Actriţa Cristina Stamate a murit luni dimineaţă, a declarat, pentru
AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca,
Bogdan Opriţa.
"Cu puţin înainte de ora 7,00, în această dimineaţă, a decedat", a anunţat Opriţa.
Cristina Stamate era internată de săptămâna trecută la Spitalul Floreasca pentru investigaţii, după ce i se făcuse rău.
Cristina Stamate avea 71 de ani.
Cristina Stamate s-a născut la 8 februarie 1946, la Bucureşti. A
urmat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la
clasa regizorului Alexandru Finţi şi, mai apoi, a Sandei Manu, se arată
pe site-ul www.teatrultanase.ro.
După absolvirea Institutului, în anul 1967, a fost repartizată la
Teatrul de stat din Arad, unde a debutat în spectacolele de revistă,
bucurându-se de un succes remarcabil. A revenit, însă, la Bucureşti, la
Teatrul de Revistă Constantin Tănase, unde a jucat în foarte multe
spectacole, printre care: "Vivat Revista", "Hohote în Herăstrău",
"Comedie pe Titanic", "Revista Revistelor", "Vara nu-i ca iarna", "Arca
lui Nae şi Vasile", "Bufonii regelui", "Dai un ban, dar face", "Idolii
femeilor", "Nimic despre papagali", "Poftă bună lui Tănase", "Te aştept
diseară pe Lipscani", "Ura... şi la gară" , "O seară la revistă",
"Scandal în Paradis".
De asemenea, Cristina Stamate a jucat şi în spectacole pentru Teatrul
Naţional de Televiziune şi pentru Teatrul Naţional Radiofonic, iar pe
marele ecran, în "Secretul lui Bachus", un film de comedie din 1984, în
regia lui Geo Saizescu, menţionează site-ul citat anterior.
Cristina Stamate era internată de săptămâna trecută la Spitalul Floreasca pentru investigaţii, după ce i se făcuse rău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu