La ce filme ne uităm de Paşti? Life of Brian, Jesus of Nazareth and more

Zilele trecute mă întrebam dacă sărbătoarea de Paşti este la fel de mult reflectată în cinema ca sărbătoarea de Crăciun. Filmul care îmi vine în minte ca având referiri la ambele sărbători este Annie Hall (1977, r. Woody Allen), în care cei doi protagonişti, Woody Allen şi Diane Keaton îşi întâlnesc familiile de Paşti, iar de Crăciun merg în California şi se miră cum pot oamenii sărbători când afară e cald şi nimic nu te duce cu gândul la magia unui Crăciun tipic.

Iarna parcă avem mai multe simboluri care contribuie toate la crearea unei atmosfere ce se pretează mai bine supremaţiei imaginii care, să o recunoaştem, a pus stăpânire pe societatea contemporană. Sigur că multe dintre elemente s-au comercializat în ultima vreme, dar, cu toate acestea, unele încă sînt considerate tradiţionale. Familia adunată în jurul bradului împodobit sau în jurul mesei, zăpada care, la modul ideal (dacă nu îşi bagă coada încălzirea globală), acoperă oraşele şi transformă totul într-un decor feeric şi, bineînţeles, cadourile, fac din sărbătoarea Crăciunului un moment din an privilegiat de către realizatorii de filme.

Cu toate acestea, şi iepuraşul de Paşti a primit un loc binemeritat pe marele ecran. Îl avem în primul rând pe simpaticul Bugs Bunny, îndrăgit deopotrivă de copii şi de părinţi. El s-a "născut" în 1940 în Brooklyn, New York, şi sînt sigură că vă amintiţi fraza lui preferată: "What's up, Doc?", rostită în timp ce mănâncă un morcov. În 2002, Bugs Bunny a fost numit de TV Guide ca cel mai bun personaj de desene din toate timpurile.

Tot la capitolul animaţie îl avem şi pe Peter Rabbit (2018, r. Will Gluck), un iepuraş rebel ce încearcă să se strecoare în grădina de legume a unui fermier. În competiţia dintre cei doi urecheaţi, dacă mă întrebaţi pe mine, câştigă categoric Bugs Bunny, că deh, nostalgia îşi spune cuvântul.

Pe lista de filme bune de văzut în aceste zile putem adăuga un musical clasic şi vesel, din 1948: Easter Parade. Filmul îi are în rolurile principale pe Judy Garland şi Fred Astaire. Există şi o carte cu titlul acesta, scrisă de Richard Yates, însă e doar o coincidenţă de nume, nu este nici o legătură între ele.

Un alt clasic, dar în altă cheie, mai aproape de sacru, este binecunoscutul Isus din Nazaret, film realizat de marele Franco Zeffirelli în 1977. Miniseria care durează 6 ore şi 20 de minute a devenit un reper când vine vorba de acest gen, şi este cu adevărat o capodoperă. Robert Powell, care l-a jucat pe Isus, a devenit cel mai cunoscut actor în acest rol, despre care spune că i-a schimbat viaţa. Este considerat pe bună dreptate ca fiind cel mai bun actor care l-a jucat vreodată pe Isus şi îmi aduc aminte cu câtă fascinaţie i-am admirat privirea mistică după 1990, când, după căderea comunismului, se puteau da, în sfârşit, asemenea filme la televizor. Distribuţia este completată magistral de Laurence Olivier, Anthony Quinn, Anne Bancroft şi Christopher Plummer. Filmul n-a fost lipsit de controverse pentru că Zeffirelli a ales să portretizeze în egală măsură latura umană şi cea divină a Mântuitorului. În 1987, TV Guide a numit Jesus of Nazareth cea mai bună mini-serie din toate timpurile.

Şi dacă am pomenit de controverse, musai să pun pe această listă incompletă de recomandări Life of Brian, o comedie din 1979 a trupei comice Monty Python, care spune povestea lui Brian Cohen, un tânăr născut în aceeaşi perioadă şi în acelaşi loc cu Isus Hristos şi care e luat el însuşi drept Mesia. Mă amuz de fiecare dată când revăd momentul în care un centurion roman corectează fraza scrisă de un evreu ("Romani, plecaţi acasă!"), făcându-l să priceapă regulile de declinare ale limbii latine, şi încercând să îl facă să nu mai încurce indicativul cu imperativul şi nici dativul cu nominativul sau acuzativul. Episodul meu preferat rămâne cel în care "teroriştii" din Frontul Popular din Iudeea descoperă ce beneficii uriaşe de civilizaţie le-a adus Imperiul Roman după ce le-a cucerit teritoriul. Or fi romanii cei ticăloşi duşmanii lor de moarte, însă lor le datorează aproape totul.

Proteste la adresa filmului au început încă de la lansare. Scena cea mai controversată a fost finalul, crucificarea eroului. Mulţi critici creştini au condamnat scena şi au considerat-o o blasfemie pe motiv că ia în derizoriu punerea pe cruce a lui Isus, transformând un moment grav şi dureros al Noului Testament într-o scenă amuzantă. E drept că pădurea de cruci pe care condamnaţii la răstignire cântă în cor "Always look on the bright side of life" poate leza sensibilităţi. Dacă totuşi aveţi umor şi puteţi accepta o satiră, Life of Brian este un must-see absolut pentru cei care vor să se relaxeze cu o comedie bună. Este disponibil pe canalul de televiziune Netflix.

Indiferent ce filme vedeţi de Paşti, să vă fie sărbătorile cu zâmbet şi cu lumină!