Prolog la Proiecte globale 2045

 

Daniel Estulin
Proiecte globale 2045
Editura Meteor Press, 2021
Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu
 
 

Citiţi un fragment din această carte.

*****
Prolog

Ca să o cităm pe Jane Wilde Hawkins: "Când ne luăm la trântă cu soarta, nu mai contează decât problemele universale - viaţa, supravieţuirea şi moartea." Întrebarea la care trebuie să răspundem urgent este dacă, atunci când se va confrunta cu auto-distrugerea, specia umană va fi suficient de înţeleaptă ca să-şi schimbe destinul, înlocuind paradigma actuală distructivă, care încearcă să consolideze un imperiu mondial şi să rezolve conflictele geopolitice prin război, cu un exemplu moral care să inspire imaginaţia şi să dea în acelaşi timp speranţă omenirii.

Avem exemplul moral al unor mari vizionari, precum cardinalul Nicholas de Cusa, Leonardo da Vinci, Johannes Kepler, Gottfried Wilhelm Leibniz, Simon Bolivar "El Libertador", preşedintele Benito Juárez García, Gandhi, care inspiră omenirea prin moştenirea lor şi ilustrează această calitate nemuritoare a realizărilor obţinute dincolo de moartea persoanei în cauză. Dacă leadership-ul este moral, atunci oamenii îşi vor dezvolta curând tipul de conştiinţă capabil de a respinge răul şi de a căuta perfecţiunea şi auto-perfecţionarea.

Nu va fi uşor să realizăm această schimbare. Nu este uşor, dar dacă ar fi fost uşor, oricine ar fi făcut-o. Este lumea noastră! Nu trebuie să permitem ca actuala stare a problemelor globale să ne deprime în ansamblu, ca umanitate. Nu trebuie să lăsăm istoria să ne distrugă. Ar fi bine să facem o promisiune solemnă: Să ne pregătim cât mai bine pentru a înfrunta cataclismele globale cu demnitate, cu hotărâre neclintită şi cu forţă.

Trebuie să facem o declaraţie de principii. Aceştia suntem noi! Asta este ceea ce reprezentăm! Ne vom apăra până la capăt prezentul şi viitorul, căminul nostru planetar, viitorul copiilor şi al nepoţilor noştri. Ne vom apăra până la capăt dreptul de a trăi în pace. De a putea să ne simţim protejaţi în casele noastre, pe străzile noastre, în oraşele şi în ţările noastre. De a putea să ne educăm copiii şi de a pune la baza acestei educaţii exemplul eroilor, nu al pedofililor, asasinilor, traficanţilor de droguri, degeneraţilor şi sadicilor. Trebuie să credem în ceva. Să năzuim spre ceva mai bun. Să lucrăm în libertate şi cu inspiraţie, pentru a îmbunătăţi viaţa tuturor oamenilor pe fiecare kilometru pătrat de spaţiu luat naturii. Dacă nu vom acţiona cu înţelepciune, dacă nu vom avea o ideologie, dacă vom fi lipsiţi de cunoştinţe tehnice şi ştiinţifice, nu vom putea construi o lume mai bună.

Trebuie să refacem sentimentul de apartenenţă al omenirii la vastul univers care ne înconjoară, să refacem misiunea oamenilor de a clădi o existenţă mai frăţească, mai bună, care să-şi asume răspunderea şi faţă de celelalte specii. Trebuie să acţionăm fără greş şi neclintiţi pentru a construi viitorul umanităţii, chiar dacă vom muri cu mult înainte de a ne fi îndeplinit misiunea.

Natura umană este sinonimă cu căutarea excelenţei. Dorim să lăsăm ceva pentru generaţia următoare sau pentru cea de după aceea, să le dovedim că am existat, să le arătăm ce am făcut la vremea noastră pe planeta Pământ. Acesta este impulsul care se află în spatele catedralelor, al piramidelor, al Marelui Zid Chinezesc şi al multor altor lucruri pe care le-am creat noi, ca omenire colectivă, de-a lungul existenţei noastre.

Când facem lucruri din motivele cele mai autentice, din motive de care beneficiază întreaga omenire, obţinem realizările cele mai importante. Motivul real pentru care am decis să mergem pe Lună, după cum a spus John F. Kennedy, nu a fost fiindcă era uşor, ci fiindcă era greu.

În sfârşit, aş dori să spun că noi suntem viitorul. Ştim că suntem unici prin scânteia noastră divină de raţiune. Oligarhia poate avea averi de trilioane de dolari, dar nu va fi niciodată nemuritoare, deoarece acţionează împotriva intereselor umanităţii. Pe de altă parte, noi putem atinge nemurirea făcând ceva măreţ: gândind şi muncind în numele binelui comun.

Se spune că niciun om nu este mai bun decât ceea ce spune, că niciun politician nu-şi poate depăşi discursul, dar am ajuns într-un moment în care discrepanţele pun în pericol destinul omenirii. Ideea, cuvântul şi acţiunea sunt unităţile indispensabile ale societăţilor cu gândire progresistă pe care nu trebuie să le distrugem, dacă vrem să depăşim existenţa individuală trecătoare şi să ne gândim la "tărâmul comun al cuvântului: patria noastră", aşa cum scria Enrique Gonzales Rojo.

Deşi în jur se adună nori negri şi grei, eu privesc spre viitor şi văd motive de speranţă. "Apropierea de un munte măreţ este o binecuvântare amestecată", spunea Edward Said. "Te bucuri de abundenţa păşunilor sale şi de pantele lui", dar în acelaşi timp nu poţi să vezi niciodată unde te afli, sub umbra cărei măreţii sau în îmbrăţişarea confortabilă a cărei siguranţe. Da, există speranţă.