duminică, 25 martie 2018

Înfrângerea cât un milion de victorii - Dil Leyla la One World Romania, 2018

Cizre e un oraş din sud-estul Turciei, lângă graniţa cu Irak şi lângă cea cu Siria, locuit preponderent de kurzi. În 2014, Leyla Imret a devenit, la 27 de ani, cel mai tânăr primar al unui oraş turcesc. Povestea ei e spusă de Dil Leyla, documentarul nemţoaicei de origine turcă Asli Özarslan.

Exemplul tinerei kurde ajunsă primar nu a fost singular, ci parte a unei strategii pe care HDP, principalul partid pro-kurd din Turcia, a aplicat-o cu succes în mai multe oraşe din partea estică a ţării, care au ajuns să fie conduse de femei-primar. Leyla Imret a fost însă cea mai tânără dintre ele şi singura care a ales să se întoarcă din Germania (avea un job şi un apartament la Bremen), în regiunea natală.

Pornit cu intenţia de a documenta încercarea Leylei de a aduce normalitatea într-un oraş sărac, devastat de anii de conflict armat dintre rebelii kurzi şi armata turcă, Dil Leyla a fost deturnat, după doar câteva luni de filmare, de cele două blocade impuse asupra oraşului de autorităţile turce de-a lungul anului 2015, blocade care au încheiat perioada de relativă acalmie din zonă.

Silită să părăsească Cizre, Asli Özarslan şi echipa ei (din care a făcut parte şi românca Ana Branea, responsabilă de montaj) şi-au gândit a doua jumătate a filmului ca un melanj între reportajele difuzate de televiziuni locale şi filmări cu rudele Leylei din Bremen, aşteptând înfrigurate veşti de la restul familiei. Abia spre final, Özarslan revine în preajma eroinei, pe care o descoperim fugară prin propriul oraş, de la a cărui primărie fusese demisă printr-un act abuziv al statului turc, având ca pretext un emblematic exemplu de fake news.

La 4 ani de la momentul la care a fost aleasă primar, Leyla Imret a plecat din Turcia, adăpostindu-se undeva în Uniunea Europeană, conform declaraţiilor făcute de regizoarea filmului la Q&A-ul care a urmat primei proiecţii a filmului din cadrul One World România 2018.

În imaginile filmate în urmă cu doi ani, Leyla apare obosită, încercănată, îngrijorată. Zâmbetul, siguranţa de sine, optimismul erau deja istorie. Cum istorie este, măcar pentru viitorul apropiat, orice încercare de normalizare a situaţiei kurzilor într-o ţară în care blocadele de care a fost vorba mai sus s-au întâmplat în perioada regimului Erdogan dinaintea radicalizării. Ce o fi acum, e greu de imaginat.

După cum e greu de dat un verdict ferm anti- sau pro- în conflictul turc-kurd. Şi probabil că nici nu mai contează verdicte asupra trecutului. Tatăl Leylei Imret, idilizat fără o necesare contextualizare în film, a fost şeful local al PKK, aparent Partidul Muncitorilor din Kurdistan, în fapt secţiunea heavy-armed a taberei minoritare.

Leyla înţelege că terorismul nu duce nicăieri şi alege calea paşnică. Numele ei? Politica. Mult-detestata activitate, provocatoare de sictir în mai toată lumea civilizată, e sinonimă, în teatrele de război, cu pacea. Ce nouă ni se pare răul suprem este, pentru alţii, o formă de manifestare a binelui.

Fata stabilită la Bremen a ales să meargă contra curentului şi s-a reîntors în locul de unde toată lumea visează să plece. La câţiva ani distanţă, s-a recunoscut învinsă şi a plecat şi ea. Există, însă, pe lumea asta înfrângeri mai valoroase decât milioane de victorii.



Descarcă broşura One World Romania, 2018 aici..