“Eu nu sunt de familie bună, de aceea am nevoie de calități mari, vizibile, dovedite de fapte grăitoare și nu de presupuneri binevoitoare.”
Roşu şi Negru este, în principal, povestea vieţii lui Julien Sorel. Acesta este şi titlul pe care autorul a vrut să-l dea iniţial cărţii. Totuşi, pe cuprinsul acestuia suntem plimbaţi de la cele mai joase până la cele mai înalte clase sociale, ni se face cunostinţă cu oameni de diferite meserii sau ranguri, ni se dau lecţii subtile de istorie şi suntem familiarizaţi cu situaţia politică a Franţei la începutul secolului al nouăsprezecelea. Astfel suntem introdusi în lumea din care face parte personajul principal al romanlui, o lume frecvent dominată de minciună, înşelătorie şi hoţie, comportamente pe care toate clasele sociale, începând de la ţăranul cel mai simplu, continuând cu burghezia şi cu clerul şi terminând cu aristocraţia Parisului, îl încurajează şi-l preţuiesc.
Trebuie să recunosc că mi-a plăcut de Julien încă de la început. Şi m-am simţit prost la fiecare gafă pe care o facea fie din naivitatea sau impulsivitatea vârstei, fie dintr-o greşeală de judecată. Şi m-am supărata de fiecare dată când greşea pentru că nu voia să deschidă ochii şi să-şi folosească mintea ca să înţeleagă ce se petrece în jurul său. Şi i-am admirat memoria, inteligenţa pe care şi-o dezvoltă pe parcurs, caracterul şi hotărârea cu care ducea la capăt orice gest pe care îmrejurările îl făceau să-l considere ca fiind de datoria lui. I-am admirat chiar şi curajul de a face cele mai nebuneşti greşeli dintr-un sentiment al onoarei pe care simţea în permanenţă nevoia să şi-o dovedească. Şi i-am admirat chiar şi mândria uneori exagerată.
Julien este întradevăr un om nu doar ambiţios ci şi capabil. Însă inteligenţa înnăscută îi este ştirbită de naivitatea de provincial şi de impulsivitate. Este exagerat de mândru şi de sensibil şi este la fel de uşor de intimidat ca şi de jignit. Este fascinat de gloria armatelor lui Napoleon, pe care îl admiră şi îl adoră ca pe un sfânt, şi e convins că dacă ar fi trăit pe vremea lui şi-ar fi dobândit faima de care este atât de însetat. Îl ia pe Napoleon ca exemplu al omului care este capabil de realizări măreţe în ciuda nenorocului de-a se fi născut în clasa de jos şi îşi ia multe din ideile şi sentimentele după care actionează din biografia acestuia, “Memoriile de la Sf. Elena”. O carieră militară îl atrage mult mai mult decât una în sânul bisercii, însă în lipsa unor războie în cadrul cărora să se facă remarcat, el alege calea pe care o consideră sigură pentru a reuşi în viaţă. Chiar dacă se pregăteşte pentru a deveni un slujitor al Domnului, el nu o face dintr-o chemare, dintr-o credinţă oarbă ci doar pentru că acesta este un mijloc de a obţine mai mult de la viaţă, ceea ce îl poate face să pară ipocrit. Iar acestă lipsă a credinţei oarbe, această nevoie de a analiza şi a trece totul prin sita raţiunii îl face chiar şi pe el să fie convins de propria ipocrizie.
Toata lumea îl invidiază pe acest tanăr şi inteligent abate, lucru prevăzut de doamna Renal, singura care l-a cunoscut cu adevărat şi care a ştiut că are de-a face cu un om capabil de a realiza ceva în viaţă. Poate de aceea nici nu încearcă să-l ţină pentru ea şi îl trimite acolo unde are şansa să se facă remarcat. Încearcă chiar să-l înveţe unele lucruri, care însă lui Julien îi scapă.
Julien se îndrăgosteşte de doamna Renal, mama copiilor al căror “pedagog” ajunge printr-o înlănţuire de evenimente de care el habar nu are, mai întâi deoarece consideră că este de datoria lui s-o facă, iar apoi pentru că această femeie blândă de a cărei naivitate autorul insista să ne convingă doar prin vorbe însă nu şi prin gesturi, i-a cucerit cu adevărat inima. Deşi cei doi se vor despărţi după un timp destul de scurt dar foarte fericit petrecut împreună, despărţire datorată invidiei pe care Julien pare s-o stârnească oriunde s-ar duce, tănârul abate păstrează în suflet imaginea ei ca o icoană, ca un punct de referinţă, comparând mereu răceala tinerei şi mândrei Matilda cu căldura, sinceritatea şi dragostea doamnei Renal.
Matilda, fiica marchizului de La Mole la care Julien se angajează ca şi secretar, pare la o primă privire prototipul tinerei aristocrate. Frumoasă, rece, inteligentă, exemplu de bună creştere şi politeţe, însă cu o limbă poate puţin cam ascuţită, ea cucereşte inimile tinerilor din lumea bună care frecventează salonul familiei fără niciun fel de efort. Iar uşurinţa acestor cuceriri, la fel ca şi societatea din care face parte, o plictisesc nemaipomenit. Iată de ce ajunge Matilda să se îndrăgostească de Julien. Pentru că ea, la fel ca şi tânărul abate, visează la o soartă măreaţă sau cel puţin ieşită din comun, asemeni strămoşilor ei care au intrat în istorie datorită faptelor săvârşite. La fel ca Julien care citea “Memorialul de la Sf. Elena” ca pe o biblie, Matilda avea ca punct de referinţă, admiraţie şi inspiraţie trecutul glorios al familie povestit în legenda Reginei Marguerite. Iar ea vede în Julien un om capabil de o soartă măreaţă asemenea strămoşilor ei. Desigur imaginaţia o ajută mai mult decât orice altceva. Pentru că ea nu-l cunoaşte cu adevărat pe Julien deoarece nu vrea să-l cunoască. Se mulţumeşte cu imaginea pe care şi-a format-o despre el cu ajutorul fanteziei. Astfel dragostea ei este, cel puţin într-o primă fază, foarte cerebrală. “Dragostea pornită din judecată e fără îndoială mai inteligentă decât dragostea adevărată, dar nu are decât clipe de entuziasm; se cunoaşte prea bine şi se analizează neîncetat. În loc să se depărteze de raţiune, ea are la bază numai raţiunea.” Iar aceste clipe de entuziasm sunt duse la extrem de către impulsiva Matilda.
Dragostea dintre Julien şi Matilda este foarte caracteristică firilor lor. Pentru că niciunul nu poate să-l iubească pe celălalt în mod natural şi deschis. Amândoi iubesc mai mult cu imaginaţia decât cu sufletul. Unul pentru că nu poate altfel, celălalt pentru că este împiedicat de purtarea celui iubit. Chiar dacă în cele din urmă dragostea celor doi pare să se transforme în ceva sincer şi profund, ea tot nu este o dragoste uşoară şi naturală cum a fost cea dintre Julien şi doamna Renal.
Diferenţa dintre cele două femei este aproape antitetică. În timp ce doamna Renal este o femeie matură, căsătorită, mamă a doi copii, o provincială simplă, sinceră şi deschisă care nu mai aşteaptă nimic de la viaţă, ci doar se bucură de întâmplarea de a se fi îndrăgostit, Matilda este o tânără aristocrată sofisticată care doreşte mult mai mult de la viaţă decât îi este rezervat în mod normal unei femei de rangul ei; ea are un rol de jucat în viaţă. Inteligenţa de care dă dovadă şi cărţile pe care le citeşte dovedesc ambiţiile ei care depăşesc o căsătorie cu un bărbat cât mai agreabil şi râvnit, cu avere şi rang superior. Îşi doreşte o soartă ieşită din comun şi nu se mulţumeşte să fie doar un spectator plictisit al propriei vieţi.
Ambiţia de care Julien dă dovadă dintr-o dorinţă profundă de “a ajunge”, după cum se exprimă autorul, l-ar putea face să pară un parvenit. Depinde însă din ce punct de vedere privim lucruriile. Pentru că toate situaţiile în care acesta ajunge şi felul în care progresează par să se datoreze mai mult sorţii şi capacităţii sale de a profita de ocaziile ivite, decât de propria lui voinţă. Totuşi faptul că o împuşcă pe doamna Renal după ce aceasta trimte o scrisoare marchizului La Mole dezvăluindu-i aventura sa cu Julien şi împiedicând astfel căsătoria acestuia cu Matilda, ar putea părea un act de răzbunare al unui parvenit căruia i s-au năruit toate planurile. Însă cunoscând felul în care Julien se vede pe sine, ca un om mândru care trebuie în permanenţă să-şi apere onoarea, fapta lui apare mai degrabă ca o imitaţie a vreunui erou din carţile sale.
Mi-a plăcut Roşu şi Negru pentru că este un roman complex nu doar din punct de vedere al multiplelor straturi ale subiectului pe care-l tratează, dar şi din punct de vedere al compoziţiei şi-al stilului în care este scris. Acesta diferă de romanul clasic cu autor omniscient care păstrează distanţa faţă de personajele sale, prin intervenţiile autorului care îşi mai dă din când în când cu părerea despre purtarea acestora de parcă n-ar fi creaţiile lui.
Acesta este fără doar şi poate unul din acele romane care trebuie citite cel puţin o dată în viaţă.
Cat costa cartea Rosu si negru?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu