Punctul orb al societăţii - Kim Jiyeong, născută în 1982

 

Cho Nam-Joo
Kim Jiyeong, născută în 1982
Editura Humanitas Fiction, 2021
 traducere din coreeană de Diana Yüksel
 

Citiţi un fragment din această carte.

*****
Punctul orb al societăţii

Bong Joon-ho, regizorul aclamatului şi premiatului film Parasite, declara la un moment dat următoarele: "Coreea de Sud, la suprafaţă, pare acum o ţară foarte bogată şi plină de farmec, cu K-pop, internet de mare viteză şi tehnologie IT. În realitate, distanţa dintre bogaţi şi săraci creşte. Tinerii, mai ales, sunt disperaţi. (...) Există oameni aflaţi în punctul orb al societăţii." (theguardian/korea-seems-glamorous-but-the-young-are-in-despair) Cho Nam-Joo prin romanul Kim Jiyeong, născută în 1982. apărut în Coreea de Sud în 2016, aduce în atenţia publicului un alt punct orb al societăţii coreene: modul în care sunt tratate fetele şi femeile într-o lume care păstrează încă multe accente tradiţionale. La apariţia ei, cartea a stârnit numeroase discuţii, unele vedete care au vorbit despre carte au fost ameninţate cu moartea, au fost discuţii televizate pe marginea acesteia şi a realităţilor pe care le prezintă, ba chiar a fost ecranizată.

Cartea este scrisă într-un stil frust, lipsit de sentimentalisme. La final, cititorul înţelege că a fost scrisă astfel deoarece este gândită ca reflectând însemnările unui psiholog care o tratează pe Kin Jiyeong. Valoarea cărţii vine din situaţiile pe care le descrie, autoarea dorindu-şi să zgâlţâie măcar puţin societatea şi să o facă să înţeleagă situaţia nu tocmai fericită în care se află fetele şi mamele coreene. Cartea este bine-venită şi pe piaţa românească pentru că nici aici lucrurile nu stau tocmai bine când vine vorba de egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi. Deşi avem instituţii şi legislaţie care să se ocupe de acest aspect, în practică lucrurile nu sunt rezolvate. Femeile câştigă mai puţin, nu există prevăzute cote de gen în structurile de conducere sau pentru reprezentarea politică. Dincolo de aspectele legale, femeile se confruntă zilnic cu situaţii care au ajuns să facă parte din normalitate: avansuri neavenite pe stradă sau la serviciu, comentarii şi glume misogine în online şi în discuţiile directe, ideea puternic împământenită că ele sunt cele care trebuie să se ocupe de creşterea copiilor şi de cămin şi să renunţe la serviciu şi eventualele aspiraţii de carieră. Statul nu oferă soluţii reale pentru mamele care doresc să rămână active pe piaţa muncii: aproape niciodată nu sunt locuri suficiente la creşe sau grădiniţe, nu este reglementată posibilitatea îngrijirii copilului bolnav de către părinte după vârsta de 7 ani (ca şi cum după această vârstă copiii nu se mai îmbolnăvesc), nu sunt gândite soluţii pentru situaţiile de urgenţă care implică copiii, acestea rezolvându-se de cele mai multe ori in spiritul românesc "ne descurcăm cu colegii sau şeful".

Revenind la cartea apărută la editura Humanitas, situaţiile prin care trece Kim Jiyoung vor fi familiare multor cititoare şi nu pot decât să sper că bărbaţii care vor alege să o citească vor deveni mai conştienţi de problemele cu care se confruntă soţiile lor devenite mame. Cartea spune nu doar povestea lui Kim Jiyoung, ci şi a mamei ei, Oh Misook. Două generaţii care puse în oglindă ne arată că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult de-a lungul anilor. Provenită dintr-o familie de cultivatori de orez, Oh Misook a ajuns de tânără la Seul pentru că familia nu o putea întreţine dată fiind industrializarea rapidă a ţării, fapt ce a dus la sărăcirea populaţiei rurale. O mare parte din banii câştigaţi erau trimişi acasă pentru a plăti şcoala celor doi fraţi. Era o perioadă în care oamenii credeau că fiii erau datori să aducă prosperitate familiei aşa că toţi banii erau cheltuiţi pentru a le oferi acestora cât mai multe şanse de reuşită, în timp ce educaţia fetelor nu era considerată importantă. Mama lui Kim Jiyoung, de exemplu, şi-ar fi dorit să devină profesoară. Atunci când îşi exprimă dorinţa în faţa fiicei sale, aceasta izbucneşte în râs pentru că găseşte ideea scandaloasă, până în acel moment gândindu-se că mamele nu pot fi altceva decât mame. Nici la maturitate, mama nu îşi poate îndeplini visul pentru că este nevoită să muncească pentru a-şi trimite copiii la şcoală. Are tot felul de slujbe ciudate care îi permit să aibă grijă de familie. Cu toate acestea dă dovadă de spirit întreprinzător astfel încât datorită investiţiilor ei familia se poate muta într-un apartament decent.

Modul de a privi fetele se perpetuează, Kim Jiyoung având şi ea parte de situaţii frustrante şi nedreptăţi încă de pe băncile şcolii, cauzate de simplul fapt că este fată. De la şicanele colegilor băieţi cărora profesorii le iau întotdeauna apărarea minimalizând hărţuirea până la un cod vestimentar care se aplică doar fetelor şi poziţii de conducere care sunt ocupate doar de băieţi în cadrul şcolii. Discriminarea va continua şi după terminarea şcolii când îşi va căuta un serviciu şi vor fi preferaţi băieţii, când va fi vorba de o avansare sau de modul de interacţiune cu clienţii. Toate situaţiile descrise în carte sunt susţinute de statistici pe care autoarea le inserează în text tocmai pentru a da greutate şi acoperire situaţiilor prezentate.

Cartea se citeşte repede şi uşor, dar după lectură îţi rămâne în minte. M-au atins mai ales părţile în care sunt descrise reacţiile bivalente ale societăţii faţă de mama lui Kim Jiyoung şi modul în care aceasta este nevoită să-şi regândească viaţa. Cred că paginile respective m-au făcut să simt că nu sunt singura care a fost nevoită să-şi schimbe radical percepţia asupra propriului viitor şi să-şi reconsidere opţiunile după naşterea copilului. Mi-aş dori ca romanul scris de Cho Nam-Joo să nască discuţii constructive legat de rolul femeii în societatea românească, dar mă tem că va trece, în mare măsură, nedezbătută. Mi-aş dori să fie citită în şcoli pentru că reprezintă un bun punct de plecare pentru conştientizarea problemelor cu care se confruntă fetele şi femeile în societatea noastră. Şi aş vrea să se înţeleagă că schimbarea de mentalitate este greu de realizat, dar se poate face având ca punct de plecare familia.