Gripa

 

Ioana Drăgan
Gripa
 O poveste de Crăciun
Editura Tracus Arte, 2021

***
Intro

Ioana Drăgan este scriitor şi jurnalist, născută în 1969 în Bucureşti. Doctor în ştiinţe filologice. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Producător şi moderator de programe culturale la Televiziunea Română între 1995-2012. Director general al Direcţiei Generale Reprezentanţe în Străinătate din cadrul Institutului Cultural Român între 2013-2017. A publicat volumele: Vietăţi şi femei (proză scurtă), 1997, Ed. Cartea Românească şi Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti; Poveştile Monei (3 nuvele), Ed. Atlas, Bucureşti, 1999; Romanul popular în România. Literar şi paraliterar, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001, şi ediţia a II-a (revăzută şi adăugită), Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2006; Bibliotecile din oglindă. Ex libris de scriitor, Ed. Allfa, 2007; Mafalda (roman), Ed. Allfa, 2009. A fost prezentă ca autor în numeroase antologii de proză. A semnat prefeţe pentru ediţii diverse din literatura universală la editurile Gramar şi Litera.

Ioana Drăgan a obţinut mai multe premii şi distincţii, printre care: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut în proză (1998) pentru volumul Vietăţi şi femei; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pe anul 2009 pentru Proză - volumul Mafalda, noiembrie 2010; Distincţia culturală a Academiei Române, 2001, pentru prezenţa sa în viaţa intelectuală românească; Premiul A.P.T.R. 2013 pentru Talk Show cultural - seria "Anul Caragiale" - Televiziunea Română (2012).

  

Sinopsis

Acţiunea noului roman al Ioanei Drăgan se petrece într-o realitate românească actuală, contemporană, în care contextul unei epidemii de gripă sezonieră este unul aparent propice pentru o poveste de dragoste, plină de speranţe, între Eva, o doctoriţă de la Urgenţă, trecută de 40 de ani, şi Adam, un oengist norvegian, implicat în protecţia copiilor abuzaţi.

Înflăcărarea iubirii lor, care trimite ironic la povestea cuplului primordial, consumată pasional într-un ajun paradisiac de Crăciun petrecut la Predeal, o staţiune montană din România, va trece precum puseul de febră cauzat de gripă, în urmă rămânând doar iluzia unui nou început.

De-a lungul unei naraţiuni populate de o galerie de personaje marginale din viaţa cotidiană, măcinate de temeri, obsesii şi cutume, îl vor însoţi continuu pe cititor voci şi gânduri care se aud şi se întrepătrund cu cele ale protagoniştilor romanului, din care nu lipsesc umorul şi privirea crudă ale autoarei.

Acţiunile şi psihologia personajelor sunt modificate doar înşelător de pandemie, care nu este, până la urmă, decât un pretext şi o pistă falsă pentru o "poveste" banală în aparenţă dar cu final surprinzător.

Romanul rămâne o carte despre dezamăgiri şi speranţe, despre iubiri şi trădări într-o societate dominată de mentalităţi şi prejudecăţi pe care doar cei care fac alegeri dureroase le pot depăşi.

Fragment

De când aflase, adevărul era că nu mai avusese o noapte liniştită de somn şi de odihnă. Nu ştia ce să facă şi primul impuls fusese să termine repede cu problema asta şi să se elibereze din hăţişul de încurcături ce aveau să vină.

În fond, era o nebunie. Aveau dreptate toţi.

Aşa o aventură, la vârsta ei?! Copil, cu cine? Cu o nălucă din Norvegia, cu elful dispărut în pădurile vikinge, asta în varianta romantică. În varianta reală, cu un tip pe care-l lăsase soţia, mai mult ca sigur, pentru că semi-irlandezul ăsta n-avea nici o apăsare când omora animalele. Că doar cum ar fi fost, îşi imaginase, un mariaj fericit între o activistă pentru drepturile animalelor şi un... măcelar? În varianta mai mult decât probabilă, cu un aşa-zis inspector vigilent şi intransigent care, dacă cine ştie din ce motive ar întârzia să-i schimbe scutecul ud bebeluşului, i-ar întocmi, prompt şi salvator, dosar de neglijenţă în serviciu. De mamă!

De ce să ţii copilul atunci? De ce să persişti într-o prostie, care li se poate întâmpla doar liceenelor în călduri, nu unei femei mature, independente şi cică, profesioniste, medic!

Se luase singură în zeflemea şi, hotărâse să apeleze la Doru, un fost amic de facultate, ginecolog la Polizu, tip discret, ca s-o rezolve. Din colegialitate!

Glumiseră, pupături, poveşti şi amintiri din studenţie, ce mai faci, dragă Doru, tot burlac, da, burlac convins, păi tu, firicel de păpădie, ţi-aduci aminte cum ţi se zicea în facultate, uitase pentru că nimeni nu-i mai spusese aşa de-atunci, nu ştii cum e cu viaţa noastră, mai mult prin spital, am tot încercat şi n-a ieşit nimic până la urmă, m-am lăsat păgubaş!
- Dar tu, Eva, în timp ce-o consulta şi-i făcea ecografie, ce-ai făcut în ultimii douăj de ani?
- Numai prostii, măi Doru, şi acum mă lupt să combat gripa.
Şi dă-i şi luptă- i toată viaţa asta...
- Colega, pentru mine nu-i o problemă. Când vrei, vii încoace şi-o rezolvăm, dar trebuie să-ţi spun, ca medic acum, şi ca prieten, că e poate ultima ta şansă la ce văd eu aici! Gândeşte-te bine, bine, înainte! Să nu-ţi pară rău pe urmă. Ar fi păcat! Şi păcatele astea se plătesc scump. Tu decizi!

Nu era prima dată când ar fi păcătuit, dar nu asta o pusese pe gânduri, în timp ce se despărţise de colegul Doru, care o îmbrăţişase încurajator.

- O să te bată Dumnezeu!
Aşa îi aruncase demult, cu ani în urmă, în plină faţă, o femeie de la ţară care sprijinea zidul de la scara blocului de prin Militari unde era clinica de ginecologie privată. Cerea de pomană la fiecare femeie care intra şi ieşea. Nu-i dăduse atenţie pentru că abia se târâse afară, cu lacrimile şiroindu-i pe faţă şi curbată de dureri după procedura care i se păruse nesfârşit de lungă.

Era primul ei avort, iar doctorul, blazat şi dur, o repezise de la primul scâncet:
- Ce credeai că te gâdili? Aici nu eşti la un salon Spa, drăguţo!
- Lasă-mă mamaie, că nu mai am ce-ţi da!
- Da, bine, bine... Niciuna n-aveţi să daţi de-o pâine la copii mei, dar aveţi să daţi morman să vă lepădaţi aici de păcate! Putori nenorocite, ptiu!

Femeia îşi întorsese capul cu scârbă, mormăind şi suduind-o în continuare pe ea şi pe armata de păcătoase care făceau coadă la cabinet.

Îi venise să intre în pământ de ruşine şi, de-atunci, nu mai putuse uita privirea care-i pusese eticheta aia care nu putea fi spălată de nimeni niciodată.

Tic-tac, tic-tac, ştiuse că timpul trece şi că nu există credit nelimitat, numai că nu se aşteptase să vină sorocul aşa de repede şi că va trebui să se hotărască. Din nou, singură. Mai singură ca niciodată. Ori, ori!

*
De zeci de ori până acum se privise în oglindă, oripilându-se de firele albe care dintr-odată se înmulţiseră de jur împrejur, la tâmple şi în creştet. Peste noapte, în primul trimestru de sarcină, din blondă devenise aproape căruntă. Fără explicaţii medicale! Nu îndrăznise să se vopsească încă sperând că, odată cu primăvara, tonurile se vor apropia şi părul va căpăta nuanţa aia de blond-cenuşiu. Nordic.

Şi mai sperase cu ardoare, zi de zi şi noapte de noapte, că Adam o să reapară aşa cum dispăruse.
Dintr-odată.
Şi o să pornească din nou la drum. Pe alt drum. Un drum bun, fără accidente pe traseu.
Ca şi când totul ar fi fost de fapt o reverie.
O poveste de Crăciun!

Visa cu ochii deschişi la ziua când se va deschide uşa cabinetului de la spital şi o să-i audă vocea timbrată şi o să-i simtă mirosul. Singurul pe care o să-l poată respira şi suporta. Se îmbolnăvise cu-adevărat de la inhalările de detergenţi, alcool gel, de la mirosul dulceag greţos al măştilor de protecţie pe care le purta toată lumea în permanenţă şi de la aerul încins de respiraţii prizoniere şi eliberate care acoperiseră până şi clasica miasmă de bolnavi de prin saloane. Toxică!

Trecuseră săptămânile una după alta, ca-n transă, iar amintirea Crăciunului se topise, la mijloc de martie, precum mormanele de zăpadă din mijlocul străzilor, lăsând în urmă doar o mâzgă sordidă.

Şi când, resemnată şi hotărâtă să apeleze la colegul Doru, se revăzuse în urmă cu douăzeci de ani, la douăj de ani, când, disperată şi înfricoşată, intrase în clinica aia din Militari. Să scape mai repede de greşeală, păcatul unor tineri înfierbântaţi care băuseră mai mult într-o noapte de vară la mare. După eşecul cu frumosul Paul de Timişoara, atât de regretat de Mami şi Tăticu de parcă ei şi nu ea ar fi trebuit să se căsătorească şi nu le ieşise, se aruncase pur şi simplu în braţele unui rocker de pe litoralul înspumat cu care dansase pe plajă la 2 Mai.

Se gândise c-ar fi putut să fie mamă de-atunci, şi-acum să se îngrijească de viitorul unui tânăr de douăzeci de ani, în loc să aştepte cai verzi pe pereţi şi să se vadă din nou la coadă la avort, umăr la umăr cu tinere de vârsta lui.

Atunci nici măcar nu-i păruse rău, nu voise decât să şteargă totul cu buretele şi să o ia de la zero, să uite de Paul, să uite de visele de nuntă şi de viaţa în doi, pe care o şi trăise, palpabil, să uite de accidentele biologice minore de pe parcurs, că doar nu degeaba era studentă la Medicină, ca să se sperie de-o întrerupere de sarcină banală, chiar dacă îndeajuns de brutală cât să-i aducă picioarele crăcănate de pe masă pe pământ şi să fie mult mai atentă în viitor.
- Asta dacă nu vrei să treci pe la mine din trei în trei luni, la râcâit! La revedere!

Doctorul aproape c-o dăduse afară din cabinet, era în întârziere şi holul era plin.

*
Adevărul era că nu-şi dorise niciodată copii.

În fond, Mami şi Tăticu aveau dreptate, în viaţa asta de doctor nu prea mai e loc pentru sentimente materne.
- O să plângi în pumni c-ai dat cu piciorul la toate ocaziile! Şi pentru ce? În loc să ai grijă de-un soţ, de copii, te-ai măritat cu spitalul! Casă de piatră!

Tăticu, fie beat, fie treaz, cum o prindea o şi boscorodea cu aceeaşi placă de care se săturase ca de mere pădureţe.

Iată c-acum venise peste ea ocazia, marea ocazie, când nici nu se mai aşteptase, cu dată limită şi un cortegiu de întrebări fără răspuns, una mai arzătoare decât alta.

Ca şi când nu ar fi avut ea destule să-şi pună zi şi noapte, mai venise şi Mami cu una încuietoare:
- Dar nu faci şi tu, ca toată lumea, nuntă?

Mami şi Tăticu păreau că depăşiseră într-un sfârşit unda de şoc şi acum trepidau să afle detalii şi să intre în acţiune. Când o prindeau, o înghesuiau cu aluzii mai mult sau mai puţin voalate. Bate şaua să priceapă iapa!

Le spusese şi lor, până la urmă, o poveste încâlcită, din care nu înţelesese nimeni mai nimic, cu tatăl copilului plecat pe mare, la mare depărtare, în care Adam era Ulise şi ea, desigur, Penelopa, şi da, staţi fără grijă, îl aştept cu răbdare să vină, dar uite că ne-a zăpăcit gripa şi nu ştiu când o să ajungă, şi, da, sigur, o să facem o nuntă mare cu alai!
- Voi pe ce lume trăiţi?! La ce nuntă visezi, tu, Gina?!

Nenea Puiu şi cu tanti Carolina, care se visau şi ei naşi de cununie, îi aduseseră mai aproape de realitatea momentului.
- Băi, voi sunteţi normali? Nuntă în pandemie?
- Să pupe mirele mireasa prin mască? Şi cu ocazia asta fericită, să-i paseze o gripă?! Hai c-o s-o trăim şi p-asta...
- Eu vă zic de p-acum: nu vin! Să-mi ia temperatura când îmi dă cocarda? Să stau cu mănuşi de plastic şi departe de voi, singură la masă separată? Să ciocnim paharele de la un metru jumate? Asta nu e nuntă! E bătaie de joc!

Tanti Mărioara se revolta, înjurând pandemia şi boscorodind-o pe Eva că şi-a ales să se mărite acum.
- Dar când ai vrea tu, Mărioara? Să nască Eva şi să aşteptăm să facem întâi botezul şi pe urmă nunta? C-aşa-i acum moda... Să ne râdă toţi?
- Şi-apoi, cu ce rămâne...? Era să zic, copii ăştia, c-am uitat că nu mai sunt ei juni porumbei. Ascultaţi ce vă zic: nu se merită să faci nuntă cu douăzeci de persoane. Nu iese nimica! Cheltuială, oboseală şi zero profit.
- Lasă, dragă, că nu aşteaptă ei bani de la noi, adică doamna doctor care nu acceptă plicuri...
- Apropos, măi Fane, voi l-aţi cunoscut, măi, pe ginerică?
- N-auzi, Puiu, că e plecat peste mări şi ţări...
- Să vă văd moacele la toţi dacă n-o s-apară marinarul ăsta nici la nuntă! C-a intrat vaporul în carantină!

*
- Where are you, Adam?

În primele săptămâni, noapte de noapte, se trezise cu ochii în lacrimi, şi cu întrebarea pe buze, clocotind de furie şi de deznădejde în faţa unui telefon mobil mut pe care nu primea decât mesaje de convocare la spital.

Era mai mult decât clar că nu avea s-o sune şi cu atât mai puţin să vină în ţară, mai cu seamă acum, când iar se închisese spaţiul aerian din cauza gripei. Şi, la urma urmei, de ce ar fi făcut-o, că doar habar n-avea şi, în curând, nici n-avea s-o mai recunoască. Poate c-aşa şi trebuia să se întâmple, să nu mai ştie cine e şi, mai cu seamă, să nu care cumva să ştie că-i copilul lui în burta ei. Să nu îi vină idei!
- Îl iubeşti, măcar?

Andra nu se lăsa cu una cu două. O lua mereu şi ea la întrebări, arzând de curiozitate să afle cu cine făcea ea copilul.

Îşi pusese şi ea întrebarea asta de o mie de ori, aşa cum o făcea cu fiecare relaţie mai serioasă pe care o avusese de când se despărţise de Paul, pe care se străduise ani de zile să-l uite. Şi până la urmă chiar reuşise, în pofida veşnicelor rememorări duioase ale lui Mami, pentru care frumosul Paul de Timişoara fusese tot ce era mai bun pe lumea asta, la soare se putea uita, dar la altul, ba!

Mai pâlpâia din când în când o scânteie din ce fusese o dragoste de tinereţe, ca o arsură minoră care trece când pui mâna la rece. Fără cicatrici!

Nu ştia dacă-l iubise vreodată sau dacă totul fusese doar un foc de paie, înteţit de vântul dorinţei de fericire. Un foc care se stinsese odată cu câinele zdrobit în mijlocul drumului. Cu cât se gândea mai bine, cu atât amintirile clipelor frumoase se pierdeau pe drum. Începuse să le uite pentru că fusese prea repede, se întâmplase prea repede, dispăruse prea repede.

În multe dintre nopţile când se îneca de revoltă şi neputinţă, pentru că se simţea exact ca-n filme, o proastă sedusă şi abandonată, singură în faţa unei asemenea decizii, ar fi vrut să aibă măcar o confirmare, să-l audă că-i spune răspicat că totul fusese pentru el doar o distracţie între două avioane rămase la sol din cauza gripei.

Nu, nu ştia dacă-l iubea, dar aproape sigur era că începuse să-l urască şi să blesteme clipa când i-a intrat în cabinet şi când chiar a crezut c-a dat norocul peste ea de data asta...
- Totul în viaţa asta e-o chestie de noroc, fetiţo! Fă-mă, mamă, cu noroc şi aruncă-mă în foc! Unii au noroc cu carul, unii, orice ar face, sunt ocoliţi de el, iar alţii ai zice că s-au născut fără dram de noroc. Ca şi cum cineva ar vrea ca norocosul să se uite şi să-şi admire norocul ăsta în oglinda celui pentru care nu răsare soarele niciodată şi să-şi spună în fiecare zi: ce noroc am! Nu-şi face nimeni, draga mea, norocul singur, cu mâna lui, cum se spune...

Doamna Hortensia plânsese lung într-o seară, mai demult, cu ochii ţintuind-o fix, cu privirea aia care o străpungea ca o suliţă, în zborul ei către Diana.

Nu era pentru prima dată când avea senzaţia că doamna Hortensia uita că vorbeşte cu ea şi că, de fapt, nu o vedea pe ea, ci pe Diana cea fără de noroc în viaţă. Care o chema s-o însoţească acolo, în loc luminat, în loc cu verdeaţă, unde nu-i durere, nici întristare, nici suspin...

Într-o noapte în care se perpelise ca pe jar, judecând pe toate feţele norocul chior care căzuse pe capul ei, se gândise la ce norocos era Adam pentru că l-ar fi strâns de gât cu garoul ei profesionist până şi-ar fi dat duhul, precum sigur c-ar fi făcut-o şarpele ăsta de la brăţara vikingă pe care i-o dăruise să-i poarte noroc. Da, asta i-ar fi făcut, dacă i-ar fi apărut din nou, nonşalant şi zâmbitor, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat că doar nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase...
- Lucky me... lucky you... now I know, you, son of a bitch!

Desigur că beţiva irlandeză de mă-sa n-avea nici o vină, decât poate că-l făcuse la beţie într-atât de norocos ca să supravieţuiască. Blestemelor!

***

 

 

Lansarea volumului de proză Gripa. O poveste de Crăciun, de Ioana Drăgan, la MNŢR

Marţi, 13 iulie 2021, ora 18:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în Sala Media (Şoseaua Pavel D. Kiseleff 3, intrarea din str. Monetăriei, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului de proză Gripa. O poveste de Crăciun, de Ioana Drăgan, apărut la editura Tracus Arte. Invitaţi alături de autoare: prof. dr. univ. Ioan Cristescu, director general al Muzeului Naţional al Literaturii Române, Luiza Barcan, critic şi istoric de artă, Dan-Silviu Boerescu, scriitor, editor, critic literar. Moderatoare: Georgeta Drăghici, jurnalist şi realizator de programe culturale la Radio România Cultural.