Abia s-a crăpat de ziuă şi oamenii din New York încă nu s-au
trezit. Pe o stradă pustie din Manhattan trece un taxi galben din care
coboară o femeie cu nişte ochelari de soare supradimensionaţi. Se
opreşte la numărul 727 de pe Fifth Avenue, în faţa unei clădiri pe
frontispiciul căreia scrie Tiffany and co. Femeia se uită în sus,
la statuia ce susţine firma, merge în faţa vitrinei şi, în timp ce
scrutează bijuteriile expuse, scoate dintr-o pungă de hîrtie o bucată de patiserie din care muşcă indiferentă. În mîna cealaltă are o cafea într-un
pahar de plastic. Femeia este Audrey Hepburn şi, dacă vă amintiţi scena
asta, înseamnă că vă amintiţi cel mai promiţător început de film care s-a făcut vreodată.
După primele cadre, povestea scrisă de Truman Capote şi regizată de Blake Edwards pare a curge cu naturaleţea unui rîu ce îşi urmează neabătut drumul. Se adaugă una după alta dimineţi, înserări, nopţi şi zile din viaţa lui Holly Golightly, personajul interpretat de Hepburn. Nu ştii cum trec două ore şi te laşi purtat de val, cînd amuzat, cînd emoţionat pînă la lacrimi. Însă acolo, în primele două minute şi jumătate de început, se ascunde o întreagă lume. Este lumea celor care speră şi îndrăznesc să viseze.
Deşi pînă la rolul din Mic dejun la Tiffany, Audrey Hepburn jucase în multe filme care o făcuseră celebră şi cîştigase deja premiile rîvnite de orice actor (Oscar, Golden Globe, BAFTA, pentru Vacanţă la Roma, 1953), deşi ulterior a avut cel puţin încă două apariţii memorabile (Regina Lampert în Şarada, 1963 şi Eliza Doolittle în My Fair Lady, 1964) a ajuns să se identifice aproape total cu acest film. Holly Golightly, aşa cum a interpretat-o Audrey Hepburn, nu este doar "prefăcuta autentică", e prefăcuta autentică perfectă.
Poţi vedea de nenumărate ori Mic dejun la Tiffany şi de fiecare dată să fii uimit de şarmul lui, de privirea nevinovată pe care o afişează Holly cînd constată că, din nou, nu are cheile la ea şi trebuie să sune la apartamentul vecinului japonez. Te va distra, - a cîta oară? - momentul în care, în timpul unei petreceri, aprinde cu ţigara coafura ca un cuib de rîndunici din capul unei dame; pe care o salvează totuşi un pahar cu alcool turnat în creştet taman la ţanc pentru evitarea incendiului. Spectatoarele materialiste îi vor admira tenacitatea cu care îşi urmăreşte scopul de a pune mîna pe o partidă bună: neapărat un tip sub 50 de ani, situat în primii 10 cei mai bogaţi bărbaţi din America. Sau, în caz de extremă şi disperată urgenţă, din Brazilia. Dacă eşti o romantică incurabilă, vei suspina pentru bietul Paul Varjak (George Peppard), respins de Holly; dacă îţi plac felinele, vei fi impresionat de salturile pline de personalitate ale Pisicii fără nume şi vei fi îngrijorat de soarta ei; chiar dacă nu ştii exact care dintre cele 9 pisici folosite la filmări este cea aruncată în ploaie. Dacă nu îţi plac nici blonzii cu ochi albaştri, nici animalele de companie, s-ar putea să fii fascinat de eleganţa lui Audrey Hepburn. De fapt nici nu prea ai cum să nu fii, fosta balerină cu sînge albastru a transformat Mic dejun la Tiffany în propriul ei podium de modă, pe care păşeşte cu stil şi infinit de multă graţie. Asta după ce foloseşte parfumul ţinut strategic în cutia poştală.
Audrey Hepburn nu avea prea multe atuuri care să îi garanteze succesul la Hollywood. Nu făcuse cursuri de actorie şi nu s-a considerat niciodată frumoasă. Unde mai pui că era îngrozitor de slabă pentru a se compara cu divele senzuale ce făceau furori în epocă. Şi totuşi, cu aspectul ei fragil, cu atitudinea uneori semi-năucă, în Mic dejun la Tiffany arată ca scoasă din cutie chiar şi atunci cînd e proaspăt trezită din somn. Nu degeaba a fost votată de mai multe ori, chiar şi la cîţiva ani distanţă de la dispariţia ei, una dintre cele mai frumoase şi elegante femei din lume.
Şi dacă nu ai văzut Mic dejun la Tiffany, tot te-ai întîlnit măcar o dată cu imaginea ei din acest film, în cele mai neaşteptate locuri din lume. Mie mi s-a întîmplat să îmi zîmbească dintr-o fotografie alb-negru,
în timp ce mă plimbam pe o stradă plină de culoare din Burano, mica
insulă însorită de lîngă Veneţia. Vîntul a dat la o parte perdeaua de la
fereastra pe lîngă care treceam şi am descoperit că pe un perete de
dinăuntru stătea chipul ei înrămat. Era luminos şi zglobiu, cu părul
prins în coc, tiara pe creştet şi portţigaretul în mînă. Strada era
pustie.
Între timp, pe o stradă pustie din Manhattan trece un taxi galben din care coboară o femeie cu nişte ochelari de soare supradimensionaţi. Se opreşte la numărul 727 de pe Fifth Avenue, în faţa unei clădiri pe frontispiciul căreia scrie Tiffany and co. Femeia se uită în sus, la statuia ce susţine firma, merge în faţa vitrinei şi, în timp ce scrutează bijuteriile expuse, scoate dintr-o pungă de hîrtie o bucată de patiserie din care muşcă indiferentă. În mîna cealaltă are o cafea într-un pahar de plastic. Femeia este Audrey Hepburn şi, dacă vă amintiţi scena asta, înseamnă că vă amintiţi faimoasa ei rochie din satin negru, mănuşile lungi şi fabulosul colier de perle. În 2006, rochia s-a vîndut cu peste 900.000 de dolari la o licitaţie, iar zilele trecute (în 10 martie 2018) s-a stins din viaţă Hubert de Givenchy, creatorul ei. Spunea că piesa de rezistenţă din garderoba oricărei doamne, celebra little black dress, trebuie să fie simplă, tocmai de aceea e foarte greu să o realizezi. Între cei doi a existat o relaţie specială, Audrey Hepburn i-a fost muză şi obişnuia să spună despre el că nu e un simplu couturier, ci un "creator de personalitate". Înclin să cred că e doar o jumătate de adevăr. Căci fără personalitatea lui Audrey Hepburn, naivă, optimistă şi seducătoare în rolul personajului Holly Golightly, poate că rochia ar fi avut un alt destin.
Marilyn Monroe a fost prima opţiune pentru Mic dejun la Tiffany. Mărturisesc că nu reuşesc să îmi imaginez o asemenea eventualitate. În mintea oricui, Marilyn e îmbrăcată în rochia albă ridicată de curentul de aer de la gura de aerisire a metroului, iar Audrey în cea neagră. Purtată neapărat cu colierul de perle, căci diamantele pe care le vînd cei de la Tiffany and co. nu se potrivesc decît doamnelor trecute de 40 de ani.
După primele cadre, povestea scrisă de Truman Capote şi regizată de Blake Edwards pare a curge cu naturaleţea unui rîu ce îşi urmează neabătut drumul. Se adaugă una după alta dimineţi, înserări, nopţi şi zile din viaţa lui Holly Golightly, personajul interpretat de Hepburn. Nu ştii cum trec două ore şi te laşi purtat de val, cînd amuzat, cînd emoţionat pînă la lacrimi. Însă acolo, în primele două minute şi jumătate de început, se ascunde o întreagă lume. Este lumea celor care speră şi îndrăznesc să viseze.
Deşi pînă la rolul din Mic dejun la Tiffany, Audrey Hepburn jucase în multe filme care o făcuseră celebră şi cîştigase deja premiile rîvnite de orice actor (Oscar, Golden Globe, BAFTA, pentru Vacanţă la Roma, 1953), deşi ulterior a avut cel puţin încă două apariţii memorabile (Regina Lampert în Şarada, 1963 şi Eliza Doolittle în My Fair Lady, 1964) a ajuns să se identifice aproape total cu acest film. Holly Golightly, aşa cum a interpretat-o Audrey Hepburn, nu este doar "prefăcuta autentică", e prefăcuta autentică perfectă.
Poţi vedea de nenumărate ori Mic dejun la Tiffany şi de fiecare dată să fii uimit de şarmul lui, de privirea nevinovată pe care o afişează Holly cînd constată că, din nou, nu are cheile la ea şi trebuie să sune la apartamentul vecinului japonez. Te va distra, - a cîta oară? - momentul în care, în timpul unei petreceri, aprinde cu ţigara coafura ca un cuib de rîndunici din capul unei dame; pe care o salvează totuşi un pahar cu alcool turnat în creştet taman la ţanc pentru evitarea incendiului. Spectatoarele materialiste îi vor admira tenacitatea cu care îşi urmăreşte scopul de a pune mîna pe o partidă bună: neapărat un tip sub 50 de ani, situat în primii 10 cei mai bogaţi bărbaţi din America. Sau, în caz de extremă şi disperată urgenţă, din Brazilia. Dacă eşti o romantică incurabilă, vei suspina pentru bietul Paul Varjak (George Peppard), respins de Holly; dacă îţi plac felinele, vei fi impresionat de salturile pline de personalitate ale Pisicii fără nume şi vei fi îngrijorat de soarta ei; chiar dacă nu ştii exact care dintre cele 9 pisici folosite la filmări este cea aruncată în ploaie. Dacă nu îţi plac nici blonzii cu ochi albaştri, nici animalele de companie, s-ar putea să fii fascinat de eleganţa lui Audrey Hepburn. De fapt nici nu prea ai cum să nu fii, fosta balerină cu sînge albastru a transformat Mic dejun la Tiffany în propriul ei podium de modă, pe care păşeşte cu stil şi infinit de multă graţie. Asta după ce foloseşte parfumul ţinut strategic în cutia poştală.
Audrey Hepburn nu avea prea multe atuuri care să îi garanteze succesul la Hollywood. Nu făcuse cursuri de actorie şi nu s-a considerat niciodată frumoasă. Unde mai pui că era îngrozitor de slabă pentru a se compara cu divele senzuale ce făceau furori în epocă. Şi totuşi, cu aspectul ei fragil, cu atitudinea uneori semi-năucă, în Mic dejun la Tiffany arată ca scoasă din cutie chiar şi atunci cînd e proaspăt trezită din somn. Nu degeaba a fost votată de mai multe ori, chiar şi la cîţiva ani distanţă de la dispariţia ei, una dintre cele mai frumoase şi elegante femei din lume.
Între timp, pe o stradă pustie din Manhattan trece un taxi galben din care coboară o femeie cu nişte ochelari de soare supradimensionaţi. Se opreşte la numărul 727 de pe Fifth Avenue, în faţa unei clădiri pe frontispiciul căreia scrie Tiffany and co. Femeia se uită în sus, la statuia ce susţine firma, merge în faţa vitrinei şi, în timp ce scrutează bijuteriile expuse, scoate dintr-o pungă de hîrtie o bucată de patiserie din care muşcă indiferentă. În mîna cealaltă are o cafea într-un pahar de plastic. Femeia este Audrey Hepburn şi, dacă vă amintiţi scena asta, înseamnă că vă amintiţi faimoasa ei rochie din satin negru, mănuşile lungi şi fabulosul colier de perle. În 2006, rochia s-a vîndut cu peste 900.000 de dolari la o licitaţie, iar zilele trecute (în 10 martie 2018) s-a stins din viaţă Hubert de Givenchy, creatorul ei. Spunea că piesa de rezistenţă din garderoba oricărei doamne, celebra little black dress, trebuie să fie simplă, tocmai de aceea e foarte greu să o realizezi. Între cei doi a existat o relaţie specială, Audrey Hepburn i-a fost muză şi obişnuia să spună despre el că nu e un simplu couturier, ci un "creator de personalitate". Înclin să cred că e doar o jumătate de adevăr. Căci fără personalitatea lui Audrey Hepburn, naivă, optimistă şi seducătoare în rolul personajului Holly Golightly, poate că rochia ar fi avut un alt destin.
Marilyn Monroe a fost prima opţiune pentru Mic dejun la Tiffany. Mărturisesc că nu reuşesc să îmi imaginez o asemenea eventualitate. În mintea oricui, Marilyn e îmbrăcată în rochia albă ridicată de curentul de aer de la gura de aerisire a metroului, iar Audrey în cea neagră. Purtată neapărat cu colierul de perle, căci diamantele pe care le vînd cei de la Tiffany and co. nu se potrivesc decît doamnelor trecute de 40 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu