Silvana Negruţiu a absolvit Facultatea de Teatru din cadrul UNATC, specializarea Arta actorului, a făcut un master la aceeaşi facultate, iar colaborările timpurii cu Andrei Şerban i-au deschis calea către Teatrul Bulandra, unde este în prezent angajată. Totodată, face parte din echipa Centrului de Teatru Educaţional Replika din Bucureşti, alături de care produce tot mai multe spectacole care se înscriu în circuitul festivalier şi circulă în turnee prin ţară.
Unul dintre cele mai recente spectacole, Familia fără zahăr, în regia lui Radu Apostol, a participat la Festivalul de Teatru Piatra Neamţ 2018. Succesul de care s-a bucurat reprezentaţia a reconfirmat faptul că Silvana se află pe drumul cel bun.
Andrei Vornicu: Cum a fost pentru tine 2018 până acum, din punct de vedere profesional?
Silvana Negruţiu: Am senzaţia că, din anumite puncte de vedere, a fost mai lejer decât 2017, care a fost ultra-plin, poate fiindcă în 2017 ştiam mai din timp că sunt nişte turnee, sunt nişte premiere de scos, sunt nişte festivaluri la care particip, şi le aveam în cap dinainte. Acum, în 2018, au apărut pe parcurs, şi probabil că neavând imaginea de ansamblu de la început, mi s-a părut un pic mai lejer. N-am avut atâta umblătură ca anul trecut. Dar repet la două proiecte la Bulandra, unul dintre ele sper să iasă în octombrie sau noiembrie 2018 cel târziu, e vorba de Pisica pe acoperişul fierbinte, în regia lui Dinu Cernescu. Al doilea proiect este Pasărea albastră care probabil va mai dura până va ieşi fiindcă e un text greu şi am făcut o pauză la repetiţii din anumite raţiuni de organizare ce ţin de teatru.
A.V.: Cine va fi regizor sau regizoare?
S.N.: E o regizoare foarte tânără, Irina Banea, care mai are un spectacol care se joacă la Bulandra. Este vorba de Incendii, spectacolul ei de licenţă.
A.V.: La nivel de regie, preferi să lucrezi cu oameni mai apropiaţi vârstei tale sau cu oameni mai experimentaţi, mai seniori?
S.N.: Nu-mi dau seama dacă am o preferinţă în sensul ăsta. Îmi place să lucrez cu oameni cât mai diferiţi pentru că îmi place să învăţ lucruri, să văd modalităţi diferite de a trata subiecte sau alegeri pe care un regizor le face. Consider că am lucrat bine cu toţi regizorii. Acum chiar sunt între extreme, pentru că Irina e cu câţiva ani mai mică decât mine, iar domnul Cernescu e un senior-senior. Până acum am fost între. E interesant pentru că e foarte diferit, de fapt, dar fiecare are ceva de spus în felul lui personal.
A.V.: Cei mai tineri riscă mai mult, experimentează mai mult? Ce e diferit în energia lor?
S.N.: Cred că e curiozitatea. Cei mai experimentaţi au nişte formule pe care deja le ştiu. Cei mai tineri au curiozitatea de a şi încerca să vadă ce merge mai bine, ce se potriveşte mai bine, fiindcă acum se formează. Asta e diferit.
A.V.: Mi-ai spus că ai mai fost la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ. Ce sentimente te leagă de acest loc?
S.N.: E al treilea an consecutiv în care vin şi a devenit ca o tradiţie de care mă bucur foarte tare. Mi se pare foarte frumos ce se întâmplă cu teatrul de-aici. Vorbesc cu colegii mei actori de-aici care lucrează foarte mult şi cu oameni foarte diferiţi şi importanţi, şi fac multe spectacole cu care se şi plimbă. Îmi face plăcere să fiu aici şi mă bucur de fiecare dată când fac parte dintr-un spectacol selecţionat la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ.
A.V.: La ce festivaluri ai mai fost în 2018?
S.N.: În 2018 am fost cu două spectacole la Festivalul de Teatru Nou de la Arad, am mai fost la Timişoara, voi mai merge la Sibiu, la Bucharest Fringe şi FNT. În noiembrie vom merge cu Rovegan la Satu Mare. Ar fi trebuit să mergem şi la Festivalul de la Oradea, dar nu s-a mai întâmplat. Se şi suprapun multe evenimente şi e dificil de armonizat programul. De obicei, cine selecţionează primul are prioritate.
Centrul Replika, o a doua casă
A.V.: În 2017, când am vorbit cu tine mai pe larg la Bucureşti, îmi spuneai de provocări de care îţi doreai să ai parte în viitor, fiindcă până în acel moment ai obţinut cam tot ce ţi-ai dorit. Ce ţi s-a întâmplat în 2018 deosebit în acest sens?
S.N.: (râde încurcată) După ce-am citit interviul pe care mi l-ai luat atunci, pare că sunt super realizată. Slavă Domnului, am reuşit să fac cam ce mi-am dorit. Încă nu s-a întâmplat cu filmul, faţă de care rămâne o curiozitate şi o dorinţă. S-a întâmplat că în 2017 am intrat în echipa de la Centrul de Teatru Educaţional Replika şi în 2018 s-a împământenit şi mai tare relaţia cu echipa. Am învăţat foarte multe lucrând acolo alături de colegii mei. Proiectele pe care le facem m-au făcut să văd lucrurile şi din spate, ca organizare, ca paşi pe care trebuie să-i faci ca să scoţi un spectacol, să întreţii un spaţiu, sacrificii, o prietenie foarte profundă care ne leagă pe toţi şi care e îmbinată cu planul profesional. În 2018, cam ăsta e cel mai mare lucru şi foarte important care mi s-a întâmplat.
A.V.: Referitor la film, ţi-ar plăcea să faci parte, de exemplu, din programul 10 pentru Film din cadrul TIFF?
S.N.: Da, mie mi-ar plăcea cam orice pentru că nu m-am dat în spate de la nici o oportunitate care s-a ivit, în măsura în care se potrivea cu timpul şi nu încurca în altă parte. Sunt cam yes woman (râde). Sigur că sunt interesată şi curioasă de orice oportunitate de genul ăsta care se iveşte. Apropo de 10 pentru Film, a fost cineva care s-a gândit să mă propună, dar din păcate n-am un reel făcut, n-am o prezentare gata şi m-am gândit că dacă n-am filmat nimic nu ştiu ce reel să fac. M-am bucurat că a fost cineva care s-a gândit la mine. În acelaşi timp, eu cred foarte tare că orice se întâmplă cu un scop şi că toate vin la timpul potrivit. N-a fost o decepţie foarte mare că n-am ajuns acolo. Dacă va fi să ajung, voi ajunge cu siguranţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu