miercuri, 3 august 2022

O rază de lumină în misteriosul NKVD/MGB/KGB

 


Titlu: Misiuni speciale: Memoriile unui maestru al spionajului sovietic
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2013
Traducere: 
Numar pagini: 734
ISBN: 978-606-848-189-0
Cumpara cartea

„Veți vedea că această carte transmite o mare cantitate de informații noi referitoare la epoca lui Stalin. Le Monde, din Paris, unul dintre numeroasele ziare care au fost de acord cu afirmația mea de mai sus, a mers chiar mai departe, spunând că este cel mai important material nou apărut „după moartea lui Stalin.” (din Cuvânt Înainte al lui Robert Conquest).

Atunci când ne referim la CEKA, NKVD, OGPU, NKGB, MGB sau KGB (prescurtări ale numelor purtate de poliția secretă sovietică de-a lungul istoriei), avem în minte în primul rând teroarea în care aceste instituții au ținut populația Uniunii Sovietice din 1920 până în 1990 (situație foarte asemănătoare cu ce s-a întâmplat în România din 1945 până în 1989). Apoi ne gândim la succesele de contracarare a spionajului american precum și la succesele de infiltrare a guvernelor altor țări. Ne mai amintim apoi de asasinarea lui Troțki. De înființarea gulag-ului. De rolul pe care l-au jucat în cel de-al Doilea Război Mondial (la care rușii fac referire ca la Marele Război pentru Apărarea Patriei), atunci când agenții NKVD, la fel ca și cei ai Gestapo-ului german, stăteau în spatele liniei întâi și împușcau orice soldat care ezita sau încerca să fugă.

Pavel Sudoplatov (Anatoli este fiul său, care l-a ajutat să-și scrie memoriile și să pună cap la cap documentele care au stat la baza acestei cărți) face lumină într-o serie de evenimente în care spionajul sovietic a fost implicat și despre care până acum existau doar zvonuri, supoziții și prea puține relatări ale faptelor. Una dintre aceste acțiuni este asasinarea lui Leon Troțki în Mexic, în anul 1940. Pavel Sudoplatov a fost cel care a pus la punct asasinatul. Deși a mai existat o tentativă nereușită de asasinat, potrivit declarațiilor sale, el nu a avut legătură cu aceasta. Robert Conquest spune în Cuvânt Înainte că aceasta este cea mai detaliată relatare a asasinării lui Troțki din câte au fost făcute până acum. Aceasta este valoarea primordială a cărții, mai spune el. Cu toate acestea, informațiile pe care autorul le oferă nu se reduc la atât.

El relatează tot ce-și amintește și tot ce este susținut de documentele desecretizate ale KGB, inclusiv spionajul atomic întreprins în SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și după (punctul de vedere al lui Sudoplatov a fost puternic contestat de către americani, deși celelalte episoade au fost acceptate ca atare), acțiunile departamentului de Misiuni Speciale din cadrul KGB în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, epurările din anii ’30 (Ejovșcina), ’40 și ’50 inițiate de Stalin, precum și epurarea din ’53 efectuată de Nikita Hrușciov pentru a-i înlătura pe rivalii săi politici principali, printre care Lavrenti Beria (epurare căreia i-a căzut victimă și autorul). Până la dezvăluirile făcute de Sudoplatov, ceea ce se știa despre Stalin, dar mai ales despre Beria era ceea ce Hrușciov dezvăluise în discursul său secret de la cel de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1956.

Informațiile pe care ni le oferă autorul în Misiuni speciale: Memoriile unui maestru al spionajului sovietic sunt însă edificatoare pentru personalitatea și acțiunile celor doi. Despre Stalin s-a scris mult, iar subiectul, departe de a fi epuizat, este totuși dezbătut pe larg. Lavrenti Beria însă a fost și este încă un mister total. Cei mai mulți dintre cei care l-au cunoscut personal s-au abținut să îl descrie în vreun fel. Hrușciov l-a prezentat așa cum trebuia prezentat pentru a-și putea justifica ascensiunea la putere (pentru care concurase chiar cu Beria), adică drept un criminal de o cruzime rară și un trădător de țară. Însă ceea ce fusese Hrușciov nu era nici pe departe diferit de ceea ce se cunoaște acum că ar fi fost Beria. Totuși, din această carte se desprinde și un Lavrenti Beria care are intenții absolut șocante pentru acea perioadă: relaxarea politicii de asuprire a statelor satelit ale URSS, deschiderea Uniunii Sovietice c

  • PLUSURI

    Pavel Sudoplatov istorisește cu sinceritate – și este susținut de documente care atestă ceea ce povestește – perioada în care a fost agent operativ al unora dintre agențiile de top ale spionajului sovietic. Este o carte-document, a cărei valoare nu poate fi calculată. Ca român, înțeleg perfect necesitatea ca acțiunile poliției secrete din perioada comunistă să fie scoase la lumină. Faptul că Sudoplatov a făcut-o pentru țara sa este un lucru lăudabil, chiar dacă, evident, deranjează pe mulți și din această cauză mulți îl contestă.

  • RECOMANDARI

    Cartea este în special pentru cei interesați de istoria comunismului, a URSS-ului, a agențiilor secrete de spionaj și în special a NKVD-ului și a KGB-ului.

Categorie:  | Autor:  | Editura: 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu