Profesorul Dan Zaharia s-a stins din viață
Este doliu în sistemul de învățământ din Neamț, după ce profesorul Dan Zaharia, director al Liceului Tehnologic „Vasile Sav”, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare.
Profesorul Dan Zaharia a terminat Liceul pentru Industrie Alimentară din Galați, apoi Facultatea de fizică la Iași, iar din 1981 și-a dedicat viața sistemului de educație. Din 1989 a ajuns director al actualului Liceu Tehnologic „Vasile Sav”, fiind cel care a făcut demersurile pentru înființarea a patru clase de informatică, din 1990, primele din Roman. În perioada 2004 – 2008 a fost și consilier local.
În arhiva Ziarului de Roman au rămas cuvintele pe care acesta le rostea în 2004: „Am obligația morală și profesională să transmit rețeta succesului celor care au încă îndoieli sau sunt la început de drum: faceți ceea ce vă place și folosește și celorlalți. Cu această credință am reușit în cariera didactică (…) Ca elev și profesor am fost critic și responsabil, după modelul pe care mi l-au dat copiii, care sunt pe cât de generoși, pe atât de severi. De la profesori și de la părinți am învățat să fiu responsabil, să-mi asum orice gest care să-mi probeze credibilitatea, să mă bucur de respect. Cuvintele vorbesc mai puțin, faptele mai mult. Am ales sinceritatea și nu jumătățile de măsură, pentru că îmi sunt dragi oamenii și pot comunica oferindu-le tratament egal (…) Credibilitatea prin propriul exemplu și asumarea răspunderii sunt calități care dau mulțumire nu doar în profesie, ci și în activitatea politică pe care mi-o asum. Stau mărturie rezultatele elevilor de la «Vasile Sav», școala în sine, cu noua ei înfățișare și dotare, olimpicii și specialiștii care lucrează acum în diverse domenii, precum și mulțumirea părinților de a își ști copiii corect și bine formați”.
Din cauza politicii și a vremurilor din politică, a fost nevoit să renunțe la conducerea liceului, dar a revenit după ce a decis să se implice doar în procesul educațional și a demonstrat celorlalți că este capabil de un management competitiv. În ultimii ani, a fost la fel de activ la catedră, precum și la conducerea unității de învățământ. Din păcate, o boală depistată mult prea târziu, din cauza lipsei simptomelor, i-a pus în pericol viața și, în ciuda eforturilor tuturor de a-i reda sănătatea, nu a mai putut fi salvat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu