Gabi Virginia Şarga - Regizor
Dan Lupu: Scrii sau adaptezi de mult timp împreună cu Cătălin scenarii pentru tv. Cum a fost trecerea la cinema?
Gabi Virginia Şarga: Normală. Mi-am dorit întotdeauna să fac film, dar sunt un om realist şi nu am renunţat la televiziune. Un film nu îţi aduce bani în cont.
D.L.: Cum s-a ajuns la Să nu ucizi? Care a fost traseul interior care te-a făcut să vrei să spui tocmai povestea asta?
G.V.Ş.: A fost greu până ne-am hotărât. Ştiam de scandalul biocidelor şi ne-a interesat ce este cu aceste substanţe. Dar nu ştiam cum să abordăm acest subiect. Ce ne-a intrigat a fost că niciun medic nu a ieşit zece ani să denunţe ce se întâmplă în spitale. Ne-am gândit că sigur acest medic există, dar a fost obligat să tacă în cele din urmă. Şi, după ce am făcut filmul, am întâlnit medici care ne-au povestit că ei au avut această problemă ca personajul din film. Nu am făcut filmul să lovim în medici. Medicii au tot respectul nostru şi ne-am dori ca ei să fie bine plătiţi şi să aibă condiţii pentru că aşa noi, ca pacienţi, am fi bine îngrijiţi.
D.L.: Dacă ar trebui să alegi un moment (şi uite că trebuie pentru că te întreb) din film, 2 minute, care ţi se pare că poartă cel mai autentic mesajul filmului, care ar fi el?
G.V.Ş.: Cred că secvenţa de la procuratură. Mi se pare că e reprezentativă pentru noi românii: lupta în zadar care merge mâna în mâna cu renunţarea.
D.L.: Cum a fost prima zi de filmare? Dar ultima?
G.V.Ş.: Prima zi?... liniştită. Nu am avut emoţii. Şi asta se datorează echipei profesioniste cu care am lucrat şi care a făcut să ne simţim în siguranţă în cele 21 zile de filmare. În ultima zi am avut emoţii. Mi-am dat seama că se termină o etapă importantă din viaţa mea. Mi-am dat seama că m-am ataşat de oamenii din echipă şi că o sa-mi fie dor de ei. Mi-am dat seama că am fost fericită cât am filmat.
Cătălin Rotaru - Regizor
D.L.: Cum a fost lucrul la film având un co-regizor? Ce e mai greu/uşor?
Cătălin Rotaru: Eu şi Gabi ne completăm. Lucrăm de mult timp împreună ca scenarişti, am regizat împreună un scurtmetraj (4:15 P.M. Sfârşitul lumii), aşa că ne cunoaştem foarte bine. Multe lucruri le vedem la fel, dar sunt şi unele momente când nu ne punem de acord. Iar pentru mine aceste momente sunt cele mai savuroase pentru că nimeni nu cedează. Fiecare găseşte noi şi noi argumente în a-şi susţine ideea. Iar asta duce invariabil la găsirea unei idei noi, mai bune. Gabi e un regizor extraordinar, găseşte mereu acel amănunt esenţial care schimbă întreaga perspectivă asupra unei secvenţe sau asupra unui personaj. Aşa că nu e nimic greu, e provocator.
D.L.: Ştiu că aţi avut câţiva medici care v-au ajutat pe partea de documentare. Au văzut filmul? Care e părerea lor despre Să nu ucizi? A fost greu să-i găsiţi?
C.R.: Nu a fost greu să-i găsim. Avem mulţi prieteni sau cunoscuţi medici. Au fost foarte dornici să ne ajute cu sfaturi sau 'inside-uri' din sistemul medical. Totuşi ne-au cerut să nu îi trecem pe generic pentru că nu doreau să aibă probleme. Le-am respectat dorinţa.
D.L.: În film sunt foarte mulţi colegi de generaţie de-ai voştri. E o coincidenţă, aţi scris pentru ei?
C.R.: Nu e o coincidenţă. Am scris scenariul cu unii dintre ei în minte. De exemplu: Alexandru Suciu era distribuit în rolul medicului Cristian Badea înainte să scriem vreun rând. La fel, pe Carmen Florescu şi Virgil Aioanei, colegii noştri de generaţie la UNATC, i-am avut ca model pentru soţii Cărbunaru. Elias Ferkin, colegul meu de clasa la UNATC, a fost sursa de inspiraţie pentru personajul Ilie Toma.
D.L.: Cum e societatea asta în care trăim?/De ce ar trebui să mergem să vedem filmul vostru?
C.R.: E o replică în film a personajului principal, medicul Cristian Badea: ,, Nu pot să trăiesc cu capul în nisip ca struţul". Asta le-aş spune şi eu potenţialilor spectatori: dacă nu vor să trăiască precum sus-numita pasăre, atunci să meargă să vadă filmul. Să nu ucizi vorbeşte despre realitatea imediată, despre lumea în care trăim, despre compromisurile şi laşităţile noastre de zi cu zi.
Alexandru Suciu - Actor (Cristian)
D.L.: Care e partea lui Cristian cea mai depărtată de felul în care eşti tu?
Alexandru Suciu: Cred că temperamentul lui. Eu sunt mai aprins, ca să zic aşa. În locul lui Cristian eu nu cred că aş fi atât de cumpătat. Indicaţia pe care am primit-o cel mai des a fost: nu mai fi aşa nervos, hai să încercăm mai puţin agresiv.
D.L.: Cât ai lucrat pentru pregătirea acestui rol?
A.S.: Cătălin m-a sunat să-mi spună de film şi că trebuie să slăbesc, cam cu un an înainte să ne apucăm de filmat.
Lucrul mai serios la rol a început cam cu şase luni înainte, când am început partea de cercetare despre sistemul medical de la noi şi despre cum e viaţa unui chirurg care e la început de carieră în România.
A existat o perioadă de aproximativ o lună în care am repetat doar eu cu Gabi şi cu Cătălin, perioadă în care am întors personajul pe toate părţile ca să ajungem la forma cea mai bună posibilă. Apoi au urmat repetiţiile cu ceilalţi actori care au durat încă o lună.
D.L.: Cum e să ai doi regizori pe set?
A.S.: Foarte bine! Sunt doi oameni pe care îi cunosc de ceva timp şi în care am încredere ca artişti.
De asemenea sunt doi oameni care se completează când lucrează, unul fiind mai relaxat, mai retras şi analizează lucrurile mai de la distanţă iar celălalt fiind mai 'hands on' şi puţin mai agitat dar, nu o să spun care e care.
D.L.: Care anticipezi că poate să fie prima reacţie a celor care vor vedea filmul?
A.S.: Sincer chiar nu ştiu, ştiu doar care a fost intenţia noastră când am făcut filmul.
Sper ca oamenii să conştientizeze că lucrurile despre care vorbeşte filmul se întâmplă în realitate şi ne afectează în mod direct şi că nu putem să mai stăm cu mâinile în sân şi să sperăm că poate o să vină altcineva să ne rezolve problemele.
Cristina Flutur - Actriţă (Sofia)
D.L.: Cum te-ai înţeles cu Sofia la filmări? Cât de acord eşti cu felul în care alege să acţioneze ea?
Cristina Flutur: La filmări m-am pus în locul ei şi am vrut doar s-o trăiesc, încercând să-i înţeleg alegerile, resorturile interioare şi atitudinea, fără să o judec. Dacă aş fi judecat-o, n-aş mai fi putut să o joc, m-aş fi distanţat de ea. Pentru mine e un om cu temerile, slăbiciunile şi conflictele ei şi face cum crede ea că e mai bine. Nu ştim de fapt niciodată cu siguranţă dacă într-o anume situaţie n-am face la fel, din diverse motive, bine întemeiate din punctul nostru de vedere. Oricât de curajoşi am fi crezut că suntem înainte să fim puşi în faţa faptului. Dar dincolo de asta, da, atunci când am putut să mă detaşez de ea, am ştiut că mi-aş fi dorit să nu-i fie frică să facă alte alegeri.
D.L.: Care a fost cel mai uşor lucru pe care l-ai făcut pe platou pentru acest proiect? Dar cel mai greu?
C.F.: Cel mai uşor lucru a fost să mă înţeleg minunat cu cei din echipă, iar unul dintre cele mai grele momente de pe set a fost când am lucrat la scena din bucătărie, cea în care Sofia şi Cristian ajung să fie violenţi fizic unul cu altul. Ştiam că nu e o scenă simplă, e punctul culminant al crizei dintre cei doi, şi aveam emoţii la fiecare dublă.
D.L.: Cât de multe ştiai despre biocide înainte de acest proiect şi cât de în siguranţă te-ai simţi acum într-un spital?
C.F.: Ştiam câteva detalii despre ce s-a întâmplat din cauza diluării biocidelor, dar m-am documentat mai mult după ce am citit scenariul şi înainte de filmări. În ceea ce priveşte siguranţa într-un spital, sigur că după ce afli despre o astfel de poveste e posibil să nu mai ai aceeaşi încredere că totul va fi bine.
D.L.: Care ar fi, în opinia ta, mesajul filmului spus în exact 4 cuvinte?
C.F.: Nu e simplu de concentrat un mesaj în doar patru cuvinte, mai ales că filmul conţine mai multe mesaje şi aduce la suprafaţă câteva întrebări grele. Dar aş zice că pentru mine unul dintre mesaje e 'să nu faci rău'. Să nu accepţi să fii complice la rău, fie prin tăcere, fie prin acţiuni, punând binele tău personal mai presus de orice şi crezând că nu e aşa de grav să trăieşti cu o conştiinţă amorţită.
Adina Sădeanu - Producător
D.L.: Îţi mai aduci aminte care sunt senzaţiile cu care ai rămas atunci când ai citit prima variantă de scenariului?
Adina Sădeanu: Mi s-a strâns puţin stomacul la gândul că nu va fi uşor de făcut şi la gândul că atunci când va fi făcut, va stârni reacţii. Ştiam povestea în mare de la Gabi şi Cătălin şi îmi doream mult să facem acest film. Într-un fel, zarurile fuseseră aruncate, cel puţin în mintea mea, aşa că senzaţia aceea de gheaţă în stomac nu m-a ţinut mult.
D.L.: Cum aţi reuşit să filmaţi într-un spital având un astfel de scenariu?
A.S.: Greu. Din toate punctele de vedere. Am avut, însă, şansa să întâlnim o mână de oameni extraordinari, medici, care ne-au ajutat foarte mult. Sunt şi le voi rămâne profund recunoscătoare.
D.L.: Aţi fost la Varşovia cu filmul. Care au fost reacţiile acolo?
A.S.: Foarte bune. Am găsit un public interesat nu doar de subiect (şi Polonia se confruntă cu astfel de probleme). Erau curioşi dacă, după lansarea în România, ne-am propus să facem o campanie de conştientizare cu privire la infecţiile nosocomiale.
D.L.: Cât de uşor e să faci film în România?
A.S.: Cred că nicăieri nu e uşor să faci film. În România, e mai greu pentru că e mai multă birocraţie. Dar, în ciuda tuturor piedicilor, am avut o echipă extraordinară şi asta a făcut ca acest film să fie astăzi pe marile ecrane. Aş vrea să le mulţumesc în mod special regizorilor, care fiind şi co-producători s-au dat peste cap ca să facem economii şi să găsim resursele să-l ducem la bun sfârşit, producătorilor asociaţi Ionuţ Ionescu şi Andrei Marinescu, producătorului executiv Gabi Suciu şi directorului de producţie Claudiu Boboc. Sprijinul lor necondiţionat a contat enorm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu