Proiecte globale 2045

 

Daniel Estulin
Proiecte globale 2045
Editura Meteor Press, 2021
Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu
 
 

Citiţi prologul acestei cărţi.

*****
Intro

Daniel Estulin locuieşte în Spania şi este jurnalist de investigaţii răsplătit cu numeroase premii, care urmăreşte de peste 15 ani Clubul Bilderberg.

Cartea sa - un bestseller în Spania, unde a fost reeditată în 15 ediţii - a fost tradusă în 30 de limbi şi publicată în peste 42 de ţări.

*

"Cu ani în urmă, când am început să public cărţi despre Clubul Bilderberg, oamenii au spus că sunt un teoretician al conspiraţiei. Nu este adevărat. Sunt doctor în inteligenţă conceptuală şi colonel al contrainformaţiilor militare ruseşti, cu 24 de ani de serviciu." (Daniel Estulin)

Omenirea se confruntă cu o criză de o amploare ce a mai existat doar de două ori în ultimele milenii. Prima dată între secolele IV-VI, când a apărut feudalismul, iar a două oară la începutul secolului al XVII-lea odată cu naşterea capitalismului. Potrivit lui Daniel Estulin, trăim acum sfârşitul capitalismului, o criză sistemică planetară. Capitalismul are nevoie de expansiune continuă, de deschiderea unor pieţe noi, deoarece fără pieţe noi capitalismul moare.

Efectele pe termen mediu ale crizei vor fi dezintegrarea statelor, sfârşitul actualului model economic planetar, regionalizarea economiilor, naşterea proiectelor globale supranaţionale şi translaţia atlantismului (NATO, SUA, Atlanticul de Nord) spre zona de Est şi Pacific (Drumul Mătăsii, China, Eurasia) cu America Latină ca nod secundar.

Cartea propune construirea unui noul model economic după prăbuşirea globală a lumii. Misiunea reală este depăşirea crizei cu pierderi minime şi cât mai repede, pentru a nu se întinde pe milenii, ci a fi redusă la o durată între jumătate de secol şi maxim două secole.

"Actuală criză a sănătăţii cauzată de coronavirus", afirmă Estulin, "este secundară, dar va accelera sfârşitul ciclului pe care îl trăim odată cu prăbuşirea pieţelor şi sfârşitul erei care a început cu acordurile de la Bretton Woods în 1944."

Fragment

Partea I. Proiecte globale

Capitolul 1. Capitalismul precum o conspiraţie sistemică

Una dintre principalele slăbiciuni ale studiilor conspiraţiilor este faptul că autorii lor nu reuşesc să conceptualizeze în mod adecvat cantitatea copleşitoare de informaţii - adesea materiale empirice care răstoarnă opinii consfinţite despre evenimente istorice - şi s-o transforme într-o disciplină specială şi/sau să revadă dintr-un anumit unghi discipline existente. Pentru aceasta a fost necesară incorporarea conspiraţiilor în problemele analizei istorice şi teoretice a capitalismului ca sistem, deoarece structurile supranaţionale închise ("secrete") de acorduri şi control global, ca şi posibilitatea grupurilor mici de a dirija cursul istoriei sau, cel puţin, de a încerca să o facă, decurg în mod logic din natura socială a capitalismului, datorată specificităţii sale.

Mai mult chiar, sistemul capitalist (şi numai el la o asemenea scară) este cel care dă naştere structurilor supranaţionale închise ale guvernării şi coordonării mondiale existente în domeniul "conspiraţiei"; în realitate, existenţa acesteia este imposibilă fără ele. Conspiraţiile reprezintă o trăsătură a sistemului capitalist, fiind cicluri de acumulare de capital sau cicluri ale unei lupte pentru hegemonie mondială şi războaie mondiale. În plus, dezvoltarea capitalismului este strâns legată de ciclurile economice şi politice ale sistemului capitalist; ea poate fi utilizată pentru a evalua întregul sistem, deoarece întruchipează aspectele integrale (spaţiu) şi pe termen lung (timp) ale funcţionării sale.

Spre sfârşitul vieţii sale, Marx a afirmat că, dacă ar scrie din nou Capitalul, ar începe cu statul şi cu sistemul internaţional al statelor. Astăzi, eu aş adăuga: dacă ar fi să scriem Capitalul din nou, ar trebui să începem cu aşa-zisul element "invizibil", adică cu structurile închise de coordonare supranaţională şi cu managementul lor. Însăşi existenţa acestora îndepărtează una dintre cele mai importante contradicţii de bază ale capitalismului. Fără acest element invizibil şi fără structurile sale personificate, funcţionarea capitalismului este imposibilă. Conspirologia ca proces şi realitate ("ca voinţă şi reprezentare") este o condiţie necesară pentru existenţa capitalismului şi în acelaşi timp însuşi procesul existenţei sale.

În termeni economici, capitalismul este un sistem supranaţional ce acoperă întreaga lume; piaţa mondială nu cunoaşte limite; pentru el, locus standi şi domeniul de afirmare este piaţa mondială. Dar în plan politic, sistemul capitalist nu constituie o integralitate, ci totalitatea, un mozaic de state, organizaţia lor internaţională, adică organizaţia statelor naţionale. Aceasta este una dintre cele mai grave contradicţii ale capitalismului - contradicţia dintre capital şi stat, dintre global şi local.

La mijlocul secolului al XIX-lea, când a devenit un sistem în sine, adică a dobândit o bază materială adecvată - forţele de producţie industrială -, capitalismul şi-a construit o temelie solidă prin producţia de fabrică. Dar forţele de producţie industriale au caracter regional, fiind concentrate în zona nord-atlantică. Spre deosebire de ele, relaţiile industriale au o natură globală, intrând în conflict cu formele politice statale şi încercând să le sfărâme.

Astfel, contradicţia dintre caracterul mondial integral al economiei şi caracterul de mozaic naţional al organizării politice statale dobândeşte o nouă dimensiune: relaţiile mondiale de producţie (şi reprezentanţii lor) se opun nu forţelor mondiale, ci forţelor regionale de producţie şi nu forţelor mondiale, ci structurilor politice statale naţionale - şi reprezentanţilor acestora.

Drept urmare, în primul rând, interesele statelor tind să fie, în general, strâns legate de cele ale industriaşilor, de capitalul real "fizic" al economiei, iar interesele finanţiştilor se opun în mod obiectiv amândurora. Fireşte, realitatea este mai complicată şi se caracterizează adesea prin deformări şi combinaţii, printr-o întrepătrundere abilă a liniilor de probabilitate, cauzată de conjunctură, de circumstanţe - atât istorice, cât şi familiale sau personale. Cu toate acestea, contradicţia fundamentală menţionată mai sus şi modalităţile (formele) de îndepărtare a ei rămân determinante pentru întreaga evoluţie, pentru toată motilitatea capitalismului. Dar să luăm lucrurile pe rând.

Marea burghezie, indiferent în ce ţară ar exista (dar mai ales în ţările mari), şi în special segmentul ei financiar, are întotdeauna interese ce depăşesc graniţele naţionale - ale propriei ţări şi ale altora. Iar aceste interese se pot realiza numai prin încălcarea legilor unui stat sau ale altuia, cel mai adesea şi ale propriei ţări şi ale altora simultan. Mai mult chiar, nu este vorba de încălcarea lor singulară, ci de o încălcare sistematică şi constantă, care trebuie, aşadar, cumva îngrădită. La urma urmelor, una este când capitalului i se opun politicile slabe, sau chiar cele nu foarte slabe, din Asia, ca să nu mai vorbim de Africa - unde există destule versiuni de forţă ale "diplomaţiei cu pistolul la ceafă" care să le implementeze. Ce se întâmplă însă cu lumea statelor egale sau relativ egale: Marea Britanie, Franţa, Rusia, Austria - din a doua jumătate a secolului al XIX-lea -, Germania, SUA, Japonia? Aceasta este cu totul altceva. Aici nu este la fel de uşor, nu este nevoie de arme de foc, ci de o armă organizaţională care să oficializeze interesele elitelor capitaliste ale diverselor state, să înlăture contradicţiile lor cu statul şi să devină expresia intereselor lor integrale (extra/supranaţionale) şi pe termen lung.

Astfel, întrucât lanţurile mărfurilor pe piaţa mondială încalcă în mod constant graniţele politice ale statelor, intrând adesea în conflict cu interesele statelor "afectate", cu vârfurile clasei capitaliste, este nevoie în primul rând să existe structuri/organizaţii supranaţionale; în al doilea rând, aceste organizaţii trebuie să fie, dacă nu complet secrete, măcar închise publicului general şi, în al treilea rând, aceste organizaţii/structuri trebuie să fie capabile să influenţeze statele şi pe liderii lor, care sunt deasupra statului şi în acelaşi timp deasupra capitalului.

Activitatea în care sunt angajate aceste structuri nu poate fi numită altfel decât o conspiraţie permanentă şi instituţionalizată. Şi de aceea trebuie să vorbim despre "sistem conspiraţionist". Sistemele capitaliste includ toate tipurile de structuri închise din cadrul capitalismului, de cele mai multe ori supranaţionale (deşi nu întotdeauna): loji masonice, cluburi sociale private, societăţi secrete etc. Sistemele conspiraţioniste nu se limitează în niciun caz la francmasonerie sau cvasi-francmasonerie. În secolul al XVIII-lea şi într-o bună parte din secolul al XIX-lea, ele au fost totuşi forma dominantă de organizare a sistemului capitalist. Cu toate acestea, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi mai ales de la începutul secolului al XX-lea au apărut forme noi, mai moderne de sisteme conspiraţioniste, care nu le abolesc pe cele vechi, sunt adesea asociate cu ele, dar sunt mult mai strâns legate de politică, de economie şi de spionaj.

Sistemul conspiraţionist este al treilea "vârf" al triunghiului sistemului capitalist şi, de fapt, se situează deasupra celorlalte două vârfuri, capitalul şi statul, care sunt situate pe acelaşi plan. Atunci când istoria epocii capitaliste este scrisă şi relatată ca istorie doar a statului (statelor) şi a capitalului, ea este incompletă şi falsă, deoarece o prezintă ca pe o istorie bidimensională, când, de fapt, avem de-a face cu un sistem tridimensional. Fără sistemul conspiraţionist, istoria epocii capitaliste este de neînţeles - şi imposibil de explicat. Mai mult chiar, istoria sistemului capitalist trebuie înscrisă în istoria capitalului (ciclurile sale de acumulare) şi a statului (lupta pentru hegemonie), iar relaţiile dintre ele trebuie analizate ca subiect şi sistem. Numai în felul acesta vom dobândi o imagine holistică, integrală a epocii şi nu o schemă care-i poate satisface pe profani.

Sistemul conspiraţionist înlătură nu numai contradicţia politică şi economică fundamentală despre care am discutat, ci şi alte contradicţii: între diverse forme de capital şi, prin urmare, între fracţiuni ale clasei capitaliste, precum şi între state. Reprezentând atât capitalul, cât şi statul, legându-le organizaţional într-un domeniu care este în afara statului şi în afara capitalului, sistemele conspiraţioniste sunt deasupra statului şi a capitalului şi exprimă interesele holistice şi pe termen lung ale sistemului capitalist, acţionând astfel ca personificatoare ale intereselor holistice şi pe termen lung ale clasei capitaliste, ca o adevărată coloană vertebrală a acesteia. Aici este necesar să dăm definiţia de lucru a capitalismului pe care o vom folosi. Aşa cum spunea Descartes: "il faut définir le sens des mots" - să definim sensul cuvintelor.

Dacă în sensul strict sistemic al termenului, capitalul este forţa de muncă materializată, care se realizează ca o creştere a propriei valori în procesul de schimb pentru munca vie, atunci capitalismul este sistemul social bazat pe acest proces. Definiţia aceasta nu este totuşi suficient de bună. Capitalismul nu este numai capital; capitalul a existat şi înainte de capitalism şi, foarte probabil, va exista şi după el. Capitalismul este un sistem social complex, care limitează instituţional (stat, politică, societate civilă, educaţie de masă) capitalul în interesele lui holistice şi pe termen lung (şi astfel îi prelungeşte durata) şi îi asigură extinderea (în spaţiu).

Extinderea este necesară, deoarece capitalismul este un sistem orientat spre expansiune: imediat ce rata mondială a profitului scade, capitalismul rupe o parte sau alta din zona non-capitalistă şi o transformă în periferie capitalistă - o sursă de forţă de muncă ieftină şi de materii prime ieftine. Epuizarea zonelor non-capitaliste (1991) înseamnă asfixierea şi moartea relativ rapidă, dezmembrarea capitalismului. În această privinţă, globalizarea este nu numai Terminatorul Uniunii Sovietice, al anti-capitalismului sistemic, ci şi al capitalismului ca sistem. Şi este foarte simptomatic, dialectic: globalizarea este, în mare măsură, un produs al activităţilor "sistemului conspiraţionist".

În sfârşit, mai există o contradicţie esenţială a societăţii burgheze, pe care sistemul conspiraţionist este chemat să o înlăture. În societatea burgheză, puterea oficială nu este sacră; secretul nu este caracteristica sa inerentă. În culturile "pre-capitaliste" din Asia, Africa şi America Precolumbiană, acest secret era o caracteristică inerentă puterii, dar secretul era la vedere. Oamenii ştiau de puterea secretă, iar secretul puterii, puterea în sine era percepută în multe privinţe ca fiind ceva misterios şi sacru.

Situaţia este complet diferită în privinţa capitalismului ca sistem. Întrucât în societatea capitalistă relaţiile de producţie sunt economice şi exploatarea este exercitată ca un schimb firesc al forţei de muncă în schimbul muncii materializate, procesul social este aproape transparent: piaţa, dominaţia relaţiilor marfă-bani, separarea instituţională a puterii de proprietate, a economiei de moralitate, a religiei de politică, a politicii de economie (managementul economic este separat de procesul administrativ-politic), a economiei de sfera socială. Toate acestea ilustrează relaţiile sociale şi de putere din societatea burgheză. Raţionalizarea domeniilor şi a relaţiilor economice, sociale şi politice dezvăluie la maximum procesele ce au loc în aceste domenii, făcându-le perfect descifrabile şi le transformă în obiect de studiu al unor discipline specializate: economie, sociologie, ştiinţe politice.

În această privinţă putem spune că teoria conspiraţiei este analiza uneia dintre laturile cele mai importante, dacă nu chiar critică, ale Modernităţii, o compensaţie pentru ceea ce nu face ştiinţa societăţii moderne. În mod similar sistemul conspiraţionist ca atare este o reacţie compensatorie a sistemului capitalist faţă de abaterea de la natura sa, sub presiunea împrejurărilor istorice. Prin intermediul unor asemenea organizaţii, în interesele clasei capitaliste de vârf, cele mai importante contradicţii ale sistemului, inclusiv cea fundamentală dintre integritate economică/capital şi stat/fragmentare politico-statală, dintre timpul social şi spaţiul social (prin globalizare, această luptă pentru timp şi spaţiu) au fost atenuate prin victoria timpului, dar preţul acestei victorii este epuizarea capitalismului şi misiunea ce rezultă de aici a dezmembrării lui de către posesorii săi. Văzută dincolo de sfera unei societăţi date ca tip şi ca realitate, astfel încât o altă contradicţie - între forţa de muncă şi capital - să nu ducă la explozie, soluţionarea unei contradicţii a fost dictată de nevoia de a rezolva alta. Şi invers.

Astfel, crearea sistemelor conspiraţioniste, a structurilor supranaţionale de guvernare şi de reconciliere mondială, este un imperativ pentru clasa capitalistă de vârf, inclusiv pentru operatorii pieţei mondiale, care au devenit capitalişti împotriva voinţei lor. Cu toate acestea, burghezia şi aristocraţia în curs de capitalizare din secolul al XVIII-lea, când această nevoie şi această misiune fuseseră deja pe deplin recunoscute, nu au fost şi nu puteau fi gata de acţiune, nu puteau folosi organizaţiile capitaliste "naturale" de nivel supranaţional. A fost bine pentru evreii care trăiau "în porii" lumii moderne, precum fenicienii care au trăit "în porii lumi antice", şi puteau profita de înrudiri, de sistemul familial ca structură supranaţională, aşa cum a procedat familia Rothschild la cumpăna dintre secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, rezolvând în felul acesta problema organizării la nivel supranaţional.

De aici şi legătura strânsă între evrei şi capitalism, observată de mulţi cercetători, începând cu Karl Marx şi Werner Sombart, dezvoltarea lor sincronizată, începând din secolul al XVI-lea şi accelerarea rapidă în secolul al XIX-lea. De aceea, în mod firesc, burghezia şi aristocraţia de orientare capitalistă au recurs, în primul rând, la organizaţiile disponibile, de exemplu, la masoni. Aceştia au început să îndeplinească funcţii noi, inclusiv pentru clarificarea relaţiilor dinastice în noile condiţii - lupta mondială pentru pieţe -, şi să servească drept mijloc de luptă împotriva statului (deja antifeudal, dar încă nu burghez, ci "de orânduire veche"), şi nu numai pentru burghezie, ci şi pentru alte grupuri.

Aceste "alte grupuri" merită o atenţie specială, mai ales din punctul de vedere al analizei genezei unui sistem conspiraţional - împreună cu capitalismul, deoarece sunt două feţe ale aceleiaşi monede. Aşa cum spuneam mai înainte, sistemul conspiraţional înlătură contradicţia fundamentală a capitalismului şi aceasta este funcţia lui. Dar, în acelaşi timp, clasa capitalistă nu avea structuri pregătite pentru îndeplinirea acestei funcţii şi le-a adaptat pe cele existente, în particular, structurile masonice, care au servit nu numai şi nu atât de mult interesele burgheziei, cât ale altor grupuri, legate de o piaţă mondială funcţională. Astfel vechile structuri au dobândit un conţinut nou care le-a modificat: cheile vechi au început să descuie închizători noi. În acelaşi timp însă acest conţinut a fost, de asemenea, puternic influenţat de trecut, mai ales pentru că grupurile ce au organizat aceste structuri erau incluse în mare parte în noua clasă capitalistă - vorbim în special de clasa capitalistă britanică, deşi nu numai despre ea.

Unicitatea modelului britanic

Subiectul Noua Europă, sau, mai degrabă, Noua Anglie, a cărui "fuziune" istorică a început în anii 1530-1540, se compune din cinci elemente: pentagrama engleză din secolul al XVI-lea. El a fost reprezentat de nobilimea engleză, de capitalul englez (oraşul financiar - City), piraţii englezi, banii evreieşti şi veneţienii. Ultimul element - nesemnificativ din punct de vedere cantitativ - a jucat un rol decisiv în schimbarea istorică, şi anume rolul de catalizator şi în acelaşi timp de fixator. Veneţienii au dat un impuls procesului de asamblare, în ciuda deosebirilor faţă de Anglia şi de britanici, sau poate tocmai de aceea. Veneţia şi Anglia secolului al XVI-lea reprezentau tipuri complet diferite de organizaţii care se dezvoltaseră în direcţii total diferite, dar uneori se intersectau, în timp ce îşi urmăreau scopurile. Şi într-adevăr, sinteza anglo-veneţiană a dus la un rezultat fantastic care a schimbat cursul dezvoltării Eurasiei şi al lumii, ajungând până în viitor. Ba chiar în aşa măsură, încât susţinătorii Companiei Indiilor de Est din parlamentul britanic îşi spuneau Partidul Veneţian în anii 1780.

Un exemplu al popularităţii de care se bucurau veneţienii în rândul clasei britanice superioare de la sfârşitul secolului al ¥XVIII-lea este artistul veneţian Antonio Canaletto (1697-1768). Tablourile lui au fost cumpărate de ducele de Richmond, de contele Carlisle şi de mulţi alţii; ducele de Bedford avea 24 de tablouri pictate de Canaletto. Care este motivul acestei popularităţi? Canaletto a creat vestitele serii de peisaje din Veneţia, în care oraşul este înfăţişat nu aşa cum era în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ci aşa cum arăta în secolele XV-XVI, un oraş în plin succes, încrezător în forţele sale, încadrat de monumente, în toată splendoarea sa. Canaletto a redat foarte mult din acea perioadă. Pentru reprezentanţii elitei britanice, Veneţia era un simbol al succesului: englezii credeau că explicaţia o reprezenta comerţul exterior, practicat în secolele XV-XVI de veneţienii de la care au preluat ştafeta - forţa motrice şi bogăţia - şi de aceea îl adorau cu toţii pe artistul veneţian.

Un secol şi jumătate mai târziu, Hjalmar Schacht, îndemnându-i pe bancherii europeni să-l sprijine pe Hitler, afirma că Hitler va desfiinţa în final statele naţionale din Europa şi bancherii vor avea o "Veneţie cât toată Europa".

Veneţia medievală, care avea în secolul al XVI-lea cam 200 000 de locuitori şi era condusă de 40 de familii, este cea care a modelat în multe privinţe Occidentul modern, nu statele antice Grecia şi Roma. Rolul Veneţiei în istoria Europei este confirmat - printre altele - de contribuţia sa genetică şi genealogică. Aristocraţia veneţiană a dat 17 familii papale, inclusiv Borgia şi Orsini; de Veneţia au fost şi mai sunt legate familiile Medici, Sforza, Bourbon din Franţa şi Parma, Casa de Savoia, Wittelsbach din Bavaria şi şase-şapte familii de duci şi marchizi; imigranţi din Veneţia sunt familiile evreieşti Morpurgo (care l-a finanţat pe Napoleon), Warburg (i-a finanţat şi pe Napoleon şi pe Hitler), americanii Cabot (familia de evrei Caboti din Lombardia, care s-a mutat la Veneţia în secolul al X-lea) şi multe altele. Pe linie feminină, finanţiştii şi industriaşii de origine nearistocrată sunt înrudiţi cu aristocraţia veneţiană, de exemplu proprietarii Fiat Agnelli, membri ai Nobilimii Negre Veneţiene.

Veneţia devenise catalizatorul formării unui subiect prădător istoric al Noului Occident european, care s-a dovedit "străin" nu numai faţă de civilizaţiile non-europene, ci şi faţă de cea europeană. Dar influenţa veneţiană în Anglia a fost deosebit de puternică. Cu toate acestea, în Anglia a fost iniţiat numai un anumit proces, ceea ce se datorează diferenţei fundamentale dintre capitalism şi toate celelalte sisteme sociale. Această diferenţă a făcut ca existenţa structurilor supranaţionale închise ale reconcilierii şi guvernării mondiale să fie o necesitate istorică şi să devină o formă de organizare a elitelor occidentale.

Poate că principala diferenţă metafizică, metaistorică, a capitalismului faţă de toate sistemele precedente, principalul său secret este acela că istoria sa dintr-o perioadă destul de timpurie, aproximativ de la mijlocul secolului al XVIII-lea, dobândeşte un caracter neomogen. Nu se poate spune că nimeni până în secolul al ¥XVIII-lea, niciun grup şi nicio forţă, nu a încercat vreodată să dirijeze cursul istoriei într-o direcţie sau alta. Aceste încercări au eşuat însă, cu rare excepţii, în primul rând pentru că aveau un caracter local; în al doilea rând, că erau pe termen scurt; şi în al treilea rând pentru că până la mijlocul secolului al XVIII-lea, mai exact până în anii 1750-1850 n-a existat o bază de producţie serioasă pentru astfel de încercări.

În "lungul secol al XVI-lea" (1453-1648), istoria aşa-numitului sistem mondial european (nord-atlantic) a dobândit un caracter global. Au apărut condiţii necesare şi suficiente pentru scopurile istorice ale grupurilor care depăşiseră epoca "lungului secol XVI" şi, la o sută de ani după încheierea acestuia, se transformaseră în operatori ai pieţei mondiale şi astfel - potenţial - în operatori ai istoriei mondiale.

O organizaţie capabilă să dirijeze cursul istoriei într-un anumit fel era francmasoneria engleză, care se baza pe puterea centrului financiar (City) al Londrei, pe puterea operatorilor pieţei globale (burghezia), pe cluburile aristocratice şi, fireşte, pe statul Marea Britanie. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, masonilor li s-au "alăturat" Illuminati, "creaţi" de iezuiţi pentru a combate francmasoneria, dar care scăpaseră de sub controlul lor, în timp ce masonii au dobândit baza operaţională din care să acţioneze - un stat naţional istoric creat în mod artificial, SUA, unde s-au mutat şi Illuminati şi culeg până în ziua de astăzi beneficiile prin intermediul sistemului SUA (societatea secretă "Skull and Bones" din universitatea Yale, ai cărei membri Bush şi Kerry au reprezentat Partidul Republican şi Partidul Democrat în alegerile prezidenţiale din 2004), ca să nu mai menţionăm alte grupuri şi structuri care s-au simţit "inconfortabil" în Europa.

La mijlocul secolului al XVIII-lea, au apărut în mod surprinzător în acelaşi timp trei elemente: un obiect adecvat de manipulare - masele ("obiectul"), o bază financiară robustă (banii - "energia") şi noi fluxuri de informaţii ("informaţiile").

Mijlocul secolului al XVIII-lea marchează începutul creşterii financiare; dacă în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, "marile finanţe" culeg roadele "lungului secol XVI", la mijlocul secolului al XVIII-lea s-au pus bazele sistemului financiar modern. Fireşte, în perioada precapitalistă şi a zorilor capitalismului din secolele XV-XVI, bancherii au putut avea un impact important asupra cursului istoriei: veneţienii au finanţat Cruciada a III-a (adică distrugerea Constantinopolului) şi, în parte, Reforma Protestantă; veneţienii Bardi şi Peruzzi din secolul al XIV-lea i-au finanţat pe regii Angliei, iar Fugger l-a finanţat pe Carol al V-lea în secolul al XVI-lea; uniunea bancherilor şi cămătarilor din Lombardia, strâns legaţi prin înrudiri religioase evreieşti cu bancherii din Anglia şi din Cehia (Praga), era atât de puternică, încât a jucat un rol important în distrugerea concurenţilor - Cavalerii Templieri.

Dar niciuna din aceste forţe nu dispunea de capacităţile ce au apărut în secolele XVII-XVIII, odată cu instaurarea epocii capitaliste. Mai întâi, în secolul al XVII-lea, a existat o revoluţie financiară care a început în anii 1613-1617, familia Baruch a înfiinţat Standard Chartered Bank şi în 1617, s-a creat noţiunea de goodwill, totul culminând cu crearea Băncii Centrale a Angliei în 1694 şi inventarea noţiunii de datorie publică - cea mai puternică armă financiară a "perfidului Albion" în lupta pentru supremaţie în Europa şi în lume.

Explozia înregistrată de dezvoltarea capitalului bancar în chestiune, care l-a făcut omnipotent, a fost determinată de trei factori care au stimulat creşterea "marilor finanţe": a) lupta franco-britanică pentru dominaţie mondială; b) expansiunea colonială a puterilor europene şi c) începutul revoluţiei industriale. Toate acestea aveau nevoie de numerar şi de o îmbunătăţire a sistemului financiar. Mai este nevoie să spunem că bancherii au fost participanţi activi la sistemul conspiraţional?

Astfel, la mijlocul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVIII-lea, s-a produs pentru prima dată în istorie, la o scară şi în forme fără precedent, o combinaţie între elementele ce au ajuns în linia întâi în logica dezvoltării capitalismului ca sistem de "mari finanţe" (bani, aur), fluxuri de informaţie şi masele largi ale populaţiei atomizate. A avut loc o fuziune între Obiect (mase), Energie (bani) şi Informaţie (fluxurile de informaţii şi idei) şi concentrarea lor sub controlul aceloraşi mâini. Punctul de legătură şi, în acelaşi timp, subiectul celor din urmă - conector/controlor - a fost reprezentat în primul rând de structurile supranaţionale închise de coordonare şi de management, în acest caz istoric particular - sistemul conspiraţionist masonic.

Subliniez: aceasta s-a produs în conformitate cu legile dezvoltării capitalismului şi a logicii sale. Mai mult chiar: pentru a le folosi activ în interesul său în confruntarea cu monarhia şi cu biserica, sistemul conspiraţionist a acordat o atenţie deosebită acestor legi, identificând rapid şi reparând ideologic contradicţiile dintre cele două instituţii cu dezvoltarea capitalismului. În legătură cu dezvoltarea sferei ideologice şi informaţionale, precum şi cu sarcinile analizării realităţii sociale, a apărut nevoia unor structuri de cunoaştere raţională şi, în consecinţă, de selectare a acelor ramuri ale cunoştinţelor ce analizează procesele maselor, comportamentul maselor şi legile istorice. Pentru a folosi procesele maselor, pentru a le influenţa informaţional şi energetic în direcţia dorită, adică pentru a le stăpâni, trebuie să le studiezi. Dar studiul în sine trebuie să fie închis; după cum afirmă Platon, care a spus că, chiar dacă aflăm numele creatorului acestei lumi, "El" nu trebuie dezvăluit tuturor.

Sistemul conspiraţionist a asigurat modelul circuitului dual al ştiinţelor sociale din Occident: cel extern - pentru uzul general, pentru profani - şi cel intern - pentru un cerc limitat, pentru cei care fac istoria şi mişcă lumea pentru supuşii lor.

În pofida presupusei pieţe spontane, important exagerate şi mitologizate (chiar şi aşa-numita "piaţă medie victoriană" din anii 1850-1870 nu este nimic altceva decât o instituţie socială reglementată, numai că acel sistem "reglementat" era camuflat), capitalismul este un proiect. Un proiect care e departe de a fi întotdeauna implementat cu succes de un număr mic de relaţii regulate între indivizi, grupuri şi structuri care acţionează în mod organizat, după planuri pe termen lung, deloc deschise, ci de regulă secrete.

În mod similar, organizaţiile acestui proiect - "birourile lui de proiectare" - operează în spatele uşilor închise. Dar ce altceva este un proiect secret (închis), dacă nu o conspiraţie în sensul larg al cuvântului? Astfel, "conspiraţia" este esenţa funcţionării normale a capitalismului - a capitalismului real, nu a schemei ideologice care este departe de a fi ştiinţifică, aşa cum e prezentată de mulţi apologeţi, precum şi de mulţi critici din rândul cercetătorilor ştiinţifici. Fără a înţelege marea schimbare evoluţionistă care s-a produs la mijlocul secolului al XVIII-lea, nu vom înţelege nici capitalismul, trecutul sau prezentul, când destrămarea capitalismului figurează pe agenda zilei. Nu înţelegem şi, drept urmare, pierdem Marele Joc Istoric, al cărui premiu este o viaţă decentă şi un loc sub soare în lumea post-capitalistă.

Începutul fazei de proiectare din istoria Europei şi a lumii a coincis cu afirmarea anglo-saxonilor, a Marii Britanii şi - în sens mai larg - a zonei supranaţionale nord-atlantice cu tot mozaicul său etnic şi cu sistemul ei conspiraţional. Aşa a fost proiectat: organizaţiile masonice iniţiale ca primă imagine a sistemului conspiraţionist al erei capitaliste erau strâns legate de interesele politice şi financiare ale statului englez (britanic din 1707). Pentru uniunea financiară şi aristocratică a operatorilor pieţei mondiale şi ai politicii europene/mondiale care a prins contur între Revoluţia Glorioasă şi Războiul de Şapte Ani, adică într-o perioadă marcată de victoria finală a oligarhiei britanice asupra dinastiei Stuart, adică de eliminarea pericolului restaurării sale la tron şi de cele două victorii împotriva Franţei - a lui Ludovic al XIV-lea şi Ludovic al XV-lea -, Marea Britanie era ceva mai mult decât un stat şi un imperiu.

Pentru ei, era un grup de case comerciale şi organizaţii masonice, o anumită Matrice, în care se realizau noile interese şi în care, în acelaşi timp, continuau să se dezvolte interese anterioare. Este semnificativ faptul că la mijlocul secolului al XVIII-lea, în timpul războiului pentru succesiune din Austria (1740-1748), Marea Britanie a început războaiele în care dominau în mod absolut interesele comerciale şi care erau purtate numai pentru balanţa comercială, nu pentru balanţa puterii.

La mijlocul secolului al XVIII-lea s-a încheiat, în sfârşit, confruntarea dintre Austria (Habsburgi) şi Franţa, care durase 300 de ani şi fusese una dintre principalele axe geopolitice din anii 1450-1750; cu alte cuvinte, era epoca în care feudalismul se încheiase deja iar capitalismul - într-o formă strict sistemică ("formaţiune") - încă nu începuse, epoca Ordinii Vechi. Aceasta este o altă trăsătură caracteristică pentru ceea ce s-a întâmplat în momentul de cotitură istorică de la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Cu alte cuvinte, între mijlocul secolului al XVII-lea şi mijlocul secolului al XVIII-lea, Marea Britanie s-a modelat într-un mod fără precedent - o formă nouă de compromis şi interacţiune între forţele vechi cu rădăcini în Evul Mediu englez şi veneţian, în Antichitatea gnostică şi în leul înaripat din Orientul Mijlociu al antichităţii babiloniene şi evreieşti, care, alături de forţele noi, au devenit operatorii pieţei mondiale la nivel supranaţional. În acelaşi timp, atât pieţele cât şi operatorii ei în forma burgheziei şi a noii aristocraţii păreau să insufle viaţă, energia unei epoci noi în formele vechi - a avut loc un schimb energie - informaţie. În acelaşi timp, la mijlocul secolului al XVII-lea a apărut o contradicţie care va deveni mai acută în SUA două secole mai târziu - între SUA ca stat şi SUA ca un conglomerat de companii multinaţionale, Compania Mondială Unică Ltd, cum a fost descrisă de participanţii la întâlnirea anuală din 1968 a membrilor Grupului Bilderberg, de la Mont Tremblant, Quebec, Canada.

În Marea Britanie a secolului al XVIII-lea a existat o contradicţie între Marea Britanie ca stat şi Marea Britanie ca un conglomerat, ca reţea de structuri comerciale şi financiare, cluburi aristocratice şi loji masonice. Zonele de dezacord dintre interesele statului şi ale lojilor au marcat soarta Companiei Indiilor de Est şi evenimentele din coloniile din America de Nord; zonele de coincidenţă au fost legate de expansiunea lojilor în Europa ("pe continent") şi de anihilarea concurenţei Franţei. Al Doilea Imperiu Britanic (anii 1780-1840) a devenit procesul şi structura, domeniul şi mijlocul de eliminare a acestor discrepanţe/contradicţii. Dar acest proces a fost precedat de o perioadă de eforturi active în trei "direcţii teologice conspiraţionale", în care interesele statului şi ale lojilor au coincis parţial, dar au fost şi parţial conflictuale:
1) crearea unei reţele de loji masonice continentale, conduse de la Londra;
2) crearea unui stat masonic (Statele Unite ale Americii), liber de restricţiile statului tradiţional şi, în acest sens, artificial, experimental şi departe de Europa;
3) subminarea Franţei pe arena internaţională şi din interior, prin crearea unor probleme interne şi a unor tulburări grave cu folosirea activă a francmasoneriei, a lojilor masonice, ca armă organizatorică puternică. Acesta a fost principalul conţinut al primei etape a dezvoltării sistemului şi structurilor conspiraţionale.

Aceste etape coincid în ansamblu cu principalele stadii de dezvoltare ale sistemului capitalist, cu ciclurile de acumulare a capitalului şi ale luptei pentru hegemonie. Prima etapă este 1710-1770; a doua etapă începe odată cu apariţia ordinului Illuminati şi cu Revoluţia Franceză din 1789-1794, care a inaugurat o perioadă de o jumătate de secol de revoluţii masonice şi a culminat cu formarea celui de-al Doilea Reich şi unificarea lojilor masonice germane într-o sigură "Germanie Secretă" (începutul anilor 1870).

În anii 1880, a început a treia etapă a dezvoltării structurilor conspiraţionale ca formă intrinsecă de organizare a elitelor de vârf din Occident. Ea coincide cu începutul declinului Marii Britanii din poziţia de hegemon al sistemului mondial capitalist şi nu este de mirare că tocmai elita britanică a fost cea care a reacţionat prin crearea unor structuri elitiste închise de tip nou: "Grupul" ("We") lui Cecil Rhodes, "Societatea" ("Kindergarten") lui Milner. Ulterior asistăm la apariţia structurilor continentale - germane, dar şi franceze, precum "Cercul" (Cercle) şi "Secolul" (Siècle). Grupul Bilderberg, creat în 1954 pentru a reconcilia cele două segmente principale ale elitei occidentale - anglo-americană şi germano-nord-italiană asociată cu Vaticanul -, a încununat seria. Criza în care a intrat sistemul capitalist la cumpăna dintre anii 1960 şi 1970 a cerut noi structuri şi acestea au apărut: Clubul de la Roma (1968) şi Comisia Trilaterală (1973). Era cât se poate de clar că agravarea crizei sistemice a capitalismului care are loc în prezent necesita fie o modificare a structurilor închise deja existente ale elitei occidentale, fie apariţia altora noi. Acestea au luat naştere sub forma de proiecte globale.