Viitorul unui actor se construieşte din fiecare zi de azi - Săptămâna Teatrului Tânăr, Buzău, 2021

 

Actorul Ştefan Pavel este buzoian şi pasionat de artă din copilărie, atunci când zdrăngănea la chitară şi îi urmărea pe legendarii Dem Rădulescu sau Toma Caragiu. De puţin timp a intrat în trupa Teatrului "Anton Pann" de la Râmnicu Vâlcea, de unde soseşte în oraşul său natal, la Festivalul "Săptămâna Teatrului Tânăr", jucând în spectacolul Emisie: Titanic Vals \\ În direct la microfon //, după Tudor Muşatescu, regia Matei Lucaci-Grünberg.

L-am întrebat pe Ştefan cu ce emoţie se întoarce la Teatrul "George Ciprian", de care este foarte ataşat, în ce mod se poate păstra spiritul tânăr în teatru, dar şi cum ar trebui să întâmpine un tânăr actor şansa care i se arată.

Elena Coman: Pentru că suntem la un festival dedicat tinereţii, "Săptămâna Teatrului Tânăr", aş fi curioasă să aflu cum îşi petrecea adolescenţa buzoiană Ştefan Pavel?
Ştefan Pavel: Adolescentul Pavel se ducea în fiecare zi a săptămânii la liceul B.P. Haşdeu, se minuna de ce profesori are acolo si încerca să înveţe în fiecare zi câte ceva de la ei, asculta rock, încerca sa zdrăngăne la chitară tot felul de cântecele (încercând, fără prea mare succes, să impresioneze adolescentele din acelaşi liceu), se uita pe YouTube la toate videoclipurile care existau pe atunci cu Dem Rădulescu, Toma Caragiu sau Horaţiu Mălăele. A, şi nu rata niciun spectacol de la Teatrul "George Ciprian".

E.C.: Crezi că acest spirit tânăr este o condiţie sine qua non în teatru, pe care o conţine şi care păstrează dimensiunea ludică a actului artistic?
Ş.P.: Sigur că da. Sigur că nu trebuie sa excludem maturitatea artistică ce se dobândeşte odată cu vârsta, dar spiritul tânăr ar fi acel lucru care nu te lasă să te blochezi în nişte manierisme care riscă să se transforme în pietroaie legate de picioare, ci te împinge tot timpul către noi descoperiri, către fel de fel de reinventări.

E.C.: Eşti un prieten mai vechi al Teatrului "George Ciprian" şi al Festivalului "Săptămâna Teatrului Tânăr". A crescut sub ochii tăi sau, poate, chiar aţi crescut împreună. În ce fel simţi că a evoluat evenimentul după cele aproape opt ediţii?
Ş.P.: Haha, sună frumos. "Ştefan Pavel, prietenul Teatrului George Ciprian". Da, am crescut împreună cu acest festival, am avut plăcerea sa fiu chiar prezentator al său câteva ediţii. Evoluţia relaţiei noastre în aceşti opt ani? Am întinerit împreună.

E.C.: E destul de cunoscut faptul că buzoienii iubesc cu patimă teatrul. De ce crezi că e atât de puternică aici legătura dintre public şi fascinaţia teatrului?
Ş.P.: Poate şi pentru că, la începutul secolului trecut, din Buzău au plecat artişti mari ai scenei româneşti ca N. Niculescu Buzău, Velimir Maximilian sau George Ciprian. Poate şi pentru că spectacolele bune din Bucureşti veneau des aici. Poate şi pentru că buzoienii sunt oameni calzi şi veseli.

E.C.: Interpretezi mai multe personaje în spectacolul Emisie: Titanic Vals \\ În direct la microfon //, după Tudor Muşatescu, în regia lui Matei Lucaci-Grünberg, producţie a Teatrului "Anton Pann" din Râmnicu Vâlcea, care s-a jucat în a patra seară de festival, la Buzău. În ce mod se subordonează spectacolul temei "Săptămâna Teatrului Tânăr"?
Ş.P.: Autorii mari înving timpul. Tudor Muşatescu este un astfel de autor. Tinerii care vin la spectacolul nostru, recunosc în problemele tinerilor de acum 80 de ani aceleaşi frământări că ale lor. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu spectatorii mai maturi. V-am zis, e Tudor Muşatescu, e mare.

E.C.: Pornind de la conceptul inedit al spectacolului, în binomul clasic-contemporan, în ce măsură a fost reinterpretat sau recitit Tudor Muşatescu?
Ş.P.: Spectacolul nostru e o mică bijuterie care, deşi nu se poate încadra în seria montărilor clasice, e totuşi o montare "de epocă". Conceptul spectacolului este unul foarte ingenios, veţi vedea, deşi nu alterează niciunul din sensurile iniţiale ale textului lui Muşatescu.

E.C.: Eşti un actor care crede foarte mult în forţa comediei, ca parte din catharsis, aşa cum ai exprimat-o într-un interviu. Care sunt mecanismele prin care comedia te smulge din realitate şi îţi oferă un refugiu artistic? Ceea ce probabil e valabil atât pentru spectatori, cât şi pentru actori...
Ş.P.: Păi, uite şi tu... e o perioadă dificilă, uneori totul pare atât de sumbru. Şi în vremurile astea, meseria noastră ne ţine ocupaţi cu mecanisme comice. Ne ocupăm ziua repetând şi încercând să construim gaguri, poante, glume. Vrem să-i facem pe alţii să râdă, şi în timpul ăsta râdem şi noi. Cum să nu-mi iubesc meseria?

E.C.: De puţin timp, ai intrat în trupa Teatrului "Anton Pann" de la Râmnicu Vâlcea, o trupă tânără, creativă şi energică...
Ş.P.: Da, acum aproape o lună tinerii creativi şi energici de la Vâlcea m-au primit în mijlocul lor. Îi iubesc pe toţi şi pe fiecare în parte şi le mulţumesc pentru şansa asta.

E.C.: Cât de tare trebuie să creadă un tânăr actor în şansă ca ea să se transforme în realitate şi cum trebuie să se pregătească el pentru momentul în care se va întâmpla?
Ş.P.: Foarte tare. Dar nu trebuie să uite că atunci când şansa va veni (şi va veni), el va trebui să fie pregătit. De-aia tânărul actor trebuie să înţeleagă că în fiecare zi poate învăţa câte ceva care să-l aducă mai aproape de visul său. Viitorul său se construieşte din fiecare zi de azi. Şi în felul ăsta aşteptarea va fi mai suportabilă. :)