Ia te uită ce avem noi aici, încă un film de Crăciun, de suflet, de iubit, emoţionant până la lacrimi.
Ştim de ani de zile că Home Alone, Love Actually, It's a Wonderful Life, Arthur Christmas, Serendipity, Eloise la Plaza, Polar Express, Spărgătorul de nuci oricare din versiuni, Holiday, Bridget Jones's Diary, A Christmas Carol oricare din variante, filme mai vechi sau mai noi ne sunt prieteni buni de sărbători. Ba poate şi Grinch şi The Nightmare Before Christmas.
Şi acum acesta, cu mama dragonilor, adică Emilia Clarke, vedeta din Urzeala tronurilor, acum în comedie, cântând - foarte bine - şi râzând, cu un personaj cinic, nevrotic şi foarte vorbăreţ. Şi este foarte plăcută, foarte bine în rol. Chiar i-aş dori să joace atât de mult în genul acesta, nu neapărat romantic, încât publicul să uite la un moment dat că a jucat în serialul fenomen. Ataşantă când zâmbeşte sau priveşte în cameră. "Mi-au scos inima şi nu ştiu ce mi-au pus în loc". Credibilă.
Într-o Londră nu imediat turistică, cu detalii mai strânse şi mai originale, plină de ghirlande şi de beculeţe, plus doi actori tineri cu super voci, cu o carismă reală şi interesantă, bruscă chimie între ei, cu lipici la cameră. Multe scene reuşite, cu aer familiar, dar mereu un pic altfel. Întâlnirile lor nu par forţate sau exagerate. Şi, de la jumătatea filmului încolo aştepţi ce urmează cu ochii larg deschişi. Mai apoşi, e drept, dar aşteptând ce ni se face cadou mai departe.
Şi, de parcă asta nu ar fi fost de ajuns pentru un film mititel care să te binedispună, este înşurubată bine în poveste şi Emma Thompson, cu accent exagerat de comedie, semănând aici - omagiu - mai mult ca oricând cu mama ei, Phyllida Law, un deliciu. Ea a gândit această poveste, acest scenariu, împreună cu soţul Greg Wise şi nu au dat greş. Britanic şi universal deopotrivă, o poveste care să vorbească cu blândeţe tuturor. Actriţa smulge hohote, de râs, desigur, poate şi începutul unuia de plâns. Amândouă, mamă şi fiică în film, Clarke şi Thompson au partea leului în poveste, cu monologuri de făcut praf.
Şi încă, filmul are înghesuite în el de toate. Probleme sociale la zi, emigraţie, legături gay sau interrasiale, Brexit, viaţa simplă versus tehnologie ("M-am săturat să mă uit la mâna mea tot timpul"), comunitate şi simţ civic nu numai acela cu bune sentimente de sărbătorile de iarnă, când trebuie să te implici, să fii mai bun. Cu globuleţe la pachet pe care să ţi le doreşti.
Şi, desigur, deloc în ultimul rând, muzica. De la titlu, de la început până la genericul de final, omagiu fabulos lui George Michael. George vine cu multe din melodiile lui de succes, iar acestea umplu frumos, cu bucurie cadrul şi inimile - un cârlig în care te arunci cu plăcere. Veţi vedea, Last Christmas, foooooaaaarte bună reinterpretare. Lui George i-ar fi plăcut nespus, cu siguranţă.
Melodramatic pe măsură ce se apropie de finalul cu o surprinzătoare răsturnare de situaţie, filmul rămâne totuşi 100% pozitiv. "Look Up!" - bună deviză şi pentru noi toţi cei botoşi şi grăbiţi, ca să ne (re)aducem aminte ce contează. Cum trebuie să fim. Să mulţumim că trăim.
Un fel de Follow Me pentru Crăciun, mult mai vorbăreţ, dar cu aceleaşi lecţii de (auto)vindecare. Nu aşteptaţi a doua şansă. Mergeţi către ea.
Ştim de ani de zile că Home Alone, Love Actually, It's a Wonderful Life, Arthur Christmas, Serendipity, Eloise la Plaza, Polar Express, Spărgătorul de nuci oricare din versiuni, Holiday, Bridget Jones's Diary, A Christmas Carol oricare din variante, filme mai vechi sau mai noi ne sunt prieteni buni de sărbători. Ba poate şi Grinch şi The Nightmare Before Christmas.
Şi acum acesta, cu mama dragonilor, adică Emilia Clarke, vedeta din Urzeala tronurilor, acum în comedie, cântând - foarte bine - şi râzând, cu un personaj cinic, nevrotic şi foarte vorbăreţ. Şi este foarte plăcută, foarte bine în rol. Chiar i-aş dori să joace atât de mult în genul acesta, nu neapărat romantic, încât publicul să uite la un moment dat că a jucat în serialul fenomen. Ataşantă când zâmbeşte sau priveşte în cameră. "Mi-au scos inima şi nu ştiu ce mi-au pus în loc". Credibilă.
Într-o Londră nu imediat turistică, cu detalii mai strânse şi mai originale, plină de ghirlande şi de beculeţe, plus doi actori tineri cu super voci, cu o carismă reală şi interesantă, bruscă chimie între ei, cu lipici la cameră. Multe scene reuşite, cu aer familiar, dar mereu un pic altfel. Întâlnirile lor nu par forţate sau exagerate. Şi, de la jumătatea filmului încolo aştepţi ce urmează cu ochii larg deschişi. Mai apoşi, e drept, dar aşteptând ce ni se face cadou mai departe.
Şi, de parcă asta nu ar fi fost de ajuns pentru un film mititel care să te binedispună, este înşurubată bine în poveste şi Emma Thompson, cu accent exagerat de comedie, semănând aici - omagiu - mai mult ca oricând cu mama ei, Phyllida Law, un deliciu. Ea a gândit această poveste, acest scenariu, împreună cu soţul Greg Wise şi nu au dat greş. Britanic şi universal deopotrivă, o poveste care să vorbească cu blândeţe tuturor. Actriţa smulge hohote, de râs, desigur, poate şi începutul unuia de plâns. Amândouă, mamă şi fiică în film, Clarke şi Thompson au partea leului în poveste, cu monologuri de făcut praf.
Şi încă, filmul are înghesuite în el de toate. Probleme sociale la zi, emigraţie, legături gay sau interrasiale, Brexit, viaţa simplă versus tehnologie ("M-am săturat să mă uit la mâna mea tot timpul"), comunitate şi simţ civic nu numai acela cu bune sentimente de sărbătorile de iarnă, când trebuie să te implici, să fii mai bun. Cu globuleţe la pachet pe care să ţi le doreşti.
Şi, desigur, deloc în ultimul rând, muzica. De la titlu, de la început până la genericul de final, omagiu fabulos lui George Michael. George vine cu multe din melodiile lui de succes, iar acestea umplu frumos, cu bucurie cadrul şi inimile - un cârlig în care te arunci cu plăcere. Veţi vedea, Last Christmas, foooooaaaarte bună reinterpretare. Lui George i-ar fi plăcut nespus, cu siguranţă.
Melodramatic pe măsură ce se apropie de finalul cu o surprinzătoare răsturnare de situaţie, filmul rămâne totuşi 100% pozitiv. "Look Up!" - bună deviză şi pentru noi toţi cei botoşi şi grăbiţi, ca să ne (re)aducem aminte ce contează. Cum trebuie să fim. Să mulţumim că trăim.
Un fel de Follow Me pentru Crăciun, mult mai vorbăreţ, dar cu aceleaşi lecţii de (auto)vindecare. Nu aşteptaţi a doua şansă. Mergeţi către ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu