Dulce ca mierea e ursul pentru prinţ

 Sunt sigur că toţi aţi văzut animale sălbatice, urşi în special: la televizor, în fotografii, la grădina zoologică, pe străzile din Predeal, prin păduri, la Muzeul ştiinţelor naturii sau pe jos, în faţa şemineului. V-a alergat vreodată un urs? Aţi mâncat vreo friptură de urs? Aţi vânat vreodată un urs? Vă mai amintiţi de scandalul cu regele Spaniei care vâna elefanţi în Botswana?

România e agitată zilele astea pentru că un cetăţean cu rang de prinţ austriac a venit pe şest în România, în plină pandemie şi, ocolind regal toate regulile şi restricţiile impuse muritorilor de rând, l-a împuşcat senin pe bătrânul rege urs autohton.

Scandal la televizor, titluri în marile publicaţii de pe mapamond, fluvii de înjurături pe internet şi declinul business-ului cu castel al prinţului vânător care, întrebat la subiect, a răspuns la fel de senin că... nu vrea să se amestece în această chestiune! De parcă era vorba despre altcineva.

Sigur, dacă nu se afla public despre subiect, totul era în "regulă". Acum au sărit toţi ca arşi; politicieni, analişti, procurori, poliţişti şi organizaţii de protecţie a animalelor. Ce se va întâmpla cu această poveste vom vedea. Eu, unul, cred că încet-încet subiectul se va stinge, lumea va uita, vor apărea explicaţii şi argumente halucinante, iar în final prinţul vânător va plăti o amendă modică şi va fi "mustrat" părinteşte într-o seară de iarnă la castel, în faţa şemineului unde ursul-trofeu românesc Arthur va ilustra autentic şi regal o întâmplare cu schepsis de undeva din estul Europei.

Dar dincolo de toate acestea, cred că tristeţea poveştii vine din altceva. Dincolo de indignare şi revoltă, înţelegem sau acceptăm o situaţie care de fapt ni se cam întâmplă nouă, ţărilor mai mici şi mai înclinate în faţa a cam tot ce vine, de-a valma, cu bune şi cu rele din afară? Este vorba despre băieţi care fac pe aici cam ce vor, fie că taie păduri în neştire, fie că sufocă constant capitalul autohton, atât cât e el, fie că ies mereu învingători în marile licitaţii de infrastructură sau că împuşcă urşi atunci când au chef. Au băieţii aceştia lege sau legea e doar pentru noi? Există cumva vreun preţ care se plăteşte pe undeva? Sunt mulţi străini şi companii străine în România care respectă regulile, care nu ocolesc legea şi care, până la urmă, respectându-ne pe noi, se respectă pe ei. Şi aşa e normal să fie. Dar de ce nu am reuşit noi să ne scuturăm de această autoumilire şi înghiţire pe nemestecate a porcăriilor şi şmecheriilor frumos ambalate venite de la Înalta Poartă sau cum s-o numi ea acum? Păcat...

Printre alte discuţii despre restricţii şi pandemie, scandaluri, controverse şi aer cald de primăvară mă bucur că de data asta măcar, nu ne-am trezit scandând la unison: Regele (urs) a murit! Trăiască Prinţul (vânător)!