Expoziţia cuprinde 100 de fotografii, în format print şi digital, semnate de Costică Acsinte, şi acoperă trei teme distincte: Primul Război Mondial, Portrete de militari şi Viaţa socială în oraşul Slobozia în perioada 1930 - 1968. Expoziţia include şi o componentă multimedia, fotografiile din Primul Război Mondial şi portretele militarilor fiind însoţite de lectura unor fragmente din scrisori, cărţi poştale, jurnale şi note de pe front (fragmente din volumul Scrisori de pe front, alcătuit de Mirela Florian), ce permit publicului să îşi construiască o imagine a Primului Război Mondial şi a însemnătăţii acestuia din punct de vedere istoric, dar şi la nivelul istoriei personale a fiecărui individ în parte.
Fotografiile ce prezintă scene din viaţa socială a oraşului Slobozia sunt însoţite de vocea poetului Mircea Dinescu, ialomiţean născut în 1950, în Slobozia, care povesteşte despre copilăria şi adolescenţa petrecute în micul oraş de provincie, dar şi despre Costică Acsinte, fotograful la care mergea împreună cu mama lui în vremea copilăriei.
Costică Acsinte, fotograf de război şi sergent al Armatei Române, a fotografiat timp de 60 de ani, mai întâi pe front şi apoi în Slobozia, unde avea propriul studio - "Foto Splendid Acsinte", lăsându-ne moştenire peste 9.000 de negative fotografice pe plăci de sticlă, planfilme şi un număr necunoscut de printuri fotografice. Acestea au devenit populare în ultimii ani prin eforturile de restaurare, digitizare şi publicare ale Asociaţiei Culturale Atelierele Albe, iniţiatoarea proiectului Colecţia Costică Acsinte, în colaborare cu Muzeul Judeţean Ialomiţa. Prin intermediul proiectului ACSINTE.100, revine în atenţia publicului cu o colecţie impresionantă şi rară de fotografii de pe front.
Oana Dobre: Cum a apărut ideea unei expoziţii cu fotografiile lui Costică Acsinte prin ţară?
Cezar Popescu: Anul trecut m-a sunat cineva care mi-a zis că este de la Asociaţia Control N şi că vor să facă un proiect cu pozele lui Acsinte. Răspunsul meu a fost, normal, afirmativ, ca pentru orice alt proiect ce are tangenţă cu diseminarea operei fotografului ialomiţean.
O.D.: Expoziţia ACSINTE.100 acoperă trei teme distincte: Primul Război Mondial, Portrete de militari şi Viaţa socială în oraşul Slobozia în perioada 1930 - 1968? Se conturează evident aceste tematici în fotografiile lui Costică Acsinte?
C.P.: Fără dubiu: Acsinte a fost voluntar în Primul Război, iar ca fotograf al Armatei Române a devenit o sursă primară privind conflagraţia. Mai mult decît atît, albumul său cu fotografii din război nu cuprinde decît momentele importante pe care le-a trăit Acsinte (importante pentru el, desigur). În ceea ce priveşte viaţa socială a Sloboziei, nu cred că e nimic de adăugat faptului că a avut studioul în acest oraş. Ca o paranteză, îmi amintesc că una dintre primele ieşiri publice pe care le-am avut cu arhiva Acsinte s-a făcut la invitaţia Asociaţiei Române de Istorie Socială şi s-a intitulat "Martor la mai multe sfârşituri de lume. Colecţia Costică Acsinte, sursă pentru o istorie socială a secolului al XX-lea". Despre militari, aceştia reprezintă aproape 17% din subiectele pozate de Acsinte (mai exact 1540 de militari dintr-un total de 9114 fotografii). De ce aşa mulţi? Nu ştiu exact: poate pentru că în Slobozia era un lagăr de prizonieri de război cu garnizoana aferentă, poate pentru că oraşul era în apropierea unui depozit de armăsari (mă refer la cel de la Jegălia), poate pentru că militarii înşişi erau mai predispuşi la a se duce la fotograf...
O.D.: Ce alte afinităţi avea fotograful Costică Acsinte? Ce prefera, de obicei, să surprindă în afara studioului "Foto Splendid Acsinte"?
C.P.: Rar găseşti poze realizate în afara studioului, însă poza la evenimente, asta e clar: nunţi, botezuri, înmormîntări, bîlciuri. Fotografii realizate doar aşa, de dragul artei, nu prea am văzut în arhivă:) Sînt însă cîteva încercări, destul de stîngace din punctul actual al posibilităţilor fotografiei, de editare, de modificare a pozei: mutat capete între personaje, îndepărtat subiecţi cu totul din fotografie (fie prin acoperirea lor cu hârtie opacă, fie prin scrijelirea directă şi ireversibilă a negativului), îndreptat perspective, colorat printurile. Ce este însă comun majorităţii fotografiilor este faptul că pe verso se regăseşte invariabil ştampila fotografului.
O.D.: La începuturile fotografiei existau tot felul de superstiţii cum că fotografiile îţi răpesc câte o bucată din suflet. Crezi că Acsinte a reuşit să surprindă spiritul momentului?
C.P.: Eu privesc pozele în general, nu numai cele ale lui Acsinte, ca o modalitate destul de bună de a ne ajuta să nu uităm sau, mai bine zis, de a ne ajuta să ne amintim corect ce s-a întîmplat la un moment dat. De aceea răspunsul afirmativ la întrebarea dumneavoastră mi se pare uşor truistic:)
O.D.: De ce te-ai simţit apropiat de fotografiile lui Acsinte? Ce te-a motivat să duci singur acest proiect de digitizare?
C.P.: Acum cîţiva ani am avut o campanie de crowdfunding, iar, pe lîngă asta, foarte multă lume m-a ajutat, fie material, fie cu o vorbă de încurajare sau cu un zîmbet, aşa că nu pot spune că am făcut proiectul singur, ar fi o mitocănie din partea mea. Că tot am pomenit de campania de crowdfunding, cu acea ocazie am făcut un afiş, centrat pe un slogan de la Sega (Nintendo?!!, nu mai ţin minte exact) care avea la sfîrşitul unui joc următorul avertisment: "Everything not saved will be lost". Sloganul ăsta m-a făcut să conştientizez că digitizarea fotografiilor poate reprezenta o portiţă de salvare în cazul unei calamităţi.
Invit incredulii să parcurgă următoarea listă: https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_destroyed_heritage. Pe lîngă acest aspect, de copie de siguranţă a arhivei, digitizarea reprezintă şi o lărgire pe orizontală a accesului la cultură - lucru demonstrat chiar de către proiectul despre care vorbim, Acsinte.100, şi ţin neapărat să mulţumesc şi pe această cale Asociaţiei Control N pentru munca lor, chiar îmi prinde bine să se mai ocupe şi altcineva de Acsinte.
O.D.: Avem istorie şi fotografie, ambele într-o singură expoziţie. Şi mai avem autorul fotografiilor, Costică Acsinte, care, aşa cum spune poetul Mircea Dinescu "a mirosit de fapt că va fi un martor, probabil", însă a prevăzut oare că munca lui, ceea ce făcea zi de zi, se va transforma peste un secol într-o moştenire istorică valoroasă?
C.P.: Eu, spre deosebire de Mircea, nu l-am cunoscut personal pe Costică Acsinte, aşa că nu vă pot răspunde la această întrebare. Ceea ce ştiu însă, din mai multe surse, e că Acsinte îşi dorea tare mult să aibă pe cineva să-i păstreze numele pe firma Foto Splendid după ce moare.
O.D.: Fotografii realizate într-o jumătate de secol... Cum ar trebuie să ne influenţeze conţinutul unei astfel de expoziţii, după ce o vizităm, mai mult decât să ne îmbogăţească spiritul din punct de vedere cultural. De ce este important să vizităm expoziţia?
C.P.: Nu cred că "ar trebui" are ce să caute în răspunsul meu: pe fiecare ne influenţează după posibilităţi, ca să zic aşa. Poate că eu stau cu ochii lipiţi de calitatea printului, poate că tu nu vezi nimic dincolo de uniforme, poate că altcineva are capacitatea să integreze şi discursul lui Dinescu în poveste... Ce mi-ar plăcea să se întîmple însă e să încercăm să găsim cît mai multe puncte comune între experienţele noastre personale şi cele prezentate în expoziţie pentru că, pînă la urmă, asta cred că e şi unul dintre scopurile oricărui act de cultură, să ne apropie unii de ceilalţi.
Este important să vizităm expoziţia ca să nu mai stăm lipiţi toată ziua de televizor. Sau de telefon.
O.D.: Ne-a lăsat moştenire o arhivă impresionantă, acum şi digitizată datorită proiectului "Colecţia Costică Acsinte". Ce urmează în continuare pentru opera lui Costică Acsinte? Ştim că este recunoscută în lumea întreagă, însă cum o putem aduce şi mai aproape de ochii românilor?
C.P.: Din punctul meu de vedere, acum am alte proiecte la care vreau să lucrez, aşa că Acsinte a trecut pe plan secund. Însă e destul de probabil ca, în viitorul apropiat, să editez şi cel de-al treilea volum din seria Foto Splendid, dedicat militarilor. Am şi titlu chiar: "Majuri şi răcani".
Nu vreau să închei fără să îmi aduc aminte cu drag de faptul că, acum cîţiva ani, premiul Galei Societăţii Civile, secţiunea Cultură, mi-a fost înmînat tocmai de Răzvan Penescu (of liternet.ro) - uite, altă chestie care m-a ajutat să duc proiectul Acsinte pînă unde se află acum:)
***
După o călătorie prin şapte oraşe din ţară în mai puţin de două luni - Piteşti, Slobozia, Iaşi, Constanţa, Timişoara, Alba Iulia şi Cluj-Napoca - ACSINTE.100 ajunge la Bucureşti de Ziua Naţională a României. Vernisajul are loc sâmbătă, 1 decembrie 2018, de la ora 18:00, la The Institute Space (Casa Dacia, Bd. Dacia nr. 12). Expoziţia de fotografie va putea fi vizitată şi în următoarele trei zile, 2 - 4 decembrie 2018, în intervalul orar 12:00 - 21:00. Intrarea este liberă.
ACSINTE.100 este un proiect organizat de Asociaţia Culturală Control N, finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului.
Mai multe informaţii pe www.controln.ro şi pe www.facebook.com/controlN/
Facebook Event: https://www.facebook.com/events/332237787356719/
Intrarea este liberă pe toată perioada expoziţiei şi la vernisaj.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu