Sigmond Rita: Cum îţi aminteşti de copilăria ta? Povesteşte-mi de Éva cea de atunci.
Imre Éva: În copilărie am fost foarte timidă. Îmi amintesc că îmi era atât de frică de orice fel de manifestare încât atunci când doamna profesoară mi-a spus să recit o poezie obrajii mi s-au făcut roşii ca sângele şi simţeam că nu mai pot să respir. Nici azi nu-mi place să recit... Am stat departe de oraşul în care mergeam la şcoală şi am devenit puţin antisocială, dar după clasa a VI-a am început să-mi fac mulţi prieteni şi m-am eliberat. Am avut o copilărie foarte frumoasă. Eu şi fratele meu am fost doi copii foarte activi. Pe atunci aveam un cal şi călăream zile întregi în pădure. Eram atât de liberă.
S.R.: Te-ai născut la Miercurea Ciuc, dar ai terminat liceul la Sfântu Gheorghe. Cum ţi se par acei ani?
I.É.: Da. Am învăţat la Liceul de Artă "Plugor Sándor" în clasa de actorie. Atunci trăiam deja singură, departe de părinţii mei. Am învăţat să fiu independentă. Pot să mulţumesc pentru multe lucruri acestei şcoli. Clasa de actorie mi-a oferit o bază foarte puternică, fiind într-o continuă mişcare: am fost membră a trupei de teatru Osono, mulţumită căruia am câştigat multă experienţă în domeniul teatrului.
S.R.: Dar de acolo nu voiai să dai la facultate...
I.É.: Mai întâi nu voiam, fiindcă mai aveam planuri la Osono. Am jucat în câteva spectacole şi am simţit că era datoria mea de a face în continuare parte din această echipă bine formată. După aceea am aflat că la facultatea din Cluj urma să fie conducător de an actorul Bíró József. Mi-am făcut bagajele şi m-am dus la admitere. De atunci trăiesc aici în Cluj.
S.R.: După facultate ai şi început să lucrezi la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Ceea ce înseamnă întâlniri cu mulţi regizori şi stiluri diferite.
I.É.: Da, în aceşti ani am adunat câteva roluri în sacoşa mea. Am avut privilegiul de a juca o diversitate de roluri. Indiferent de amploarea rolurilor mele, am avut ocazia de a fura gânduri şi idei importante despre teatru de la cei mai buni din domeniu.
S.R.: Care sunt temerile tale în legătură cu repetiţiile, cu colegii sau cu regizorii? Cum te confrunţi cu ele?
I.É.: În cazurile fericite sunt înconjurată de oameni talentaţi, cu un simţ dezvoltat pentru teatru şi sensibilitate teatrală. Sunt atenţi la mine ca adevăraţi parteneri, îmi transmit mult din energia lor, rezonează şi se joacă împreună cu mine. Când te joci singur nu ai pe nimeni care să te ridice. Relaţia dintre parteneri trebuie să fie ca ping-pongul. Da, câteodată mă tem că nu-i bag îndeajuns în seamă pe partenerii mei, că nu le arunc destule mingi, şi că nu vom ajunge la un numitor comun. Uneori nu ne dăm seama că alcătuind ceva împreună suntem mult mai preţioşi decât strălucind singuratic sub lumina reflectoarelor. O altă temere a mea este legată de incertitudinea regizorului. Un regizor nepregătit nu poate îndruma bine actorul, iar eu am senzaţia că sunt singură şi trebuie să fac totul pe cont propriu. În această situaţie mă simt mai vulnerabilă şi mult mai neexperimentată... Părerea mea este că teatrul bun se face doar cu specialişti.
S.R.: Când ai simţit că un spectacol în care ai jucat, sau un rol la care ai lucrat te-a făcut să schimbi ceva în viaţa ta?
I.É.: Întâlnirea cu Andriy Zholdak, la Rosmersholm, a reprezentat un mare punct de cotitură chiar şi în viaţa mea personală. Aceste repetiţii au însemnat un efort imens atât spiritual cât şi profesional. Am ajuns la o limită la care am fost nevoită să iau decizii în viaţa mea personală. A trebuit să mă despart de oameni şi multe alte lucruri pentru a porni cu pagina curată.
S.R.: Ai simţit vreodată că rolul din Rosmersholm s-a fi lipit de tine, şi ţi-a fost greu să te întorci în Éva?
I.É.: Recunosc că după Rosmersholm am avut nevoie de timp pentru a digera cele întâmplate, dar nu cred că rolul s-ar fi lipit de mine, căci rolul jucat, adică Rebecca, şi eu, Éva, ne-am ajutat reciproc. Mi-am dat seama de diferite lucruri legate de Rebecca, iar acestea au devenit parte din mine. Rebecca şi Éva din viaţa de zi cu zi se ajută între ele, se clădesc reciproc. Rolul m-a ajutat doar să îmi dau seama de diferite abordări ale diferite situaţii. Persoana fictivă şi eul meu real se ţin mână în mână, preiau una de la cealaltă doar aspectele constructive, însă toate acestea nu înseamnă că nu încerc să îmi trăiesc zilele cu simplitate.
S.R.: De ce nu ai putea să abandonezi teatrul?
I.É.: În sinea mea simt întotdeauna că am nevoie de teatru. Pot să fac sacrificii pentru teatru, după orice prăbuşire pot să mă adun, să mă ridic şi să merg mai departe. Chiar dacă sunt obosită încerc şi trebuie să joc.. Să-mi abandonez pasiunea? Cum? Putem să abandonăm de exemplu o persoană pe care iubim? Cum?
S.R.: Ce te revoltă?
I.É.: Pasivitatea mă revoltă!!!
S.R.: Puţini oameni au privilegiul de a se numi prietenii tăi. Noi, acei puţini putem să ne considerăm norocoşi. Pe ce bază îţi alegi oamenii apropiaţi?
I.É.: Prietenia este o strânsă relaţie umană. Înseamnă să las pe cineva să se apropie de mine, pentru că am încredere în persoana respectivă. "Bijuteriile" mele le pot oferi doar acelora, care le şi pot purta. Iar nu pot să accept "bijuterii" pe care le pot purta şi eu la rândul meu. Este atât de simplu.
S.R.: Ce te încarcă cel mai mult in timpul tău liber?
I.É.: Când doresc să-mi reîncarc bateriile, ies în natură cu căţelul meu. Pentru mine, pădurea reprezintă şi în prezent evadarea din viaţa aglomerată al oraşului, evadarea de oameni. Acolo pot să-mi găsesc liniştea interioară, tihna. Fac şi sport. Asta mă ajută foarte mult când acumulez energii inutile, negative. Motociclismul este marea mea pasiune, iar când simt nevoia de puţină adrenalină mă urc pe motocicletă şi pornesc la drum. În acele clipe simt că trăiesc...
S.R.: Ce cauţi?
I.É.: Caut pasiunea în relaţiile umane, în profesie, şi în general în viaţă. Caut intensitatea, adrenalina, caut acele momente în viaţă care mă fac să-mi depăşesc limitele. Sunt convinsă că aceste clipe sunt cele care mă ajută să mă cunosc mai mult pe mine însămi. Caut liniştea, dar nu comoditatea. Caut oamenii talentaţi, oamenii care sunt pe o treaptă superioară a artei. Caut gusturi noi şi îmi place să degust lucrurile în detalii. Caut joaca şi partenerii de joacă. Puterea şi tandreţea. Dragostea.
Imre Éva
Data naşterii: 13 octombrie 1989 Eva a absolvit Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, secţia actorie, iar ca profesori coordonatori i-a avut pe József Bíró şi Sorin Leoveanu. Din noiembrie 2012 este membru al companiei Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. În stagiunea actuală, poate fi văzută în piesele Ilegitim, regia: Adrian Sitaru (în rolul Hildei) şi în Îngeri în America I - Sfârşitul lumii e aproape şi Îngeri în America II - Perestroika de Tony Kushner, în regia lui Victor Ioan Frunză, Rosmersholm în regia lui Andriy Zholdak (în rolul Rebekkăi West), În adâncuri în regia lui Yuri Kordonsky (în rolul Nataşăi). În trecut, a jucat în piese precum Pelicanul, regia: Felix Alexa, Caravaggio Terminal, regia: Robert Woodruff, Vizita bătrânei doamne, regia: Gábor Tompa, Sweeney Todd, bărbierul demonic din Fleet Street, regia: Dragoş Galgoţiu, L-am servit pe regele Angliei în regia lui Michal Dočekal şi Cina festivă a lui Don Juan în regia Matthias Langhoff printre altele. Éva Imre a fost selectată în programul 10 pentru FILM din cadrul TIFF 2018, care îşi propune să pună zece actori de pe scenele româneşti în contact cu profesionişti din lumea filmului. Cei zece actori selectaţi în 2018 sunt: Alina Mîndru (Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi, Opera Naţională din Iaşi, Teatrul LUNI de la Green Hours - Bucureşti), Anka Levana (Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian, Teatrul Metropolis), Csaba Ciugulitu (Compania Liviu Rebreanu - Teatrul Naţional Târgu Mureş), Daniel Popa (actor independent - colaborări cu Teatrul LUNI de la Green Hours, Teatrul Bulandra, Teatrul Act), Denis Hanganu (Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis şi ARCUB), Elena Purea (Compania Liviu Rebreanu - Teatrul Naţional Târgu Mureş), Éva Imre (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), Marius Turdeanu (Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, Teatrul Ariel din Târgu Mureş, Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Teatrul de Stat Ioan Slavici din Arad), Tudor Tăbăcaru (Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Teatrul Naţional Chişinău) şi Vlad Nemeş (Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, Teatrul Act din Bucureşti, Teatrul Apolo111 - Bucureşti).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu