joi, 30 septembrie 2021

Cred că teatrul este antidotul perfect împotriva distanţării - Săptămâna Teatrului Tânăr, Buzău, 2021

 

Săptămâna Teatrului Tânăr, 2021, începe miercuri, 29 septembrie 2021, la Teatrul "George Ciprian" din Buzău, şi durează până duminică, 3 octombrie 2021. Festivalul a ajuns la cea de-a VIII-a ediţie, iar echipa de organizare, împreună cu voluntarii săi, se pregătesc pentru a oferi publicului buzoian cele mai bune condiţii pentru a merge la teatru.

Vlad Trifaş este directorul festivalului şi am stat de vorbă cu el pentru a aflat mai multe despre cum urmează să se desfăşoare evenimentul, despre selecţia producţiilor, dar şi despre spectacolul său
, Gâlcevile din Chioggia, montat la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, care se va juca duminică, 3 octombrie 2021, de la ora 19:00.


Diana Parpalea: Ne-am întâlnit ultima dată tot în contextul acestui festival dedicat tinerilor, în 2019, la cea de-a VII-a ediţie Săptămâna Teatrului Tânăr. Apoi a urmat un an în care nu s-a desfăşurat evenimentul. Ce ai mai făcut de atunci? Te-aş întreba dacă ţi-a fost dor de acest festival?
Vlad Trifaş: Cu siguranţă mi-a fost dor, mi-a fost dor de obiectivul lui înainte de toate: un festival dedicat tinerilor. Între timp, am făcut teatru, cât de mult s-a putut în condiţiile pandemiei. Au fost tot felul de provocări şi sunt foarte recunoscător că am putut face spectacole. Dar da, îmi era dor de acest eveniment apropiat sufletului meu: Săptămâna Teatrului Tânăr.

D.P.: În Buzău este deja cunoscut faptul că buzoienii iubesc teatrul. Mă întrebam: crezi că şi publicului i-a fost dor de teatru şi de acest festival?
V.T.: Sper. La această ediţie avem 80 de voluntari. Pentru mine este un semn al faptului că publicului i-a lipsit teatrul. Sunt tineri care vin să se bucure de acest eveniment, de atmosfera care se creează acolo, de faptul că este un festival cât se poate de relaxat, în sensul bun al cuvântului. Nu este încorsetat de absolut nimic. Este un spaţiu liber şi aşa îmi doresc să rămână. Sigur, am pornit de la ideea că, după această perioadă, oamenilor le este dor de teatru. Vom putea vedea în ce măsură e adevărat în momentul în care o să înceapă evenimentul. În imaginaţia mea, buzoienii nu mai dorm de două săptămâni de nerăbdare să înceapă odată festivalul.

D.P.: Ai spus într-o declaraţie de presă recentă faptul că publicul are nevoie acum mai mult ca oricând de teatru. De ce crezi asta?
V.T.: Eu am o problemă fundamentala cu termenul "distanţare". Adică îl înţeleg din punct de vedere epidemiologic, dar nu-l înţeleg din punct de vedere spiritual. Sunt complet împotriva acestui termen. Cred că teatrul este antidotul perfect împotriva distanţării. E un termen foarte general - distanţarea, şi din păcate riscăm să-l înţelegem greşit. Ori teatrul este reversul acestei distanţări, este o conexiune între oameni. Este una dintre meseriile care face publicul să participe la actul de creaţie şi cred că e foarte important, după perioada pe care am trăit-o şi pe care încă o trăim din păcate, să ne recuplăm emoţional, din nou, în sala de spectacol.

D.P.: Adică deşi suntem distanţaţi de un scaun sau două, măcar suntem în aceeaşi sală de spectacol.
V.T.: E ceea ce spunea şi Dalí: un tablou privit de mai mulţi oameni reuşeşte să-i unească, pentru că toţi privesc în acelaşi punct. Asta e magia care se întâmplă şi în sala de spectacol, toţi urmărind aceeaşi poveste, reuşesc să devină un întreg. Şi cred că este benefic mai ales psihicului, care este puţin torturat în perioada asta.

D.P.: Crezi că tinerii au, poate, o mai mare nevoie acum să vină la teatru?
V.T.: Da, bineînţeles. Dacă vorbim de artişti, au mai mare nevoie cei care sunt la începutul carierei, care au dat de un hop şi mai mare decât cel obişnuit, pentru că găsesc tot mai puţin ocazia să se afirme. Pentru cei care privesc sunt la fel de rare ocaziile. Nu ţine doar de o reuşită personală, ci şi de faptul că această meserie se face practicând-o, ori zoom-uri şi alte lucruri nu ne ajută foarte tare în acest sens. Facem o meserie în care avem nevoie de un interlocutor pe care să-l privim în ochi şi nu printr-o cameră web.

D.P.: Cum ai defini tu cuvântul tânăr? Pentru că nu cred că festivalul se referă doar la ani sau cifre.
V.T.: Nu, cu siguranţă nu doar la asta se referă, deşi este subjugat într-un fel sau altul acestui canon. Dar când spun tânăr, mă refer la proaspăt, la un spirit proaspăt, la o atmosferă proaspătă. Se va vedea anul acesta - avem un spectacol invitat de la Oradea, a sărit puţin de media de vârstă considerată tânără, cu toată consideraţia pentru colegii mei de acolo. În schimb, a fost ales pentru că are un spirit foarte tânăr. Săptămâna Teatrului Tânăr nu înseamnă doar ceea ce vedem pe scenă, ci înseamnă şi ceea ce se întâmplă în sală. Vreau să cred, tind să cred că ne adresăm prepondent publicului tânăr, cel mai important, pentru că el reprezintă noul val. Dar nu unul pandemic.:)

D.P.: Şi poate, legat de ce ziceai tu, există şi o partea a publicului care caută şi el acel nou, acel spirit tânăr?
V.T.: Just. Inclusiv când vorbesc despre acest nou. A nu se înţelege greşit, nu cred că inventez roata în nici un caz, ci încerc ca prin selecţia spectacolelor din 2021, alături de teatrologul Oana Borş, să găsim cât mai multe spectacole care să prezinte această prospeţime, tinereţe jucăuşă, ludică, care să ne aducă senzaţia unui spectacol de teatru dinamic, viu. Ar fi fost multe alte spectacole care ar fi îndeplinit aceste criterii, dar doar pe acestea le-am putut selecta la ediţia a VIII-a. Am un crez personal, pe care l-am găsit atât de frumos articulat de Peter Brook: "Cel mai mare duşman al teatrului e plictiseala". În acest spirit tânăr şi ludic găsim forme şi valenţe teatrale foarte interesante şi necesare în această perioadă. Nu cred că avem nevoie de teatru tezist, de teatru de autor, cu ghilimele de rigoare, în sensul rău al cuvântului, nu în sensul bun. Cred că avem nevoie de lucruri tinere şi reale.

D.P.: Ai spus de voluntari şi de faptul că s-au înscris foarte mulţi, 80...
V.T.: 80 avem. Cred că s-ar mai fi înscris, dar a trebuit să ne oprim pentru că ar fi fost foarte greu să îi coordonăm. Poate anul viitor...

D.P.: Da, tinerii s-au înscris în număr foarte mare, în ciuda tuturor restricţiilor. Cum au primit ei reluarea festivalului?
V.T.: Cred că în acest moment este de datoria noastră să avem grijă să respectăm restricţiile. Noi facem tot ceea ce este legal pentru a nu favoriza răspândirea virusului. Dar este măgulitor să vezi că 80 de tineri vor să participe, să fie acolo. Au lucrat împreună cu actriţa Mihaela Mardare un flashmob pentru promovare evenimentului. Nu sunt acolo doar să împartă pliante şi atât, ci participă activ la tot ce se întâmplă. E o certificare a prezenţei lor şi un lucru care îi atrage. E ideal ca în epoca vitezei în care trăim ei să îşi dorească să vină la teatru. E un soi de evadare şi e bine că o regăsesc în teatru. E încurajator şi îmbucurător să văd festivalul aşa, pentru că înseamnă că e bine, că mergem pe un drum bun. Nu vrem să ne oprim aici, vrem să continuăm să creştem.

D.P.: Vorbind de selecţie, cum a fost cea din 2021?
V.T.: Grea, pentru că teatru nu s-a făcut la fel de mult. Am avut mai puţine oferte din partea universităţilor care erau în mod tradiţional prezente cu spectacole în festival. Lor cred că le-a fost cel mai greu în perioada asta. Am avut mai puţine spectacole din care să alegem pentru că s-a făcut teatru din ce s-a putut şi cum s-a putut. Nu am vrut să selectez absolut nimic din ce a fost în online. Nu blamez în niciun fel acest fel de a face teatru, pentru că era nevoie, dar atât timp cât el se poate întoarce la scenă, e bine sa fie acolo. Acolo e locul lui.

D.P.: Şi spectacolele pe care le-aţi selectat au fost vizionate înainte pe scenă, la teatru?
V.T.: Da. Iar ce am văzut înregistrat prima dată, am revăzut pe scenă înainte să fie selectate. Pentru că e nevoie. Cătălin Naum mi-a spus acum mulţi ani un lucru care mi-a rămas bine întipărit în minte: sunt două feluri de persoane interesate de teatru - ăia buni, care trăiesc să facă teatru, şi ăia foarte buni, care fac teatru că altfel nu au niciun motiv să trăiască. Ori, spre aceştia cred că trebuie să tindem...

D.P.: Din spectacolele pe care le-ai văzut, nu neapărat cele pe care le-ai şi selectat, s-a schimbat ceva din punctul tău de vedere în mentalitatea tinerilor creatori de teatru? Cum se simte acest lucru pe scenă?
V.T.: La o primă vedere tinzi să crezi că toţi sunt plini de energie în momentul acesta. Adică "ar mânca" scena. Dar nu vreau să mă las influenţat. Ei sunt acum ca un maratonist pe care îl alergă un câine. Aş vrea să văd maratonistul care aleargă doar din pasiune, nu pentru că este gonit de ceva din spate. Şi îmi e foarte teamă să interpretez felul în care sunt influenţaţi de situaţia pandemică. Vreau să cred că teatrul nu a fost deloc sărăcit de mijloacele sale. Bineînţeles că e o poftă de teatru în acest moment, logică, firească, necesară.

D.P.: Necesitatea asta se vede şi în calitatea spectacolelor?
V.T.: Da, se vede. Şi sper să rămână. Bineînţeles că arta, în condiţii de restrişte, prosperă. Dar sper că va prospera şi după. Nu e prima oară când lumea teatrului întâmpină constrângeri. Au mai fost constrângeri de foarte multe feluri şi el a devenit întotdeauna mai puternic. A găsit soluţii să devină şi mai puternic, şi mai puternic. Am avut cenzuri şi tot felul de lucruri de-a lungul timpului. Teatrul este un animal pe care cu cât îl baţi mai mult, cu atât devine mai rău. Cineva m-a întrebat dacă nu mi-e frică să-mi dispară meseria - am zis că nu, nu mi-e frică.

D.P.: După 7 ediţii - 8, dacă o punem şi pe aceasta la număr, care este cel mai important lucru pe care l-ai învăţat de la acest festival?
V.T.: Că se întâmplă de la sine. Cred că e el mai frumos şi cel mai complicat lucru - faptul că se întâmplă de la sine. La început, bineînţeles că m-am gândit că se întâmplă la Buzău pentru că eu sunt din acest oraş. Cred că acesta ar fi apărut oricum. Mai sunt alte festivaluri în ţară care îi seamănă, dar pentru că aici este un teatru de proiect, cred că şi asta a atras. Voluntarii vin, oamenii stau să vorbească după spectacole cu actori, cu mine, cu toţi ceilalţi. Asta am învăţat: că este necesar. Şi când se întâmplă asta, îţi dai seama că nu ai fost decât un interlocutor în nevoia lui de a exista. Dacă ne-am retrage cu toţii în acest moment, cred într-o magie în care publicul s-ar duce şi l-ar organiza singur.

D.P.: Vorbind despre spectacolul regizat de tine, Gâlcevile din Chioggia, de ce ai ales Goldoni?
V.T.: Îmi plac foarte mult clasicii pentru că ei au avut probleme care rămân veşnic prezente. E primul Goldoni pe care l-am făcut. Cineva a spus la un moment dat, în sensul bun al cuvântului, faptul că am făcut "o gălăgie de spectacol" Şi mi-a plăcut foarte mult termenul. Cred că aveam nevoie. În momentul în care m-a sunat Mihaela Rus de la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, am ales acest text împreună cu ea. Aveam nevoie de acea energie colectivă, puternică precum cea din Gâlcevile. Aveam nevoie de acele dimensiuni mari, în care înşelatul devine o dramă catastrofală, în care o felie de dovleac copt poate răsturna lumea cu totul. Aveam nevoie, personal, să sondez acest univers. Probabil că şi presiunea a tot ceea ce s-a întâmplat recent m-a împins în zona asta.

D.P.: Mi se pare interesant că în repertoriul tău regizoral regăsim autori clasici: Molière, Shakespeare. Mă întrebam dacă e o întâmplare sau o alegere personală?
V.T.: Este alegere personală. Cu toate că am mai făcut şi alte texte. Dar e ceva ce mă atrage, indiscutabil, la clasici: universul lor complex. Faptul că îşi pun probleme fundamentale. Probabil că e nevoia mea. Eu, personal, aşa trăiesc...

D.P.: Rămân ei veşnicii tineri, aşa cum au mai spus-o şi alţii?
V.T.: În momentul în care am făcut Cei doi tineri din Verona de Shakespeare, m-am folosit cât de mult am putut de tinereţe: totul se întâmpla într-un parc de joacă. E vorba despre o anumită tinereţe de spirit. Cred că e foarte periculoasă îmbătrânirea spiritului şi dacă ne uităm la toţi marii meseriaşi - aş dori să fiu un bun meseriaş. Artişti sunt puţini hărăziţi şi e bine să spună alţii asta despre ei, nu ei însăşi. Cred că teatrul este o meserie. Unii sunt hărăziţi să o ducă la nivelul de artă. Îmi doresc să ajung acolo. Cred că e o meserie pentru oameni cu spirit tânăr şi toţi cei care au reuşit să o facă bine au păstrat această tinereţe. Asta înseamnă joacă, multe joacă. Seriozitatea este cu siguranţă apanajul minţii lor mai puţin pregătite. Sunt complet îndrăgostit de tinereţea spirituală a acestor autori.

D.P.: Ce ai monta pe scena teatrului din Buzău?
V.T.: Mă gândesc deja la un text pentru scena din Buzău. Buzăul are acest avantaj a fi un teatru de proiect. Eu de fiecare dată când am lucrat acolo, am lucrat într-o atmosferă cât se poate de relaxată şi frumoasă. Bine, peste tot am lucrat relaxat. Am în plan un proiect cu actori din toată ţara. Nu o să spun mai mult de atât. Un proiect curajos, care cred eu că va fi foarte interesant pentru publicul din Buzău. Văd oraşul ca un spaţiu de laborator pentru că îl cunosc de atât de mulţi ani şi cred că ştiu cum reacţionează publicul de acolo. Am această bucurie de a-l "momi" în diferite direcţii, lucru care mă ajută şi pe mine foarte mult şi voi încerca să fac un spectacol care să mai schimbe puţin unghiul de paralaxă pe care l-am oferit până acum, pentru că sunt curios cum va reacţiona şi am enorm de multă încredere în el.

D.P.: Ca un exerciţiu de imaginaţie: pentru următoarea ediţie, cu un buget fără limite, ce ai aduce în festival?
V.T.: Aş aduce un Ostermeier. Vorbim de un regizor care nu mai este în prima lui tinereţe, dar are un mod de lucru extraordinar de tânăr. Bineînţeles, aş invita şi spectacole din străinătate. Poate că l-aş face să dureze o lună. Şi un spectacol care să fie produs în această perioadă acolo. E utopic ce spun. Dar aş face tot ceea ce se poate cu resursele pe care le primesc. Aşa cum fac şi acum, sper, tot ce se poate cu resursele pe care le am. Aş aduce un teatru în aer liber, aş aduce poate un Castellucci, sunt curios cum ar reacţiona acest public; sau un Lepage. Vorbim de oameni care sunt foarte tineri în spirit. Deşi, logistic vorbind, să aduci teatru din afară e mai complicat. Dar, poate, într-o zi vom avea Săptămâna Teatrului Tânăr Internaţional.

D.P.: Deci Teatrul Tânăr nu doar românesc, ci, tânăr în general.
V.T.: Da, exact. Teatru Tânăr de peste tot. Teatrul este pentru public şi trebuie să vedem cum ne comportăm cu acest copil răsfăţat care este publicul. Care are tot dreptul să fie aşa, noi trebuie să-l satisfacem şi, dacă avem puterea, să-l şi elevăm. Trebuie să avem doar ştiinţa.

D.P.: Dacă festivalul ar fi un copil ce i-ai spune acum?
V.T.: Ai răbdare. Ai răbdare. Să se bucure în continuare, şi chiar dacă s-a lovit, trece. Să aibă răbdare. Va creşte şi va reuşi să facă din ce în ce mai multe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu