Un altfel de Pygmalion - Madame Claude

 

William Stadiem
Madame Claude
O lume secretă a plăcerii, privilegiilor şi puterii
 Editura Corint, 2021
Traducere din limba engleză de Claudia Roxana Olteanu
 
 

Citiţi un fragment din această carte.

*****
Un altfel de Pygmalion

Acum ceva vreme am citit cu mare plăcere cartea lui Ian Graham, Vieţi scandaloase. Curtezane, concubine şi amante celebre, apărută la Polirom. Nu m-am gândit atunci că povestea femeilor fatale / rău-famate (depinde din ce unghi le priveşti) ar putea fi completată şi de povestea la fel de fascinantă a matroanelor celebre, a celor care s-au aflat în spatele celei mai vechi meserii din lume. Am realizat cât de interesantă şi antrenată se poate dovedi o astfel de biografie când am dat peste cartea Madame Claude apărută la editura Corint. Trebuie să recunosc că m-a prins complet şi s-a dovedit un companion excelent pentru zilele acestea nu tocmai luminoase. William Stadiem, autorul cărţii, face o treabă foarte bună şi pentru că nu îşi ascunde propria simpatie faţă de personajul său. Cititorul se bucură de o carte caldă, amuzantă şi în acelaşi timp sugestivă când vine vorba de relaţia dintre putere, bani şi sex.

Înainte de această carte nu auzisem de Madame Claude. Aşadar, cine a fost Claude cunoscută şi ca Madame de la Republique? Fernande Grudet s-a născut la Angers în 1923. Originile nobile invocate de ea s-au dovedit a fi false. Fernande nu era frumoasă, nu se pricepea să practice prostituţia, dar era inteligentă, dură, o mare admiratoare a mafiei corsicane, ca şi a rafinamentului şi clasei aduse de bani şi putere. Detaliile vieţii ei personale nu sunt foarte cunoscute pentru că cea mai importantă calitate i-a fost discreţia. Nu avea prieteni apropiaţi, nu scria scrisori şi era foarte retrasă. Era un mister, un subiect de bârfă, dar, după cum remarcă autorul: "niciodată subiect al presei de scandal". Marea realizare a acestei femei a fost transformarea sexului într-o marcă de lux. Madame Claude nu se considera şi nici nu era o matroană de bordel în stilul clasic. Pentru a deveni o fată a lui Claude sau o Claudette nu era suficient să fii bună în pat. Trebuia nu doar să fii frumoasă, ci să ai stil, educaţie, discreţie şi şarm. Fetele treceau printr-un proces dur de selecţie care se întindea pe o perioadă destul de lungă de timp. De asemenea, aceasta plătea dacă era nevoie, lecţii de limbi străine, echitaţie sau ski, operaţii estetice sau dentare. Nici client nu îi putea fi oricine. Numărul lui Claude era extrem de greu de obţinut, să îl ai era deja un semn al statutului de care te bucurai în societate. Printre clienţii şi prietenii ei se numărau membri ai familiilor Kennedy şi Rothschild, şefi de state, vedete de cinema celebre în epocă, cum ar fi Alain Delon sau Marlon Brando, dar şi mulţi, mulţi alţii.

Înainte de strâmba din nas vă spun că toată cariera acesteia s-a desfăşurat în Franţa, în anii 1970-1980, într-o perioadă în care atitudinea francezilor era mult mai relaxată faţă de sex şi de scandalurile sexuale ale puternicilor zilei. Multe dintre fetele lui Claude reuşeau să se căsătorească bine sau să-şi construiască o carieră în alt domeniu după ce cunoşteau prin intermediul meseriei oamenii potriviţi. Claude nu accepta drogurile. Era epoca de dinaintea apariţiei HIV, a feminismului, o epocă în care femeile nu visau la o carieră obişnuită, ci la un prinţ care să le descopere şi să le ia de nevastă sau să le transforme în vedete de cinema. Geniul lui Claude a constat în folosirea telefonului ca mijloc de intermediere a întâlnirilor pe de o parte şi prin studierea şi realizarea profilului clienţilor pe de altă parte. Fiecare primea ceea ce îşi dorea dacă plătea preţul potrivit. În acelaşi timp, orice fată putea pleca oricând sau putea refuza un client dacă se simţeau inconfortabil. Practic, Madame Claude a creat conceptul de call girl.

Un capitol destul de tulbure din viaţa lui Madame Claude îl reprezintă relaţiile acesteia cu mafia corsicană şi serviciile secrete. Nu este foarte clar dacă secretele dezvăluite în aşternuturi erau raportate apoi serviciilor secrete franceze sau israeliene. Nu ştim dacă afacerea ei s-a bucurat de protecţia corsicanilor sau doar de a statului. Cert este că, în perioada ei de glorie, Claude a fost cea mai puternică femeie a epocii pentru că putea să le ofere puternicilor zilei tot ceea ce aceştia îşi doreau la un nivel diferit de tot ceea ce existase până la ea. Dar, după apogeu a urmat, evident, declinul. Cauzele acestuia au fost complexe: pierderea protecţiei oamenilor de stat, schimbarea mentalităţii vis-à-vis de sexul contra cost şi neadaptarea personajului nostru la această schimbare.

Mi-a plăcut mult de tot povestea de viaţă a lui Madame Claude chiar dacă este vorba de ceea ce numim "o poveste scandaloasă". Totodată am remarcat, poate cu cinism, diferenţa dintre o Claudette şi o starletă din zilele noastre, de multe ori vulgară, lipsită de educaţie şi siliconată excesiv. Bănuiesc că această carte ar stârni reacţii radicale din partea aripii dure a feminismului sau a puritanilor, dar eu cred că nu putem schimba trecutul. Cred că trebuie să-l studiem în toate aspectele sale şi să-l privim cu relaxare şi înţelepciune. Madame Claude a fost un fenomen al unei alte epoci de mult apuse, dar din care cei din zilele noastre ar putea învăţa câte ceva. Dacă ar fi să-i reproşez ceva autorului este faptul că romantizează un pic prea mult povestea, lăsând la o parte aproape complet detaliile sau momentele mai puţin flatante. Este conştient de acest aspect atunci când vorbeşte despre "paradoxul francez" - deşi mănâncă gras şi multe deserturi francezii par să nu se îngraşe ca americanii. Răspunsul cardiologului este relevant: "Pe cei morţi nu-i vedeţi". Madame Claude a devenit de-a lungul anilor o legendă şi, ca majorităţii legendelor, i se iartă sau estompează păcatele. Vă mai spun, în final, că Netflix a făcut un film despre viaţa lui Madame Claude care urmează să fie lansat în curând.