O viaţă secretă (II)

 

Benjamin Weiser
O viaţă secretă
Colonelul Kuklinski. Trădător sau patriot
Editura Meteor Press, 2021
Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu

Citiţi introducerea acestei cărţi.

*****
Fragment

Citiţi prima parte a acestui fragment aici.

Lang a oprit la apropiatul Hotel Central şi i-a lăsat pe Henry şi V.P. la intrarea din faţă. După ce a parcat, a intrat la recepţie şi l-a găsit pe ofiţerul de susţinere CIA, care se ocupase de contrafilaj în gară şi care îi urmărise cu un alt automobil. Lang i-a spus că drumul "meritase" - un semnal prestabilit care însemna că totul decursese aşa cum fusese planificat. A adăugat că va reveni în curând cu mai multe detalii.

În scurt timp s-au reunit toţi într-o cameră de hotel, unde V.P. s-a prezentat.
- Mă numesc Ryszard Kuklinski, a spus el.

Se născuse pe 13 iunie 1930 în Varşovia şi era locotenent-colonel în Statul Major General polonez.

Henry şi-a arătat legitimaţia militară şi s-a prezentat ca "pulkownik Henryk" sau "colonelul Henry". I-a oferit lui V.P. cafea sau coniac. Kuklinski a clătinat din cap. Vorbind într-o engleză stricată, a spus că băuse suficient din ambele pentru seara aceea. Kuklinski şi Henry s-au aşezat în fotolii, iar Lang la capătul patului. Henry i-a cerut lui Kuklinski un document de identitate şi polonezul i-a înmânat imediat legitimaţia militară şi paşaportul. Vorbind acum în rusă, Kuklinski s-a identificat ca fiind căpitanul Legiei, un iaht lung de cincisprezece de metri deţinut de Statul Major General polonez, şi comandantul echipajului acestuia format din nouă membri, ofiţeri ai forţelor armate terestre, navale şi aeriene. Plecaseră din Polonia cu două săptămâni în urmă, vizitau porturi germane, olandeze şi belgiene şi urmau să revină acasă la sfârşitul lunii august. Kuklinski s-a descris ca fiind un practicant experimentat de iahting şi a spus că organizase călătoria cu aprobarea superiorilor săi. Ei navigau ca turişti, se îmbrăcau neprotocolar şi-şi petreceau timpul vizitând obiective turistice şi făcând cumpărături. Kuklinski îşi adusese şi fiul de şaptesprezece ani, Boguslaw, cunoscut ca Bogdan, căruia îi plăcea să navigheze cu tatăl său. Dar, aşa cum le explicase Kuklinski şefilor lui, călătoria reprezenta, de fapt, o acoperire pentru o misiune de cercetare a armatei poloneze, care să spioneze porturi şi instalaţii navale occidentale. Ei aveau să examineze linii de coastă, râuri, porturi, poduri şi canale pe care le ştiau doar din hărţile militare. Desigur, a continuat polonezul, el nu le spusese superiorilor săi şi celălalt motiv al călătoriei: planul complex care-i îngăduia stabilirea unui contact cu Occidentul. Kuklinski părea agitat şi emoţionat, dar în acelaşi timp animat de o voinţă puternică. El ceruse echipajului să revină pe Legia până la miezul nopţii, ceea ce însemna că mai dispunea doar de nouăzeci de minute. Ofiţerul de contrainformaţii de pe iahtul lor le ordonase să iasă în grupuri de minimum două persoane, o regulă pe care Kuklinski o încălcase, plecând singur. Era timp destul pentru ca vreun membru al echipajului să-i observe absenţa şi să pună întrebări. Întrucât presupusese că nu va avea decât o singură întâlnire, o singură ocazie pentru a-şi prezenta cazul, Kuklinski a susţinut o pledoarie emoţională pentru ca Henry să înţeleagă motivele pentru care contactase armata americană. Fuma constant în timp ce vorbea, fumul de ţigară umplând camera.

Nu Polonia şi-a ales locul în acea lume divizată în blocuri ideologice, a spus Kuklinski, şi nu armata poloneză a ales să facă parte din maşina sovietică de război. El considera că interesele Poloniei erau mai degrabă aliniate cu ale Occidentului decât cu ale Moscovei şi dorea ca ţara lui să fie eliberată de sub dominaţia sovietică. Nu considera SUA ca un adversar şi era de părere că, pentru securitatea reciprocă, armata poloneză şi cea americană trebuiau să deschidă o linie de comunicare. Kuklinski a spus că ajunsese la concluzia aceasta după ce devenise membru al Statului Major General, unde avea acces la secretele militare ale ţării sale şi ale Tratatului de la Varşovia. Timp de aproape nouă ani, misiunea lui fusese aceea de a pregăti un "război fierbinte" cu Occidentul, dar tot ce văzuse îi confirmase convingerea că Polonia făcea parte din tabăra greşită.

Henry l-a întrebat la ce materiale ar putea avea acces. Kuklinski a răspuns că deţinea informaţii de adâncime, dar avea acces şi la planurile de război sovietice pentru Europa occidentală. Acestea includeau ordine sovietice în caz de război pentru trupele poloneze şi cele din Tratatul de la Varşovia, plus elemente importante ale ordinii de bătaie pentru trupele est-germane şi cehoslovace şi pentru trupele sovietice din RDG. El era la curent cu informaţiile legate de cele mai recente exerciţii militare - pe multe dintre ele concepându-le chiar el. Aceste exerciţii se bazau pe date privind punctele forte şi vitezele de mobilizare ale trupelor din Tratatul de la Varşovia. Kuklinski putea furniza rapoarte de testare pentru rachete, bombe şi tancuri sovietice, informaţii pe care se bazau planurile de pregătire a bătăliilor. El avea acces la toate calculele majore pentru mobilizarea, desfăşurarea şi regruparea trupelor din Tratatul de la Varşovia. Putea furniza exemplare din publicaţia sovietică strict secretă Voiennaia Misl ("Gândirea militară"). Fusese prea riscant pentru el pentru a aduce ceva pe iaht, dar putea furniza copii de îndată ce revenea în Polonia.

Kuklinski a mai spus că ajunsese la concluzia că NATO nu cunoştea deloc strategiile de război sovietice şi că dorea să contribuie la astuparea acelui gol, pentru a consolida forţele occidentale, acest lucru reprezentând pentru el cel mai bun mod de menţinere a păcii.

A afirmat că avea să facă orice pentru a-şi demonstra sinceritatea, inclusiv să susţină un "test al adevărului", aşa cum s-a exprimat el. A zis că ştia puţină engleză şi că fusese mereu leneş în a învăţa limba. Însă, dorea să remedieze acest lucru cât mai curând posibil. Kuklinski a spus că el scotea frecvent multe dosare din seifurile cu documente secrete ale Ministerului Apărării. Avea o relaţie excelentă cu ofiţerii care se ocupau de dosarele acelea şi practice putea obţine aproape orice document de la ei. A identificat şi alţi ofiţeri care-i împărtăşeau îngrijorarea faţă de supravieţuirea Poloniei în caz de război şi le-a enumerat numele, rangurile şi funcţiile. A propus formarea unui grup secret, care să avertizeze din timp Occidentul în cazul unui atac neprovocat, efectuat prin surprindere. Orice astfel de atac ar fi depins de capacitatea Uniunii Sovietice de a deplasa pe teritoriul Poloniei o forţă terestră uriaşă, cunoscută ca Eşalonul Strategic Doi, care să pătrundă în Europa de Vest. Planul lui Kuklinski consta în paralizarea sistemelor de comunicaţii şi de comandă ale Tratatului de la Varşovia şi în încercarea de a zădărnici mişcarea acelei forţe.

Încă nu discutase ideea cu alţi ofiţeri, dar era convins că, dacă i-ar fi întrebat, ei ar fi fost de acord să-l ajute. Kuklinski şi complicii lui aveau să emită propriile lor directive, ordonând soldaţilor să nu se alăture unei ofensive, decât dacă Occidentul ataca primul. A mai spus că memorase amplasamentul tuturor obiectivelor strategice (autostrăzi, poduri, canale, căi ferate, turnuri radio şi staţii de realimentare) pe care ar fi trebui să le utilizeze Eşalonul Strategic Doi în traversarea Poloniei.

Kuklinski avea dreptate. Principala temere a Pentagonului era că Moscova şi Tratatul de la Varşovia, cu avantajul lor în forte convenţionale, vor ataca Europa de Vest fără o mobilizare masivă în prealabil, "ca un trăsnet", după cum se exprimase un ofiţer american.

Polonezul a zis că strategii sovietici erau de părere că singura modalitate prin care Pentagonul ar fi putut contracara un asemenea atac era folosirea armelor nucleare. Era însă improbabil ca SUA să le folosească pe teritoriu sovietic, deoarece aşa ceva ar fi escaladat periculos un conflict. De aceea, Occidentul ar fi făcut un pas intermediar: ar fi utilizat arme nucleare pentru a lovi Eşalonul Strategic Doi, după ce acesta părăsise teritoriul sovietic, dar înainte să ajungă în Europa de Vest.

Şi exista un singur loc unde se putea întâmpla asta: Polonia. Aproape 95% din cele câteva mii de tancuri şi vehicule ce compuneau Eşalonul Strategic Doi ar fi trebuit să treacă prin Polonia înainte de a ajunge în RFG, Franţa, Olanda şi Belgia. Asta însemna că Polonia ar fi fost atacată de NATO cu 400.600 de lovituri nucleare directe. Chiar dacă URSS-ul şi restul Tratatului de la Varşovia ar fi ieşit victorioase în urma unui asemenea atac, a spus Kuklinski, Polonia urma să fie distrusă.

Henry a ascultat atent şi a interpretat pentru Lang. El i-a spus lui Kuklinski că îi înţelegea antipatia faţă de Moscova, dar un complot pe timp de pace al ofiţerilor polonezi ar fi fost sortit eşecului. Kuklinski şi complicii lui şi-ar fi pierdut viaţa. Henry a spus că modul cel mai bun prin care Kuklinski şi-ar fi putut atinge obiectivele ar fi fost să opereze de unul singur şi să informeze Statele Unite despre inamicul lor comun.

În timpul dialogului dintre cei doi, Lang l-a cercetat pe Kuklinski; ulterior avea să scrie: "este un bărbat scund, cu păr blond, răvăşit, cu ochi albaştri pătrunzători şi cu gesturile şi manierismele unui ins în care este zăgăzuită o cantitate nelimitată de energie. Zâmbeşte scurt, din când în când, dar umorul pare să joace doar o mică parte din comportamentul lui general."

Kuklinski vorbea cu aplomb, ba chiar cu un uşor aer de superioritate. "El dorea ca noi să ştim exact ce voia să facă şi ce putea să ofere", a notat Lang.
- Vă voi spune tot ce ştiu..., a zis Kuklinski. Îmi puteţi copia toate documentele... Când vă ajut pe voi, îmi ajut propria ţară.

La un moment dat, în timpul conversaţiei, Lang s-a scuzat, luând cu el în baie legitimaţia şi paşaportul lui Kuklinski; a scos un carneţel din buzunarul de la şold şi a copiat informaţiile, adăugând detalii scurte despre conversaţia pe care Henry i-o tradusese.

Întorcându-se în cameră, s-a scuzat din nou şi a spus că va reveni în curând. S-a dus apoi în recepţia hotelului, l-a găsit pe ofiţerul de susţinere CIA şi i-a înmânat notiţele sale.

*
Când Lang s-a întors, Kuklinski şi Henry erau adânciţi în conversaţie şi, deşi Lang nu ştia rusa, şi-a putut da seama că bărbaţii discutau despre aversiunea lor mutuală faţă de sistemul sovietic şi înfierau pe rând comunismul. Kuklinski a oferit numai fragmente de informaţii despre viaţa sa: tatăl îi fusese ucis într-un lagăr de concentrare german. El intrase în armata poloneză după război, în 1947, când avea şaptesprezece ani. În 1952 se căsătorise cu Joanna, pe care o numea afectuos Hanka. Aveau doi fii. În 1967 fusese promovat locotenent-colonel. Acum nu era prima dată când se gândise să contacteze Occidentul. Din noiembrie 1967 până în mai 1968 fusese în Vietnam, ca parte a delegaţiei poloneze la Comisia Internaţională de Control (ICC - International Control Commission), care includea Polonia, Canada şi India şi care monitoriza acordurile de la Geneva.

Privindu-i pe soldaţii americani din Saigon, Kuklinski s-a gândit să caute un ofiţer american de origine poloneză căruia să i se destăinuie. Până la urmă, a decis că nu era momentul potrivit, dar a părăsit Saigonul cu sentimentul că Occidentul nu era atât de decadent pe cât îl descriau mereu oficialii polonezi şi sovietici. El a recunoscut că ducea o viaţă prosperă în sistemul comunist; se aştepta să fie promovat colonel în toamna aceea şi putea fi numit şef de stat-major al unei divizii. Însă două evenimente îl determinaseră să acţioneze: invazia din 1968 a Cehoslovaciei, când trupele poloneze îi ajutaseră pe sovietici, şi împuşcarea muncitorilor de pe coasta Balticii de către soldaţii polonezi, doi ani mai târziu. Henry s-a uitat la ceas. Kuklinski trebuia să se întoarcă la ambarcaţiunea sa. Au convenit să se întâlnească din nou, iar Kuklinski a sugerat să aştepte câteva zile, până când Legia ajungea la Oostende. Henry a insistat totuşi pentru o întâlnire a doua zi, la Rotterdam. Lang a sugerat ca aceasta să aibă loc la Euromast, o atracţie turistică binecunoscută, uşor de găsit şi convenabilă pentru ajungerea din port. Kuklinski putea merge acolo fără a atrage atenţia, a spus Lang, deşi trebuia să aibă grijă, deoarece fiind un punct turistic popular putea fi vizitat şi de alţi membri ai echipajului său. Henry a spus că-l vor aştepta la ora 17 la un releu TV din parc şi, dacă nu sosea, aveau să revină la ora 19 şi din nou, dacă era nevoie, la ora 22.

Au discutat despre cum să creeze o acoperire pentru plecările lui Kuklinski departe de Legia. Kuklinski a spus că o scuză plauzibilă ar fi aceea că era în căutarea unui carburator sau a altor piese pentru Opelul lui, model 1968.

La 23.40, Henry şi Lang l-au îmbrăţişat pe Kuklinski cu reală admiraţie. Când se pregăteau să plece, Lang l-a întrebat pe Kuklinski despre semnătura misterioasă pe care o folosise în scrisoarea din Bonn.
- Ce înseamnă V.P.?

Kuklinski a ridicat arătătorul drept spre tavan şi a zâmbit.
- Eu sunt Vikingul Polonez, a spus el.

*
După ce l-au lăsat pe Kuklinski lângă gară, care se afla la cinci minute de mers pe jos de iahtul său, cei doi ofiţeri s-au întors la ambasada din Haga. La miezul nopţii, au pregătit două cablograme către sediul central, în care au relatat prima lor întâlnire şi planurile pentru sesiuni ulterioare. Au încheiat prima cablogramă cu o evaluare a motivaţiei polonezului: "Aparent strict ideologică, bazată pe sentimente patriotice şi antisovietice intense".

În cea de-a doua cablogramă au oferit observaţii mai detaliate. După părerea lui Henry, Kuklinski părea "foarte conştient de securitate... foarte preocupat de calitatea procedurilor noastre de securitate, îngrijorat de propria lui siguranţă şi mai ales de cea a familiei."

Henry l-a citat pe Kuklinski care spusese: "nu-mi transmiteţi rapoartele prin mijloace electronice. Am auzit în statul-major un zvon potrivit căruia ei vă pot citi codurile." Henry a remarcat că atunci când îl conduseseră înapoi, Kuklinski "a dorit să fie lăsat într-un colţ întunecat, pentru a evita orice posibilitate de a fi văzut de colegi".

"Ca polonez patriot, fără pic de dragoste pentru sovietici", a scris Henry, "simţea că trebuie să ajute Occidentul. M-a impresionat curajul lui... «Daţi-mi un magnetofon şi alegeţi orice subiect, iar eu o să vă spun tot ce ştiu.»... E ca o cascadă."

Henry a subliniat că Kuklinski era "militar", nu "ofiţer de informaţii". A adăugat: "este fie foarte sincer, fie un actor dat naibii." Kuklinski îi reamintise de propriile lui experienţe în al Doilea Război Mondial: "Pe scurt, este un polonez."

În partea de cablogramă scrisă de Lang, acesta l-a descris pe Kuklinski printr-o serie de cuvinte: "deschis", "convins", "mândru", "inteligent", "vânos". "Se pare că avem de-a face într-adevăr cu un individ cu mult peste media de inteligenţă şi talent", a scris el. A estimat că Kuklinski avea aproximativ 1,75 m înălţime şi 68 de kilograme "de muşchi solizi". Lang a adăugat: "Deşi sunt de mărimea lui şi mai greu cu cel puţin 5 kilograme, am senzaţia că nu mi-ar plăcea să boxez, să mă lupt sau să mă confrunt cu el în mod fizic. Este un hombre dur."

A mai precizat: "Am avut senzaţia că nu era aproape deloc agitat. Agitat sau nu, el ştie cu certitudine ce înseamnă asocierea cu noi şi, ştiind asta, trebuie să ai mult curaj pentru a face pasul pe care el l-a făcut... A venit cu un scop şi a fost un profesionist absolut. Mă bucur că este de partea noastră." Cablograma se încheia cu observaţia echipei că "moartea tatălui, experienţele din Saigon şi sentimentele mult timp zăgăzuite sugerează că următoarele contacte ar trebui să fie orientate către individul care trăieşte un catharsis, totuşi continuă să fie sfâşiat de conflicte între succesul lui în lumea sa şi idealismul occidental".

Henry şi Lang au adăugat o cerinţă privind "solicitările de informaţii" - ce întrebări dorea Langley să-i pună lui Kuklinski şi ce documente ar trebuit să i se ceară.

Cablograma a fost expediată la ora 2.04. Sediul central a răspuns aproape imediat cu un mesaj de cinci rânduri care confirma existenţa unui dosar despre Kuklinski ce includea detalii biografice şi rolul său în ICC din Vietnam. Numele oferite de Kuklinski la prima întâlnire erau în general corecte, anunţa cablograma, care le cerea lui Lang şi Henry să se concentreze în a doua întâlnire asupra modului de comunicare cu CIA, după revenirea în Polonia. Iar dacă Kuklinski şi familia sa aveau nevoie de asistenţă urgentă pentru a părăsi Polonia, aceasta avea să le fie oferită, se mai adăuga în cablogramă. Henry şi Lang urmau să lase în continuare impresia că erau militari, nu ofiţeri CIA.