duminică, 31 octombrie 2021

Prolog la O femeie lipsită de importanţă

 

Sonia Purnell
O femeie lipsită de importanţă
Povestea neştiută a spioanei americane care a ajutat la câştigarea celui de-al Doilea Război Mondial
Editura Meteor Press, 2021

Traducere din limba engleză de Mihaela Adina Eros



Citiţi un fragment din această carte.

*****
Prolog

Franţa se prăbuşea. Maşini incendiate, altădată ticsite cu lucruri de preţ, zăceau alandala prin şanţuri. Încărcăturile lor preţioase, de păpuşi, ceasuri şi oglinzi, făcute ţăndări, erau împrăştiate în jurul lor şi de-a lungul a mile întregi de drum neprietenos. Proprietarii lor, tineri şi bătrâni, risipiţi prin praful fierbinte, gemeau sau erau deja morţi. Cu toate acestea, hoardele de oameni continuau să se reverse dincolo de ei, ca un şuvoi fără sfârşit de persoane înfometate şi epuizate, prea îngrozite pentru a se opri.

Se aflau în mişcare zece milioane de femei, copii şi bătrâni, toţi fugind de tancurile lui Hitler ce treceau graniţa dinspre est şi nord. Oraşe întregi se dislocaseră într-o încercare zadarnică de a scăpa de blitzkrieg-ul (război fulger) nazist care ameninţa să-i zdrobească. Discuţiile febrile se refereau la soldaţii germani, dezbrăcaţi până la talie, jubilând de uşurinţa cuceririi lor. Aerul era îmbâcsit de fum gros şi de duhoarea cadavrelor. Copiii mici duceau lipsă de lapte, iar bătrânii cădeau din picioare. Caii, ce trăgeau căruţe vechi, supraîncărcate, se încovoiau şi icneau, leoarcă de sudoare în agonia lor. Valul de căldură din Franţa din luna mai a anului 1940 era martorul celui mai mare exod de refugiaţi din toate timpurile.

Zi de zi, un vehicul solitar îşi croia drum prin mulţime cu o tânără femeie extraordinară la volan. Virginia Hall rămânea adeseori în pană de combustibil sau medicamente, dar îşi vedea mai departe de drum, în ambulanţa ei de producţie franceză, spre inamicul ce avansa. Continua neabătută, chiar şi atunci când bombardierele Stuka germane coborau la joasă altitudine pentru a arunca bombe de 50 kg peste convoaiele din jur, dând foc maşinilor şi lăsând cratere pe drumuri; chiar şi atunci când avioanele de luptă treceau razant pe deasupra vârfurilor copacilor pentru a mitralia şanţurile unde femeile şi copiii încercau să se adăpostească de carnaj; şi atunci când soldaţii francezi îşi părăseau unităţile, abandonându-şi armele şi fugind încotro vedeau cu ochii, unii dintre ei în tancuri; chiar şi atunci când şoldul ei stâng era săgetat de durere de la apăsarea continuă pe acceleraţie cu piciorul său cu proteză.

Acum, la vârsta de 34 de ani, misiunea ei marca un punct de cotitură. Spre propriul său interes, cât şi al răniţilor pe care îi culegea de pe câmpurile de luptă şi îi transporta la spital, nu putea să eşueze iarăşi. Erau multe motivele pentru care îşi punea de bunăvoie viaţa în primejdie, departe de casă, ajutând o ţară străină, când milioane de alţi oameni renunţau. Poate că cel mai important dintre ele era acela că trecuse foarte mult timp de când nu se mai simţise atât de plină de viaţă. Dezgustată de laşitatea dezertorilor, nu era în stare să înţeleagă de ce aceia nu continuau lupta. Dar ea avea atât de puţin de pierdut. Francezii îşi mai aduceau încă aminte că îşi sacrificaseră o treime dintre tineri în Marele Război, şi o naţiune de văduve şi orfani nu avea chef de alte vărsări de sânge. Însă Virginia intenţiona să meargă până la capăt, indiferent unde ar fi purtat-o bătălia. Era pregătită să-şi asume orice fel de riscuri şi să înfrunte orice fel de primejdii. Războiul total împotriva celui de-al Treilea Reich îi putea oferi, în mod ciudat, o ultimă speranţă pentru liniştea sa personală.

*
Totuşi, asta era nimic în comparaţie cu ceea ce avea să urmeze în viaţa acestei femei, ce s-a transformat într-o poveste homerică aventuroasă, plină de acţiune şi dovedind un curaj nemăsurat. Activitatea Virginiei Hall în Franţa din vara anului 1940 era doar o ucenicie pentru o misiune aproape sinucigaşă împotriva tiraniei naziştilor şi a marionetelor lor din Franţa. Ea a ajutat la deschiderea unui nou drum pentru acţiunile temerare de spionaj, sabotaj şi subversiune din spatele liniilor inamice, într-o epocă în care femeile nu se prea remarcau prin eroism, când rolul lor în luptă era limitat doar la cel de asistenţă. Când aşteptările în ceea ce le privea erau doar să arate bine şi să fie ascultătoare, lăsându-i pe bărbaţi să se ocupe de ridicarea greutăţilor. Când femeile şi bărbaţii infirmi erau constrânşi să stea acasă şi să ducă nişte vieţi mărginite şi lipsite de satisfacţii. Este uluitor faptul că o tânără, care îşi pierduse piciorul în circumstanţe tragice, trecea dincolo de cele mai dure constrângeri şi biruia prejudecăţile şi chiar ostilitatea pentru a-i ajuta pe Aliaţi să câştige cel de-al Doilea Război Mondial. Faptul că o luptătoare de gherilă de anvergura ei rămâne în continuare aşa de puţin cunoscută chiar şi astăzi este incredibil.

Cu toate acestea, poate că aşa ar fi vrut Virginia. Ea acţiona din umbră şi acolo se simţea cel mai bine. Chiar şi pentru cei mai apropiaţi aliaţi ai săi din Franţa, ea părea să nu aibă casă, familie ori regiment, ci doar o dorinţă arzătoare de a-i înfrânge pe nazişti. Ei nu ştiau nici numele său real, nici naţionalitatea ei, nici cum ajunsese în mijlocul lor. Schimbându-şi permanent înfăţişarea şi comportamentul, străbătând neobservată zone întregi ale Franţei doar pentru a dispărea din nou la fel de brusc, a rămas o enigmă pe toată durata războiului şi, în anumite privinţe, şi după aceea. Chiar şi acum, urmărirea poveştii sale a presupus trei ani întregi de investigaţii ce m-au purtat de la Arhivele Naţionale din Londra la dosarele Rezistenţei din Lyon, în zonele de paraşutare ale Aliaţilor din Haute-Loire, la dosarele judiciare din Paris, până pe coridoarele de marmură albă de la sediul CIA din Langley. Cercetările m-au făcut să trec prin nouă niveluri de autorizaţii de securitate, chiar până în centrul lumii spionajului american de azi. Am discutat despre presiunile operării pe teritoriul inamic cu un fost membru al Forţelor Speciale britanice şi cu foşti ofiţeri de spionaj de pe ambele maluri ale Atlanticului. Am urmărit dosare care lipseau şi am descoperit că altele ar fi rămas pierdute sau neînregistrate în mod misterios. Am petrecut zile întregi desenând diagrame ce revelau zeci de nume de cod cu numeroase dintre misiunile ei; luni în şir, vânând fragmentele rămase din acele ciudate documente "dispărute"; ani întregi, scotocind documente şi memorii uitate. Bineînţeles că cei mai buni lideri de gherilă nu au de gând să-i facă fericiţi pe viitorii istorici ţinând evidenţe detaliate la ora cinci dimineaţa despre misiunile lor nocturne, iar însemnările care există sunt adesea fragmentate sau contradictorii. Acolo unde a fost posibil, am menţinut versiunea evenimentelor aşa cum a fost ea relatată de persoanele cele mai apropiate de acestea. Uneori însă am avut impresia că Virginia şi cu mine ne jucam propriul joc de-a şoarecele şi pisica; de parcă, de acolo, din mormânt, ea ar rămâne, aşa cum obişnuia să spună, "lipsită de dorinţa de a vorbi" despre ceea ce a făcut.

În universul ei secret, atunci când aproape întreaga Europă, de la Marea Nordului până la frontiera rusească, se afla sub ocupaţie nazistă, încrederea era un lux de nepermis. Misterul era la fel de vital ca şi un pistol Colt uşor de ascuns. Şi, cu toate acestea, într-o epocă în care lumea părea a fi înclinată spre diviziune şi extremism, exemplul ei de camaraderie, ce trece dincolo de graniţe în căutarea unui ideal mai înalt, iese în evidenţă mai mult ca oricând.

Guvernele nu au facilitat chiar deloc umplerea golurilor. O mulţime de documente relevante sunt secrete încă, totuşi am reuşit să obţin acces la câteva dintre ele pentru această carte, cu sprijinul venit din partea a doi foşti ofiţeri de spionaj. Multe altele au fost mistuite de flăcări într-un incendiu devastator de la Arhivele Naţionale Franceze din anii 1970, lăsând un gol iremediabil în cadrul documentelor oficiale. Grămezi întregi de hârtii importante de la Arhivele Naţionale (NARA - National Archives and Records Administration) din Washington, D.C., au fost, se pare, puse unde nu trebuia sau poate înregistrate necorespunzător, o listă a lor pierzându-se în cursul unei mutări dintr-o clădire în alta. Mai există doar 15% din documentele originale de la SOE (Special Operations Executive) - serviciul secret britanic pentru care a lucrat Virginia din 1941 până în 1944. Cu toate acestea, în ciuda acestor provocări, întorsături şi meandre pe căi întunecoase şi misterioase, povestea Virginiei nu a dezamăgit niciodată; de fapt, de multe ori s-a dovedit fi de-a dreptul extraordinară, cu o semnificaţie mai complexă decât mi-aş fi putut imagina vreodată. Ea a contribuit la schimbarea pentru totdeauna a spionajului şi rolului femeilor în timp de război şi a cursului luptei din Franţa.

Inamicii Virginiei erau mult mai înverşunaţi, iar purtarea ei mult mai îndrăzneaţă decât în multe spectacole hollywoodiene de succes. Şi totuşi, povestea aceasta formidabilă este una adevărată şi Virginia a fost o eroină în carne şi oase, care şi-a continuat activitatea chiar şi atunci când totul părea pierdut. Lumea crudă în care a trăit, plină de dezamăgiri şi intrigi, e posibil să-l fi inspirat pe Ian Fleming în crearea personajului James Bond, însă ea aproape că a ajuns să fie spionul suprem. La urma urmei, fiind la fel de necruţătoare şi de şireată ca şi comandantul fictiv Bond, ea a înţeles nevoia de a se pierde în peisaj şi de a-şi păstra distanţa faţă de prieteni şi duşmani deopotrivă. În timp ce Bond era cunoscut după nume de orice ticălos internaţional, ea s-a strecurat printre duşmanii săi neobservată. Pe când Bond conducea un Aston Martin bătător la ochi, ea călătorea cu trenul sau tramvaiul şi, în ciuda infirmităţii ei, pe jos. Acolo unde personajul lui Fleming părea să ajungă fără probleme până în vârf, Virginia trebuia să se lupte pentru fiecare centimetru de recunoaştere şi autoritate. Lupta purtată i-a modelat personalitatea. Ea a supravieţuit, chiar a prosperat într-o viaţă clandestină care i-a zdrobit pe alţii, aparent mult mai potriviţi pentru această slujbă. Nu-i de mirare că şeful de astăzi al agenţiei de spionaj britanice MI6 a dezvăluit că el caută în continuare recruţi care nu strigă cât îi ţine gura şi nu fac pe grozavii, ci unii care au fost nevoiţi "să lupte pentru a se descurca în viaţă".

Virginia a fost un om cu aceleaşi cusururi, temeri şi insecurităţi ca şi noi toţi ceilalţi, poate chiar cu mai multe, dar acestea au ajutat-o să-şi înţeleagă inamicii. Numai o singură dată instinctele au trădat-o, cu consecinţe catastrofale. În cea mai mare parte a timpului însă ea şi-a învins demonii şi a cucerit încrederea, admiraţia şi, în cele din urmă, recunoştinţa a mii de oameni. Întâlnirea cu Virginia însemna în mod clar că nu aveai cum s-o mai uiţi vreodată. Până în anii 1960, atunci când s-a retras din cariera sa de după război din CIA, a fost o pionieră a timpurilor ei, dar acum are multe să ne spună.

Există încă nişte controverse acerbe în privinţa luptei femeilor cot la cot cu bărbaţii pe front, dar, cu aproape opt decenii în urmă, Virginia comanda deja bărbaţi în adâncul teritoriului inamic. Ea a trăit timp de şase ani războiul european aşa cum foarte puţini americani au făcut-o. Şi-a riscat încontinuu propria viaţă, nu din cauza unui naţionalism înfocat faţă de ţara ei, ci din dragoste şi respect pentru libertatea semenilor. A aruncat în aer poduri şi tuneluri, a înşelat, a întins capcane, a negociat şi, la fel ca Agentul 007, a avut autorizaţia să ucidă. Ceea ce urmărea ea era o formă foarte modernă de beligeranţă bazată pe propagandă, inducere în eroare, cu formarea unui inamic în interior, tehnici care acum au devenit din ce în ce mai cunoscute nouă. Dar scopurile sale erau nobile: voia mai degrabă să protejeze decât să distrugă, să restaureze libertatea decât să o elimine. Nu a căutat niciodată faima sau gloria, pe care nici nu le-a avut.

Aceasta nu este o relatare militară a luptei pentru Franţa, nici o analiză a laturilor schimbătoare ale spionajului sau a rolului jucat de Forţele Speciale, deşi bineînţeles că ele alcătuiesc un fundal bogat şi dramatic pentru povestea Virginiei. Această carte este, mai degrabă, o încercare de a descoperi cum o femeie a ajutat într-adevăr la întoarcerea cursului istoriei. O poveste despre modul în care adversitatea, respingerea şi suferinţa pot uneori să se transforme în hotărâre şi, în cele din urmă, în triumf, chiar şi pe fundalul unui conflict îngrozitor, ale cărui consecinţe se reflectă asupra vieţii noastre actuale. O poveste despre modul în care femeile pot ieşi din tiparele feminităţii convenţionale pentru a sfida toate stereotipurile, dacă li se acordă şansa. Şi despre modul în care situaţiile disperate din timpul războiului pot în chip ciudat să deschidă perspective pe care viaţa obişnuită le menţine, din păcate, inaccesibile.

Bineînţeles că, în activitatea desfăşurată în cadrul serviciilor secrete britanice şi americane, Virginia nu a lucrat de una singură. Personajele secundare, doctorii, prostituatele, soţiile de fermieri, învăţătorii, librarii şi poliţiştii, au fost, de asemenea, uitate, dar adesea au plătit scump vitejia lor. În ceea ce au făcut ei pentru cauză au fost inspiraţi în parte de idealuri romantice şi înălţătoare, fiind conştienţi totodată de faptul că eşecul sau capturarea lor însemna o moarte îngrozitoare. Unele dintre cele mai corupte şi mai înspăimântătoare figuri ale celui de-al Treilea Reich erau obsedate de Virginia şi de reţelele ei şi încercau asiduu să o elimine atât pe ea, cât şi întreaga mişcare organizată şi sprijinită de ea. Dar atunci când a sosit vremea eliberării Franţei în 1944, armatele secrete echipate, pregătite şi uneori comandate de ea au întrecut aşteptările şi au contribuit la câştigarea victoriei finale de către Aliaţi. Însă pentru ea nici acest lucru nu a fost de ajuns.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu