Are un doctorat în drept european şi este autorul unui adevărat fenomen literar: o trilogie despre familia Medici, tradusă deja în 14 limbi.
În România urmează să îi apară în toamna lui 2019 la Editura Humanitas Fiction, un roman despre Casanova - Sonata inimilor frânte -, tradus în limba română de Gabriela Lungu.
Este un mare fan al TIFF, pe care îl frecventează anual din 2015 încoace.
Doina Borgovan: Matteo, pe pagina ta oficială de internet scrie că trăieşti, pe lângă Italia, şi în Transilvania. Cum aşa?
Matteo Strukul: Transilvania a devenit într-un fel casa mea, alături de alt punct din Europa în care mă simt bine şi petrec mult timp de-a lungul unui an, Berlin. În Transilvania vin în fiecare an, în primul rând pentru că sunt un fan al Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Am descoperit festivalul în 2015, pe când scriam un roman care se petrecea în Transilvania I cavallieri del Nord. Povestea este despre cavalerii teutoni, despre cumani şi despre cetăţile pe care aceştia le-au fondat. Aşa că am venit să vizitez cetăţile săseşti, care într-un fel sunt fiicele acestor cavaleri teutoni. Soţia mea, care este pasionată de cinema, a descoperit festivalul şi a spus că ar vrea să meargă la Cluj să vadă un pic ce se petrece acolo.
Era prima dată când ne aflam în România. Dar ne-am îndrăgostit amândoi de locurile astea. Desigur, eu aplicam şi un filtru literar la călătoria mea, dat fiind că Transilvania este leagănul literaturii gotice.
După festival (care ne-a plăcut grozav, în primul rând pentru atmosfera prietenoasă şi primitoare), ne-am întors în vară. Am închiriat o maşină şi am petrecut aici trei săptămâni. Am vizitat Sibiu, Braşov, Bran, Biertan, Viscri, şi alte locuri splendide.
Cel puţin o lună pe an o petrecem în Transilvania, este un loc în care mă simt ca acasă.
Pe de altă parte, numele meu de familie, Strukul, este de origine austro-ungară. Ştiu că am avut un strămoş din imperiu care s-a îndrăgostit nebuneşte de o veneţiancă. Deci s-au putea spune că este şi glasul sângelui care mă cheamă aici. (râde)
D.B.: Noi românii am avut mereu un complex de inferioritate faţă de Occident. Şi-mi amintesc şi de anii 2008, 2009 când în Italia toate telejurnalele începeau cu ştiri legate de infracţiuni comise de români. Care este situaţia în prezent în ţara ta. Cum sunt percepuţi românii acolo?
M.S.: Cred că este vorba despre un sentiment de teamă din partea italienilor în faţa unui fenomen cu care nu se mai întâlniseră. Vorbim despre un număr foarte mare de români veniţi într-o perioadă foarte scurtă în Italia. Cea mai mare problemă, din punctul meu de vedere, este faptul că într-o ţară ca Italia, care este destinaţie predilectă pentru emigranţi, nu se cunoaşte cultura celor care vin din alte părţi. Tocmai de aceea, datorită pasiunii pe care o am pentru Transilvania, încerc să comunic prin toate mijloacele pe care le am la dispoziţie, ce locuri fantastice am descoperit. Pentru că numai prin cultură se pot construi punţi între oameni.
După părerea mea, România are o istorie fabuloasă, nu înţeleg deloc acest complex al vostru. Am avut norocul să studiez istoria voastră. De exemplu, pentru mine Vlad Ţepeş seamănă mult cu Che Guevara, dincolo de imaginea modificată de Hollywood. Sper că îmi permiţi comparaţia şi sper că cititorii voştri nu mă vor împuşca pentru asta (râde). Vlad Ţepeş pe mine mă fascinează şi vreau să îi fac povestea cunoscută şi altora. Am scris trei volume de benzi desenate dedicate lui Vlad Ţepeş, sunt în curs de publicare la o importantă editură în Italia, Feltrinelli. Spun povestea lui din perioada 1461-1462. Iar pentru asta am citit foarte multe cărţi de istorie românească. Ilustrator este Andrea Mutti, care desenează inclusiv pentru Marvel, şi am lucrat mult împreună pentru a încerca să redăm cât mai bine atmosfera, culorile, clădirile, felul în care erau îmbrăcaţi oamenii. Sper să găsim şi o editură românească interesată de proiectul nostru.
D.B.: Ai devenit celebru în toată lumea datorită unei trilogii despre familia Medici, care a fost deja tradusă în 14 limbi.
M.S.: Atunci când am început să scriu cărţile despre Medici eram destul de mâhnit de faptul că majoritatea cărţilor care se scriau în Italia erau legate de Mafie sau cărţi poliţiste. Desigur, Mafia este o problemă serioasă şi trebuie să luăm atitudine, dar să te ocupi numai de asta după părerea mea e o greşeală. Şi nu exista nici un roman despre cea mai importantă dinastie a Renaşterii, familia Medici. Pentru că măcar asta trebuie să recunoaştem, Renaşterea italienii au inventat-o (râde).
Am studiat intens acea perioadă, din toate punctele de vedere. La sfârşitul lui 2016 au apărut primele două volume, iar în ianuarie 2017 a fost publicat al treilea. Succesul a fost imens şi total neaşteptat. Iar pe când anunţam apariţia celui de-al treilea volum, dedicat Caterinei de Medici, cititoarele (pentru că în Italia mai mult femeile citesc literatură) mi-au cerut să mai scriu un volum şi despre Maria de Medici, a doua regină a Franţei din această familie. Am acceptat imediat, pentru că era perioada muşchetarilor şi a lui Richelieu, care mie îmi place foarte tare. Aşa că şi în cazul meu, ca în cazul lui Dumas, cu trei muşchetari care erau de fapt patru, trilogia mea despre Medici are de fapt 4 volume.
Câştigul este că publicul s-a ataşat foarte tare de această familie şi de perioada istorică pe care o reprezintă. Pentru că Donatello, Michelangelo sau Leonardo nu sunt Ţestoasele Ninja. Mi se părea de neacceptat să ştii despre ţestoasele Ninja şi să nu ştii nimic despre nişte genii care fac parte din cultura ta. La fel cum se întâmplă şi la voi cu Dracula şi Vlad Ţepeş.
Şi trebuie să-ţi mărturisesc ceva: eram absolut îngrozit de responsabilitatea pe care mi-o asum scriind despre aceste personaje istorice, nişte genii de talie mondială.
Acelaşi sentiment de spaimă l-am avut şi când am scris cartea despre Michelangelo care urmează să apară şi în România, aşa că nu îţi spun prea multe despre ea. Dar îmi era frică! Este suficient să te uiţi la Capela Sixtină şi să te cutremuri, pentru că pare nepământeană. De Michelangelo mi-a fost cel mai frică!
D.B.: Ai schimba apoi epoca istorică şi te-ai mutat la Veneţia. Cartea ta despre Casanova urmează să apară în toamnă la Humanitas Fiction, în traducerea Gabrielei Lungu. Ce te-a făcut să alegi un astfel de personaj?
M.S.: Îmi place acea perioadă de crepuscul veneţian, finalul Republicii şi cucerirea de către Napoleon. În această perioadă la Veneţia se aflau, printre alţii, Vivaldi şi Carlo Goldoni.
Mă fascina şi evadarea lui Casanova din închisoarea Piombi, care e spectaculoasă. Când erai încarcerat acolo nu prea mai aveai scăpare. Casanova este singurul din istorie care a reuşit să evadeze de acolo. Se pare că a fost spion şi pentru Imperiul austro-ungar, a umblat mult în Rusia, în Polonia, în Spania, la Paris, în Boemia. Deci, este un personaj fascinant şi care uneşte Europa.
Eu îi descopăr nu doar latura lui de cuceritor, era un om de cultură, cânta la vioară, era un spadasin redutabil, avea multe calităţi. Întrebarea pe care mi-am pus-o a fost: cum ar fi dacă Casanova s-ar îndrăgosti cu adevărat? Pentru că citind printre rânduri autobiografia sa înţelegi că a fost cu adevărat îndrăgostit de două sau trei dintre femeile pe care le-a cucerit.
Scriind despre Casanova m-am simţit foarte bine, personalitatea lui nu m-a speriat. Este un roman pe care l-am scris cu zâmbetul pe buze. Iar cartea a avut mare succes în Italia.
D.B.: Ce cărţi citeşti? Ce autori îţi plac?
M.S.: Poate e din cauză că îmbătrânesc, dar mă întorc din ce în ce mai des la clasici: Schiller, Goethe, Marlowe, Shakespeare, Puşkin, Dostoievski, Gogol, Tolstoi sau la Parfumul lui Patrick Süskind, pe care îl citesc şi recitesc mereu. Cel puţin o dată pe an.
Desigur că mă întorc mereu la Dante, pentru că e ca şi cum ai avea o minune sub nas. E simplu, te duci acasă, deschizi carte şi ţi se arată. Recitesc Manzoni, Dumas, pe care îl ador. Dintre contemporani mi-au plăcut mult englezul Tim Willocks, mare maestru al romanului istoric, dar şi sârbul Miloş Cirneanski.
În ultimii 4-5 ani am citit doar autori europeni. A fost o perioadă în care citeam doar americani. Mi-ar plăcea să citesc şi autori români şi maghiari, poate mă ajuţi cu recomandări în acest sens. Păcat că nu sunt suficient traduşi.
D.B.: Recomandări din programul de la TIFF 2019? Filme care ţi-au plăcut?
M.S.: Monos, film columbian, foarte dur cu nişte copii războinici, o poveste foarte sângeroasă, în stilul Împăratul muştelor. Arctic, cu Mads Mikkelsen, făcut foarte bine, cu un scenariu excelent, un film de aventură şi de supravieţuire. Am văzut şi filmul francez L'homme fidèle, din Competiţie, care mi-a plăcut mult, despre un triunghi amoros, în care joacă şi Laetitia Casta.
(Doina Borgovan este jurnalist Radio România)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu