor de divizare. Prin urmare, pentru a trăi paşnic în această lume, trebuie să fim liberi de condiţionare, să încetăm a fi musulmani sau hinduşi. Acesta este factorul de inteligenţă; a deveni lucizi că suntem condiţionaţi, apoi a vedea efectul acestei condiţionări asupra lumii, divizările naţionale, de limbă etc. şi a vedea că unde există divizare, există conflict. Când vedeţi asta, când sunteţi conştienţi că sunteţi condiţionaţi, iată acţiunea inteligenţei.
Este suficient atât pentru azi. Vreţi să puneţi întrebări?

Un student: Cum putem fi liberi de prejudecăţi?
Krishnamurti: Când spuneţi "cum", ce înţelegeţi prin acest cuvânt? Cum urmează să plec din acest loc? Tot ce am de făcut este să plec. Eu nu întreb niciodată cum urmează să plec. Folosiţi-vă inteligenţa, lăsaţi prejudecăţile. Întâi fiţi conştienţi că aveţi prejudecăţi. Nu aşteptaţi să vă spună alţii că aveţi prejudecăţi. Şi ceilalţi au prejudecăţi, aşadar nu vă necăjiţi de ce spun alţi oameni legat de prejudecăţile dvs. Întâi fiţi lucizi că aveţi prejudecăţi. Vedeţi ce efect au prejudecăţile - ele îi dezbină pe oameni. Prin urmare dvs. sunteţi conştienţi că trebuie să existe o acţiune inteligentă, şi anume: mintea trebuie să fie capabilă să se elibereze de prejudecăţi. Nu întrebaţi: "cum", ceea ce ar însemna folosirea unui sistem, a unei metode. Descoperiţi dacă mintea dvs. poate fi liberă de prejudecată. Vedeţi ce înseamnă asta. De ce aveţi prejudecăţi? Fiindcă face parte din condiţionarea dvs. să aveţi prejudecăţi, iar în prejudecată există foarte multă plăcere. De aceea, mai întâi deveniţi lucizi, deveniţi lucizi de frumuseţea ţinutului, deveniţi lucizi de copaci, de culori, de umbre, de profunzimea luminii şi de frumuseţea copacilor care se mişcă şi observaţi păsările, fiţi lucizi de tot ce este în jurul dvs.; atunci, treptat, prindeţi-vă în mişcare, descoperiţi, fiţi lucizi de voi înşivă, fiţi conştienţi de felul cum reacţionaţi în relaţiile cu prietenii dvs. - toate acestea aduc inteligenţă. Este de ajuns pentru această dimineaţă? Atunci vom face altceva.
Întâi de toate staţi complet liniştiţi, confortabil, staţi foarte calmi, relaxaţi. Vă voi arăta. Acum priviţi copacii, colinele, forma colinelor, priviţi-le, priviţi la calitatea culorii lor, observaţi-le. Nu mă ascultaţi pe mine. Observaţi şi vedeţi acei copaci, copacii care îngălbenesc, tamarindul şi apoi priviţi la buganvilee (Plantă exotică, decorativă, cu frunze şi flori strălucitoare. - N. tr.). Nu le priviţi cu mintea, ci cu ochii. După ce aţi privit toate culorile, forma câmpiei, a colinelor, a stâncilor, umbra, treceţi de la exterior spre interior şi închideţi-vă ochii, închideţi-i complet. Aţi terminat să priviţi lucrurile din afară, iar acum, cu ochii închişi, puteţi privi la ce se petrece lăuntric. Observaţi ce se întâmplă înlăuntrul dvs., nu gândiţi, observaţi doar, nu vă mişcaţi ochii, ţineţi-i doar foarte, foarte liniştiţi, fiindcă acum nu există nimic de văzut, aţi văzut toate lucrurile din jurul dvs., acum vedeţi ce se petrece înlăuntrul minţii dvs., iar, pentru a vedea ce se petrece în interiorul minţii, trebuie să fiţi foarte liniştiţi lăuntric. Şi, când faceţi asta, oare înţelegeţi ce se petrece cu dvs.? Deveniţi foarte sensibili, foarte ageri la lucrurile din afară şi la cele din lăuntru. Atunci descoperiţi că exteriorul este interiorul, atunci descoperiţi că acela care observă este lucrul observat.

***

Această carte face parte din Campania Naţională Te aşteptăm în librărie!, 2019.