marți, 21 ianuarie 2020

Fiecare artist îşi imaginează ceva când interpretează o piesă - culori, cuvinte, imagini


Alexandra Dariescu (pianistă)

Oltea Şerban-PârâuStăm de vorbă cu pianista Alexandra Dariescu. Proiectul The Nutcracker and I va fi prezentat în România, într-un turneu ce va avea loc în perioada 19-26 noiembrie 2018, în Iaşi, Cluj, Sibiu, Timişoara şi Bucureşti. Iniţial a fost prezentat în Anglia. Cum a fost perceput acest proiect la prima apariţie?
Alexandra Dariescu: Premiera mondială a fost la Londra, la Barbican Centre, iar biletele au fost epuizate în mai puţin de 10 ore. Am adăugat un al doilea spectacol în aceeaşi zi, iar biletele s-au vândut în două zile. Aşa că am deschis repetiţia generală pentru mai mult de 300 de copii, cel mai micuţ în vârstă de 3 ani, şi pot spune sincer că a fost cel mai silenţios public pe care l-am avut vreodată! Cea mai încurajatoare pentru mine, în calitatea mea de producător, pe care o experimentam pentru prima dată, a fost statistica premierei: mai mult de 35% din public a fost sub vârsta de 31 de ani, ceea ce este cu multi sub vârsta medie a populaţiei din Marea Britanie! A fost un sentiment de nedescris să văd un vis devenit realitate!


The Nutcracker and I (foto: Nigel Norrington)

O.Ş.-P.: Ideea unui performance de muzică clasică şi balet, reunind muzică şi dans pe o scenă de concert este provocatoare. Cum s-a conturat ea şi cum a devenit realitate?
A.D.: Această colaborare este bazată pe un concept unic în lume, pentru că muzica este live, dansul este live, iar animaţiile digitale reacţionează live la ceea ce se întâmplă pe scenă, întrucât publicul nu mai conştientizează ce e real şi ce e digital! Am pornit de la responsabilitatea mea ca artist tânăr de a face o diferenţă în lumea clasică şi de a aduce mai mulţi tineri în sala de concert. Fiecare artist îşi imaginează ceva când interpretează o piesă - culori, cuvinte, imagini. Eu creez poveşti pe care încerc să le redau publicului prin intermediul pianului. The Nutcracker and I dă posibilitatea fiecărui membru al publicului să pătrundă în lumea mea şi să "călătorească" cu mine într-o lume magică. Proiectul a durat mai mult de 3 ani de la faza de idee până la premieră, întrucât echipa a cuprins mai mult de 50 de persoane, de la compozitor, la coregraf, la dansatori, la director de animaţie, la designer de costume, la animatori (am pornit cu 6 şi am ajuns la peste 30, din întreaga lume!). Fiecare schiţă e făcută manual şi e nevoie de 12 desene pe secundă. Spectacolul are 50 de minute, aşa că am avut nevoie de mai mult de 35.000 de desene!


The Nutcracker and I (foto: Nigel Norrington)

O.Ş.-P.: Ca parte a programului The Nutcracker and I aţi evoluat pe diferite scene britanice. Poate deveni o reţetă care să fie dusă mai departe?
A.D.: Tocmai am anunţat un turneu mondial: în următorele şase luni, The Nutcracker and I merge în turneu în China, Australia, USA, Emirate şi în întreaga Europă, inclusiv în Austria, la Viena, la Konzerthaus, în Belgia, la BOZAR Bruxelles, la Philharmonie Luxembourg, în Marea Britanie la Kings' Place în Londra, în Suedia la Gothenburg Konzerthaus, în Germania la Elbphilharmonie în Hamburg. Este un concept care a atras atenţia multor săli de concerte prestigioase din întreaga lume care caută să prezinte spectacole inedite, bazate pe excelenţă, pentru a atrage generaţia tânără.


The Nutcracker and I (foto: Nigel Norrington)

O.Ş.-P.: Aveţi un program concertistic foarte complex şi care atinge multe genuri de spectacol şi multe spaţii geografice. Care sunt alte repere importante ale programului dvs. din următorul sezon?
A.D.: Sezonul următor este cu siguranţă cel mai încărcat şi provocator pe care l-am avut vreodată! Pe lângă turneul mondial cu The Nutcracker and I, am debutul cu BBC Symphony Orchestra şi David Gaffigan în Fantesia pentru pian şi orchestră de Nadia Boulanger, transmis în direct la BBC, precum şi o altă premieră: Germaine Tailleferre - Ballada pentru pian şi orchestră cu Royal Liverpool Philharmonic Orchestra şi Jessica Cottis. Mă reîntorc în Germania la cea mai veche orchestră germană, Staatskapelle Schwerin cu Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov cu Daniel Huppert şi la cea mai veche orchestră britanică, Halle Mancheste cu Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Ceaikovski. În recital sunt la Wigmore Hall într-un program francez integral, cu lucrări de Debussy, Tailleferre, Messiaen, Boulanger şi Fauré.

O.Ş.-P.: Vă place să călătoriţiDe ce este important acest aspect pentru un muzician?
A.D.: Iubesc să călătoresc! În ultimele două luni am călătorit mai mult decât dacă făceam înconjurul lumii, cu două vizite în Canada, în America, în China, Emirate şi, bineînţeles, Europa. Pe lângă faptul că văd o altă cultură peste tot unde merg, cel mai inspirant este să cânt cu diferite orchestre şi dirijori de la care învăţ extrem de mult. Asta este hrana fiecărui artist şi este o binecuvântare să am aceste oportunităţi!

O.Ş.-P.: Mai departe de sezonul următor, ce îşi propune pentru viitor Alexandra Dariescu, una dintre cele mai imaginative muziciene pe care le-a dat România în ultimii ani?
A.D.: Discul numărul şase va fi lansat în 2019, un disc de mare importanţă pentru mine, fiind ultimul din Trilogia de Serii complete de preludii, cartea mea de vizită. Primele două volume au fost Chopin şi Dutilleux, respectiv Şostakovici şi Szymanowski, iar acest CD va încheia lunga călătorie cu Messiaen, Boulanger şi Faure. Deşi plănuiesc concerte şi proiecte cu aproximativ trei ani în avans, cel mai important pentru mine este să trăiesc în prezent, să mă bucur de fiecare moment pe scenă şi să împărtăşesc tot ce e mai bun şi frumos cu publicul care îmi este prieten!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu