miercuri, 3 august 2022

…întunericul avea să triumfe și apoi urma să mai vedem noi

 


Titlu: Zona de interes
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2020
Traducere: 
Numar pagini: 382
ISBN: 978-606-978-328-3

Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori britanici ai momentului, Martin Amis, abordează în Zona de interes, tema Holocaustului dintr-o perspectivă diferită, aproape unică în peisajul literaturii de gen. Cartea este o lectură zdrobitoare care plasează în centrul scenei narative întrebarea (care nu este niciun moment formulată direct): „Cum a fost posibil ca o națiune civilizată și educată ca germanii să fie cuprinsă de un delir patologic al uciderii și mutilării atâtor oameni nevinovați, semeni de-ai lor cu care trăiseră până atunci într-o relativă pace și înțelegere ?”. Evident, întrebarea nu este nouă, ea a fost formulată imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când lumea întreagă a fost pusă în fața realității îngrozitoare a Holocaustului. Încercări de răspuns au tot fost de atunci, de la studii psiho-culturale, sociale și istorice, la analize politice și opere de ficțiune.

Martin Amis aduce însă o altfel de perspectivă, iar dacă finalul cărții sale nu formuează un răspuns clar definit (ar putea, oare, exista vreodată unul?), reușește, în schimb, printr-o măiestrie narativă greu de egalat, să proiecteze lumina minților și emoțiilor noastre asupra modului în care tragedia, haosul, durerea, abuzul și iraționalitatea mutilează sufletele celor care le produc. Sau, cel puțin, a unora dintre ei.

Realitatea lagărelor de concentrare, a crimelor, a minciunilor și a dedublărilor capătă, în Zona de interes, rolul și calitatea unei oglinzi în care oamenii se văd și sunt puși față în față cu ororile pe care le comit. Poate o poveste de dragoste să supraviețuiască în aceste condiții ? Poate iubirea să existe atunci când am văzut cine suntem cu adevărat ? Putem să ne uităm unul în ochii celuilalt cu pasiune, puritate, dorință după ce am ucis, am torturat, am fost martorii, uneori tăcuți și pasivi, ai celor mai îngrozitoare crime și abuzuri ?

Paul Doll este comandantul unui lagăr de concentrare în anii 40, iar cea mai importantă preocupare a sa, trasată ca sarcină de serviciu de ofițerii superiori de la Berlin, este să găsească și să aplice cea mai simplă, puțin costisitoare și eficientă metodă de a-i ucide pe prizonierii din lagăr. Soția sa, Hannah Doll trăiește împreună cu cele două fiice ale sale într-o casă din apropierea lagărului și este conștientă de atrocitățile care se petrec lângă ei, ca și de rolul soțului său. Un alt personaj important al cărții este Angelus ‘Golo’ Thomsen, care se îndrăgostește de Hannah. Este un fel de poster boy al naziștilor, exemplarul arianului perfect și nepotul lui Martin Bormann, unul dintre apropiații lui Hitler.

Cartea abundă în dialoguri profunde, care stârnesc emoții puternice și al căror ecou se aude, în mod șocant, în zilele noastre.

Nu are cum să câștige împotriva Rusiei. Deci ce-i râmâne de făcut? Declară război Americii. Nu e un regim criminal, dragul meu. E un regim cu apucături criminale. Iar noi pierdem. (...) Dă-mi voie să te învăț ceva despre război, Golo. Regula numărul ununu invada niciodată Rusia. Bun, omorâm cinci milioane și luăm cinci milioane prizonieri, și omorâm prin înfometare alți 30 de milioane. Tot mai râmân 125 de milioane. (...) Până în octombrie, până la episodul Kiev, eram convins că războiul de anihilare are câștig de cauză. Eram convins că masacrul poate să reușească. Credeam că întunericul triumfa. Credeam că întunericul avea să triumfe și apoi urma să mai vedem noi.”

Zona de interes este o lectură absolut necesară despre banalitatea răului, despre mutilarea sufletului, despre tragediile războiului și modurile diferite în care pierdem cu toții atunci când armele vorbesc.

 

Text scris de Raluca Elgyar

  • PLUSURI

    Măiestria narativă a autorului care reușește să sondeze adânc în sufletele personajelor și să ne arate pericolele la care ne supunem atunci când refuzăm lecțiile Istoriei.

  • RECOMANDARI

    O carte excepțională nu numai despre Holocaust, dar și despre oameni și felul în care aceștia își mutilează sufletele.

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu