Cred că fiecare artist poate să contribuie prin arta sa la schimbare - 10 pentru FILM la TIFF, 2021

 Pe Zita am cunoscut-o acum câţiva ani, pe vremurile când montam la invitaţia Giuvlipen spectacolul Corp Urban. Admir artiştii care au un program, care au o miză şi un discurs asumat, aşa ca Zita. Mi-a făcut o deosebită plăcere să purtăm această conversaţie şi să descopăr încă o dată câtă forţă, determinare şi onestitate se află în spatele muncii ei.

Catinca Drăgănescu: Zita, tu cum te-ai defini: mai mult artistă sau mai mult activistă? Care e relaţia dintre cele două?
Zita Moldovan: Eu mă definesc ca artistă. Cred că a fi artist înseamnă mai mult decât a merge la repetiţii, a construi rolul pe care îl ai şi a-l juca apoi cât de bine poţi. Pe lângă toate astea, a fi artist înseamnă să ai nişte valori şi principii pe care să ţi le exprimi prin arta ta, pentru că teatrul până la urmă este viaţă, iar viaţa este aşa cum este ea pentru fiecare artist în parte. Nu cred că ne putem delimita de ceea ce suntem, de ceea ce credem. De aceea sunt foarte fericită că prin arta mea politică şi activistă pot vorbi despre identitatea mea romă, despre istoria mea, despre o minoritate pe care majoritatea o cunosc doar prin prisma unor stereotipuri şi clişee.
Când am scris "istoria mea" mi-a venit in minte o replică din spectacolul Corp Urban - regizat de tine, Catinca: "istoria mea şi a tuturor celor cu care m-am întâlnit", şi mă bucur că am lucrat împreună. A fost un spectacol pe care l-am jucat cu multă plăcere, in care se împletesc foarte bine teatrul politic, esteticul şi performanţa. Uite, când am luat premiu la Gala UNITER 2020 cu Giuvlipen împreună cu actriţa Mihaela Drăgan, vorbeam despre acest subiect legat de teatrul politic şi activist. Am luat acest premiu la categoria implicare civică, ceea ce nu reflectă neapărat validarea Uniter-ului. Premiul a venit din partea British Council - şi le mulţumim pentru că au făcut posibil acest lucru, ca o companie de teatru independent Giuvlipen - teatru feminist rom, să ocupe acel spaţiu şi să vorbească despre arta şi identitatea noastră romă şi feministă.

C.D.: Cât curaj îţi trebuie să faci artă politică în România?
Z.M.: Îţi trebuie curaj şi mai ales responsabilitate. În România din păcate atunci când te defineşti ca artist politic, trebuie să ştii că vei fi automat catalogat. Noi la Giuvlipen facem artă politică dar întotdeauna am spus asta, deşi nu am fost întrebate, că arta noastră nu se defineşte doar prin latura sa activistă şi politică. Ea are şi o componentă performativă unde esteticul este la loc de cinste. Din păcate, în România când spui că faci teatru politic încă eşti automat încadrat în categoria spectacolelor sărăcăcioase, fără estetic sau performanţă actoricească, ceea ce este fals. Poţi face teatru politic şi activist sau social - cum îl mai numesc unii, şi în acelaşi timp să lucrezi cu instrumente estetice şi performative. Aceste atribute nu se exclud unul pe celălalt aşa cum marea majoritate din breasla noastră crede.

C.D.: Prin intermediul Giuvlipen şi al proiectelor voastre, ai dobândit multă experienţă în / cu mediul internaţional. Care e diferenţa faţă de România?
Z.M.: Recunoaşterea Giuvlipen a venit în primă fază din străinătate şi asta e o problemă. Trebuia să primim validare din afară ca apoi să vină recunoaşterea şi în ţara noastră. Este dureros dar asta e realitatea. Primele spectacole Giuvlipen s-au jucat la Berlin, Budapesta, Belgrad etc şi abia apoi am reuşit să facem turnee în ţară şi să fim invitate în teatrele din ţară.

C.D.: Cum crezi că a influenţat asumarea acestei identităţi artistice şi a acestui discurs extrem de articulat, în mod evident guvernat de o conştiinţa politică, traseul tău profesional? Ce ţi-a oferit şi de ce anume crezi că te-a privat?
Z.M.: Asumarea identităţi mele artistice a venit odată cu Giuvlipen. A fost o întâlnire magică cea pe care am avut-o cu actriţa Mihaela Drăgan în 2014. Eu cumva aveam şi înainte această latură activistă, dar nu cred că eram atât de conştientă de ea. Lucram la o emisiune despre romi încă din anul 2005, şi încă mai lucrez la emisiunea Din viaţa romilor care se difuzează la Naţional TV, unde practic facem tot o muncă activistă dar sub o altă formă.
Ca actriţă am fost colaboratoarea Teatrului Naţional de Operetă vreo 4 ani, dar simţeam că lipseşte ceva, nu ştiam exact ce atunci, dar nu eram foarte împăcată cu mine. Şi căutam să găsesc actriţe rome cu care să vorbesc despre necesitatea spectacolelor care să vorbească despre noi dintr-o altă perspectivă colectivă. Toate aceste dorinţe au prins contur şi apoi formă când am început să producem spectacolele Giuvlipen. Atât eu cât şi Mihaela am realizat că suntem mai multe artiste şi mai mulţi artişti romi care vrem să ne exprimăm prin ceea ce suntem noi, că putem avea o voce comună, că putem schimba ceva.
Cred că traseul meu profesional a fost marcat 100% de Giuvlipen, pentru că eu voiam să renunţ şi să nu mai fac teatru. Nici nu mai aveam timp, pentru că televiziunea îmi ocupa tot timpul şi nici nu mai voiam să fac ceva doar de dragul actoriei. Sigur că nu a fost uşor să construim de la zero o trupă de teatru, mai ales în regim independent. unde ştim foarte bine că bugetele sunt foarte mici, nu ai sală de repetiţii etc.
Dar cu toate astea cred că această asumare artistică mi-a adus cumva liniştea sufletească dacă vrei. Ştiu că sună bombastic, dar chiar aşa e, am liniştea că fac ceea ce trebuie, că poveştile noastre merg mai departe şi nu se vor opri odată cu noi, că am reuşit să facem un pas mic spre înfiinţarea Teatrului Rom în România, că am generat schimbare.
Daca m-a privat de ceva? Poate că da, probabil timpul liber pe care nu l-am avut ani la rând pentru că eram mereu plecate în turnee, dar acum cu pandemia am luat o pauză binemeritată şi cumva am reuşit să aducem alături de noi în trupă actriţe tinere care cu siguranţă vor duce misiunea mai departe.

C.D.: Ce ar însemna de fapt în România înfiinţarea unui teatru rom? Câtă nevoie este de el? Şi cum apreciezi reprezentarea acestei minorităţi la nivelul ofertei culturale din ţară?
Z.M.: Înfiinţarea Teatrului Rom în România ar trebui să fie o prioritate pentru noi toţi.
Minoritatea romă este cea mai numeroasă minoritate din România, sunt peste 2 milioane de romi neoficial, iar din datele oficiale de la ultimul recensământ reiese că sunt 600 de mii. Dar ştim cu toţii de ce unii dintre etnicii romi nu se declară ca atare. Istoria dureroasă a romilor care au trecut prin 500 de ani de sclavie iar apoi holocaust justifică această teamă de apartenenţă la etnia romă.
Misiunea Giuvlipen este înfiinţarea acestui Teatru Rom în România. Am avut deja întâlniri în acest sens atât cu reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti, cât şi cu cei din Ministerul Culturii, dar din păcate toate iniţiativele noastre au rămas la stadiul de discuţii.
Toate minorităţile din România au teatre, muzee, doar minoritatea romă este privată de aceste drepturi. Ea este invizibilă din punct de vedere cultural şi asta e o mare problemă, avem un Centru de Cultură a Romilor şi cam atât. Nu este suficient, trebuie să avem reprezentare, iar neromii să aibă posibilitatea de a ne cunoaşte exact aşa cum suntem noi şi nu prin intermediul unor stereotipuri promovate în mass-media sau în alte spaţii, fie ele şi culturale. Cred că necunoaşterea unei minorităţi adânceşte discriminarea şi rasismul, pentru că atunci când nu cunoşti pe cineva cu adevărat, eşti tentat să pui etichete.

C.D.: (mai) Crezi că arta poate schimba lumea? Care (mai) este, din punctul tău de vedere, rolul pe care artistul îl poate juca în societatea de azi?
Z.M.: Da, cred că fiecare dintre noi putem contribui la schimbare. Nu, nu cred că arta poate schimba lumea pentru că e utopic. Dar cred că fiecare artist poate să contribuie prin arta sa la schimbare.

C.D.: Din experienţa ta, funcţionează? Când ai simţit cu adevărat că merită să faci teatru feminist rom, că el cu adevărat poate produce schimbare?
Z.M.: Schimbarea nu se poate produce imediat sau peste noapte. Atunci când doreşti să schimbi ceva trebuie să ai răbdare şi timp, pentru că numai timpul iţi poate dovedi dacă schimbarea s-a produs sau nu.
Noi avem dovada asta, că deşi nu suntem un teatru finanţat de stat, am reuşit să facem câte 2 producţii pe an, ceea ce nu e puţin lucru pentru un teatru cu un buget limitat. Am reuşit să ocupăm spaţii culturale importante din ţară şi străinătate şi să ne facem auzite şi să creăm o platformă teatrală şi pentru alţi actori şi alte actriţe rome. Cred că asta înseamnă schimbarea pe care noi ca artiste am generat-o în spaţiul cultural românesc.
Apoi publicul, care de fapt ţine în viaţă orice spectacol, a fost de partea noastră dacă pot spune aşa. Spectacolele Giuvlipen au avut aproape de fiecare dată sălile pline şi am încercat ca după fiecare dintre ele să avem discuţii cu publicul pe tema subiectelor abordate.

C.D.: Tu eşti o artistă complexă care face o grămadă de lucruri. Ce uneşte pentru tine toate lucrurile pe care le faci? Cum se leagă activitatea ta de actriţă co-fondatoare Giuvlipen cu lucrul în televiziune şi creaţia vestimentară?
Z.M.: Încerc să le fac cât de bine pot. Acum la Giuvlipen suntem într-o reorganizare. Pandemia a oprit puţin lucrurile dar am încercat să ne adaptam. Am avut o emisiune online împreună cu Mihaela şi am lucrat la un proiect super interesant dar foarte greu de coordonat, tot cu Mihaela - eu am realizat costumele. La televiziune am avut o perioadă lungă în care am fost în concediu medical pentru că pandemia m-a afectat foarte tare şi am avut nevoie de o perioadă de mers la terapie. Dar acum am revenit şi mi-am reluat activitatea.
Creaţia vestimentară este o altă pasiune pe care am dezvoltat-o mai mult în 2020, în pandemie Prima colecţie a fost prezentată în anul 2016, dar m-am oprit vreo 4 ani pentru că nu mai aveam timp să mă ocup de asta. Dar odată cu pandemia am avut timp mai mult şi am realizat o nouă colecţie. Se numeşte Loly (este o reinterpretare a portului tradiţional rom) - înseamnă "roşie" în limba romani. Am ales culoarea asta tocmai pentru că semnifică putere, rezistenţă, viaţă. Toate acestea definesc romii şi puterea lor de a supravieţui...

C.D.: Îmi place mult optimismul tău şi miza cu care faci tot ce faci. Ce mai urmează, Zita? Cum îţi vezi tu viitorul? Spre ce? De ce? Şi cum?
Z.M.: Sper să vină o perioadă mai bună pentru noi toţi, să fim sănătoşi şi să ne realizăm proiectele. Împreună cu Mihaela Drăgan ne gândim la un proiect extrem de îndrăzneţ despre care încă nu vă pot spune multe pentru că e în stadiul de concept. Continuăm să lucrăm la misiunea noastră de a avea un Teatru Rom în România, şi cred că vom reuşi acest lucru, aşa cum am reuşit de fiecare dată fără sprijinul celor care ar trebui să se implice şi nu fac de 7 ani nimic. Vom încerca pe cont propriu ca să zic aşa. Sper ca pe viitor să putem oferi şansa actriţelor, actorilor, regizorilor şi artiştilor romi dar şi aliaţilor noştri să se exprime în noul Teatru Rom.

Zita Moldovan
Data naşterii: 27.07.1979
Studii: Facultatea de teatru - Universitatea Babeş-Bolyai
Proiecte de teatru: Actriţă şi prezentatoare a emisiunii Din viaţa romilor de la Naţional TV. Din anul 2014 este co-fondatoarea Companiei de Teatru Giuvlipen unde joacă în spectacolele Gadjo Dildo, Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?, Albastru Portocaliu, Corp Urban şi Kali Traś - primul spectacol din România despre Holocaustul romilor în co-producţie cu Teatrul Evreiesc de Stat, regia Mihai Lukacs. În 2018 este parte din producţia româno-franceză Dezrădăcinaţi în regia lui Bogdan Zamfir, prezentată la Paris în cadrul sezonului România-Franţa 2019.
În cei peste 15 ani de carieră, Zita s-a implicat activ în mişcarea feministă şi antirasistă romă, lucrând ca trainer de teatru în comunităţi rome şi în diverse campanii pentru drepturile romilor. În acest moment lucrează la un nou concept despre teatru rom
Proiecte de film: Cel mai recent film în care joacă este Doi lei şaizeci în regia Cameliei Popa. Urmează să filmeze pentru un scurtmetraj.
*
Actorii selectaţi la ediţia 2021 a programului 10 pentru FILM la TIFF sunt: Daniel Beşleagă - interviu aici (Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ), Romaniţa Ionescu - interviu aici şi Alex Calangiu - interviu aici (actori ai Teatrului Naţional "Marin Sorescu'' din Craiova), Blanca Doba - interviu aici şi aici (Teatrul "Maria Filotti'' din Brăila, Teatrul de Comedie, Teatrul Dramaturgilor, Teatru Metropolis) - nominalizată în 2019 la Premiile UNITER pentru Debut şi câştigătoarea Premiului 10 pentru FILM la Gala HOP în 2017, Diana Fufezan - interviu aici (Teatrul Naţional "Radu Stanca'' din Sibiu), Alexandru Liviu Ionescu - interviu aici - distins cu Premiul 10 pentru FILM la Gala HOP 2020, Zita Ema Moldovan - interviu aici (Compania de Teatru Giuvlipen), Matei Rotaru - interviu aici (Teatrul Naţional "Lucian Blaga'' din Cluj-Napoca), Theodora Sandu - interviu aici (Teatrul "Toma Caragiu'' din Ploieşti) - câştigătoarea premiului 10 pentru FILM la Gala HOP 2019) şi actriţa şi regizoarea independentă Armine Vosganian - interviu aici.

Cei 10 actori au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: regizorul şi producătorul Tudor Giurgiu - preşedintele festivalului, criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki şi Oana Stoica, directorul de casting Florentina Bratfanof, Răzvan Penescu - editorul portalului Liternet şi Cătălin Dordea, director de casting şi coordonator al proiectului 10 pentru FILM.