Tudor este persoana care are o expresie pitorească potrivită pentru orice situaţie. Odată a încercat să ne traducă un sfert de oră o vorbă care nu poate fi tradusă, ceva despre libertate, un cuvânt care în rusă înseamnă că eşti mai liber decât vântul în câmpie. Apoi când cineva a dat-o în bară, Tudor a zis că e ca şi cum se baligă vaca pe-ntuneric: face fleaşc şi doar se aude. Aşa este Tudor. Are o privire asupra lumii plină de înţelegere şi umor. Eu l-am întâlnit la teatru unde e nevoie întotdeauna de umor şi mai ales de înţelegere.
Cătălina Bălălău: Cine este Tudor Tăbăcaru?
Tudor Tăbăcaru: Tudor Tăbăcaru e un om, el e şi Tudor Tăbăcaru, el e şi Tabacari Fedor, el e şi bărbatul cu pălărie, el e şi Bufonul, el e şi Ianche, el e şi cetăţeanul turmentat, el e şi... el e şi..., el e şi..., el e actor foarte fericit şi mândru.
C.B.: Unde ai copilărit?
T.T.: Am copilărit acolo unde m-am şi născut, adică în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi Republica Moldova) în comuna Straşeni chiar la marginea ei cum spuneam noi pe atunci - în fundătură -, sub supravegherea strictă a bunicăi, de care sunt foarte fericit şi mândru.
C.B.: Ia zi-mi, Tudor, care este cea mai mare năzbâtie pe care ai făcut-o în fundătură?
T.T.: Aaahahahaha... eu ţi-o zic... cea mai mare năzbâtie pe care am făcut-o în fundătură a fost când lui bunicu' mort i-am dat o palmă.
C.B.: Aoleu, cum aşa?
T.T.: Că-mi părea rău c-a murit. Da... şi-am vrut să... după care ştiu că a venit tata şi l-o bărbierit, dar eu ştiu că l-am lovit pentru că a murit şi m-a lăsat, pentru că eu am crescut vreo şapte ani la bunici. Bunicii de pe tata cum ar fi. Dup-aia când a început şcoala eu am plecat acasă că bunicii nu ştiau carte şi-atunci cu lecţiile era mai greu şi-am plecat acasă dar era problema că eu tot timpul fugeam de-acasă la bunici. Dormeam acolo, dimineaţa mă trezeau, mă trimiteau acasă, să mă duc la şcoală aşa că atunci când a murit bunicul probabil că aşa mi-am manifestat eu părerea mea de rău, jalea mea.
C.B.: Dar cum îi chema pe bunicii tăi?
T.T.: Pe el tot Tudor ca pe mine. Toader. Pe bunică Ileana. Ea făcea tot timpul un fel de mâncare care îmi plăcea, cartofi cu carne, dar punea făină de grâu nu ştiu cum, nu ştiu cum se numeşte, ca un fel de musaca. Punea făină un pic şi amesteca, nu ieşeau gogoloşi şi ieşea o mâncare tare faină aşa. Bunicăi îi plăcea foarte mult cu aluatul. Şi îmi făcea tot felul, plăcinţele, porumbei din aluat.
C.B.: Unde ai terminat facultatea şi cum ai trăit anii de studenţie?
T.T.: Facultatea am terminat-o la Chişinău la Institutul de Arte "Gavril Muzicescu", lucru de care sunt foarte fericit şi mândru. Anii de studenţie i-am trăit foarte intens şi vesel în cămin ca toţi studenţii la vremea aceea, cu bani puţini, cu nopţi nedormite, cu examene, cu emoţii dar nesimţind nicio secundă oboseala.
C.B.: Dar spune-mi, tu vorbeşti română şi rusă fluent, nu-i aşa?
T.T.: Da, şi franceza.
C.B.: Ai fost în armată? Cum a fost?
T.T.: Da, am fost în armată doi ani şi şase luni. Am făcut şcoala la Eleţ şase luni, dup-aia şapte luni am fost la Murmansk la Cercul Polar şi dup-aia am venit la Lvov. Aşa era armata, n-am venit o zi acasă. Când eram sus la Murmansk, mergeam cu elicopterul, nici nu ştiai, mergeai pe frânghie la veceu. Acolo-i vânt şi zăpadă când îi vremea rea. Dacă vrei să mergi la staţia aia la care mergi tu, sau la magazia de alimente, la veceu, la baie ai nişte şufe trase şi ai o carabină la curea şi citeşti, unde vrei să te duci? la magazie... te-agăţi şi mergi alunecând pe şufa aia şi bum, când te-ai lovit de uşă, deschizi şi intri. Şi am prins şi noaptea polară.
C.B.: Cum s-a întâmplat că te-ai mutat în România?
T.T.: Imediat după, când s-a întâmplat destrămarea URSS-ului, când s-a întâmplat la noi toată nebunia, când Republica Moldova devenise stat independent, aici avusese loc revoluţia şi s-au deschis graniţele, liber adică noi puteam să mergem. Şi-atunci, în '90, a venit domnul director de la teatru Mircea Zaharia la noi la Uniunea Oamenilor de Teatru şi m-au sunat şi m-au chemat că un director din Piatra-Neamţ caută actori tineri şi era chestia de schimb de experienţă, pentru unii trebuia perfecţionarea limbii şi chestii de genul ăsta. Şi-atunci am venit aici şi am rămas până în ziua de azi.
C.B.: Teatrul Tineretului - ce înseamnă pentru tine? Cum ai simţit diferenţele?
T.T.: Cătălina, foarte greu a fost. Pentru mine Teatrul Tineretului este o a doua viaţă, noi colegi, noi prieteni, foarte multe roluri, lucru de care iarăşi sunt foarte fericit şi mândru. Dar era foarte greu, foarte mult nu înţelegeam, dar foarte mult au ajutat colegii... Oana, Liviu, Romică, Tudor, toţi, Ion Muscă, Gheorghiţă, toţi, toţi, stăteau pe capul nostru (eu venisem împreună cu trei colegi, care au plecat după un an) în repetiţii cu pronunţia, cu limba, pentru că se simţea foarte tare accentul moldovenesc. Faţă de noi toată lumea avea o atitudine foarte frumoasă. Adică noi eram prea cocoliţi.
C.B.: Cum ţi se pare că îi merge Teatrului Tineretului în momentul de faţă?
T.T.: Ce se întâmplă în momentul de faţă este ceea ce trebuie să se întâmple. Eu am trăit mai multe perioade sub diverşi manageri. Manageriatul de azi corespunde timpului în care trăim şi activăm.
C.B.: Tudor, tu ai asigurat direcţia de scenă a unor spectacole montate la TT. Ce te-a îndemnat?
T.T.: Da, este adevărat am montat câteva spectacole la noi in teatru. Am vrut să-mi testez răbdarea, am vrut să mă conving de ceea ce gândesc eu despre mine, despre colegi, despre prieteni să văd dacă e adevărat.
Am vrut să trăiesc mai multe personaje, am vrut să văd dacă pot să fac un întreg spectacol. Cred că am reuşit în mare măsură.
C.B.: Oraşul Piatra-Neamţ. Îl iubeşti pentru că...?
T.T.: Oraşul Piatra-Neamţ îl iubesc pentru liniştea lui, pentru curăţenia lui, pentru că are pădure, pentru că are râul Bistriţa, pentru că are munţi - şi cum spunea cineva odată "mai frumoşi decât munţii pot fi numai munţii" - şi pentru că există Teatrul Tineretului.
C.B.: Scriitori preferaţi? Ştiu că îl iubeşti foarte mult pe Nicolae Esinencu...
T.T.: Sigur că eu mai mult o să vorbesc despre ruşi, cu ei am crescut... Cehov şi toţi... mie îmi place un dramaturg, a fost dar nu mai este, Dumitru Matkovski. Ion Druţă iar îmi place foarte mult. A scris, acum nu se mai montează, s-au învechit.
C.B.: Simţi că nu mai sunt actuale problemele sau limbajul? De ce crezi că nu se mai montează?
T.T.: Eu cred că limbajul. Problemele sunt actuale. Eu tot timpul vorbeam de Soacra cu trei nurori. Eu sunt absolut convins că Ion Creangă ar fi scris acelaşi lucru şi în ziua de azi... cu o casă cu şaptezeci de lustre de cristal dar în care se mănâncă tot într-o chichineaţă la o măsuţă cu două scăunele, înghesuiţi într-un colţ.
C.B.: Trei filme preferate? Cu ce regizori de film ţi-ar plăcea să lucrezi?
T.T.: Cu Nikita Mikhalkov. Îl urmăresc, are o emisiune pe Sagon TV, discută foarte interesant despre artă, festivaluri, dramaturgie, scenografie, filme. Foarte interesant el. Dar filmul meu preferat este Tăcerea mieilor, l-am văzut de nu ştiu câte ori. Actorul meu preferat e Jack Nicholson. În Zbor deasupra unui cuib de cuci e fantastic. Şi Naşul îmi place.
C.B.: Şi în încheiere, Tudor, îmi spui un proverb care îţi place ţie şi ce e aia o 'nejdie'?
T.T.: Ne vseo cato masleniţa. Nu tot ce linge motanu-i unt.
O "nejdie" înseamnă tot ce mi s-a întâmplat până în ziua de azi.
Tudor Tăbăcaru
Data naşterii: 22 februarie 1959
A absolvit Facultatea de Arte Gavriil Muzicescu din Chişinău și a debutat cu rolul Duca în spectacolul Pomul vieţii de Dumitru Matkovski, la Teatrul Naţional Chişinău. Din 1990 este actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ.
Până în prezent, Tudor Tăbăcaru a interpretat peste 40 de roluri importante și a colaborat cu nume mari ale teatrului, printre care se numără regizorii Alexandru Dabija, Alexandru Mâzgăreanu, Cristian Juncu și Szabó K. István.
A coordonat artistic spectacolele: Eu te iubesc, eu te omor! de Sorin Oros (2011), Iote-i şi p'ăştia! după Leonid Filatov (2012), Sub pământeanul de Hristo Boytchev (2013), Ai grijă ce-ţi doreşti! (2013), Dragoste de-o noapte (2015), Dar... ce-aţi crezut?! de Nadejda Ptușkina (2016) şi Despre femei. One-man show, creaţie colectivă după Nicolae Esinencu.
Tudor Tăbăcaru a fost selectat în programul 10 pentru FILM din cadrul TIFF 2018, care îşi propune să pună zece actori de pe scenele româneşti în contact cu profesionişti din lumea filmului. Cei zece actori selectaţi în 2018 sunt: Alina Mîndru (Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi, Opera Naţională din Iaşi, Teatrul LUNI de la Green Hours - Bucureşti), Anka Levana (Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian, Teatrul Metropolis), Csaba Ciugulitu (Compania Liviu Rebreanu - Teatrul Naţional Târgu Mureş), Daniel Popa (actor independent - colaborări cu Teatrul LUNI de la Green Hours, Teatrul Bulandra, Teatrul Act), Denis Hanganu (Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis şi ARCUB), Elena Purea (Compania Liviu Rebreanu - Teatrul Naţional Târgu Mureş), Éva Imre (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), Marius Turdeanu (Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, Teatrul Ariel din Târgu Mureş, Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Teatrul de Stat Ioan Slavici din Arad), Tudor Tăbăcaru (Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Teatrul Naţional Chişinău) şi Vlad Nemeş (Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, Teatrul Act din Bucureşti, Teatrul Apolo111 - Bucureşti).
Cătălina Bălălău: Cine este Tudor Tăbăcaru?
Tudor Tăbăcaru: Tudor Tăbăcaru e un om, el e şi Tudor Tăbăcaru, el e şi Tabacari Fedor, el e şi bărbatul cu pălărie, el e şi Bufonul, el e şi Ianche, el e şi cetăţeanul turmentat, el e şi... el e şi..., el e şi..., el e actor foarte fericit şi mândru.
C.B.: Unde ai copilărit?
T.T.: Am copilărit acolo unde m-am şi născut, adică în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi Republica Moldova) în comuna Straşeni chiar la marginea ei cum spuneam noi pe atunci - în fundătură -, sub supravegherea strictă a bunicăi, de care sunt foarte fericit şi mândru.
C.B.: Ia zi-mi, Tudor, care este cea mai mare năzbâtie pe care ai făcut-o în fundătură?
T.T.: Aaahahahaha... eu ţi-o zic... cea mai mare năzbâtie pe care am făcut-o în fundătură a fost când lui bunicu' mort i-am dat o palmă.
C.B.: Aoleu, cum aşa?
T.T.: Că-mi părea rău c-a murit. Da... şi-am vrut să... după care ştiu că a venit tata şi l-o bărbierit, dar eu ştiu că l-am lovit pentru că a murit şi m-a lăsat, pentru că eu am crescut vreo şapte ani la bunici. Bunicii de pe tata cum ar fi. Dup-aia când a început şcoala eu am plecat acasă că bunicii nu ştiau carte şi-atunci cu lecţiile era mai greu şi-am plecat acasă dar era problema că eu tot timpul fugeam de-acasă la bunici. Dormeam acolo, dimineaţa mă trezeau, mă trimiteau acasă, să mă duc la şcoală aşa că atunci când a murit bunicul probabil că aşa mi-am manifestat eu părerea mea de rău, jalea mea.
C.B.: Dar cum îi chema pe bunicii tăi?
T.T.: Pe el tot Tudor ca pe mine. Toader. Pe bunică Ileana. Ea făcea tot timpul un fel de mâncare care îmi plăcea, cartofi cu carne, dar punea făină de grâu nu ştiu cum, nu ştiu cum se numeşte, ca un fel de musaca. Punea făină un pic şi amesteca, nu ieşeau gogoloşi şi ieşea o mâncare tare faină aşa. Bunicăi îi plăcea foarte mult cu aluatul. Şi îmi făcea tot felul, plăcinţele, porumbei din aluat.
C.B.: Unde ai terminat facultatea şi cum ai trăit anii de studenţie?
T.T.: Facultatea am terminat-o la Chişinău la Institutul de Arte "Gavril Muzicescu", lucru de care sunt foarte fericit şi mândru. Anii de studenţie i-am trăit foarte intens şi vesel în cămin ca toţi studenţii la vremea aceea, cu bani puţini, cu nopţi nedormite, cu examene, cu emoţii dar nesimţind nicio secundă oboseala.
C.B.: Dar spune-mi, tu vorbeşti română şi rusă fluent, nu-i aşa?
T.T.: Da, şi franceza.
C.B.: Ai fost în armată? Cum a fost?
T.T.: Da, am fost în armată doi ani şi şase luni. Am făcut şcoala la Eleţ şase luni, dup-aia şapte luni am fost la Murmansk la Cercul Polar şi dup-aia am venit la Lvov. Aşa era armata, n-am venit o zi acasă. Când eram sus la Murmansk, mergeam cu elicopterul, nici nu ştiai, mergeai pe frânghie la veceu. Acolo-i vânt şi zăpadă când îi vremea rea. Dacă vrei să mergi la staţia aia la care mergi tu, sau la magazia de alimente, la veceu, la baie ai nişte şufe trase şi ai o carabină la curea şi citeşti, unde vrei să te duci? la magazie... te-agăţi şi mergi alunecând pe şufa aia şi bum, când te-ai lovit de uşă, deschizi şi intri. Şi am prins şi noaptea polară.
C.B.: Cum s-a întâmplat că te-ai mutat în România?
T.T.: Imediat după, când s-a întâmplat destrămarea URSS-ului, când s-a întâmplat la noi toată nebunia, când Republica Moldova devenise stat independent, aici avusese loc revoluţia şi s-au deschis graniţele, liber adică noi puteam să mergem. Şi-atunci, în '90, a venit domnul director de la teatru Mircea Zaharia la noi la Uniunea Oamenilor de Teatru şi m-au sunat şi m-au chemat că un director din Piatra-Neamţ caută actori tineri şi era chestia de schimb de experienţă, pentru unii trebuia perfecţionarea limbii şi chestii de genul ăsta. Şi-atunci am venit aici şi am rămas până în ziua de azi.
C.B.: Teatrul Tineretului - ce înseamnă pentru tine? Cum ai simţit diferenţele?
T.T.: Cătălina, foarte greu a fost. Pentru mine Teatrul Tineretului este o a doua viaţă, noi colegi, noi prieteni, foarte multe roluri, lucru de care iarăşi sunt foarte fericit şi mândru. Dar era foarte greu, foarte mult nu înţelegeam, dar foarte mult au ajutat colegii... Oana, Liviu, Romică, Tudor, toţi, Ion Muscă, Gheorghiţă, toţi, toţi, stăteau pe capul nostru (eu venisem împreună cu trei colegi, care au plecat după un an) în repetiţii cu pronunţia, cu limba, pentru că se simţea foarte tare accentul moldovenesc. Faţă de noi toată lumea avea o atitudine foarte frumoasă. Adică noi eram prea cocoliţi.
C.B.: Cum ţi se pare că îi merge Teatrului Tineretului în momentul de faţă?
T.T.: Ce se întâmplă în momentul de faţă este ceea ce trebuie să se întâmple. Eu am trăit mai multe perioade sub diverşi manageri. Manageriatul de azi corespunde timpului în care trăim şi activăm.
C.B.: Tudor, tu ai asigurat direcţia de scenă a unor spectacole montate la TT. Ce te-a îndemnat?
T.T.: Da, este adevărat am montat câteva spectacole la noi in teatru. Am vrut să-mi testez răbdarea, am vrut să mă conving de ceea ce gândesc eu despre mine, despre colegi, despre prieteni să văd dacă e adevărat.
Am vrut să trăiesc mai multe personaje, am vrut să văd dacă pot să fac un întreg spectacol. Cred că am reuşit în mare măsură.
C.B.: Oraşul Piatra-Neamţ. Îl iubeşti pentru că...?
T.T.: Oraşul Piatra-Neamţ îl iubesc pentru liniştea lui, pentru curăţenia lui, pentru că are pădure, pentru că are râul Bistriţa, pentru că are munţi - şi cum spunea cineva odată "mai frumoşi decât munţii pot fi numai munţii" - şi pentru că există Teatrul Tineretului.
C.B.: Scriitori preferaţi? Ştiu că îl iubeşti foarte mult pe Nicolae Esinencu...
T.T.: Sigur că eu mai mult o să vorbesc despre ruşi, cu ei am crescut... Cehov şi toţi... mie îmi place un dramaturg, a fost dar nu mai este, Dumitru Matkovski. Ion Druţă iar îmi place foarte mult. A scris, acum nu se mai montează, s-au învechit.
C.B.: Simţi că nu mai sunt actuale problemele sau limbajul? De ce crezi că nu se mai montează?
T.T.: Eu cred că limbajul. Problemele sunt actuale. Eu tot timpul vorbeam de Soacra cu trei nurori. Eu sunt absolut convins că Ion Creangă ar fi scris acelaşi lucru şi în ziua de azi... cu o casă cu şaptezeci de lustre de cristal dar în care se mănâncă tot într-o chichineaţă la o măsuţă cu două scăunele, înghesuiţi într-un colţ.
C.B.: Trei filme preferate? Cu ce regizori de film ţi-ar plăcea să lucrezi?
T.T.: Cu Nikita Mikhalkov. Îl urmăresc, are o emisiune pe Sagon TV, discută foarte interesant despre artă, festivaluri, dramaturgie, scenografie, filme. Foarte interesant el. Dar filmul meu preferat este Tăcerea mieilor, l-am văzut de nu ştiu câte ori. Actorul meu preferat e Jack Nicholson. În Zbor deasupra unui cuib de cuci e fantastic. Şi Naşul îmi place.
C.B.: Şi în încheiere, Tudor, îmi spui un proverb care îţi place ţie şi ce e aia o 'nejdie'?
T.T.: Ne vseo cato masleniţa. Nu tot ce linge motanu-i unt.
O "nejdie" înseamnă tot ce mi s-a întâmplat până în ziua de azi.
Tudor Tăbăcaru
Data naşterii: 22 februarie 1959 A absolvit Facultatea de Arte Gavriil Muzicescu din Chişinău și a debutat cu rolul Duca în spectacolul Pomul vieţii de Dumitru Matkovski, la Teatrul Naţional Chişinău. Din 1990 este actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. Până în prezent, Tudor Tăbăcaru a interpretat peste 40 de roluri importante și a colaborat cu nume mari ale teatrului, printre care se numără regizorii Alexandru Dabija, Alexandru Mâzgăreanu, Cristian Juncu și Szabó K. István. A coordonat artistic spectacolele: Eu te iubesc, eu te omor! de Sorin Oros (2011), Iote-i şi p'ăştia! după Leonid Filatov (2012), Sub pământeanul de Hristo Boytchev (2013), Ai grijă ce-ţi doreşti! (2013), Dragoste de-o noapte (2015), Dar... ce-aţi crezut?! de Nadejda Ptușkina (2016) şi Despre femei. One-man show, creaţie colectivă după Nicolae Esinencu. Tudor Tăbăcaru a fost selectat în programul 10 pentru FILM din cadrul TIFF 2018, care îşi propune să pună zece actori de pe scenele româneşti în contact cu profesionişti din lumea filmului. Cei zece actori selectaţi în 2018 sunt: Alina Mîndru (Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi, Opera Naţională din Iaşi, Teatrul LUNI de la Green Hours - Bucureşti), Anka Levana (Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian, Teatrul Metropolis), Csaba Ciugulitu (Compania Liviu Rebreanu - Teatrul Naţional Târgu Mureş), Daniel Popa (actor independent - colaborări cu Teatrul LUNI de la Green Hours, Teatrul Bulandra, Teatrul Act), Denis Hanganu (Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis şi ARCUB), Elena Purea (Compania Liviu Rebreanu - Teatrul Naţional Târgu Mureş), Éva Imre (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), Marius Turdeanu (Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, Teatrul Ariel din Târgu Mureş, Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Teatrul de Stat Ioan Slavici din Arad), Tudor Tăbăcaru (Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Teatrul Naţional Chişinău) şi Vlad Nemeş (Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, Teatrul Act din Bucureşti, Teatrul Apolo111 - Bucureşti).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu