Drama lui Calin Geambasu si cele 8 greseli capitale in relatia cu tatal sau

Drama lui Calin Geambasu si cele 8 greseli capitale in relatia cu tatal sau

Scris de Camelia Patrascanu

13 Feb 2018, 10:10 PM

Sharing

                Marea problema nu e comportamentul parintilor (desi uneori ii baga pe copii in spital alteori in deznadejde) ci modul cum integreaza copilul comportamentul lor.

               Parintii pot sa nu fie perfecti si uneori nu le iese nici cu iubirea copiilor desi ei spun ca se straduiesc si ca fac totul pentru fericirea odraslelor. Intre a face tot ce poti si a face ce e util copilului poate fi o diferenta mare irosindu-se multa energie sufleteasca inutil. Pentru ca parintilor le e greu sa isi dea seama ce au copiii cu adevarat nevoie. Si atunci fac ce se pricep. Si uneori mai mult incurca lucrurile si indurereaza suflete. Problema nu este ca nu iubesc ci ca nu stiu sa fie parinti. Iar acest rol, care e unul de har, ii copleseste, ii intimideaza, infricoseaza, enerveaza, obosesc, deprima. Da, multi parinti sunt depasiti de acest rol haric. Si atunci aplica retete, traditiile de familie, clisee, adica un tavalung de reguli, prejudecati si convingeri care nu tin cont de specificul copilului, nevoile si personalitatea lui, sensibilitatile si inclinatiile sale. Dupa masura patului lui Procust: taiem ce iese din tipar. Si se mira apoi ca sufletul copilului este ciuntit si ca primesc o frantura de iubire si multe pretentii compensatoriii.

                 Exista oameni care fac copii si sunt parinti. Asa cum exista oameni care doar fac copii. Intre aceste doua categorii mai exista una, cea mai mare, de oameni care fac copii si se straduiesc sa fie parinti (unora le reuseste pe parcurs). Si exista si parinti care isi cer iertare si nu considera asta o umilinta, dimpotriva, un remediu necesar pentru impacare si sanatate morala familiala, detoxifiere emotionala, restabilirea onestitatii si a increderii reciproce.

               Calin a trait si traieste o drama. Spune ca in copilarie s-a simtit cumparat cu cadouri, neinteles, neapreciat, devalorizat, folosit, brutalizat, umilit in casa parintilor sai. A tanjit dupa aprecierea tatalui pe care il admira si n-a fost indeajuns de inteles si indrumat de mama sa care n-a gasit limbajul sufletului sau desi petrecea cel mai mult timp cu el. Unii apropiati spun ca a fost un copil dificil si pretentios. Posibil. Tocmai acesti copii au nevoie de mai mare atentie si mai mare intelegere. Altfel devin o oglinda stramba a parintilor, care reflecta nu doar propiile lor defecte de caracter ci si pe ale parintilor.

               Unii spun ca orice copil trebuie sa fie recunoscator parintilor pentru hranire si ingrijire. Da, asa e bine sa se intample. Nu neaparat pentru ca exista motive. Ci pentru ca recunostinta vindeca si innobileaza sufletul. Iar un suflet vindecat este mai inclinat sa ierte si sa iubeasca neconditionat. Pe vremuri copiii erau considerati „guri in plus” si trebuiau mereu sa fie recunoscatori ca primesc mancare si o haina. Bataia era rupta din rai, violenta verbala era „punerea la punct” menita sa intareasca ascultarea, munca si banii varsati in familie erau o datorie fara pretentii, umilintele erau considerate naturale pentru inducerea respectului si cunoasterea locului. Da, pe vremuri unele familii functionau ca o haita. Cu un lider alfa si subordonati.

              Cand am vazut prima data un model de familie deschisa si afectiva, in care copiii erau consultati fara sa fie rasfatati, sarcinile erau impartite dupa putere, talent si dispozitie, cand parintii erau tandri cu copiii dar si regulile erau limpezi insa aplicate cu intelegere, am zis ca am ajuns in rai. Si nu-mi venea sa cred ca un astfel de model – fara bataie, critica, umilinte – functioneaza. E adevarat, nu era ordinea cea mai mare in casa, nici curatenie impecabila, carti si haine peste tot, stiva de vase in chiuveta. Dar toata lumea parea destinsa, probabil pentru ca se rezolvau cumva si aceste sarcini din moment ce casa era locuita de atata timp. Dar accentul nu era pus pe impecabilitatea locuintei ci pe armonia familiei. Parintii erau profesori si ghizi montani. Se faceau multe excursii si tabere si hainele erau mai mult in rucsac. V-am spus asta ca sa intelegeti socul pe care l-am avut cand am inteles ca se poate si altfel.

                Calin a fost un copil sensibil. Poate prea sensibil. Si Scorpion. Iar tranzitul lui Jupiter in aceasta zodie inflameaza in 2018 orgoliul, reaminteste situatiile umilitoare, creste importanta de sine si nevoia de atentie, gonfleaza semnificatia unor gesturi, pretinde satisfactie, cere reparatii, clameaza respectarea demnitatii si a legilor morale. Calin a inregistrat foarte dureros ceea ce el a considerat a fi tratament brutal, jignitor si umilitor. Chiar daca scenele n-au fost frecvente s-au stantat in sufletul lui cu mare claritate si durere. Si asta pentru ca si el a facut cateva mari greseli. Asa cum fac multi copii si adulti ramasi copii din cauza acestor rani.

1. Admirandu-si parintii (mai ales tatal) a dorit sa fie inteles si iubit pentru ce este el si nu pentru ascultarea si obedienta lui fata de parinti. Vorbeste mult despre faptul ca trebuia sa se alinieze imaginii pe care parintii doreau sa si-o pastreze in lume, de familie model el simtind ca nu traieste intr-o familie impecabila si nu putea fi un copil model pentru ei. Dar in felul lui se straduia. Cu siguranta parintii nu decodificau in gesturile lui acest efort de a le face pe plac. Unii copii uita bataia si jignirile. El nu. A fost ajutat sa le tina minte prin improsppatarea durerii cu noi dezamagiri si conflicte, pe care le-a arhivat fidel. Si nici el nu a vrut sa se vindece. Pentru ca a legat vindecarea de atingerea unui ideal familial ce s-a dovedit nepractic: toata lumea isi realizeaza excesele si greselile, se impaca si isi corecteaza comportamentul, noi impreuna impodobim bradul. Blocat in acest model idilic a renuntat sa se mute singur, si-a ajutat profesional tatal acceptand sa nu fie platit, a tanjit dupa apreciere si recunoasterea meritelor dorind sa fie tratat ca egal de tatal sau, a dorit atentie si comuniune familiala in jurul copilului sau. Prima greseala

            Atasamentul de aceasta imagine idilica l-a facut sa spere dar si sa insiste ca parintii sa se corecteze si sa fie mai apropiati de el. Si sperand ca vindecarea sa vina prin schimbarea lor, punandu-si sperantele in altii, a sfarsit prin a fi dezamagit. Pentru ca sanatatea sufleteasca si fericirea depind de noi nu de altii care nu stiu, nu pot ori nu vor sa ne ofere ce avem nevoie.

2. A doua mare greseala este ca n-a fost destul de atent la cauzele comportamentului parintilor. Mereu a insistat ca ei sa se schimbe dar n-a inteles de ce se comportau asa cum au facut-o: ce gandeau despre familie si educatie, cum vedeau rolul de parinti, ce pozitie si importanta ofereau copilului in sistemul lor de valori, cat se iubeau si cum isi traiau afectiunea, ce capacitate aveau de introspectie si autoanaliza, ce frustari aveau legate de relatie, realizare si faima, ce tanjiri si frici le schimonoseau firea si comportamentul, ce sacrificii faceau si ce regrete aveau.

        Cand intelegi cauzele intelegi care sunt sansele de schimbare, de ce vindecare este nevoie pentru a fi posibila schimbarea si cat de probabila este acea vindecare. Drumul schimbarii e lung si realizabil doar pentru aceia care au putere de introspectie, capabili sa isi priveasca greselile in fata. Altfel, iti este clar ca insisti degeaba pentru ca atat timp cat cauzele nu se schimba oamenii isi vor urma tiparele. A doua greseala.

3. Apoi, cramponarea in a primi satisfactie – pretinderea scuzelor, cererea iertarii. Este punctul cel mai sensibil. Si acesta arata ca toata viata Calin a sperat (el facand concesii financiare parintilor, lucru semnificativ pentru un Scorpion – pe care il putem interpreta ca o pretare la cumparare a aprecierii parintilor) in recunoasterea greselii. Aceasta fiind calea cea mai scurta si comoda de vindecare – agresorul isi retrage cumva efectele prin realizarea greselii si cerea iertarii. Dar oamenii nu au parte de a aceasta facilitate. Cei mai multi persecutori se tem sa se confrunte cu erorile lor morale inventandu-si argumente si sustinandu-le uneori pana in pragul mortii – ei au avut dreptate, intentii bune si n-au facut nimic atat de rau. Cerand satisfactie, Calin si-ar supune parintii la o umilinta reparatorie si o recunoastere a valorii sale. Dar, in conditiile date acesta este tot un abuz. De data aceasta al copilului. Cand cineva iti spune nu pot sau nu vreau si tu insisti neauzind glasul neputintei/ne-vointei inseamna ca nu te intereaza atat de mult dialogul ci satisfactia, reusita, dreptatea. A treia greseala.

          Am putea spune ca este un comportament invatat de la parinti – acela de a fi mereu recunoscator si indatorat, de a-si stii locul si de a-si cere scuze. In fond, fiecare copil se naste inocent si modelabil chiar daca are trasaturi de caracter puternice ori sensibilitati mari. Pentru fiecare iubirea de parinte gaseste calea inimii. Daca il intereseaza. Daca vrea doar sa livreze copilului un set de reguli atunci, intr-adevar, e mai putin important CE este copilul. Ei bine, Calin a vrut sa fie vazut. Era destul ca traia cu o vedeta in casa, vanitoasa ca toti artistii, intretinator de familie, in plina faima, curtat si admirat. Copilul n-a simtit ca conteaza asa cum ar fi vrut.
Exista riscul sa fie rasfatat? Cu siguranta. Probabil si-a si dorit asta vazand ca alti copii de artisti erau mai liberi si mai ocrotiti.
Se intampla adesea in familiile cu parinti de succes ca fiii si fiicele sa se simta lipsiti de atentia parintilor si sa smulga mai mult interes si afectiune prin boroboate. Asa cum se intampla adesea in familiile profesorilor cand odraslele sunt corijente chiar la materiile predate de parintii lor care, apropo, se ocupa mai mult de elevii preferati si olimpici. Sau copii din parinti ocupati care se imbolnavesc pentru a avea parte de ingrijirea afectuoasa a parintilor. Sau, varianta mai energica, cu copii care fac boroboate doar pentru a avea parte de o atentie directa, dedicata si personala. Chiar cu riscul unor pedepse. Atat de mare e foamea de atentia parintilor.
Copiii nu vor sa fie pe planul doi si doresc o relatie profunda cu parintii lor pentru ca din aceasta relatie isi trag seva si constiinta propriei valori si puteri. De aceea dezvolta gelozii cand apare un frate sau sora, cand isi vad parintii in tandreturi, cand isi vad parintii absorbiti prea mult de telefon, calculator, prieteni, pacienti, clienti sau public. Nu simt ca sunt valorosi pentru parintii lor. Pentru ca inca nu au dezvoltat mecanismul interior de recunoastere a propriei valori ei isi dau seama cine sunt prin intermediul relatiilor de familie si al feed-back-ului de la apropiati si mai ales de la parinti. Comentariile, dezbaterile, aprecierile, observatiile, imboldurile, intrebarile, impartasirile, gesturile, imbratisarile, prezenta, actiunile comune ii invata despre cine sunt ei. Si toate sub curcubeul luminos al iubirii.

4. Cand te revolti fata de parinti de obicei incerci sa fii un parinte mai bun ca ei. Dar mai bun ca tata nu este modelul cel mai bun pe care tu il ai si nici cel mai sincer. Mereu o comparatie limiteaza expresia. Devii mai ceva ca ceva si evoluezi pe o linie raportat la un model. Calin isi doreste sincer sa fie un tata bun dar fiind preocupat sa fie mai bun ca tatal sau nu devine parintele cel mai bun pentru fiul sau. Pentru asta ar fi necesar sa se elibere de nevoia sufleteasca (pornita din rana care intai trebuie sa se vindece) de a demonstra si corecta ceva. Pentru ca riscul este de a trai din riposta, de a face lucrurile (chiar si marile realizari) ca reactie nu ca actiune izvorata curat din propria fiinta. Se strecoara in comportamentul lui prea multa demonstrativitate in a nu face greselile tatalui. Si asta nu numai ca il lipseste de autenticitatea pe care le merita fiul lui dar a fi mai bun ca tatal sau il absoarbe atat de mult incat risca sa il orbeasca si sa nu mai vada nevoile reale ale copilului sau. A patra greseala.

5. Implicarea copilului in conflict sub justificare lectiilor morale si a libertatii de exprimare cu siguranta nu-i fac bine copilului. Nici un mediu de conflict nu ajuta un copil sa creasca. Pe de alta parte Calin deplinge lipsa de interes a bunicului fata de nepot. Dar este plangerea lui Calin nu a copilului – fiul sau invata prin tata cum trebuie sa se simta fata de stii tu cine, tata. Vorbind despre asta cu repros induce fiului sau sentimentul ca este respins si neiubit de bunic. A cincea greseala.

                Cand de fapt poate fi vorba doar de tensiunile dintre Calin si tatal sau care fac foarte dificila apropierea, plus tiparul familial al bunicului care n-a stiut sa fie afectuos si suportiv ca parinte si nici nu isi doreste sa invete asta acum. Dar a considera lipsa unei porniri afective ca neiubire sau respingere este intentionat degrinator, eronat si manipulator. In felul acesta Calin spera sa se se pozitioneze avantajos si merituos in ochii propriului copil, concurandu-si tatal – eu te iubesc si sunt tata bun, bunicul nu este; eu sunt moral si am dreptate, bunicul greseste fata de tine cum a facut si cu mine deci eu am dreptate si sunt mai valoros ca el. Este greseala pe care o fac mai ales parintii despartiti sau in conflict cand isi disputa copilul. Evident, Calin nu intelege ca face asta si ca e gelos pe tatal sau (faimos si liber la vremea lui) dar incepe sa incaseze un plus energetic si sa simta o putere aparte (placandu-i) de fiecare data cand reuseste sa puncteze in fata lui. Gelozia poate proveni parte din caracter si parte din relatia de familie.

6. Calin face o greseala tactica. Publicul luat partas la aceasta disputa de familie se intreaba de ce Calin revendica acum, dupa 20 de ani, satisfactie si iertare. Adica, de ce cere acum public scuze, dupa atata timp cand toata lumea intelege fara atat chin ca nimeni nu este dispus sa-si ceara iertare. De ce s-a blocat singur in aceasta pretentie si conditioneaza linistea lui sufleteasca de asta facand-o publica. Pentru ca doreste sa primeasca macar sustinerea si aprobarea publicului ca o minima compensatie pentru ce considera a fi marea sa durere si dezamagire. In plus, spera ca masa de dezaprobatori sa intoarca sentimentele tatalui care sub presiunea publica daca nu a constiintei sa aiba o schimbare de comportament si sa-i ofere satisfactie. Ii prinde bine sa i se dea dreptate si atentie. Iar aceasta arata ca a trait in tot acest timp cu o mare rana in suflet. Iar durerea tipa la televizor si pe ecranele calculatoarelor. Expunerea publica ar fi justificabila daca ar duce la reparatii si schimbare de atitudine. Dar daca intareste indarjirile (si experienta vechilor incapatanari putea fi lamuritoare) atunci devine greseala tactica. Si aceasta este a sasea greseala.
Pe de alta parte la Calin pare mai mult decat o cere reparatorie a ascuzelor. Insistenta sa pare sa ascunda subconstient castigarea unui atuu in lupta cu tatal sau. Iar acest atuu al victoriei sa fie transformat in valoare, respect, autoritate si adevar. Iar acestea sunt ceea ce i-a lipsit, pe langa afectiune. Adica acele notiuni care ii dadeau in familie temelie, putere, siguranta si stima de sine.

7. Si publicul se mai poate intreba ceva. Daca a esuat ca tata de ce i se cere acum, in calitate de bunic, sa isi viziteze nepotul reprosandu-i-se lipsa de interes? De ce ar vrea de la cineva cu erori ca parinte sa fie acum bunic impecabil? Si de ce este considerata absenta unui bunic lipsit de entuziasm ca fiind un handicap emotional pentru copil? Copilul abia acum, pe fondul conflictului familial, invata sa se considere respins si lipsit de iubire, neimportant si nemerituos – interpretarile sunt dictate de Calin nu de copil. Ceea ce este fals. Lipsa de atentie si interes nu vin din devalorizare cum induce Calin ci pur si simplu din lipsa de exercitiu, dintr-o slaba responsabilizare agravata si mai mult de conflict. A saptea greseala.

              Insistenta ca bunicul sa fie prezent in viata copilului, pe fondul neintelegerilor inca prezente in familie, indica mai curand o intentie de a-l pune pe tatal sau, acum bunic, sa greseasca a doua oara, dovedind prin asta ca a gresit si prima oara fata de fiu. Calin sperand sa obtina recunoasterea dreptatii lui si proba incrimanatorie. Este eroarea in care cad multi copii raniti deveniti la randul lor parinti. Pun bunicii in fata responsabilitatii fata de nepoti stiind ca acestia nu doresc sau nu pot sa isi onoreze afectiv urmasii. Este aproape o speranta de esuare care da satisfactii parintilor candva copii raniti care spera acum, de la confruntarea cu circumstante repetate, mustrari de constiinta si recunoasterea greselilor.

8. Este adevarat ca ranile copilariei sunt extrem de dureroase. Copii fiind suntem extrem de sensibili la tratamentele mai ales umilitoare. Bataile le mai putem tolera (sunt de condamnat dar le putem supravietui) insa criticile distructive, ironiile, zeflemelele, umilintele, batjocura, sapa neincredere si frica de viata, timorare, anxietate si destabilizeaza profund forta de afirmare si expresia de sine esentiale pentru reusita in viata. Chiar daca obtii succese ele sunt scump platite energetic si mereu sabotate de neincredere. Iar reusitele sunt apoi greu de mentinut pe fondul lezat al identitatii de sine. Da, neiubirea din copilarie lasa urme adanci. Vindecarea ne poate lua ani de viata. Si numai prietenii si partenerii de viata stiu cat contribuie la asta. Unii copii sunt mai „ranibili”. Altii dovedesc o rezistenta admirabila la greselile parintilor si invata sa vada partea buna a lucrurilor traite si sa fie recunoscatori fara sa dezvolte „sindromul stockholm”. Dar datoria fata de propria viata si destin (daca nu ti-au fost grav alterate in familie)este sa traim viata pe care consideram ca o meritam chiar daca proprii parinti nu ne dau sanse si nu ne onoreaa cu respect si afectiune. Deasupra parintilor este Dumnezeu si Viata. Tatal Cer si Mama Pamant – marii nostri protectori sub care ne implinim destinul. Pana la urma cand murim nu fata de parinti dam socoteala ci in fata vietii care continua dupa moarte si careia ii predam sufletul ce ni s-a dat in primire. Si este responsabilitatea noastra cum ne ingrijim de acest suflet, ce trairi si sentimente punem in el, cu ce pretentii ni-l mobilam si cu ce dezamagiri daca aceste pretentii ne sunt refuzate. Responsabilitatea si iubirea fata de propria fiinta e bine sa fie mai mari decat pretentiile fata de o persoana. Si daca cineva ne dusmaneste sau ne raneste, ne provoaca sa ne gandim ca in viata e bine sa ne bazam pe noi insine, sa ne oferim noua insine iubire si apreciere, sa credem in noi si in viata cand nimeni nu crede, sa ne vizualizam implinirea cand toti ne spulbera visele si ne fac sa ne credem prea mici pentru ele; sa avem grija de noi cand ceilalti ne exploateaza, sa ne vorbim noua insine frumos in gand cand ceilalti ne cearta, sa ne povatuim cand altii ne imping la riscuri, sa ne alinam cand altii ne hartuiesc, sa ne umplem viata cand altii ne ignora. Calin n-a putut sa isi acorde atat de multa atentie. Lipsit de afectiune explicita, pe limba lui, a preferat sa reclame aceasta lipsa in loc sa isi completeze golul din el insusi, permitand ca raceala afectiva sa devina ocazie de crestere interioara, iubire si siguranta de sine. Din pacate nu a ajuns inca aici, de aceea inca durerea mai are nevoie sa inghita satisfactie si scuze ale parintilor. Cersite. Cu atata insistenta incat devine o auto-umilire. Culmea ironiei, chiar cel umilit de parinti isi provoaca singur umilire prin dependenta de un gest pe care il implora. Ca si cand sufletul sau are nevoie de ceva din afara pentru a fi implinit. O greseala. A opta.

   Imi aduc aminte de o femeie care scria pe net ca a crescut intr-un orfelinat. A incercat sa dea de urma parintilor sai dar n-a reusit. Si aceasta ii provoca un gol imens in suflet, tristete si un sentiment de dezradacinare, lipsa de rost si respingere Ca si cand era o intrusa pe planeta. Si asta desi avea o familie fericita si doi copii. Ii lipseau totusi parintii, familia si sentimentul apartenentei si al continuitatii. A trebuit sa isi completeze acest gol de parinti prin ea insasi. Pasionata de cusut a aderat la o comunitate virtuala de persoane care coseau ii si care isi impartaseau diagrame cu modele si isi decriptau simbolurile ancestrale prezente pe iile traditionale. Intelegerea acestor simboluri ale stramosilor nostri a conectat-o la o mare familie – neamul romanesc. Si cosand luni de ziel la acea ie, la modelul cu care a rezonat (nu stia bine nici in ce zona s-a nascut, sau din ce zona erau parintii) s-a reconectat la stramosii sai, la o ancestralitate necunoscuta dar cu siguranta existenta, a carei linie o continua chiar daca nu o cunoaste. Dar prin simbolurile culturale, traditii si obiceiuri s-a simtit dintr-o data in mijlocul unei comunitati uriase. A coborat in sufletul ei mai adanc de stratul parintilor si s-a conectat la stramosii sai. Asta i-a trezit radacinile de care avea nevoie, legatura cu Dumnezeu, cu Viata, Pamantul si Cerul sub care isi construieste singura destinul. Si astfel si-a vindecat rana de parinti.

             In povestea lui Calin se regasesc multe persoane, asa se explica abundenta comentariilor si patima pusa in ele. Publicul e impartit in doua. Unii spun ca trebuie sa fie recunoscator parintilor, altii il felicita pentru curajul de a-si spune povestea si de a crea o dezbatere pe tema relatiilor parinti-copii. Si sunt si multi care ii recomanda consiliere. Si acesta este si sfatul meu. Pentru ca asa are parte de ajutor in vindecarea traumei dar si indrumare in privinta modului in care expune copilul la conflictele de familie. Pentru ca ii poate fi greu sa distinga linia de demarcatie intre libertate de expresie si modelare de expresie. Risca sa modeleze gandirea si sentimentele copilului printr-o prea mare expunere la propriile comentarii si sentimente privitoare la bunicul fiului sau. Si primul semn este cand copilul vorbeste folosind expresiile tatalui atunci cand isi comenteaza bunicul. Satisfactia tatalui risca sa fie semnul unei vanitati clinice. Si ar fi regretabil ca reparatia ceruta de Calin sa nu vina prin tatal sau care ii refuza scuzele atat de ravnite ci prin copilul care ii copiaza revolta dar fara fondul unei relatii defectuoase cu bunicul. Tocmai de aceea riscul alterarii caracterului este mai mare, pentru ca invata critica si superioritatea morala nu din provocarea contextelor traite ci pentru a face pe plac tatalui sau. Astfel, se muta agentul deformator din afara sufletului inauntrul sau.

Disclaimer, deci musai de analizat:
Ne bucura nespus interesul vostru pentru articolele HoroscopTv.ro si entuziasmul cu care le impartasiti. Suntem direct interesati de si sustinem accesul liber la informatie si de aceea va incurajam sa preluati articolele noastre pe blogurile si site-urile voastre, sperand ca impreuna, vom putea construi o comunitate onesta, libera, si informata. Asa incat, daca doresti sa preiei acest articol, sub orice forma, contacteaza-ne mai intai fie la adresa de email officehtv@horoscoptv.ro, fie la numarul de telefon 0722 121 811. Asta pentru ca acest articol se afla sub propietatea intelectuala a Horoscoptv.ro. Sa fiti inspirati, cu drag, Echipa HoroscopTv.ro
Camelia Patrascanu