miercuri, 18 august 2021

Gripa spaniolă din 1918. Pandemia care a schimbat lumea

 

Leonard Mlodinow
Gripa spaniolă din 1918. Pandemia care a schimbat lumea
Editura Corint, 2020

traducere din limba engleză de Roxana Olteanu



***
Fragment

Laura Spinney s-a născut în 1971, în Yorkshire, şi a absolvit Durham University cu o diplomă în Ştiinţe Naturale. Ca jurnalist ştiinţific, scrierile ei au apărut, printre altele, în The Economist, National Geographic, Nature, New Scientist şi The Telegraph. A publicat două romane în engleză: The Doctor (2001) şi The Quick (2007), dar şi o carte de nonficţiune: Rue Centrale (2013), în engleză şi franceză. În prezent, trăieşte în Franţa.
*
Gripa spaniolă din 1918-1920 a fost unul dintre cele mai mari dezastre umane, poate nu numai din veacul trecut, ba chiar din toate timpurile. A infectat o treime din populaţia lumii, de la cei mai săraci imigranţi din New York, până la regele Spaniei, Franz Kafka, Mahatma Gandhi sau Regina Maria a României. Şi totuşi, în ciuda numărului mare de victime, între 50 şi 100 de milioane de oameni, a rămas în memoria noastră ca un factor secundar al Primului Război Mondial.

Relatând povestea din punctul de vedere al celor care au trăit şi au supravieţuit acelor vremuri şi bazându-se pe ultimele cercetări din istorie, virusologie, psihologie şi economie, Laura Spinney ilustrează cum pandemia a pus la încercare ingeniozitatea şi vulnerabilitatea oamenilor, dar a influenţat şi politica globală, relaţiile rasiale, structurile familiale, ca şi modul de percepţie al medicinei, religiei şi artei.

"Cartea nu este doar o sondare, ci şi o reconstituire a trecutului. Pe măsură ce acţiunea progresează, gripa devine un personaj în sine, care se iveşte, cameleonic, în momente esenţiale ale istoriei, schimbând cursul unor evenimente care nu îi erau atribuite anterior... Captivantă." (The Guardian)

"Spinney ştie exact care mistere medicale şi scene obsedante vor face ca pandemia să ne cucerească pe de-a-ntregul imaginaţia." (New York Times)

"Percutantă... Spinney este o povestitoare care-şi ţese intriga cu un arsenal de date, precum un scriitor ştiinţific. Luând urma gripei fatale pe nouă continente, ea încearcă să ilustreze cum aceasta a afectat nu numai Occidentul răscolit de război, ci şi comunităţi îndepărtate din Africa de Sud, China şi Brazilia. Cartea dezvăluie reacţiile disperate, total diferite ale oamenilor şi impactul major al gripei asupra lumii moderne, de la medicină la afaceri şi de la politică la poezie." (Science)

"Pe lângă cercetarea exemplară, naraţiunea lui Spinney este plină de detalii fascinante şi neobişnuite... Cum centenarul acestui eveniment monumental se apropie, cu siguranţă vor apărea şi alte volume dedicate pandemiei. Cartea de faţă ridică ştacheta foarte sus." (Nature)

Fragment
5. Boala numărul unsprezece

Când apare o nouă ameninţare la adresa vieţii, prima şi cea mai presantă preocupare este să fie denumită, abia apoi se poate vorbi despre ea şi se propun soluţii, care pot fi acceptate sau respinse. De aceea, denumirea bolii este primul pas în controlul ameninţării, chiar dacă singurul lucru pe care îl aduce este iluzia controlului, şi ea trebuie să se facă rapid. Problema este că la începutul manifestării bolii nu se poate vedea tot tabloul. Oamenii pot să aprecieze eronat natura sau originea bolii, ceea ce creează tot felul de probleme ulterior. Primul nume care i-a fost dat bolii SIDA - deficienţă imună cu transmitere homosexuală - a stigmatizat comunitatea homosexualilor. Gripa porcină, aşa cum vom vedea, este transmisă de oameni, nu de porci, dar unele ţări tot au interzis importul de carne de porc după izbucnirea epidemiei din 2009. Pe de altă parte, boala poate să-şi "depăşească" numele. Ebola, de exemplu, a fost numită aşa după râul Ebola din Africa Centrală, dar în 2014 a provocat o epidemie în Africa de Vest. Virusul Zika a călătorit şi mai departe; numit aşa după pădurea din Uganda, unde a fost izolat pentru prima oară în 1947, în 2017 a ajuns să prezinte o ameninţare majoră la adresa Americilor.

Pentru a încerca prevenirea unora dintre aceste probleme, în 2015, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a emis nişte linii directoare potrivit cărora numele bolilor nu trebuie să facă referire la locuri, oameni, animale sau mâncăruri. Ele nu trebuie să conţină cuvinte care să provoace teamă, precum "fatal" sau "necunoscut". În schimb, trebuie să se folosească descrieri generice ale simptomelor, precum "boală respiratorie", combinate cu atribute concrete, precum "juvenil" sau "de coastă", şi numele agentului care provoacă boala. Când e nevoie să se facă distincţia între boli pentru care se folosesc aceiaşi termeni, etichetarea lor trebuie făcută arbitrar, de exemplu prin cifrele unu, doi sau trei.

Grupul de lucru din cadrul OMS a dezbătut mult această problemă, care nu e simplu de rezolvat. Să luăm ca exemplu SARS, acronimul pentru sindromul respirator acut sever. E greu să-ţi imaginezi că ar putea ofensa pe cineva, şi totuşi a făcut-o. Unii oameni din Hong Kong au fost deranjaţi - regiunea Hong Kong fiind una dintre cele afectate de izbucnirea bolii, în 2003 -, pentru că numele oficial al Hong Kong-ului include şi acronimul SAR - special administrative region ("regiune administrativă specială"). Pe de altă parte, denumiri pe care liniile directoare actuale le-ar exclude, precum variola maimuţei, conţin informaţii utile referitoare la animalul-gazdă al bolii şi deci la potenţiala sursă de infecţie. Grupul de lucru a luat în discuţie botezarea bolilor după zeii greci (Hipocrat ar fi fost oripilat) sau, alternativ, cu nume masculine şi feminine - sistemul folosit în cazul uraganelor -, dar în final au fost respinse ambele variante. Poate că au luat în considerare şi sistemul numeric adoptat de China în anii 1960, în încercarea de a preveni panica (bolile de la unu la patru erau variola, holera, ciuma şi, respectiv, antrax), dar în cele din urmă s-au gândit că este o schimbare mult prea radicală. Regulile actuale s-au impus pentru a împiedica referirile la păcate majore, dar le-au lăsat oamenilor de ştiinţă posibilitatea de a fi creativi.

Regulile acestea nu existau, desigur, în 1918. Mai mult de atât, când a apărut în acel an, gripa s-a manifestat mai mult sau mai puţin simultan în toată lumea, afectând comunităţile care acceptaseră teoria microbiană, dar şi pe altele care nu o făcuseră. Acele comunităţi aveau de multe ori concepţii şocant de diferite referitoare la boală în general. Cum boala este definită în mod obişnuit ca o absenţă a sănătăţii, recunoaşterea sau nerecunoaşterea unor simptome ca boală depinde de felul în care înţelegem noţiunea de sănătate. Lucrurile acestea pot fi diferite dacă trăim într-o metropolă bogată, cum e Sydney, sau într-o comunitate aborigenă din brusa (zonă semideşertică, în care predomină arbuşti - n. red.) australiană. Lumea era în război în 1918 şi multe guverne erau tentate (mai tentate ca de obicei, să spunem) să dea vina pe alte ţări pentru boala catastrofală. În aceste circumstanţe, există probabilitatea ca boala să atragă un caleidoscop de nume diferite, lucru care s-a şi întâmplat.

În mai, când gripa a ajuns în Spania, cei mai mulţi dintre spanioli, la fel ca majoritatea oamenilor, au presupus că ea a venit din afara graniţelor. În ceea ce îi priveşte, aveau dreptate. Gripa era deja în America de două luni, iar în Franţa de cel puţin câteva săptămâni. Spaniolii însă nu ştiau asta, pentru că ştirile legate de gripă erau cenzurate de statele combatante, pentru a evita scăderea moralului (medicii francezi o numeau, criptic, maladie onze, "boala numărul unsprezece"). Chiar şi la 29 iunie, inspectorul general al sănătăţii, Martin Salazar, a anunţat Academia Regală de Medicină din Madrid că nu a primit niciun raport referitor la existenţa unei boli asemănătoare în Europa. Aşadar, pe cine aveau să învinovăţească spaniolii? Un cântec popular le-a oferit răspunsul. Cel mai cunoscut spectacol pus în scenă la Madrid în perioada de apariţie a gripei era Cântecul uitării, o operetă care pornea de la legenda lui Don Juan. În spectacol exista o arie obsedantă, intitulată Soldatul din Napoli, aşa că, atunci când a apărut printre ei o boală obsedantă, madrilenii au poreclit-o imediat "Soldatul napolitan".

Spania era neutră în război, iar presa spaniolă nu era cenzurată. Ziarele locale raportau constant dezastrul lăsat în urmă de "Soldatul napolitan", iar ştirile despre aceste probleme au trecut graniţa. La începutul lui iunie, parizienii care nu ştiau ce ravagii făcuse gripa în tranşeele din Flandra sau din Champagne au aflat că două treimi dintre madrileni s-au îmbolnăvit în decurs de trei zile. Fără să-şi dea seama că gripa exista la ei de mai multă vreme decât în Spania şi cu un mic ghiont din partea guvernelor, francezii, britanicii şi americanii au început să-i spună "gripă spaniolă".

Fără de mirare, denumirea aceasta nu apare mai niciodată în sursele spaniole contemporane. Practic, singura excepţie o constituie situaţia în care autorii spanioli se plâng de folosirea ei. "Să se consemneze că protestez, ca un bun hispanic ce sunt, împotriva denumirii de «gripă spaniolă»", scria mustrător un medic pe nume García Triviño într-o revistă medicală spaniolă. Mulţi spanioli au considerat această denumire drept o manifestare recentă a "Legendei Negre", propaganda antispaniolă care s-a născut din rivalitatea existentă între imperiile europene în secolul al XVI-lea şi care îi înfăţişa pe conchistadori mult mai cruzi decât fuseseră (într-adevăr, îi puneau în lanţuri pe indienii subjugaţi, dar, probabil, nu îi aruncau pe copiii indieni în gura câinilor, aşa cum spunea legenda).

Şi mai departe de teatrul de război, oamenii respectau vechile standarde ale nomenclaturii epidemice şi dădeau vina pe primii consideraţi suspecţi. În Senegal era gripa braziliană, în Brazilia era gripa germană, iar danezii credeau că "a venit din sud". Polonezii au numit-o boala bolşevică, persanii au dat vina pe britanici, iar japonezii pe luptătorii lor: după ce a apărut prima oară la un turneu de sumo, au poreclit-o "gripa sumo".

Unele denumiri reflectau relaţia istorică pe care o aveau oamenii cu gripa. În mintea coloniştilor britanici din Rhodesia de Sud (Zimbabwe), de exemplu, gripa era o boală relativ banală, aşa că oficialii au botezat noua afecţiune "influenza (vera)", ataşând cuvântul latin vera, "adevărată", în încercarea de a elimina orice dubiu că e aceeaşi boală. După aceeaşi logică, dar alegând o altă soluţie, medicii germani şi-au dat seama că această nouă oroare era gripa "modernă" - atât de dragă obsedaţilor de sănătate -, aşa că au numit-o "pseudo-influenza". Însă, în anumite părţi ale lumii care cunoscuseră potenţialul distructiv al "bolii oamenilor albi", denumirea nu spunea nimic despre identitatea bolii. "Tăticul oamenilor", "marea eră mortală" şi o mulţime de cuvinte cu sensul de "dezastru" erau expresii care mai fuseseră folosite pentru epidemii din trecut. Acestea nu făceau diferenţa între variolă, pojar sau gripă şi uneori se refereau chiar la foamete sau la războaie.

Unii oameni erau reţinuţi în judecată. În Freetown, s-a sugerat într-un ziar ca boala să fie numită manhu, până când avea să se ştie mai mult despre ea. Manhu, cuvântul ebraic cu sensul de "ce este asta?", era întrebarea pe care şi-o puseseră israeliţii când văzuseră o substanţă ciudată căzând din cer pe când treceau prin Marea Roşie (de la manhu vine şi manna - pâinea din cer). Alţii i-au dat nume comemorative. Locuitorii din Cape Coast, Ghana, au numit-o Mowure Kodwo, după un anume domn Kodwo din satul Mouri, prima persoană care a murit de gripă în acea regiune. Pe teritoriul Africii, boala a fost fixată pentru eternitate în numele generaţiilor născute la vremea aceea. În populaţia igbo din Nigeria, de exemplu, cei născuţi între 1919-1921 erau numiţi ogbo ifelunza, generaţia gripei. "Ifelunza", formă evident alterată de la cuvântul "influenza", a fost inclusă în dicţionarul igbo pentru prima oară în toamna aceea. Înainte nu aveau niciun cuvânt care să denumească boala.

Cu timpul, când a devenit limpede că nu există mai multe epidemii locale, ci o pandemie globală, a fost necesar să se pună cu toţii de acord asupra unei singure denumiri. Denumirea adoptată a fost cea care era folosită deja de cele mai puternice naţiuni din lume - învingătorii din Marele Război. Pandemia a ajuns să fie cunoscută drept "gripă spaniolă" - ispanka, espanhola, la grippe espagnole, die Spanische Grippe - şi o eroare istorică a rămas bătută în cuie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu