Azi, a doua (sau a treia?) zi după Căderea Zidului Berlinului

Da, Căderea Zidului Berlinului, la 9 noiembrie 1989, acum 30 de ani, acea "paşnică revoluţie" - "friedliche revolution", "peaceful revolution" -, adică neo-Revoluţie din Noiembrie, dar pe stil nou, "paşnic" adică, a fost necesară, inevitabilă, emoţionantă. Şi va fi fost - militar şi poliţienesc, în sens imediat - paşnică.

Ce contează însă - aşa cum analizează, azi, toţi comentatorii şi cum simte, deja, ca nouă (dez-)emoţie populară dominantă, toată lumea - este ce s-a întîmplat imediat după, începînd de a doua zi, altfel spus, ca epocă, Azi. Cu adevărat important este poate ce se întîmplă a doua zi, imediat după revoluţii, paşnice sau nu.

Căci numai paşnică nu a fost a doua zi după "revoluţia paşnică". Sau a fost paşnică în sensul că nu a fost atît politică - sau nu doar politică -, ci economică, adică instrumental politică.

Căderea Zidului Berlinului a fost o "revoluţie paşnică" în sensul că a devenit imediat un Blitzkrieg economic şi social. Adică anexarea Republicii Democrate Germane, a Germaniei de dincoace de Zid, dizolvarea societăţii est-germane şi aproprierea economiei est-germane.

Asta spun şi simt toţi azi.

Atenţie deci la a doua zi după Revoluţie, cu atît mai mult cu cît "paşnic" poate însemna pur şi simplu furt şi lichidare.

În ceea ce ne priveşte, aş medita la două lucruri.

Primul: dacă nu cumva "modelul german" de reunificare prin anexare-lichidare-apropriere nu este valabil pentru tot ce s-a întîmplat, acum 30 de ani şi de atunci încoace (dar şi înainte), cu întregul Est European, altfel spus cu acea zonă vagă ("terrain vague") dintre Occident şi Rusia: terţul întotdeauna exclus pe care ambele părţi, şi Diavolul, şi Bunul Dumnezeu, vor să şi-l includă.

Al doilea: dacă nu cumva această a doua zi după revoluţie este pe cale să apună, şi să intrăm deja într-o a treia zi după revoluţie, populistă, identitaristă, neonazistă. Adică să ne întoarcem cu vreo sută de ani în urmă.

Deoarece: cît de paşnică poate fi o revoluţie? Şi dacă este "paşnică" nu este de fapt altceva, deplasînd violenţa la alt nivel, în alt registru?

Şi dacă tot vorbim de întoarcerea pasiunilor identitare, n-ar trebui să căutăm una nu la nivel naţional(ist), ci, cu adevărat, la nivelul, la scara întregii acestei zone?

Rămîne să medităm în zilele care vin după revoluţie, după revoluţii, cînd acestea devin revolute.