Teatrul a supravieţuit tuturor problemelor cu care s-a confruntat omenirea, a depăşit războaie şi pandemii

 

Ovidiu Miculescu: Pe Ruxandra Ştefu am cunoscut-o în calitatea sa de coordonator al departamentului de marketing al Teatrului Mic. Cum poate fi abordată criza prin care trecem de pe poziţia dvs.?
Ruxandra Ştefu: Este o perioadă destul de dificilă, dar am înţeles cu toţii (management, artistic şi toate celelalte departamente), că indiferent de impedimentele care apar, noi trebuie să ne continuăm activitatea, că spectatorii noştri trec şi ei prin aceeaşi perioadă şi au nevoie de noi, vor să le fim aproape, să le oferim momente de relaxare şi să le amintim că pentru actori cel mai important lucru este apropierea de public.
Trebuie să avem în vedere faptul că mediul online ne oferă totuşi variante diverse de a fi aproape de spectatorii noştri şi, de ce nu, să atragem alţii noi. Încercăm să abordăm - ca şi din punct de vedere repertorial - mai multe genuri: comedie, dramă, evenimente destinate celor mici. Absolut tot conţinutul din online are o strategie, atât din punct de vedere repertorial, cât şi al marketării. Am încercat, de asemenea, să structurăm toate aceste evenimente noi la fel cum am fi făcut dacă am fi fost în plină stagiune. Am ales ca ziua de duminică să fie destinată copiilor, seara de sâmbătă este seara spectacolelor înregistrate, iar serialele gândite de colectivul artistic au destinată câte o zi a săptămânii. Noi încercăm să ne continuăm activitatea pe cât de normal ne este permis zilele acestea, se fac repetiţii pe platforma zoom, precum şi şedinţe ale colectivelor artistice şi administrative. Ne bazăm foarte mult pe deschiderea actorilor care vin cu idei zilnic şi ne oferă material pe care noi trebuie să îl promovăm sub egida #teatruldinaMiconline.

O.M.: Aţi absolvit facultatea de Litere, secţia Studii Europene a Universităţii Bucureşti în 2012. Cum aţi ajuns din acest domeniu de pregătire în zona artistică?
R.Ş.: Nu m-am gândit niciodată că aş putea să lucrez în zona artelor spectacolului. A fost pur şi simplu norocul meu să fiu angajată la Teatrul de Operetă. Odată ajunsă acolo, am realizat că o parte importantă a Departamentului de Marketing şi Comunicare, colegele mele, aveau cam aceleaşi studii ca şi mine. Nu a reprezentat niciun impediment pentru mine faptul că nu am terminat Teatrologie sau altceva. Am fost dispusă să învăţ. M-am angajat în luna iunie 2011, a urmat pauza dintre stagiuni şi imediat apoi, la final de august, am intrat în echipa care organiza ediţia a 4-a a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical "Viaţa e frumoasă". În noiembrie, când a început festivalul, alergam spre aeroport să preiau invitaţii din străinătate sau mergeam de la o sală la alta cu liste de acces. Deja după prima jumătate de an am fost sigură că acesta este drumul meu şi că niciodată nu aş putea renunţa la teatru.

O.M.: Care a fost partea cea mai interesantă în activitatea susţinută timp de 5 ani la Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian şi la Opera Naţională Bucureşti, unde aţi fost pe rând coordonator proiecte educaţionale, asistent marketing, coordonator relaţii publice şi protocol şi asistent producţie?
R.Ş.: Este foarte greu să aleg un moment sau un eveniment. Acolo am învăţat foarte multe lucruri. A fost primul meu job şi eram studentă în anul 2, nu aveam o bază, nu ştiam ce înseamnă un spectacol de teatru şi ce implică realizarea lui. Am avut parte de colegi excepţionali, de coordonatori şi de o echipă managerială care şi-au dat tot interesul să mă înveţe, să mă ajute, să ştiu câte puţin din toate. Îmi plăcea la nebunie asta, faptul că indiferent din ce departament faci parte, toţi ne ajutam şi zi de zi învăţam câte ceva.
Dacă trebuie să aleg ceva, atunci aleg cu siguranţă proiectul Fantoma de la Operă la care am lucrat de la început. M-am ocupat iniţial de înscrierile la casting şi am cunoscut peste 200 de artişti şi poveştile lor, am stat cu ei în sălile de aşteptare, le urmăream emoţiile, fericirea sau dezamăgirea pe parcursul unei săptămâni cât au durat audiţiile. După audiţii şi după lungile repetiţii la care am asistat - nu cred că am ratat vreuna - a urmat apoi nebunia, premiera oficială, succesul binemeritat, coada de la casa de bilete pe care o vedeam din tramvai, toate acestea au fost parte integrantă a celui mai frumos moment pe care l-am trăit la Teatrul de Operetă. Faptul că premiera a fost de fapt şi inaugurarea primului teatru construit de la zero după 1989 a însemnat pentru Operetă, pentru lumea teatrului dar şi pentru noi, fiecare în parte, o bucurie fără margini.
Îmi aduc aminte că la premiera oficială mi-am invitat părinţii cărora nu le mai răspundeam la telefon în ultimul timp, reacţiile lor după ce au ieşit din sală mi-au rămas în minte.

O.M.: În anul 2016 v-aţi angajat la Teatrul Mic, iniţial ca producător delegat, apoi PR, după care aţi ajuns în zona de Marketing, Comunicare şi Relaţii Publice. Ce este cel mai incitant moment în activitatea curentă a unui teatru privind din perspectiva persoanei care trebuie să facă cunoscute realizările teatrului?
R.Ş.: Tot norocul şi câţiva îngeri păzitori m-au trimis către Teatrul Mic. Aici am descoperit şi alte lucruri despre mine, pe care chiar nu le ştiam. Totul este incitant, de la prima lectură a unui spectacol până la premiera oficială unde eu am cele mai mari emoţii. Au fost ani foarte intenşi, Teatrul Mic a avut foarte multe premiere şi, de pe un post sau altul, am participat la toate. Participarea la festivaluri ocupă un loc special în formarea mea ca profesionist, acolo simţi un alt fel de bucurie, aceea că un spectacol care se joacă cu casa închisă în capitală aduce un public cu totul nou şi entuziast în altă sală din provincie. Am trecut de la teatru muzical, la teatru dramatic. Sunt diferenţe destul de mari şi în ceea ce priveşte promovarea evenimentelor. Sunt contenturi diferite total. M-am obişnuit rapid şi am încercat să înţeleg diferenţele, să mă folosesc de ceea ce ştiu dar să nu confund lucrurile. Activitatea neîntreruptă în sine este incitantă, când ştii că tocmai a fost premiera unui spectacol şi că de săptămâna viitoare te ocupi de următoarea, faptul că lucrezi pe mai multe planuri, că ai spectacole de repertoriu de urmărit şi că trebuie să te concentrezi şi pe ceea ce urmează. În teatru, nu poţi să spui niciodată gata, am terminat pe ziua de azi, că nu prea ai cum, dar tocmai asta este frumos.

O.M.: Aţi participat la realizarea mai multor festivaluri, din diferite ipostaze: Festivalul "Poveşti pentru copii şi oameni mari" (2012 - 2015), Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical "Viaţa e frumoasă", organizat de Teatrul de Opereta perioada 2011 - 2016. Ce au diferite festivalurile faţă de activitatea curentă a unui teatru din punctul de vedere al promovării?
R.Ş.: Parte din festivalurile despre care aţi amintit au avut în program spectacole susţinute de trupe de teatru muzical, şi nu numai, din toată ţara, dar şi din străinătate. Am participat activ la toate şi o spun cu bucurie şi mândrie. Au fost realizări uriaşe pe plan cultural. Colegele mele de la Marketing petreceau nopţi în şir în perioada de organizare şi promovare a fiecărui eveniment în parte. Este greu să faci cunoscut unui public nou spectacole diferite (balet, teatru, teatru muzical, concerte) şi multe în altă limbă (rusă, maghiară, engleză, franceză). În spate era o muncă titanică, o organizare care nu dădea greş, documente excel care puteau încăpea printate doar pe un cearceaf:), parteneri media şi nu numai care se implicau activ, conferinţe de presă, multe spaţii de desfăşurare. Cu destul timp înainte de începerea fiecărui festival se promova intens la nivel naţional, aveam fluturaşi cu întregul program, existau comunicate de presă şi scurte înregistrări ale invitaţilor ce urmau să se sosească. Eram o echipă destul de mare coordonată de colegele mele, super profesioniste, super organizate, fiecare ştia foarte bine ce are de făcut.

O.M.: Care a fost cel mai dificil moment al carierei de până acum? De ce?
R.Ş.: Cel mai dificil moment a fost cu siguranţă momentul în care nu mi s-a dat de ales şi fără o motivaţie coerentă am fost "pusă de liber" din locul unde am lucrat 5 ani şi unde îmi creasem o a doua familie. Au fost luni destul de grele şi complicate şi din punct de vedere financiar, dar mai ales sentimental. Însă Dumnezeu avea alte planuri cu mine şi oamenii buni pe care i-am cunoscut acolo m-au recomandat cu căldură către cei pe care acum îi pot numi o a doua familie.

O.M.: Au intrat mai mulţi colegi foarte tineri în trupa Teatrului mic în ultimul timp. A schimbat acest fenomen atmosfera din culise?
R.Ş.: În momentul în care eu m-am angajat la Teatrul Mic, deja domnul Colceag implementa strategia managerială şi culturală pe care o anunţase. Parte din trupa tânără mă aştepta cu căldură acolo. Atmosfera este veselă, veselă de-a dreptul, se munceşte cu drag, se râde mult. Este o bucurie să participi la repetiţii sau să te ascunzi în culise.

O.M.: Dacă ar fi să numiţi câţiva dintre cei mai apropiaţi colaboratori, care sunt calităţile care v-au apropiat de ei?
R.Ş.: O să râdeţi dar mie întotdeauna mi-au plăcut coordonatoarele sau coordonatorii mei direcţi pentru că de la ei am învăţat cele mai multe lucruri. Domnul Gelu Colceag şi doamna Camelia Vlăduţ, echipa de management de la Teatrul Mic, cei care au pariat pe mine şi mi-au oferit un post-cheie în instituţie si mi-au insuflat încredere în mine, m-au învăţat foarte multe lucruri, domnul Răzvan Dincă, doamna Alina Moldovan, Cristina Nichimiş, Antonela David, Anca Scurtu şi Cătălin Petrescu, echipa de la Teatrul de Operetă care m-a format ca profesionist şi a avut răbdarea necesară cu o studentă care habar nu avea de lumea teatrului. Şi, fără îndoială, colegele mele Anda şi Arti, fără de care cu siguranţă aş fi fost mai puţin curajoasă.

O.M.: Cum este atmosfera în culisele Teatrului Mic?
R.Ş.: Este un amalgam de emoţii. O fericire, o muncă pe care o faci cu drag şi o bucurie pe care o împarţi cu toţi oamenii angrenaţi în echipă. Bineînţeles că sunt şi momente dificile, cum este şi normal, dar eu cred că la noi aceste momente se depăşesc foarte uşor. Actorii sunt obişnuiţi cu noi, cei din spate, deja au încredere în noi şi asta contează foarte mult. Echipa mea este deschisă către ei, către sugestiile lor şi apreciem orice ajutor ce vine din partea lor. Participăm la repetiţii, încercăm să ne apropiem cât de mult putem de universul lor.

O.M.: Din perspectiva repertoriului, ce credeţi că personalizează la ora actuală oferta de spectacole a Teatrului Mic? Ce face atât de diferit Teatrul Mic in piaţa teatrală bucureşteană?
R.Ş.: Tocmai faptul că există varietate. În repertoriul Teatrului Mic publicul găseşte spectacole pentru toate genurile. Avem spectacole de comedie care se joacă de cele mai multe ori cu casa închisă, spectacole pentru publicul tânăr, spectacole care au la bază romane celebre, drame de familie şi o zonă de teatru educaţional pe care întreaga echipă pune mare preţ. Şi, bineînţeles, trupa Teatrului Mic, actori foarte talentaţi, versatili. O dovadă clară a acestui fapt sunt nenumăratele festivaluri la care au fost premiaţi şi la care suntem invitaţi an de an cu producţiile noi. Faptul că am deschis cea de-a doua sală, Sala Studio din Centrul Vechi, a reprezentat un atu pentru noi, reuşim uşor-uşor să ne apropiem de un public nou, un public ce tinde către alt gen de spectacol, public tânăr pe care ne dorim să-l fidelizăm. Pe de altă parte, Teatrul Mic are şi o istorie pe care toată lumea teatrului o cunoaşte şi o respectă. Este o valoare incontestabilă a patrimoniului cultural naţional.

O.M.: Revenind la perioada actuală, în care viaţa de spectacol este suspendată pentru o perioadă nedeterminată, ce propuneri a făcut Teatrul Mic pentru a suplini relaţia directă cu publicul?
R.Ş.: La iniţiativa echipei de management am implementat un proiect care se numeşte #TeatruldinaMiconline. Este un proiect la care actorii teatrului muncesc zi de zi. Avem, bineînţeles, alocată o zi a săptămânii în care propunem spre vizionare un spectacol din repertoriul Teatrului Mic, dar în celelalte zile avem evenimente noi, difuzate pe canalele de socializare în regim live sau înregistrate, avem chiar şi emisiuni săptămânale. Este o muncă de echipă, se fac seriale online, adaptări ale unor piese cunoscute, se recită poezii şi se discută live despre anii facultăţii sau orice alte teme actuale.

O.M.: Cum vedeţi ieşirea din această... eclipsă a vieţii de spectacol, care ar putea fi resorturile care să ducă la o repornire?
R.Ş.: Eu cred cu tărie că oamenii vor să revină în sala de teatru. Bineînţeles în siguranţă. Ne gândim deja la modalităţi prin care să eficientizăm măsurile pe care vom fi nevoiţi să le luăm, mă refer aici la distanţarea socială şi la igienizarea propice a spaţiilor ce adăpostesc spectatorii. Totul depinde de ce se va întâmpla la nivel global şi ce decizii se vor lua în ceea ce priveşte desfăşurările de evenimente.

O.M.: Credeţi că această perioadă exclusiv online va afecta prezenţa publicului real în sala de spectacol?
R.Ş.: Cred că publicul iubitor de teatru va reveni în sală când vom avea siguranţa că totul se va desfăşura normal. Teatrul a supravieţuit tuturor problemelor cu care s-a confruntat omenirea, a depăşit războaie şi pandemii, cultura este esenţială în formarea indivizilor, dar şi în păstrarea tradiţiilor şi, de ce nu, pentru foarte mulţi dintre noi, este o bucurie.
Primim mesaje de la spectatori care ne încurajează şi ne susţin activitatea. Avem foarte multe vizualizări la proiectele noi şi foarte multe aprecieri. Teatrul Mic are un public fidel de ani de zile şi un altul fidelizat în ultimii 4 ani, care revine şi de 3-4 ori la acelaşi spectacol. Oamenilor le este dor de emoţia pe care o trăiesc în sală, atât de aproape de actori. Eu cred că lucrul acesta nu se va schimba niciodată şi în momentul în care ne vom redeschide porţile îi vom întâlni pe toţi, aşteptând cu nerăbdare să se programeze spectacolul preferat.

O.M.: Cum e Ruxandra Ştefu în viaţa de zi cu zi? Unde vă vedeţi peste... 5 ani, să spunem?
R.Ş.: Ruxandra e veselă. E implicată, diplomată, e foarte ataşată de oameni, iubeşte teatrul şi muzica, încearcă să se adapteze la orice situaţie şi are foarte mulţi prieteni.
Încerc să nu gândesc foarte departe. Aş vrea ca peste 5 ani să-mi menţin entuziasmul de acum, să învăţ şi alte lucruri, să ajut mai mult. Şi aş vrea ca, mai devreme de 5 ani, să pot organiza alături de tot Teatrul Mic marea redeschidere a Sălii Mari din Constantin Mille.

O.M.: Care este din punctul de vedere al Ruxandrei Ştefu cel mai important lucru pe care trebuie să îl ştie obligatoriu un om de marketing şi comunicare... într-un teatru?
R.Ş.: Să aibă capacitatea de a înţelege creatorii spectacolului (regizori, scenografi, actori). Să înţeleagă că ei sunt mecanismul, trebuie să îi "înveţi" pe fiecare în parte, să înţelegi că fiecare artist dar şi spectacol e diferit, că nu există neapărat o reţetă. Şi să cunoască publicul. Tocmai de asta, la fiecare spectacol, cei din departamentul de Marketing participă pe rând la accesul publicului, pentru o observaţie directă, la cald a reacţiilor spectatorilor noştri.

O.M.: Există în experienţa dumneavoastră profesională de până acum un moment care v-a marcat profund şi pe care, într-o zi, îl veţi povesti... nepoţilor?
R.Ş.: Sunt foarte multe experienţe în aproape 10 ani de teatru care m-au marcat în sens pozitiv. Cred că nepoţilor am să le povestesc despre oameni, despre cei care "m-au crescut", cei care m-au învăţat, cei care m-au ajutat şi m-au făcut să mă simt parte a unui întreg. Sunt foarte mulţi, foarte foarte mulţi. Ei m-au marcat, prin atitudine, devotament şi căldură.