Titlul recenziei sună prea pretenţios? Probabil. Te-ai fi aşteptat ca pentru o carte cu „poveşti”, titlul să fie unul mai simpatic. Însă cartea de faţă nu se adresează copiilor. Ci nouă, tuturor adulţilor, care ne chinuim să afişăm o atitudine fără discriminare, bazată pe egalitatea de şanse.
Iar autorul pufneşte în râs când vede străduinţa noastră. Fiindcă totul e foarte multă formalitate, care s-a strecurat încet şi sigur în gândirea şi comportamentul nostru. Ne batem cu pumnul în piept că respectăm tot felul de principii de moralitate, încât uneori… cam exagerăm!
Poveştile corecte politic de adormit copiii (re)scrise de James Finn pun accent tocmai pe absurditatea unui astfel de stil de gândire. Pentru că firea umană tinde să ducă lucrurile la extreme. Se cântă fals, dar toată lumea pretinde că nu observă. Iar autorul a găsit un mod genial de a arăta acest lucru: prin intermediul celor mai cunoscute poveşti, îmbrăcate în registrul umorului.
Vei râde înfundat atunci când vei citi poveştile reinterpretate, cum ar fi „Persoana adormită de o frumuseţe peste medie” (Frumoasa din pădurea adormită), „Rudolf, renul hiperdezvoltat nazal” (Rudolph the Red-Nosed Reindeer) sau „Micuţa entitate sireniană” (Mica sirenă).
Astfel de titluri rescrise îţi pot da o mică idee referitoare la stilul de a scrie al autorului. Vă puteţi face o imagine şi mai clară prin intermediul unui paragraf precum cel de mai jos, extras din povestea „Spărgătorul de nuci” (reinterpretată):
„Unchiul îi oferi păpuşa nepoatei sale, care o manevră foarte grijulie. În fine, extrase din tolbă şi ultimul dar: un spărgător de nuci de fabricaţie artizanală, îmbrăcat în soldăţel şi afişând o expresie extrem de surâzătoare. Îi întinse lui Friţ acest ultim personaj.
Of, ce mai agitaţie şi ce de ţipete se iscară la gestul lui! Şi aşa era destul de grav că, oferindu-i Clarei păpuşa cu pricina, accentuase rolurile acordate în funcţie de sex, însă mai presus de toate, să-i dai lui Friţ, un băieţel atât de sensibil şi de emotiv, un simbol atât de evident al castrării şi al emasculării, asta chiar constituia un gest impardonabil! Toţi cei prezenţi se înfuriară atât de tare, încât unchiul Drosselmeier se temu o clipă că va fi dat afară de la petrecere.”
Astfel, autorul reintepretează 26 de basme şi poveşti clasice din literatura universală. Personajele au concepţii moderne şi egalitariste, însă deseori pică în extreme şi folosesc limbajul de lemn al ipocriziei.
Cenuşăreasa nu vrea să fie o femeie condusă de bărbaţi, aşa că îi refuză cu dispreţ pe prinţii de la bal care ajung să se bată între ei într-un acces de ego masculin.
Scufiţa Roşie „are suficientă încredere de sine şi în sexualitatea ei crescândă”, bunica ei îşi poate purta singură de grijă, în timp ce lupul e un proscris al societăţii. Iar intervenţia pădurarului (căruia îi place să i se spună tehnician de combustibil lemnos, ca să sune mai bine) o deranjează nespus pe Scufiţa Roşie care nu are nevoie să fie salvată: „Auzi, să dai buzna aici ca un om din Neanderthal, agitându-ți arma și lăsând-o să te exprime! exclamă Scufița. Obsedatule! Specimenule! Cum îndrăznești să presupui că o femeie nu e în stare să-și regleze conturile cu lupul, fără a fi nevoie de intervenția unui bărbat?!”
Iar Albă ca Zăpada se simte ofensată de interesul pe care i-l acordă prinţul atunci când ea se afla în stare de inconştienţă: „Și tu, i se adresă Albă-ca-Zăpada prințului, să-ncerci să o faci cu o fată în comă! Pfui!”
Citind poveştile la rând, conştientizezi faptul că aşa ne formează societatea, cu toţii trăim într-un univers paralel utopic în care declarăm sus şi tare că suntem „politically correct”.
PLUSURI
O lectură savuroasă, care te binedispune, dar care totodată îţi deschide ochii asupra duplicităţii şi falsităţii umane şi sociale.
RECOMANDARI
Tuturor adulţilor care caută în permanenţă chipul sincer al sinelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu