Transferurile personale de bani de la persoanele care lucrează în
stăinătate înspre România au atins anul trecut 2,45 miliarde de euro,
cel mai ridicat nivel de după 2010 și al patrulea cel mai ridicat din
Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat. Românii din diaspora au
trimis cu 12,5% mai mulți bani în țară decât în 2015, când valoarea
transferurilor a fost de 2,17 miliarde de euro.
Sumele
trimise anul trecut sunt egale cu cele din 2010, dar sub nivelurile de
dinainte de criză. Recordul a fost atins în 2008, când românii au trimis
în țară 5,15 miliarde de euro. În 2016, cele mai mari intrări de
transferuri personale au fost în Portugalia (3,3 miliarde de euro),
Polonia (3 miliarde de euro), Marea Britanie (2,5 miliarde de euro) și
România, potrivit profit.ro. Cele mai mari surplusuri la nivelul
transferurilor- intrări minus ieșiri- sunt înregistrate în Polonia,
Portugalia (+2,8 miliarde de euro) și România (+2,2 miliarde de euro).
Cele mai mari deficite sunt cele din Franța (-9,4 miliarde de euro),
Mare Britanie (-4,6 miliarde de euro), Germania (-4,2 miliarde de euro)
și Italia (-4 miliarde de euro), acestea fiind și o parte dintre țările
predilecte pentru migrația din România.
Câţi suntem afară
Spania, o altă țară cu o diasporă românească numeroasă, prezintă date
doar pentru ieșirile de bani (6,8 miliarde de euro). Circa cinci
milioane de români lucrează temporar sau permanent în străinătate,
potrivit estimărilor pe baza datelor de la consulatele României. Dintre
aceștia, în jur de patru milioane s-au stabilit în afara țării, cei mai
mulți în interiorul Uniunii Europene.
Românii care muncesc în străinătate reprezintă una din cele mai importante “industrii”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu