Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad a ajuns la ediţia a XXV-a, aniversară. Şi 2019, selecţionerul manifestării este criticul de teatru Maria Zărnescu: Se spune că, la 25 de ani, cuplurile care trec testul timpului merită să celebreze «nunta de argint». Este
şi cazul Festivalului Internaţional de Teatru Clasic Arad, care
sărbătoreşte în 2019 un sfert de veac de existenţă, o căsnicie durabilă
între Teatru şi Publicul său. Cu înţelepciune, trăinicie, demnitate şi
maturitate. Şi, ca-n orice căsnicie, avem de toate: iubire şi ură, râs şi plâns, bucurii şi primejdii. Asta şi încearcă să reflecte selecţia celei de-a XXV-a
ediţii FITCA, în care se regăsesc o sumedenie de poveşti de dragoste şi
viaţă: de la idile de tinereţe până la nunţi sau căsătorii. Şi o
varietate de forme artistice, mergând de la spectacol non-verbal până la musical, de la one-man show până la mult căutata complexitate a trupei de teatru.
La prezenta ediţie, pe scena Teatrului Clasic "Ioan Slavici" au fost invitate două spectacole semnate de tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu: Steaua fără nume şi Căsătoria, de la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, respectiv Teatrul "Toma Caragiu" Ploieşti. Steaua fără nume a avut premiera la începutul lui 2019, fiind un spectacol nonverbal după piesa lui Mihail Sebastian. Primul gând după ce citeşti caietul program îţi fuge la un spectacol de teatru-dans, o abordare relativ simplă la care ar fi putut apela regizorul. Dar nu, este altceva: Limbajul nonverbal... Nu este dans, nu este pantomimă, este un limbaj al acţiunilor. Este actorul descoperit lipsit de sprijinul textului. Este cu adevărat un "altfel" de spectacol, o abordare cuceritoare a textului interbelic. Poezie, umor şi emoţie fără niciun "strop" de cuvânt. Doar cu bucuria de a se juca, actorii reuşesc să construiască o lume "nonverbală" în care nimic nu rămâne neînţeles.
Spaţiul de joc imaginat de scenografa Raluca Alexandrescu este poetic, intim, este un vis de toamnă, parcă rupt de realitate - un orăşel de provincie, o lume mică. La Arad, spectacolul s-a jucat cu publicul pe scenă, despărţit de actori doar de o şină (în miniatură) şi un tren (de jucărie). Tehnicienii spectacolului (îmbrăcaţi în negru) devin gazde şi au misiunea de face spectatorii atenţi la prezenţa decorului şi nu doar atât, chiar ei fac publicului cunoştinţă cu personajele - mici figurine -, care ulterior se transformă în eroii lui Sebastian. Pe parcursul montării, tehnicienii rămân de o parte şi de alta a scenei (la vedere) şi schimbă rapid decorul (tot la vedere). Din acest orăşel de provincie, frumos conturat, poate ar fi trebuit ca imaginile proiectate să lipsească, ele nu au destul impact încât să transmită un subtext.
Actorii Teatrului nemţean au bucuria de a se juca şi au energie. Ceea ce face spectacolul delicios pentru spectatori! Cele trei pensionare, interpretate de Gina Gulai, Cătălina Ieşanu şi Loredana Grigoriu, umblă după ele cu sacoşele pentru cumpărături, cu scaunele pliabile cu care stau la coadă (de la o vârstă te mai lasă genunchiul), cu colivă, lumânări şi gata de bârfă în orice clipă. Acest trio este de-a dreptul savuros, de un comic fermecător, care nu depăşeşte măsura nicio clipă, chiar dacă mai mereu se află la graniţă.
Duetul elevelor: o elevă silitoare şi o elevă visătoare, Corina Grigoraş, respectiv Cătălina Bălălău. Puse în opoziţie subliniază faptul că sistemul de învăţământ nu îţi dă voie la libertatea de exprimare şi la liber arbitru... Ecaterina Hâţu este Domnişoara Cucu, profesoară de fizico-chimice, obsedată de ordine şi disciplină, care nici măcar în propria intimitate nu-şi dă deoparte masca femeii autoritare. Este cea mai frumoasă femeie din oraş, sigură pe fiecare pas pe care îl face, dar atitudinea masculină pe care o abordează scoate la iveală golurile din viaţa ei. De fiecare dată se are un băţ de lemn în mână, cu care gesticulează în mod obsedant. Actriţa reuşeşte să îşi contureze detaliat personajul şi să îşi construiască un trecut transmis prin ochii prezentului.
Un alt duet comic este format din Dan Grigoraş şi Emanuel Becheru, şeful gării şi ajutorul şefului de gară. Cel din urmă este varianta masculină a elevei visătoare. Spirit ludic, se plictiseşte repede, adoarme la fel de repede şi dansează ameţitor cu o mătură. Şeful gării spune singura replică din spectacol: "Nu pot vorbi momentan"; este carismatic în rolul său, pe care doar îl schiţează. Mircea Postelnicu şi Valentin Florea (Domnul şi un Domn Periculos) se impun prin prezenţa scenică.
Profesorul (Andrei Merchea Zapotoţki) şi Necunoscuta (Cristina Mihăilescu) scriu poezia spectacolului atunci când privesc împreună stelele - scena emblematică spectacolului. Un cuplu ieşit din comun, total diferiţi, dar completându-se. El, bărbatul care şi-a transformat casa într-o bibliotecă, iar ea, femeia superbă care fură orice privire, îmbrăcată într-o rochie strălucitoare, adorând să fie curtată. Necunoscuta schimbă cu adevărat acţiunea spectacolului şi dă lumea provincialilor peste cap, dar pentru puţin timp, pentru că este nevoită să se întoarcă în mediul ei, iar oraşul revine la normalitate.
Spre final, scenele devin prea lungi şi pierd din conţinut. Dar, într-o privire de ansamblu, spectacolul Steaua fără nume este o abordare inedită a textului lui Mihail Sebastian. Fără cuvinte, fără ca personajele să poarte nume, Alexandru Mâzgăreanu a creat un univers comic, liniştit, în care se aud pe fundal doar hohotele de râs ale spectatorilor.
Teatrul Tineretului Piatra Neamţ
Steaua fără nume, un spectacol nonverbal după piesa lui Mihail Sebastian
Regie şi ilustraţie muzicală: Alexandru Mâzgăreanu
Decor: Raluca Alexandrescu
Costume: Alexandra Mâzgăreanu
Video: Mihai Păcurar
Consultanţă coregrafică: Attila Bordás
Distribuţia: Profesorul - Andrei Merchea Zapotoţki, Necunoscuta - Cristina Mihăilescu, Domnişoara - Ecaterina Hâţu, Domnul - Mircea Postelnicu, O pensionară - Gina Gulai, O altă pensionară - Cătălina Ieşanu, A treia pensionară - Loredana Grigoriu, Şeful gării - Dan Grigoraş, Ajutorul şefului de gară - Emanuel Becheru, O elevă visătoare - Cătălina Bălălău, O elevă silitoare - Corina Grigoraş, Poştaşul / Un domn periculos - Valentin Florea
Foto: Marius Şumlea
(Andrada Popa este studentă în anul III, Teatrologie - Management cultural, Jurnalism teatral, la UNATC Bucureşti)
La prezenta ediţie, pe scena Teatrului Clasic "Ioan Slavici" au fost invitate două spectacole semnate de tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu: Steaua fără nume şi Căsătoria, de la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, respectiv Teatrul "Toma Caragiu" Ploieşti. Steaua fără nume a avut premiera la începutul lui 2019, fiind un spectacol nonverbal după piesa lui Mihail Sebastian. Primul gând după ce citeşti caietul program îţi fuge la un spectacol de teatru-dans, o abordare relativ simplă la care ar fi putut apela regizorul. Dar nu, este altceva: Limbajul nonverbal... Nu este dans, nu este pantomimă, este un limbaj al acţiunilor. Este actorul descoperit lipsit de sprijinul textului. Este cu adevărat un "altfel" de spectacol, o abordare cuceritoare a textului interbelic. Poezie, umor şi emoţie fără niciun "strop" de cuvânt. Doar cu bucuria de a se juca, actorii reuşesc să construiască o lume "nonverbală" în care nimic nu rămâne neînţeles.
Spaţiul de joc imaginat de scenografa Raluca Alexandrescu este poetic, intim, este un vis de toamnă, parcă rupt de realitate - un orăşel de provincie, o lume mică. La Arad, spectacolul s-a jucat cu publicul pe scenă, despărţit de actori doar de o şină (în miniatură) şi un tren (de jucărie). Tehnicienii spectacolului (îmbrăcaţi în negru) devin gazde şi au misiunea de face spectatorii atenţi la prezenţa decorului şi nu doar atât, chiar ei fac publicului cunoştinţă cu personajele - mici figurine -, care ulterior se transformă în eroii lui Sebastian. Pe parcursul montării, tehnicienii rămân de o parte şi de alta a scenei (la vedere) şi schimbă rapid decorul (tot la vedere). Din acest orăşel de provincie, frumos conturat, poate ar fi trebuit ca imaginile proiectate să lipsească, ele nu au destul impact încât să transmită un subtext.
Actorii Teatrului nemţean au bucuria de a se juca şi au energie. Ceea ce face spectacolul delicios pentru spectatori! Cele trei pensionare, interpretate de Gina Gulai, Cătălina Ieşanu şi Loredana Grigoriu, umblă după ele cu sacoşele pentru cumpărături, cu scaunele pliabile cu care stau la coadă (de la o vârstă te mai lasă genunchiul), cu colivă, lumânări şi gata de bârfă în orice clipă. Acest trio este de-a dreptul savuros, de un comic fermecător, care nu depăşeşte măsura nicio clipă, chiar dacă mai mereu se află la graniţă.
Duetul elevelor: o elevă silitoare şi o elevă visătoare, Corina Grigoraş, respectiv Cătălina Bălălău. Puse în opoziţie subliniază faptul că sistemul de învăţământ nu îţi dă voie la libertatea de exprimare şi la liber arbitru... Ecaterina Hâţu este Domnişoara Cucu, profesoară de fizico-chimice, obsedată de ordine şi disciplină, care nici măcar în propria intimitate nu-şi dă deoparte masca femeii autoritare. Este cea mai frumoasă femeie din oraş, sigură pe fiecare pas pe care îl face, dar atitudinea masculină pe care o abordează scoate la iveală golurile din viaţa ei. De fiecare dată se are un băţ de lemn în mână, cu care gesticulează în mod obsedant. Actriţa reuşeşte să îşi contureze detaliat personajul şi să îşi construiască un trecut transmis prin ochii prezentului.
Un alt duet comic este format din Dan Grigoraş şi Emanuel Becheru, şeful gării şi ajutorul şefului de gară. Cel din urmă este varianta masculină a elevei visătoare. Spirit ludic, se plictiseşte repede, adoarme la fel de repede şi dansează ameţitor cu o mătură. Şeful gării spune singura replică din spectacol: "Nu pot vorbi momentan"; este carismatic în rolul său, pe care doar îl schiţează. Mircea Postelnicu şi Valentin Florea (Domnul şi un Domn Periculos) se impun prin prezenţa scenică.
Profesorul (Andrei Merchea Zapotoţki) şi Necunoscuta (Cristina Mihăilescu) scriu poezia spectacolului atunci când privesc împreună stelele - scena emblematică spectacolului. Un cuplu ieşit din comun, total diferiţi, dar completându-se. El, bărbatul care şi-a transformat casa într-o bibliotecă, iar ea, femeia superbă care fură orice privire, îmbrăcată într-o rochie strălucitoare, adorând să fie curtată. Necunoscuta schimbă cu adevărat acţiunea spectacolului şi dă lumea provincialilor peste cap, dar pentru puţin timp, pentru că este nevoită să se întoarcă în mediul ei, iar oraşul revine la normalitate.
Spre final, scenele devin prea lungi şi pierd din conţinut. Dar, într-o privire de ansamblu, spectacolul Steaua fără nume este o abordare inedită a textului lui Mihail Sebastian. Fără cuvinte, fără ca personajele să poarte nume, Alexandru Mâzgăreanu a creat un univers comic, liniştit, în care se aud pe fundal doar hohotele de râs ale spectatorilor.
Teatrul Tineretului Piatra Neamţ
Steaua fără nume, un spectacol nonverbal după piesa lui Mihail Sebastian
Regie şi ilustraţie muzicală: Alexandru Mâzgăreanu
Decor: Raluca Alexandrescu
Costume: Alexandra Mâzgăreanu
Video: Mihai Păcurar
Consultanţă coregrafică: Attila Bordás
Distribuţia: Profesorul - Andrei Merchea Zapotoţki, Necunoscuta - Cristina Mihăilescu, Domnişoara - Ecaterina Hâţu, Domnul - Mircea Postelnicu, O pensionară - Gina Gulai, O altă pensionară - Cătălina Ieşanu, A treia pensionară - Loredana Grigoriu, Şeful gării - Dan Grigoraş, Ajutorul şefului de gară - Emanuel Becheru, O elevă visătoare - Cătălina Bălălău, O elevă silitoare - Corina Grigoraş, Poştaşul / Un domn periculos - Valentin Florea
Foto: Marius Şumlea
(Andrada Popa este studentă în anul III, Teatrologie - Management cultural, Jurnalism teatral, la UNATC Bucureşti)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu