HOROSCOP 2018. Femeile din zodiac ce sunt predispuse sa ajunga amante

18 Ian 2018 - 08:29

LuckyBusiness/Getty Images/iStockphoto Beautiful naked woman having orgasm

Exista cateva femei care nu se dau in laturi de la a-si insela partenerii de cuplu sau de a se implica in relatii cu barbati insurati. Motivele pentru care recurg la astfel de acte sunt din cele mai diverse. Iata care sunt femeile din zodiac ce sunt predispuse sa ajunga amante.

Femeile Vărsător ajung sa se indragostească de doi barbati in acelasi timp. Acestea nu vad nimic gresit in a fi amante, chiar daca restul lumii asta considera.
Femeile Scorpion nu se dau in laturi de la aventuri si chiar relatii cu barbati insurati.

Femeile nascute in zodia Berbec au tendinta de a domina in cuplu si vor ca toate nevoile lor sa le fie satisfacute instant.


Citeste continuarea pe acasa.ro.

Horoscopul lunii februarie: Multe zile norocoase pentru Varsatori!

30 Ian 2018 - 18:51

In februarie, Varsatorii se pot lasa dusi de val. Cainele de Pamant, patronul anului 2018, ii protejeaza pe cei nascuti sub acest semn zodiacal, ceea ce inseamna ca nu este nevoie de eforturi deosebite pentru a dobandi succesul dorit.

Dragoste
In cazul persoanelor fara angajamente sentimentale este foarte posibila o aventura de dragoste la locul de munca. Initiatorul acestei relatii veti fi chiar dumneavoastra. Dar daca alesul sau aleasa are deja o familie intemeiate, fiti cu mare bagare de seama. Este de preferat sa va abtineti de la intrigi si triunghiuri amoroase.
Daca nu v-ati gasit inca perechea, dar sunteti bantuit de ganduri triste despre singuratate, incercati sa nu faceti o obsesie din aceste preocupari. Chiar daca va inspaimanta ideea de a petrece singuri Ziua indragostitilor. De indata ce va veti relaxa si veti privi in jur, cu siguranta veti observa numeroase persoane interesante, ba chiar atragatoare. Nu mizati prea mult, in acest sens, pe retelele de socializare. Like-urile si buchetele de flori nu ascund intotdeauna intentii serioase.
Conform statisticilor, majoritatea oamenilor isi gasesc perechea printre cunostinte. De aceea, urmati metode deja verificate: iesiti mai des in oras, cu prietenii, mergeti la film si concerte, prin cluburi si expozitii. Poate nu veti intalni imediat omul potrivit, dar adunand noi impresii, veti privi altfel fiecare rasarit de soare.

Finante
Trebuie sa abordati cu maxima seriozitate problemele financiare. Februarie este o luna potrivita pentru a incepe sa faceti economii, pentru ca la vara sa dispuneti de suma necesara pentru concediul visat. V-ati mai putea lua un job sau ati putea castiga ceva in plus facand tot felul de lucruri pentru altii.

Sanatate
Uneori va place sa inventati boli si sa mergeti la medic. Preocuparea pentru starea de sanatate este, fara indoiala, ceva laudabil si de apreciat, dar ramaneti in limitele rezonabilului. Oricum, in februarie trebuie sa va feriti de infectii virale. Si reduceti din timpul petrecut in fata calculatorului.
Petreceti mai mult timp in aer liber, plimbati-va. Poate va ganditi sa mergeti la sala, sa faceti niste exercitii fizice. Nu trebuie sa depuneti foarte mult efort. Asa, sa va dezmortiti muschii, sa transpirati un pic. Daca incepeti acum, la vara veti arata minunat.

Zile norocoase: 4, 5, 9, 12, 14, 17, 21, 27

Incredibil dar adevărat! A apărut şi IMNUL STATULUI PARALEL! Vezi versurile…

admin / 2 zile ago

Într-o ţară în care zilnic, politicieni, oameni din presă, justiţiabili chiar vorbesc într-una de Statul Paralel (sintagmă pentru ingerinţa SRI-DNA în administraţie, politică, justiţie), nu a durat mult şi a apărut şi un imn pe măsura percepţiei publice.
Versurile îi aparţin poliţistului – poet – folkist Marius Coşerariu, din Neamţ (locuieşte în comuna Taşca, lucrează la Dămuc), un fel de „Godină de la Neamţ” care nu ezită să-şi exprime diverse puncte de vedere pe care alţi colegi de-ai lui le spun mai în şoaptă.
Mao jos, mesajul integral, cu tot cu versurile acestui inedit Imn, făcut public în urmă cu 3 ore:

<<-pentru că tot se vorbește atât de mult de „Statul Paralel” , iată, i-am închinat un imn :
IMNUL „STATULUI PARALEL”,
( Mihai Coșerariu)

Ce dacă voi sunteți la guvernare?
Vă urmărim din umbră permanent,
Vă monitorizăm orice mișcare,
Și boicotăm ședințe-n Parlament.
Ce dacă voi sunteți majoritari
Și ne propuneți norme, fel de fel?
Vă arătăm că noi suntem mai tari,
În umbra voastră – Statul Paralel.
Chiar dacă la alegeri ne-am luat
O porție de umilință crasă,
Motive de scandal, am căutat
Și v-am transmis că nouă nu ne pasă.
Ne aplecăm așa cum bate vântul,
Să ne atingem propriul nostru țel,
Dacă-i nevoie, încălcăm cuvântul,
Căci unul este Statul Paralel.
Dacă-i nevoie, noi ieșim în stradă,
Și protestăm la braț cu populimea,
Strigăm în gura mare, să se vadă,
Că Statul Paralel e cu mulțimea.
Dăm jos Guvernul, fără vreun motiv
Și profităm de tragedii, cu stil
De vreun incendiu pe la Colectiv
Sau poate de-un dement de pedofil.
Nu vă lăsăm deloc să respirați,
Vă facem guvernarea, o corvoadă,
De-atâta ciudă, că doar voi furați,
Iar noi, va trebui să stăm la coadă.
Puteți iniția orice măsură,
De-i bună sau e rea, nu mai contează,
Doar împotrivă, noi votăm cu ură,
Căci interesul nostru, azi primează.
Nimic nu-i bun, nimic nu ne convine,
Un fel de „Gigi Contra” , noi suntem,
Mereu, în tensiune vă vom ține,
Nu vă jucați cu Statul Paralel.>>

La statusul de pe contul de facebook al poliístului-poet scrie că lucrează la „Inspectoratul de Poliíe al Judeţului Neamţ”. Încă…
Daniel Vinca

ULTIMA ORA Istoricul Neagu Djuvara a murit la varsta de 101 ani

Istoricul Neagu Djuvara a murit, joi, la varsta de 101 ani. Unul dintre cei mai importanti istorici romani ai secolului XX, diplomat, filozof, jurnalist si romancier, Neagu Djuvara s-a nascut la 18 august 1916, la Bucuresti, intr-o familie aristocrata de origine aromana. In perioada comunista, Neagu Djuvara si-a petrecut zeci de ani in exil, el revenind in tara dupa decembrie 1989.
Neagu Djuvara si-a facut studiile la Paris, fiind licentiat in Litere la Sorbona (1937) si doctor in Drept (Paris, 1940).

In timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, Neadu Djuvara a luat parte la campania din Basarabia si Transnistria ca elev-ofiter de rezerva (iunie - noiembrie 1941), fiind ranit in apropiere de Odesa.

In mai 1943, Neagu Djuvara a fost angajat prin concurs la Ministerul de Externe, iar in dimineata zilei de 23 august 1944 a fost trimis curier diplomatic la Stockholm, in legatura cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietica. Numit secretar de legatie la Stockholm de guvernul Sanatescu, el avea sa ramana in Suedia pana in septembrie 1947, cand comunistii au preluat si acest minister, potrivit Wikipedia.

Implicat in procesele politice din toamna lui 1947, Neagu Djuvara hotaraste sa ramana in exil, militand pana in 1961 in diverse organizatii ale exilului romanesc (secretar general al Comitetului de Asistenta a Refugiatilor Romani, la Paris; Radio Europa Libera; secretar general al Fundatiei Universitare "Carol I").

In 1961, Djuvara pleaca in Africa, in Republica Niger, unde va petrece 23 de ani in calitate de consilier diplomatic si juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Straine. In paralel, el este profesor de drept international si de istorie economica, la Universitatea din Niamey.

Tot in aceasta perioada, Neagu Djuvara si-a reluat si studiile de filosofie la Sorbona. In mai 1972, obtine doctoratul de stat la Sorbona cu o teza de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog si filozof Raymond Aron. Mai tarziu, obtine si o diploma a prestigiosului Institut national de limbi si civilizatii orientale de la Paris.

Din 1984 este secretar general al Casei Romanesti de la Paris, pana dupa decembrie 1989, cand revine in tara, dupa zeci de ani petrecuti in exil.

Din 1991 in pana in 1998 este profesor-asociat la Universitatea din Bucuresti.

Neagu Djuvara a fost si membru de onoare al Institutului de Istorie "A.D. Xenopol" din Iasi si al Institutului de Istorie "Nicolae Iorga" din Bucuresti.

Un sustinator al cercetarilor referitoare la istoria romanilor, preocupat, in special, de filosofia istoriei, Neagu Djuvara a scris 20 de volume, de specialitate si memorii, printre care se numara 'Civilizatii si tipare istorice. Un studiu comparat al civilizatiilor' (Paris, 1975), premiata de Academia Franceza in 1976, 'Intre Orient si Occident. Tarile romane la inceputul epocii moderne' (1995), 'O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri, seria Istorie' (1999) si 'Amintiri din pribegie' (2005).

Numele sau apare si pe cateva volume colective, precum 'Aromanii: istorie, limba, destin' (1996, 2012) si 'Cartile care ne-au facut oameni' (2010).

Neagu Djuvara s-a concentrat in special pe filosofia istoriei si pe problema obiectivitatii istoriei si istoriografiei. A fost un sustinator al cercetarilor referitoare la istoria romanilor, punand la indoiala calitatea cercetarii din perioadele interbelica si comunista si afirmand ca anumite parti ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a deservi scopuri politice, ceea ce a atras si controverse in jurul scrierilor sale.

In anul 2006, Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul National ''Servicul Credincios'' in grad de Mare Cruce, iar in 2010, ambasadorul Frantei la Bucuresti, Henri Paul, l-a decorat cu ordinul Ordinul Artelor si Literelor in grad de Ofiter.

In septembrie 2016, Neagu Djuvara si Mihai Sora au fost decorati la Cotroceni, de presedintele Klaus Iohannis, cu Ordinul "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler.

"Suntem privilegiati sa fim contemporanii unor oameni definiti prin distinctie, noblete a spiritului si respect pentru valori precum Neagu Djuvara si Mihai Sora. Istoric, diplomat, intelectual public, Neagu Djuvara a trait vreme de decenii in exil, a protestat necontenit si cu tenacitate impotriva despotismului totalitar. A primit la Sorbona doctoratul de stat in filosofia istoriei cu o teza intitulata “Civilisations et lois historiques”, sub indrumarea marelui sociolog Raymond Aron. Imi pot inchipui ce va fi simtit dl Djuvara contempland grotescul spectacol al plagiatului mitomanului Ponta. Intre lumea lui Neagu Djuvara si aceea a unor Ponta, Dragnea, Tariceanu, Oprea, Nastase, spre a nu mai vorbi de Iliescu, sunt ani lumina distanta. Vorbim de universuri nu doar diferite, ci paralele, menite sa nu se poata intalni vreodata…" - Spectator angajat: Neagu Djuvara la 100 de ani, text publicat de Vladimir Tismaneanu pe Contributors.ro pe 18 august 2016.

Secretul nemuririi - Aspazia Otel Petrescu

 

"Eram scaldata in lumina. In acea bucurie imensa, simteam ca ma sfarsesc, ma topesc, ma dizolv"

Pentru majoritatea romanilor, comunismul a fost un iad. Fie ca l-au trait sub forma deposedarilor de avere, fie ca au avut pe cineva drag in inchisoare sau au fost supusi terorii dosarelor, cert e ca mai toti au simtit rasuflarea-i de gheata, care te impiedica sa existi liber, sa te manifesti ca om. Asa se face ca multi dintre noi am iesit din acesti ani de dictatura schiloditi. Avem un soi de handicap comportamental, un soi de neindrazneala si neincredere in puterile noastre, pe care popoarele crescute in apus, sub zodia libertatii, nu il au.
Dar nu suntem toti asa. De multa vreme ma fascineaza figurile fostilor detinuti politici. La inceput mi-a fost greu sa inteleg cum de viata aceea de puscarie, stramba si stramta, a dat nastere unor astfel de personaje. Batrani de acum, vestind prin haine si obiceiuri o lume de mult apusa, fostii "dusmani ai poporului" au o aura aparte. Ii inconjoara un mister, ii protejeaza o lumina. Aceasta boare de icoana bizantina care le luceste pe fata sau demnitatea princiara cu care inteleg sa se poarte cu semenii lor nu au nici o legatura cu iadul prin care au trecut. Mai mult decat atat, ei sunt privilegiatii unor varste matusalemice, majoritatea ajungand pana astazi octo sau nonagenari, vadind o tinerete interioara neobisnuita. Cum de trupul lor, stalcit in batai, istovit de o foame napraznica, in anii de inchisoare, refuza sa moara? Eu sunt sigur ca pe undeva, prin tainitele sufletului lor, zace, nedescoperit profanilor, secretul nemuririi. Atat al sufletului, cat si al trupului. Fata in fata cu misterul lor uman, am avut de multe ori a ma intreba, fireste, cum de sunt asa? Cum de au reusit sa schimbe iadul din jurul lor in rai? Care a fost punctul de inflexiune si ce a oprit scufundarea in abisul deznadejdii, nebuniei sau compromisului? Pentru ca mie, unul, imi este evident ca fiecare dintre ei poarta in inima un petec din cerul care le-a fost interzis.
Multe marturii mi s-au perindat prin fata ochilor si tot atatea modele de rezistenta. Curajul de a-ti infrunta dusmanul, demnitatea de a nu ceda, camaraderia cu cei aflati in suferinta, fiecare avea ceva nobil si se putea constitui intr-un reper sau ridica o baricada intre ei si lumea desfigurata a politrucilor. Dar nici o proptea nu a ajutat atatea vieti precum credinta in Dumnezeu, pentru ca nici o realitate umana nu poate stavili raul. Lupta cu intunericul e totusi apanajul puterilor ceresti si prilejul revarsarilor de har. Si marturii de acest fel, in care lumina s-a revarsat in bietele inimi ale condamnatilor pe viata, sunt nenumarate. Intre ele, una mi-a retinut atentia in mod special, prin puritatea-i translucida. E facuta de o femeie, la a carei credinta cred ca ar ravni multi sihastri, cu ani de rugaciune in spate.

O ucenica a lui Lucian Blaga si a parintelui Arsenie Boca

Aspazia Otel Petrescu s-a nascut in Basarabia si a studiat la Liceul Elena Doamna din Cernauti. 1944 a fost pentru ea un an tragic, in care a trebuit sa ia calea refugiului, fiind silita sa isi ia bacalaureatul la Orastie, in Transilvania. Poate ca asta a fost randuiala lui Dumnezeu, caci apoi s-a inscris la Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii Babes din Cluj, unde a devenit studenta preferata a lui Lucian Blaga. In acei ani s-a intalnit si cu parintele Arsenie Boca, care i-a lasat in inima o impresie de nesters (puteti citi intrevederea celor doi intr-un articol publicat in revista noastra, in numarul 945, din luna noiembrie a anului 2010). A fost lucrarea luminii care o pregatea pentru infruntarea intunericului.

Studenta la Cluj

 

Pe 9 iulie 1948, in plina sesiune universitara, va fi arestata si condamnata la 10 ani de munca silnica, pentru apartenenta, in timpul liceului, la "Cetatuia" - organizatie de tineret a Miscarii Legionare. Va trece prin multe inchisori, dar cea de la Miercurea Ciuc ii va marca viata, printr-o experienta limita.
Trecea printr-o ancheta istovitoare. Securistii doreau sa ii smulga o declaratie, care ar fi incrimat, la randu-i, o alta persoana. Darza si dorind sa isi protejeze prietenele, Aspazia a refuzat orice dialog. Astepta sa se puna de acord cu celelalte colege de suferinta, cu care comunica prin limbaj morse, oferind Securitatii o varianta comuna si nevinovata pentru persoana aflata in primejdie. Dar calaii intuisera acest aspect si au izolat-o intr-o celula, sperand ca sufletul ei sa se franga si sa accepte colaborarea. Inainte de a o arunca in hruba, i-au strans bratele la spate cu o pereche de catuse dotate cu un sistem special de inchidere - la cea mai mica miscare a incheieturii ele se strangeau. Asa ajungeau sa taie in carnea detinutului, din care muscau pana la os.

Hruba cu sobolani

"Ma aflam acolo pentru prima data. Era un clar-obscur - lumina, foarte slaba, venea doar de la doua lucarne, care se aflau la nivelul solului. Eu am fost lasata pe o platforma, un patrat de un metru pe un metru, de la care cobora o scara lunga, lunga, intr-o pivnita adanca. Era frig, un aer statut, neaerisit de cine stie cata vreme. Mi-am zis: "Primul lucru pe care trebuie sa-l fac este sa vad unde sunt si ce ma asteapta." Si m-am uitat in jos. Atunci am vazut pe podeaua de lut rasfirate cateva paie. Si mi-am spus: "Uite, smocuri de paie! Nu au fost nici macar atat de generosi sa puna o patura de paie mai groasa, ca sa fereasca pe nenorocitul care va sta aici de umezeala".

 

Insa cand m-am uitat mai bine, paiele se miscau si umbre fugare plecau dintr-o parte in alta, cu o iuteala de fulger: "Doamne, soareci sa fie sau sobolani?" Si ca sa fiu sigura ca, intr-adevar, sunt sobolani, unul dintre ei a inceput sa urce scara. A urcat pana pe la jumatatea ei, acolo s-a uitat la mine si s-a oprit. Cand am povestit, mai tarziu, aceasta intamplare unor prieteni, cineva a zis: "Pana acolo a avut voie sa urce!". Avea dreptate. Cineva ma ocrotea si avea grija de mine. Numai ca eu am aflat lucrul acesta mai tarziu. Pe moment, am fost ingrozita de ochii aceia negri, inexpresivi, de jivina; o privire care mi-a bantuit mai apoi luni de zile cosmarurile din temnita. "Ce-o sa ma fac la noapte? Eu nu pot sa ma apar cu mainile". Daca as fi fost cu catusele puse in fata, as fi dat cu mainile in dreapta, in stanga, m-as fi aparat cumva, dar cu mainile la spate ce puteam sa fac? In afara de asta, catusele se stransesera foarte tare, intrau in carne, ajungeau de acum la os, era o nenorocire, asa ca trebuia sa stau si cu mainile absolut nemiscate, ca sa nu-mi provoc o durere in plus.
Nu eram intr-o stare de har, eram intr-o stare de disperare profunda; uitasem tot invatul pe care-l aveam pana atunci, cu privire la puterea rugaciunii si increderea pe care trebuie s-o avem in pronia cereasca... Mi-am zis: "Ma arunc cu capul in jos, cu putere, si termin toata povestea asta!". Dar pe urma, tot eu mi-am zis: "Doamne, dar ce gand stupid mi-a venit, ce prostie... daca inaltimea nu e suficienta, si probabil ca nu e suficienta, si eu ma ranesc numai, n-o sa mor, si atuncea jivinele astea de sobolani chiar ca napadesc pe mine!". Si m-a cuprins o spaima nebuna, o spaima atat de puternica, incat fara sine am strigat: "Doamne, nu ma lasa!". Mi-am auzit vocea razbatand din peretii goi. M-am speriat de ea, fiindca nu mi-am recunoscut-o. Era ragusita, stranie."

Lumina divina

"Dar in momentul in care am strigat, la o fractiune de secunda, tot ce era in jurul meu a disparut: pivnita, sobolani, scara, lucarne - nu mai era nimic, nimic din realitatea in care eu intrasem. Iesisem din contingent, patrunzand intr-o alta realitate. In jurul meu era o imensitate de lumina, dar nu era lumina aceasta obisnuita a soarelui sau a becului. Era o lumina... cum sa va spun? Greu sa exprim in cuvinte obisnuite. O lumina concreta, palpabila parca. Eram in ea, ma simteam scaldata in aceasta lumina. Avea o albeata stralucitoare. As putea s-o aseman cu zapezile care cad proaspat si peste care vine un soare stralucitor. Era o lumina atat de duioasa si atat de placuta, si ma simteam atat de fericita, cum nu pot sa va spun, nu pot sa exprim sentimentul acela de impacare, de pace, de plenitudine. Si ziceam: "Doamne, de-as fi vesnic in aceasta realitate noua!". Nu stiam prea bine ce-i cu mine. Aveam doar o vaga impresie ca am avut o problema si ca acuma n-o mai am.

Neinfranta de anii cumpliti

 

Numai ca, la un moment dat, trairea aceasta a devenit atat de intensa, incat sufletul meu, netrebnic si cu totul nevrednic de un asemenea dar, ardea, se mistuia - era o mistuire fara durere, o mistuire cu fericire, daca puteti sa intelegeti acest paradox... dar simteam ca, daca stau mult asa, in aceasta bucurie imensa, ma sfarsesc, ma topesc, ma dizolv. Eu nu puteam sa rezist, nu puteam sa cuprind, in micimea mea, o bucurie atat de intensa".
Evocarea e sublimata intr-o lacrima. Vocea doamnei Aspazia tremura usor, inainte ca o tacere subtire sa se lase intre noi. Clipele se scurg intre un acum si atunci, in care spatiul si timpul sunt unite de harul dumnezeiesc. Apoi, pentru a se smeri, transfera toata aceasta experienta, intensa ca o ardere de tot, punand-o pe seama rugaciunilor facute de colegele de suferinta.
"Incet, mi-am revenit. Lumina parca s-a risipit, am inceput sa zaresc din nou hruba in care fusesem aruncata si scarile si chiar si sobolanii. Doar ca bucuria nu m-a mai parasit. Din momentul acela, am simtit ca toate problemele mele s-au rezolvat. In cele din urma, ancheta a decurs asa cum am vrut noi.
Eu cred ca Dumnezeu S-a indurat de mine, nu numai pentru strigatul meu, care a fost sincer, din toate baierele inimii mele, caci stiam ca numai Dumnezeu ma poate salva. Dar cred ca au contribuit decisiv si rugaciunile celorlalte colege de suferinta, fiindca toata inchisoarea a fost instiintata de ancheta ce ma asteapta si toata inchisoarea s-a rugat. Nu pot sa va spun cat de minunat a fost sentimentul de comuniune, de impreuna-lucrare, atunci cand la final, la acelasi semnal, toata inchisoarea a spus rugaciunea de multumire".
Ascultand marturia doamnei Aspazia ma gandesc ca ruga aceea din beciurile comuniste se aude si astazi. Ea a calatorit pana la noi si trece acum mai departe, corabie a credintei care strapunge vremelnicii, pentru a se odihni, dincolo de lume, in fruntariile luminii.

 

• Cristian Curte

 

Generaţia care ar putea să schimbe mentalităţile românilor, la filmul 120 BPM/bătăi pe minut

Peste 150 de elevi de la liceele din Bucureşti, care au participat la o dezbatere pe tema educaţiei sexuale, au dovedit că se poate vorbi deschis despre un subiect considerat tabu în România. Evenimentul a avut loc la Cinema Elvire Popesco, în prima zi de Oscar Weekend 2018, după proiecţia filmului 120 BPM / battements par minute al regizorului Robert Campillo, care a obţinut în 2017 Marele Premiu la Cannes. Discuţia, la care au participat şi cadre didactice, psihologi, medici şi un reprezentant al asociaţiei ACCEPT, a fost moderată de antropologul Vintilă Mihăilescu.

"Filmul nu este despre gay, ci despre viaţă şi moarte, şi prezintă foarte echilibrat ceea ce se întâmplă în realitate. Sunt situaţii cu care ne putem confrunta şi trebuie să fim pregătiţi. Nu există reţete de făcut educaţie sexuală, dar înainte de orice trebuie să ne fie clar, ca societate, de ce şi cum facem acest lucru. Iar voi, tinerii, trebuie să ştiţi că aveţi puterea să spuneţi că vreţi. Aveţi putere, aveţi interes, aveţi dreptul să o faceţi", a spus antropologul Vintilă Mihăilescu.

Preşedintele Asociaţiei ACCEPT, Florin Buhuceanu, a plâns după proiecţie, spunând că filmul i-a amintit de moartea unor prieteni, în anii '90. "Deşi ne aflăm în anul 2018, situaţia din România nu este departe de cea prezentată în film. E bine că există acum tratamente eficiente împotriva SIDA, dar la mentalităţi suntem încă departe. Sexualitatea nu este despre sex, este despre emoţii", a declarat Buhuceanu în cadrul dezbaterii.

"Văzând acest film am simţit un şoc profund şi frică. Am simţit lucrurile zguduindu-se în jurul meu şi în capul meu. Este vorba despre probleme reale, nu trebuie să întoarcem capul în altă parte. Din neinformare provin numeroase probleme. Educaţia sexuală trebuie să înceapă de undeva. Dacă nu se începe deloc, nu se ajunge nicăieri", a adăugat Luca Onică, elev la Liceul Waldorf.

"Suntem influenţaţi de oamenii care ne cresc şi de cultura în care trăim. Educaţia sexuală lipseşte cu desăvârşire din educaţia noastră. Nu doar la şcoală. Vine din ruşinea noastră ca adulţi. Toate tabuurile şi fricile noastre ca adulţi ajung la copii, care sunt influenţaţi de ceea ce cred părinţii lor. Chiar dacă eu, ca adult, sunt copleşit de ruşine, nu trebuie să las acest lucru să mă împiedice să discut cu copilul", a declarat Cristina Petrescu Ghenea, medic psihiatru şi psihoterapeut.

Filmul 120 BPM / battements par minute porneşte de la fapte reale - acţiunile organizaţiei civice ACT UP din Franţa anilor '90, pentru a vorbi în final despre o temă cât se poate de actuală: trezirea din letargie a acelei pături din societate indiferentă la marile probleme sociale care o înconjoară. Mişcarea ACT UP este considerată a fi precursoarea mişcărilor civice de după anii 2000 care au condus în final la obţinerea unor drepturi fundamentale pentru diferite grupuri de minorităţi - de la cele sexuale la cele civice. Începută în Statele Unite şi extinsă în toată lumea, cu o organizare extrem de vizibilă şi eficientă în Franţa, se consideră că ACT UP a pregătit terenul pentru teme actuale - de la căsătoria între persoane de acelaşi sex şi până la campania de stopare a agresiunilor sexuale în industria americană de film.

Detalii despre Oscar Weekend 2018, inclusiv programul celor trei zile, aici.

Oscar Weekend este organizat de Voodoo Films şi Asociatia Cinemascop in parteneriat cu Ambasada Franţei, Institutul Francez din Bucureşti, Independenţa Film, Bad Unicorn, Domestic Film.

În căutarea viitorilor participanţi la Cannes, Berlin, Veneţia, TIFF - SUPER, 2018

Adolescenţi din toată lumea, puneţi-vă camerele în acţiune!

Până pe 20 martie 2018, tinerii pasionaţi de cinematografie se pot înscrie la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Super, un eveniment realizat integral de adolescenţi. Dacă ai între 14 şi 19 ani şi eşti la liceu, trimite-ne filmul tău completând următorul formular de pe site-ul Super: superfestival.ro/newsupersite/2018/01/03/inscrie-ti-filmul-la-super-2018/

Iar dacă nu ai regizat încă niciun film, acesta e semnul pe care îl aşteptai! Pune mâna pe cameră şi nu uita - nu e prea târziu să-ţi începi opera acum!

"Super nu e doar un festival de film care are loc patru zile, odată pe an. Super sunt adolescenţii care stau înainte şi după ore să încheie parteneriate, să facă fundraising, să scrie comunicate de presă, să selecţioneze lucrările care vor avea contact cu publicul. Super sunt adolescenţii care aşteaptă special call-ul de înscrieri ca să se apuce să filmeze scurtmetraje. Super sunt adolescenţii care ajută să răspândească filmele din festival în toată ţara. Super e un mediu propice pentru a cultiva pasiunea cinematografică, creat de adolescenţi, pentru adolescenţi. Super e o comunitate. Şi comunitatea asta se va tot extinde, aşa ca până acum."- Ioana Bogdana Neagu, organizator al festivalului SUPER.

Super este primul şi cel mai mare festival din România unde se proiectează filme făcute de adolescenţi. La Super au loc, în afară de proiecţii: ateliere, concerte, expoziţii şi cursuri de film, toate încurajând arta făcută de tineri.

Prima ediţie Super a avut loc la Cinema Studio în iunie 2013, cu 7 scurtmetraje realizate de 5 tineri regizori, o echipă de 3 oameni şi un public de 100 de persoane. La ediţia a 5-a, la Cinema Elvira Popescu, am avut peste 50 de scurtmetraje naţionale şi internaţionale, ateliere de film şi fotografie, 3 proiecţii Super Warm-Up, o expoziţie de artă şi petreceri.

În 2017, cu ajutorul a 16 ambasadori, Super a ajuns în 12 oraşe: Bacău, Gura Humorului, Brăila, Focşani, Tulcea, Piatra-Neamţ, Braşov, Constanţa, Alexandria, Adjud, Craiova, Lugoj, în care au avut loc 13 evenimente: două workshop-uri şi 11 retrospective. În total, la evenimentele Super în ţară au participat peste 500 de persoane.

Deadline: 20 martie 2018.

Regulamentul pentru înscrierea scurtmetrajelor şi informaţii suplimentare despre festival se găsesc şi pe: Pagina de Facebook: facebook.com/superadolescentii / Site-ul SUPER: superfestival.ro

Cum l-am omorat pe Alpacino - O mie de motive

Alpacino (într-un cuvânt) moare în primele 10 minute. Eutanasiat de un veterinar selectat din public. La reprezentaţia din 17 ianuarie 2018, veterinarul am fost eu. "Ai ceva de veterinar", m-a complimentat Florin Piersic Jr. Tocmai începuse O mie de motive.

Alpacino e un câine. Piersic e un puşti de 5 ani. Apoi unul de 7. Apoi un adolescent. Apoi un adult. Motivele nu sunt doar o mie. Sunt zeci de mii. Sute de mii.

Motive pentru a nu muri. Motive pentru a trăi. De o parte, forţa brută, compactă, betonată a cuiva care decide să renunţe. De partea cealaltă, naivitatea, candoarea, fragilitatea cuiva care se opune renunţării. Masivitatea "NU"-ului faţă cu şubrezenia infinit poroasă a "DA"-ului.

Piersic îşi ia aliaţi. Fiecare spectator primeşte un cartonaş pe care stă scris un motiv şi un număr. Când îşi aud numărul, oamenii rostesc motivul. Sunt şi ei părtaşi la încercarea lui de a opri drumul spre nicăieri al, al, al, de fapt, nu contează al cui. O să aflaţi dacă mergeţi la spectacol. Sau dacă vedeţi filmul documentar HBO "Every Brilliant Thing", bazat pe acelaşi text.

Esenţială e esenţa unui om care se opune resemnării. Care îşi scotoceşte mintea, inima, imaginaţia pentru a găsi motive în favoarea zâmbetului, în favoarea binelui, în favoarea vieţii.

Esenţială e capacitatea unui actor de a construi, vreme de un ceas şi jumătate, o schelă de o fragilitate atât de masivă, încât pe braţele ei ai senzaţia că poţi urca, fără vreun pericol de prăbuşire, toate necredinţele lumii.

Pe 18 iulie curent, Piersicul va împlini 50 de ani. Cu ocazia a O mie de cuvinte, el a împlinit un zâmbet cum nu sunt prea multe în lumea asta a noastră. Mă feresc să-l descriu. Ca tot ce e bun în teatru, deci în viaţă, e inexplicabil, misterios, luminos. Este şi rămâne.

Nu motivele, oricât de multe, de faine, de haioase (se râde mult), de emoţionante (se mai şi plânge) fac diferenţa între un om care se opreşte şi unul care continuă. Înşirate pe o alee lungă, dar, fatalmente, finită, ele nu fac decât să amâne anunţatul sfârşit. Prezenţa, însă, acel ceva care există cu adevărat într-un anumit loc, pentru o anumită fracţiune de secundă, poate schimba definitiv traiectoria.

Nu motivele contează, ci gândul că un om se străduieşte din toate puterile să le genereze de dragul unui alt om. Asta e ce naşte un sens în marea ceaţă prin care orbecăim zi după zi. Totul e să-l vedem, să-l înţelegem, să-l primim.

Cineclub Film Menu - Midnight Cowboy

Midnight Cowboy (r. John Schlesinger, 1969) rulează miercuri, 24 ianuarie 2018, de la ora 19:30, în Sala Cinema a UNATC (Str. Matei Voievod, nr. 75-77, Corpul C), în cadrul Cineclubului Film Menu. Intrarea este liberă! Filmul va fi subtitrat în limba română.

Proiecţia filmului va fi urmată de o discuţie moderată de Călin Boto şi Teona Galgoţiu, studenţi la specializările de Comunicare Audio Vizuală respectiv Regie Film, în cadrul UNATC.

Afişul Cineclubului este realizat de Anna Grozavu.

Filmul este bazat pe romanul omonim scris de James Leo Herlihy şi regizat de John Schlesinger (Darling, Sunday Bloody Sunday). Protagoniştii sunt Joe Buck (Jon Voight), un tânăr texan care se mută la New York, şi Enrico Salvatore "Ratso" Rizzo (Dustin Hoffman), care îl impresionează instant pe Joe prin faptul că pare că ştie cum stau lucrurile, dar în foarte scurt timp se dovedeşte că se simte la fel de străin în capitala tuturor posibilităţilor. Numele celor două personaje, Buck şi Salvatore, fac parte din seria de caracterizări destul de explicite a acestora - unul îşi începe aventura aruncând cu bani în toate părţile deşi a plecat din oraşul natal ca să se îmbogăţească, iar al doilea apare în film într-un moment în care, după structura clasică, ar interveni personajul care îl ia sub aripă pe protagonistul care a dat de necaz.

În contextul american al anilor '60 în care era foarte greu să ţii pasul cu toate mişcările militante pentru libertatea de exprimare - sexuală, artistică, emanciparea femeilor şi crearea unui context în care comunităţile minoritare să îşi poată face simţite prezenţa şi părerea -, explorarea cinematografică era în plin avânt, culminând cu căderea, în 1968, a Codului Hays, cod care instaurase o cenzură strictă asupra filmelor încă din 1930. Midnight Cowboy are secvenţe de sex sau în care se abordează subiectul în mod explicit, scene care înainte de anul 1969 n-ar fi ajuns sigur în montajul final. Alternând însă cu libertatea de a reprezenta teme cum ar fi prostituţia, drogurile, sexul şi sărăcia, se dezvoltă grija şi atenţia pe care le are Schlesinger faţă de personaje, care salvează filmul din direcţia teribilistă pe care spectatorii ar putea să o presupună citind sinopsisul. Această preocupare a regizorului faţă de diferitele etape prin care trec Joe şi Ratso se poate simţi prin încadraturile strânse în care îi filmează şi în detaliile expresive pe care le urmăreşte, cum ar fi modul în care aceştia mănâncă sau îşi aranjează hainele.

Dacă în prima parte a filmului e uşor să te laşi furat de estetica un pic kitschoasă reprezentativă pentru filmele americane de după căderea cenzurii (de exemplu zoom-out-urile smulse rapid din vitrinele magazinelor scumpe sau atenţia exagerată asupra picioarelor şi fundurilor femeilor de pe străzi), odată ce te obişnuieşti cu convenţia vizuală poţi să fii mai atent la căutările specifice ale lui Schlesinger, cum ar fi contrastul pe care îl construieşte constant între mizeria oraşului şi materialele sclipicioase ale upper-class-ului newyorkez sau raportul dintre Joe şi oamenii pe care îi întâlneşte, care se manifestă ca un frecuş constant, punctat cu glumiţe la limita dintre ghiont şi pumn, priviri intruzive şi stări accentuate de anxietate. Un alt element important la nivel stilistic şi narativ sunt flashback-urile şi reveriile lui Joe care sunt inserate pe parcursul filmului în câteva dintre momentele-cheie. Aceste inserţii funcţionează ca nişte supape în estetica mai sus menţionată (şi, implicit, în naraţiune), fiind colorizate ori luminos şi pastelat în cazul reveriilor, ori alb-negru sau în culori închise în cazul flashback-urilor mai violente ale lui Joe. De asemenea, montajul şi stilul de filmare în cazul lor e diferit, fiind editate foarte alert şi folosind mişcări de cameră haotice, într-un mod asemănător scurtmetrajelor americane underground care au început să primească atenţie din partea criticilor în acelaşi deceniu.

Naraţiunea avansează pe baza dezamăgirilor lui Joe faţă de american dream-ul spre care a pornit cu atât de mult elan, şi pe al compromisurilor pe care pare că şi le asumă tot mai maşinal, singura mângâiere venind din radioul portabil pe care îl ia peste tot cu el şi pe care nu lasă pe nimeni să pună mâna, în afară de vânzătorul de la amanet, într-un final. Deşi iniţial cei doi protagonişti par atât de diferiţi (antiteza vizuală dintre ei fiind în mod evident căutată şi construită pe nişte clişee cu impact imediat - Ken varianta cowboy şi şmecheraşul cu păr slinos), de-a lungul filmului par să se apropie tot mai mult de o simbioză. Deşi flashback-urile lui Joe cu fosta iubită au o prezenţă puternică în film, iar interacţiunile homosexuale par un compromis din disperare pentru bani, relaţia acestuia cu Ratso poate fi foarte uşor interpretată ca fiind una de dragoste, şi de altfel aşa a şi fost tratată în majoritatea cronicilor; iar Midnight Cowboy este în continuare considerat primul film cu tematică queer care a luat Oscar-ul.

Filmul nu merită văzut doar pentru rolurile iconice ale lui Voight şi Hoffman, pentru spiritul revoluţionar prezent în temă şi în alegerile stilistice, ci şi pentru că îşi permite o reflecţie asupra dez/echilibrului dintre glamour-ul, extazul, chinul şi confuzia prezente într-unul dintre cele mai importante momente de referinţă socio-politică şi culturală. O explorare a singurătăţii printre reclame gigante la Coca Cola şi Gillette care luminează intermitent personaje care la prima vedere n-ai zice că ar putea să coexiste în acelaşi spaţiu - de la oameni ai străzii bolnavi care se cotrobăie de bucăţele de ţigări, la modele îmbrăcate futurist în drum spre The Factory.

Virginia Ruzici, despre victoria Simonei Halep: "Este gata să moară pe teren, numai să câştige"

25 Ian 2018 - 15:13

Virginia Ruzici, managerul Simonei Halep, a declarat că aceasta "a trecut la o altă dimensiune, tenisistic şi psihologic" si ca are "o nouă ocazie de a câştiga un turneu de Grand Slam".

“Simona refuză să piardă! Este gata să moară pe teren, numai să câştige. Este genetic! Simona este dintotdeauna, o mare, mare luptătoare. În momentul de faţă, după ce a devenit numărul 1 mondial, a trecut la o altă dimensiune, tenisistic şi psihologic. Deci, joacă în acest turneu, în calitate de numărul 1 mondial şi bineînţeles că vrea să ţină acest loc. E adevărat că are o nouă ocazie de a câştiga un turneu de Grand Slam, după ce a pierdut acea finală la Roland Garros. O motivează şi mai mult, îi dă această dorinţă de a nu ceda, cu orice chip”, a explicat Virginia Ruzici victoria din semifinala cu Angelique Kerber, într-un interviu acordat postului de radio Europa FM.

Virginia Ruzici consideră că Halep va fi în formă maximă sâmbătă, la ora meciului cu Caroline Wozniacki
”Are o zi liberă. Acest lucru este important. Bineînţeles că va primi tratamente, înţeleg că glezna nu este complet refăcută. Cu siguranţă că Simona va avea timp să se calmeze puţin, să se gândească la ceea ce s-a întâmplat. Cred că va avea încrederea necesară, cu condiţia ca efectiv fizicul să se refacă suficient de bine. Dar are o fibră bună, este o jucătoare care are această capacitate de a se reface repede. Deci, cred în potenţialul ei de a-şi ridica din nou, nivelul pentru a câştiga această finală”, a mai spus aceasta pentru Europa FM.

Presa internațională, despre semifinala Halep-Kerber: ”Au terminat cu picioarele tremurând”

25 Ian 2018 - 10:56

Twitter Australian Open

Simona Halep, FINALA Australian Open. Presa internaţională notează, joi, după calificarea Simonei Halep în finala de la Australian Open, că românca s-a impus în urma unui meci entuziasmant, încheiat cu picioarele tremurând. La Melbourne va fi ”o nouă regină”, după ce în finală au ajuns Simona Halep şi Caroline Wozniacki, ambele fiind fără titlu de Grand Slam până acum.
"Nicio altă jucătoare nu a salvat mingi de meci în două partide la Australian Open, pentru ca mai apoi să câştige titlul ...Să fie Simona Halep cea care va face istorie sâmbătă?", a fost un mesaj postat pe Twitter de organizatori.

ADVERTISING

inRead invented by Teads

”Duelul dintre actualul număr 1 mondial şi predecesoarea sa şi-a respectat toate promisiunile. După 2 ore şi 22 de minute de luptă intensă, cu scenarii diverse şi marcate de lovituri halucinante, Simona Halep a făcut ca ierarhia să se respecte şi s-a impus, cu mare efort, în faţa unei excelente Angelique Kerber. Germana a confirmat că a revenit la cel mai bun nivel, dar a cedat în setul trei, depăşită fizic de combatitivitatea adversarei sale”, a notat L'Equipe, care a titrat: ”Va exista o nouă regină”.
”Au terminat cu picioarele tremurând”, a scris BBC după Halep - Kerber 6-3, 4-6, 9-7
Simona Halep vs Angelique Kerber Highlights AO 2018
Cotidianul francez subliniază că Halep a ”sufocat-o” pe Kerber la începutul meciului, însă germana s-a revoltat şi a reuşit să revină. ”Setul 3 a fost epic, servind pentru meci, Halep a fost întrecută după 26 de lovituri, Halep a reuşit însă că câştige cel mai frumos meci de la Australian Open şi a ajuns în prima sa finală la Melbourne”.
L'Equipe reaminteşte că niciodată o jucătoare nu a câştigat Openul Australiei după ce a salvat mingi de meci în două întâlniri diferite: ”Or Halep, miraculoasă cu Kerber, salvase deja trei în faţa lui Lauren Davis, în turul trei!”
„Faceți plecăciuni. Ce meci! Un rollercoaster”, au reacționat pe Twitter organizatorii Australian Open, după finalul partidei. „De neprețuit - așa poate fi rezumat într-un cuvânt această partidă”.
"Simona Halep a salvat doua mingi de meci intr-o semifinala epica la Australian Open. Romanca a daramat rezistenta lui Kerber dupa doua ore si 20 de minute" - Eurosport.

"Halep a obtinut o victorie dramatica cu Kerber si va disputa finala cu Wozniacki. Ambele sunt cunoscute pentru faptul ca n-au reusit sa castige un turneu de Grand Slam pana acum" - Yahoo.

"Kerber paraseste competitia dupa o lupta incredibila cu Simona Halep" - Focus.
”Într-un meci extrem de dificil, Halep, numărul 1, s-a impus contra germanei Angelique Kerber, numărul 16 mondial. Pentru prima sa finală la Melbourne, Halep, care a salvat două mingi de meci, va evolua cu daneza Caroline Wozniacki, a doua favorită”, a notat Le Figaro.
BBC scrie că Simona Halep a învins-o pe Kerber într-un meci extrem de entuziasmant, pentru a ajunge în prima sa finală la Australian Open. Sursa citată subliniază că Angelique Kerber a părăsit arena Rod Laver în aplauzele spectatorilor, în timp ce Halep s-a aşezat pe scaun, cu mâinile şi picioarele tremurânde. ”A dat totul”, a precizat BBC.
Sursa Fanatik

Neagu Djuvara, într-un interviu pentru Jurnalul: Nu pot să spun că aş vrea să reîncep viaţa asta

Autor: Roxana Ioana Ancuta 25 Ian 2018 - 15:56

Bogdan Iurascu/Intact Images

În septembrie 2009, Neagu Djuvara acorda un interviu pentru Jurnalul, în care a vorbit mult despre viața sa și în care spunea printre altele: "M-am născut în timpul unui prim război, am participat la un al doilea, am fost exilat din ţară timp de 45 de ani... Am fost, în fond, destul de nenorocit... Nu pot să spun că aş vrea să reîncep viaţa asta".


● Jurnalul Naţional: Humanitas a lansat, nu demult, cea mai recentă carte a dvs: "Amintiri şi poveşti mai deocheate", specificând, însă, faptul că dorinţa dumneavoastră era ca acest volum să fie lansat abia după moarte. Totuşi, într-o notă adresată editurii, scriaţi: "Dacă credeţi de cuviinţă să le publicaţi, nu vă voi face proces. Şi cum însă testamentele «e făcute» să fie stricate, faceţi cum credeţi". De ce după moarte?
● Neagu Djuvara: Preferam să nu se ştie acum, dat fiind faptul că sunt considerat un istoric serios. Să vin acum cu aceste şotii... Încetul cu încetul, însă, m-au convins...

● Jurnalul Naţional: Începeţi cartea evocând o amintire din copilărie, la mare, unde vă aflaţi cu mama dvs... Aveţi o memorie uimitoare, se regăsesc în carte detalii fantastice...
● Neagu Djuvara: Deşi multă lume nu vrea să mă creadă, am amintiri de la vârsta de doi ani, de când a murit taică-meu, în România. Aveam eu un an când tata ne-a trimis, prin Rusia, către Franţa, fiindcă în Moldova se murea de foame. În acea perioadă, bunicul meu era ministru plenipotenţiar ­ Ministrul României în Belgia, iar Guvernul şi Curtea Belgiană erau retrase în Franţa... Dar ca să revin la poveste... Ne aflam, când aveam doi ani şi trei luni, în Elveţia, într-un hotel pe care-l ţin foarte bine minte, şi, de asemenea, reţin ziua în care mama a aflat de moartea tatei. De altfel, tata a murit de gripă spaniolă la câteva zile după armistiţiu. Căpitan de Geniu, reluase uniforma şi se apucase din propria iniţiativă, împreună cu alţi ofiţeri, să păzească Palatul Cotroceni. De aceea nu iubesc eu Cotroceniul astăzi. Din cauza lui a murit tata.


MEMORIE SELECTIVĂ
● Jurnalul Naţional: Doar de-asta nu-l iubiţi?
● Neagu Djuvara: (Râde). Da, da. Am oroare de Cotroceni. Hai, spune mai departe (râde)...


● Jurnalul Naţional: "Volga, Volga"...vi-l cânta o guvernantă. Pe ea vi-o mai amintiţi?
● Neagu Djuvara: Ehe, amintirea asta este de la şase ani. La vârsta aceea ştiam tot. Aş putea spune ce făceam zi de zi, la anii ăia. Şi nu este o chestiune de merit. E cum te-a făcut Dumnezeu. Se pare că, într-adevăr, am fost fabricat să am memorie lungă. În schimb, dacă mă duc în oraş să cumpăr pâine, brânză, unt sau alte alimente, dacă nu-mi scriu, când am ajuns în stradă am uitat jumătate. Memoria mea este selectivă. Nu reţin lucrurile neimportante. Cât despre guvernantă, îmi plăcea felul în care cânta fata asta, care avea 20 de ani şi care era foarte frumoasă. De mic eram sensibil la estetica unei femei.


● Jurnalul Naţional: Înţeleg... Dar, ce rol au jucat femeile în viaţa dvs.?
● Neagu Djuvara: Întâmplarea făcând să fiu orfan de tată ­ pe bunicul şi unchiul, amândoi diplomaţi, îi vedeam în fond destul de rar ­ am fost crescut în familia mamei, Grădişteanu. De copil am trăit numai printre femei - mama şi cele trei mătuşi ­, şi cum o iubeam foarte mult pe mama, am rămas foarte feminist. Adică îmi place să fiu înconjurat de femei şi am mare încredere în ele. Îmi sunt mult mai simpatice decât bărbaţii. În tinereţea mea, în fiecare an mă îndrăgosteam de câte una, cu toate că am rămas credincios soţiei mele. Dar... mereu mi-a căzut cu tronc cineva. Chiar în viaţa de fiecare zi sunt încântat să am femei tinere şi frumoase în jurul meu. Face parte din decorul care-mi convine.


● Jurnalul Naţional: Ce imagini puternice ale mamei au rămas în memoria dvs.?
● Neagu Djuvara: A fost o mamă extraordinară. O mamă iubitoare, rămasă văduvă, sărăca, la 33 de ani.


● Jurnalul Naţional: Ce regretaţi că nu aţi făcut până acum?
● Neagu Djuvara: Un singur lucru: că am părăsit studiul pianului pe când eram intern în Franţa. Toată viaţa am regretat acest lucru, pentru că îmi place enorm muzica.


● Jurnalul Naţional: Dar ce vă mai sensibilizează în afară de muzică?
● Neagu Djuvara: Deşi îmi plac şi pictura, şi teatrul, nimic nu se compară cu emoţia adâncă şi cutremurătoare pe care mi-o dă muzica. Eu trăiesc în muzică toată ziua. Încă de la primele ore ale dimineţii, când sunt cu Chopin, Liszt ori Wagner.
● Jurnalul Naţional: Să vorbim puţin despre Africa... 23 de ani aţi stat în Niger.
● Neagu Djuvara: Nu am plecat cu intenţia de a sta acolo. Plecasem doar pentru doi ani, când aveam aproape 46 de ani, deci eram un om în plină vârstă. Încercasem, înainte de asta, să-mi găsesc de lucru în Franţa, dar n-am reuşit. Era foarte foarte greu pentru cineva care nu avea o meserie practică. Nu eram nici inginer, nici medic, iar ofiţerii şi diplomaţii erau cel mai greu de plasat undeva. A fost o întâmplare faptul că am plecat în Africa până la urmă.


● Jurnalul Naţional: A fost o întâmplare, dar... una fericită?
● Neagu Djuvara: Fericită în sensul că, până la urmă, a fost o aventură interesantă.


● Jurnalul Naţional: O aventură care a durat 23 de ani...
● Neagu Djuvara: Da, este adevărat. Trebuie să spun însă că nu mi-a mai plăcut după câţiva ani. Primul contract a expirat după doi ani, au urmat cinci luni de concediu... Aveam 48 de ani atunci. Mă apropiam de 49. Ce puteam face? Să mă întorc în Franţa? Dacă nu găsisem de lucru între 32 de ani şi 45, acum ar fi fost şi mai greu.


● Jurnalul Naţional: Soţia, o franţuzoaică pe care, de altfel, aţi luat-o din dragoste, nu a venit cu dvs. în Africa...
● Neagu Djuvara: Nu a vrut să vină... De atunci suntem despărţiţi, dar nu şi divorţaţi. Vorbim la telefon, ne scriem, iar când merg în Franţa, ne vedem. Nu am divorţat pentru că, fiind în Africa, tot am sperat că am să-mi reiau viaţa personală, mai târziu a apărut fiica noastră pe care o iubeam amândoi, mă înţelegeam cu soacra mea, care avea o casă frumosă unde stăteam în vacanţă. Şi unde m-aş fi dus dacă divorţam, că şi asta era o chestie. Acum, când merg la Paris, am un minuscul apartament, pe care mi-l plăteşte ea pe jumătate, dar tot nu stăm împreună.



BĂLCESCU SAU LUDOVIC AL XV-LEA
● Jurnalul Naţional: Ce credeţi, va deveni Africa, în viitor, una dintre eroinele mondiale?
● Neagu Djuvara: Nu. Şi asta din cauza climei. Locuitorii, având mai multe zeci de generaţii de oameni învăţaţi şi alfabetizaţi, nu există nici un motiv să nu fie la nivelul altora, dar sunt năpăstuiţi de natură. Acolo este o climă absolut infernală. Şi nu prea văd să se poată crea în mod artificial posibilităţi ­ nu ştiu, poate ar trebui să acopere oraşele cu nişte climatizoare uriaşe... Este infernală clima în majoritatea Africii, inclusiv în Africa de Nord, dar mai cu seamă către Ecuator. Cred că este năpăstuită de Dumnezeu. Şi-apoi, nu vedeţi, emigrează cu milioanele. Ei o să ne populeze Europa. În sensul ăsta, da, o să joace un mare rol, fiindcă Europa o să fie metisă după 200 de ani.


● Jurnalul Naţional: Dacă v-aţi mai naşte o dată, în ce perioadă aţi alege să trăiţi?
● Neagu Djuvara: Costumele din vremea lui Ludovic al 15-lea mi se par superbe, dar la fel şi cele din epoca lui Nicolae Bălcescu - dacă ar fi să mă ghidez după acest aspect ­, dar să fi trăit în epoca aceea, nu-mi dau seama... În orice caz, e clar că am nimerit în cea mai proastă perioadă pentru mine, în sensul că m-am născut în timpul unui prim război, am participat la un al doilea, am fost exilat din ţară timp de 45 de ani... În fond, am fost destul de nenorocit... Nu pot să spun că aş vrea să reîncep viaţa asta.


● Jurnalul Naţional: De perioada asta, prin care trecem acum, ce spuneţi?
● Neagu Djuvara: Sunt foarte decepţionat... Întorcându-mă, deja din '90, am crezut că lucrurile vor merge ceva mai repede, şi constat că suntem guvernaţi de aceeaşi categorie. Constat că, în definitiv, echipa care a trişat în decembrie '89, adică a furat, ca să zic aşa, Revoluţia, continuă să fie la putere domne, după 20 de ani. Nu vă daţi seama? Eu pentru asta sunt indignat de propria mea ţară, pentru că până şi Albania i-a pedepsit pe unii pentru crime politice, numai românii nu pot face asta. (...) Ţara asta nu se vindecă atâta vreme cât nu-i scoatem din vizuina lor pe oamenii care au minţit atât de grav şi care sunt vinovaţi de o mie de morţi în decembrie '89, şi de trei mineriade. Sunt lucruri monstruoase care s-au petrecut şi care ne şifonează imaginea în străinătate. Credeţi că cei de la Bruxelles şi toate ambasadele străine nu ştiu care este adevărul în România? Îl ştiu, dar îl înghit, că doar nu o să scoată România din Europa. Ne iau aşa, cu tot cu bubele noastre, fiindcă au nevoie de noi.

Neagu Djuvara: „Suntem în ajunul unei prăbuşiri totale a Europei vechi”

15 Sep 2015 - 23:04

Istoricul Neagu Djuvara a afirmat, în cadrul unui interviu televizat, că, în contextul crizei imigranţilor, „Europa o să devină o singură ţară”, informează realitatea.net.


În opinia lui Neagu Djuvara, continentul se află „într-o fază care s-ar putea să semene cu începutul Evului Mediu, când Europa a fost încetul cu încetul ocupată de barbari”.

Istoricul a arătat că actuala perioadă este comparabilă cu „sfârşitul Imperiului Roman, când Europa a fost năpădită de populaţii”.

„Mi-e teamă că amestecul acesta care are loc în momentul de faţă în Europa o să schimbe culoarea europeană. Naţiune nu mai există acum”, a afirmat el.

Pe de altă parte, Neagu Djuvara a arătat că România ar putea scăpa de această „invazie”. „Sunt foarte îngrijorat de ea (de criza imigranţilor, n. red), dar pentru Europa Apuseană. Pentru că am impresia că refugiaţii nu vor sta la noi, fiindcă nu îi intersează România... nu e destul de bogată. Nu cum văd ei bogăţia – altfel, sigur că solul este fertil, dar noi nu avem acumularea de bunuri pe care o au germanii, francezii şi englezii. Aceste valuri de imigranţi asiatici, după părerea mea, sunt o mare primejdie pentru ţările occidentale mult mai mult decât pentru noi. Pe noi ne ocolesc. Noi nu suntem interesanţi, valahii”, a continuat acesta.

„Suntem în ajunul unei prăbuşiri totale a Europei vechi. O să fim năpădiţi de populaţii”, a conchis istoricul în vârstă de 99 de ani.

A murit istoricul Neagu Djuvara

25 Ian 2018 - 15:39

Christian Silva/Intact Images

Citește și:

• Neagu Djuvara: „Suntem în ajunul unei prăbuşiri totale a Europei vechi”

• Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române cu Neagu Djuvara, Filip-Lucian Iorga şi Lucian Boia

Istoricul Neagu Djuvara a încetat din viață la vârsta de 101 ani.
Istoric, diplomat, filozof, jurnalist şi romancier, Neagu Djuvara a încetat din viață la 101 ani. A fost una dintre cele mai îndrăgite personalităţi culturale ale României, apreciat pentru spiritul său viu, pentru eleganţa şi pentru erudiţia sa, scrie tvr.ro

A plecat la Ceruri o martită a temnitelor

• s-a stins din viată, la 94 de ani, scriitoarea Aspazia Otel Petrescu • aceasta a avut o viată ca o poveste, presărată cu momente crunte • printre tortionarii săi s-a numărat si Alexandru Visinescu •

Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic, una dintre cele mai cunoscute apărătoare ale martirilor si mucenicilor din temnitele comuniste si apreciată scriitoare, a trecut în nefiintă în cursul zilei de 22 ianuarie, la vîrsta de 94 de ani. Nu a fost depusă la capelă, în conditiile în care domicilia la una dintre vilele de pe strada CA Rosetti, înhumarea fiind programată în cursul zilei de joi, 25 ianuarie, de la ora 11.30. De cele pămîntesti s-au ocupat copiii vitregi ai Aspaziei Otel Petrescu, alături de un preot din Roman, de la Parohia Sfintii Voievozi. S-a născut pe 9 decembrie 1923, în comuna Cotul Ostritei, în casa bunicilor materni; primul copil din cei doi (fratele - Anatolie) al învătătorilor Ioan si Maria Otel. A urmat cursurile primare la scoala din comuna Ghizdita, fiind înscrisă la Liceul din Bălti, de unde a fost retrasă după un trimestru, pe caz de boală. Între 1936-1940 a urmat Liceul ortodox de fete Elena Doamna din Cernăuti, iar în 1941 a reluat cursurile, recuperînd anul pierdut si urmînd regulat clasa a V-a si, în particular, concomitent, clasa a VI-a. La 18 martie 1944 a întrerupt scoala, luînd calea refugiului, luîndu-si bacalaureatul la Orăstie, în 1944, sub bombardamente. Între 1944-1948 a urmar Facultatea de Litere si Filosofie de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj; primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată, si apoi la Cluj. În timpul facultătii a conferentiat în cadrul Frătiei Ortodoxe Române Studentesti, cu lucrarea Iisus în poezia română. A fost una dintre elevele preferate ale lui Lucian Blaga, care a încurajat-o să-si cultive ta­len­tul literar. Între 1946-1948 a functionat ca dactilografă la prestigiosul Centru de Studii Transilvane, condus de Silviu Dragomir. A fost arestată de bolsevici pe 9 iulie 1948, în plină sesiune de examene, fiind condamnată la 10 ani de temnită grea, pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. Motivul arestării a fost unul clasic pentru ideologia comunistă, atee: aderenta la Cetătuia - organizatia de tineret a femeilor din Miscarea Legionară, similară Frătiilor de Cruce - organizatia de tineret a bărbatilor din Cernăuti. În 1958, în loc de eliberare i-au mai fost dati încă patru ani, pe care i-a executat pe muche, trecînd prin închisorile Mislea, Jilava, Botosani si Arad. Apoi s-a stabilit la Roman unde, cu foarte multă dificultate a reusit să prindă un post de contabil la o cooperativă. S-a măritat în 1964 cu Ilie Alexandru Petrescu, văduv, împreună cu acesta crescîndu-i pe cei doi copii orfani, care ajung inginer, respectiv medic. În 1977 i-a murit mama, în 1987 sotul, iar în 1998, fratele. După decembrie 1989 a participat la toate comemorările martirilor si mucenicilor din temnitele comuniste, fiind co­organizatoarea Sfîntului Paraclis de la Mislea, locul de pomenire a tuturor tinerelor legionare, a martirelor si sfintelor din temnitele comuniste. În acest sens, în 2007, Aspazia Otel Petrescu a publicat si un volum, intitulat „Adusu-mi-am aminte“. În acelasi an a primit Premiul Fundatiei Culturale Lucian Blaga pentru creatie literară - proză scurtă, în cadrul Festivalului international Lucian Blaga, Lancrăm - Sebes - Deva. În decursul ultimilor 10 ani, a acordat mai multe interviuri cotidianului Monitorul, povestindu-si viata si dramele cu seninătate. Amintea cum operele lui Mihai Eminescu i-au alinat clipele grele din temnită, cum si-a iertat tortionarii, printre care si celebrul Alexandru Visinescu si cum s-a atasat de meleagurile romascane, pe care nu le-a mai părăsit pînă la finalul vietii.

Articol afisat de 125 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului

(T. CIOBOTARU, C. CALIMAC)

Generaţia care ar putea să schimbe mentalităţile românilor, la filmul 120 BPM/bătăi pe minut

Peste 150 de elevi de la liceele din Bucureşti, care au participat la o dezbatere pe tema educaţiei sexuale, au dovedit că se poate vorbi deschis despre un subiect considerat tabu în România. Evenimentul a avut loc la Cinema Elvire Popesco, în prima zi de Oscar Weekend 2018, după proiecţia filmului 120 BPM / battements par minute al regizorului Robert Campillo, care a obţinut în 2017 Marele Premiu la Cannes. Discuţia, la care au participat şi cadre didactice, psihologi, medici şi un reprezentant al asociaţiei ACCEPT, a fost moderată de antropologul Vintilă Mihăilescu.

"Filmul nu este despre gay, ci despre viaţă şi moarte, şi prezintă foarte echilibrat ceea ce se întâmplă în realitate. Sunt situaţii cu care ne putem confrunta şi trebuie să fim pregătiţi. Nu există reţete de făcut educaţie sexuală, dar înainte de orice trebuie să ne fie clar, ca societate, de ce şi cum facem acest lucru. Iar voi, tinerii, trebuie să ştiţi că aveţi puterea să spuneţi că vreţi. Aveţi putere, aveţi interes, aveţi dreptul să o faceţi", a spus antropologul Vintilă Mihăilescu.

Preşedintele Asociaţiei ACCEPT, Florin Buhuceanu, a plâns după proiecţie, spunând că filmul i-a amintit de moartea unor prieteni, în anii '90. "Deşi ne aflăm în anul 2018, situaţia din România nu este departe de cea prezentată în film. E bine că există acum tratamente eficiente împotriva SIDA, dar la mentalităţi suntem încă departe. Sexualitatea nu este despre sex, este despre emoţii", a declarat Buhuceanu în cadrul dezbaterii.

"Văzând acest film am simţit un şoc profund şi frică. Am simţit lucrurile zguduindu-se în jurul meu şi în capul meu. Este vorba despre probleme reale, nu trebuie să întoarcem capul în altă parte. Din neinformare provin numeroase probleme. Educaţia sexuală trebuie să înceapă de undeva. Dacă nu se începe deloc, nu se ajunge nicăieri", a adăugat Luca Onică, elev la Liceul Waldorf.

"Suntem influenţaţi de oamenii care ne cresc şi de cultura în care trăim. Educaţia sexuală lipseşte cu desăvârşire din educaţia noastră. Nu doar la şcoală. Vine din ruşinea noastră ca adulţi. Toate tabuurile şi fricile noastre ca adulţi ajung la copii, care sunt influenţaţi de ceea ce cred părinţii lor. Chiar dacă eu, ca adult, sunt copleşit de ruşine, nu trebuie să las acest lucru să mă împiedice să discut cu copilul", a declarat Cristina Petrescu Ghenea, medic psihiatru şi psihoterapeut.

Filmul 120 BPM / battements par minute porneşte de la fapte reale - acţiunile organizaţiei civice ACT UP din Franţa anilor '90, pentru a vorbi în final despre o temă cât se poate de actuală: trezirea din letargie a acelei pături din societate indiferentă la marile probleme sociale care o înconjoară. Mişcarea ACT UP este considerată a fi precursoarea mişcărilor civice de după anii 2000 care au condus în final la obţinerea unor drepturi fundamentale pentru diferite grupuri de minorităţi - de la cele sexuale la cele civice. Începută în Statele Unite şi extinsă în toată lumea, cu o organizare extrem de vizibilă şi eficientă în Franţa, se consideră că ACT UP a pregătit terenul pentru teme actuale - de la căsătoria între persoane de acelaşi sex şi până la campania de stopare a agresiunilor sexuale în industria americană de film.

Detalii despre Oscar Weekend 2018, inclusiv programul celor trei zile, aici.

Oscar Weekend este organizat de Voodoo Films şi Asociatia Cinemascop in parteneriat cu Ambasada Franţei, Institutul Francez din Bucureşti, Independenţa Film, Bad Unicorn, Domestic Film.

Generaţia care ar putea să schimbe mentalităţile românilor, la filmul 120 BPM/bătăi pe minut

Peste 150 de elevi de la liceele din Bucureşti, care au participat la o dezbatere pe tema educaţiei sexuale, au dovedit că se poate vorbi deschis despre un subiect considerat tabu în România. Evenimentul a avut loc la Cinema Elvire Popesco, în prima zi de Oscar Weekend 2018, după proiecţia filmului 120 BPM / battements par minute al regizorului Robert Campillo, care a obţinut în 2017 Marele Premiu la Cannes. Discuţia, la care au participat şi cadre didactice, psihologi, medici şi un reprezentant al asociaţiei ACCEPT, a fost moderată de antropologul Vintilă Mihăilescu.

"Filmul nu este despre gay, ci despre viaţă şi moarte, şi prezintă foarte echilibrat ceea ce se întâmplă în realitate. Sunt situaţii cu care ne putem confrunta şi trebuie să fim pregătiţi. Nu există reţete de făcut educaţie sexuală, dar înainte de orice trebuie să ne fie clar, ca societate, de ce şi cum facem acest lucru. Iar voi, tinerii, trebuie să ştiţi că aveţi puterea să spuneţi că vreţi. Aveţi putere, aveţi interes, aveţi dreptul să o faceţi", a spus antropologul Vintilă Mihăilescu.

Preşedintele Asociaţiei ACCEPT, Florin Buhuceanu, a plâns după proiecţie, spunând că filmul i-a amintit de moartea unor prieteni, în anii '90. "Deşi ne aflăm în anul 2018, situaţia din România nu este departe de cea prezentată în film. E bine că există acum tratamente eficiente împotriva SIDA, dar la mentalităţi suntem încă departe. Sexualitatea nu este despre sex, este despre emoţii", a declarat Buhuceanu în cadrul dezbaterii.

"Văzând acest film am simţit un şoc profund şi frică. Am simţit lucrurile zguduindu-se în jurul meu şi în capul meu. Este vorba despre probleme reale, nu trebuie să întoarcem capul în altă parte. Din neinformare provin numeroase probleme. Educaţia sexuală trebuie să înceapă de undeva. Dacă nu se începe deloc, nu se ajunge nicăieri", a adăugat Luca Onică, elev la Liceul Waldorf.

"Suntem influenţaţi de oamenii care ne cresc şi de cultura în care trăim. Educaţia sexuală lipseşte cu desăvârşire din educaţia noastră. Nu doar la şcoală. Vine din ruşinea noastră ca adulţi. Toate tabuurile şi fricile noastre ca adulţi ajung la copii, care sunt influenţaţi de ceea ce cred părinţii lor. Chiar dacă eu, ca adult, sunt copleşit de ruşine, nu trebuie să las acest lucru să mă împiedice să discut cu copilul", a declarat Cristina Petrescu Ghenea, medic psihiatru şi psihoterapeut.

Filmul 120 BPM / battements par minute porneşte de la fapte reale - acţiunile organizaţiei civice ACT UP din Franţa anilor '90, pentru a vorbi în final despre o temă cât se poate de actuală: trezirea din letargie a acelei pături din societate indiferentă la marile probleme sociale care o înconjoară. Mişcarea ACT UP este considerată a fi precursoarea mişcărilor civice de după anii 2000 care au condus în final la obţinerea unor drepturi fundamentale pentru diferite grupuri de minorităţi - de la cele sexuale la cele civice. Începută în Statele Unite şi extinsă în toată lumea, cu o organizare extrem de vizibilă şi eficientă în Franţa, se consideră că ACT UP a pregătit terenul pentru teme actuale - de la căsătoria între persoane de acelaşi sex şi până la campania de stopare a agresiunilor sexuale în industria americană de film.

Detalii despre Oscar Weekend 2018, inclusiv programul celor trei zile, aici.

Oscar Weekend este organizat de Voodoo Films şi Asociatia Cinemascop in parteneriat cu Ambasada Franţei, Institutul Francez din Bucureşti, Independenţa Film, Bad Unicorn, Domestic Film.

Generaţia care ar putea să schimbe mentalităţile românilor, la filmul 120 BPM/bătăi pe minut

Peste 150 de elevi de la liceele din Bucureşti, care au participat la o dezbatere pe tema educaţiei sexuale, au dovedit că se poate vorbi deschis despre un subiect considerat tabu în România. Evenimentul a avut loc la Cinema Elvire Popesco, în prima zi de Oscar Weekend 2018, după proiecţia filmului 120 BPM / battements par minute al regizorului Robert Campillo, care a obţinut în 2017 Marele Premiu la Cannes. Discuţia, la care au participat şi cadre didactice, psihologi, medici şi un reprezentant al asociaţiei ACCEPT, a fost moderată de antropologul Vintilă Mihăilescu.

"Filmul nu este despre gay, ci despre viaţă şi moarte, şi prezintă foarte echilibrat ceea ce se întâmplă în realitate. Sunt situaţii cu care ne putem confrunta şi trebuie să fim pregătiţi. Nu există reţete de făcut educaţie sexuală, dar înainte de orice trebuie să ne fie clar, ca societate, de ce şi cum facem acest lucru. Iar voi, tinerii, trebuie să ştiţi că aveţi puterea să spuneţi că vreţi. Aveţi putere, aveţi interes, aveţi dreptul să o faceţi", a spus antropologul Vintilă Mihăilescu.

Preşedintele Asociaţiei ACCEPT, Florin Buhuceanu, a plâns după proiecţie, spunând că filmul i-a amintit de moartea unor prieteni, în anii '90. "Deşi ne aflăm în anul 2018, situaţia din România nu este departe de cea prezentată în film. E bine că există acum tratamente eficiente împotriva SIDA, dar la mentalităţi suntem încă departe. Sexualitatea nu este despre sex, este despre emoţii", a declarat Buhuceanu în cadrul dezbaterii.

"Văzând acest film am simţit un şoc profund şi frică. Am simţit lucrurile zguduindu-se în jurul meu şi în capul meu. Este vorba despre probleme reale, nu trebuie să întoarcem capul în altă parte. Din neinformare provin numeroase probleme. Educaţia sexuală trebuie să înceapă de undeva. Dacă nu se începe deloc, nu se ajunge nicăieri", a adăugat Luca Onică, elev la Liceul Waldorf.

"Suntem influenţaţi de oamenii care ne cresc şi de cultura în care trăim. Educaţia sexuală lipseşte cu desăvârşire din educaţia noastră. Nu doar la şcoală. Vine din ruşinea noastră ca adulţi. Toate tabuurile şi fricile noastre ca adulţi ajung la copii, care sunt influenţaţi de ceea ce cred părinţii lor. Chiar dacă eu, ca adult, sunt copleşit de ruşine, nu trebuie să las acest lucru să mă împiedice să discut cu copilul", a declarat Cristina Petrescu Ghenea, medic psihiatru şi psihoterapeut.

Filmul 120 BPM / battements par minute porneşte de la fapte reale - acţiunile organizaţiei civice ACT UP din Franţa anilor '90, pentru a vorbi în final despre o temă cât se poate de actuală: trezirea din letargie a acelei pături din societate indiferentă la marile probleme sociale care o înconjoară. Mişcarea ACT UP este considerată a fi precursoarea mişcărilor civice de după anii 2000 care au condus în final la obţinerea unor drepturi fundamentale pentru diferite grupuri de minorităţi - de la cele sexuale la cele civice. Începută în Statele Unite şi extinsă în toată lumea, cu o organizare extrem de vizibilă şi eficientă în Franţa, se consideră că ACT UP a pregătit terenul pentru teme actuale - de la căsătoria între persoane de acelaşi sex şi până la campania de stopare a agresiunilor sexuale în industria americană de film.

Detalii despre Oscar Weekend 2018, inclusiv programul celor trei zile, aici.

Oscar Weekend este organizat de Voodoo Films şi Asociatia Cinemascop in parteneriat cu Ambasada Franţei, Institutul Francez din Bucureşti, Independenţa Film, Bad Unicorn, Domestic Film.

Generaţia care ar putea să schimbe mentalităţile românilor, la filmul 120 BPM/bătăi pe minut

Peste 150 de elevi de la liceele din Bucureşti, care au participat la o dezbatere pe tema educaţiei sexuale, au dovedit că se poate vorbi deschis despre un subiect considerat tabu în România. Evenimentul a avut loc la Cinema Elvire Popesco, în prima zi de Oscar Weekend 2018, după proiecţia filmului 120 BPM / battements par minute al regizorului Robert Campillo, care a obţinut în 2017 Marele Premiu la Cannes. Discuţia, la care au participat şi cadre didactice, psihologi, medici şi un reprezentant al asociaţiei ACCEPT, a fost moderată de antropologul Vintilă Mihăilescu.

"Filmul nu este despre gay, ci despre viaţă şi moarte, şi prezintă foarte echilibrat ceea ce se întâmplă în realitate. Sunt situaţii cu care ne putem confrunta şi trebuie să fim pregătiţi. Nu există reţete de făcut educaţie sexuală, dar înainte de orice trebuie să ne fie clar, ca societate, de ce şi cum facem acest lucru. Iar voi, tinerii, trebuie să ştiţi că aveţi puterea să spuneţi că vreţi. Aveţi putere, aveţi interes, aveţi dreptul să o faceţi", a spus antropologul Vintilă Mihăilescu.

Preşedintele Asociaţiei ACCEPT, Florin Buhuceanu, a plâns după proiecţie, spunând că filmul i-a amintit de moartea unor prieteni, în anii '90. "Deşi ne aflăm în anul 2018, situaţia din România nu este departe de cea prezentată în film. E bine că există acum tratamente eficiente împotriva SIDA, dar la mentalităţi suntem încă departe. Sexualitatea nu este despre sex, este despre emoţii", a declarat Buhuceanu în cadrul dezbaterii.

"Văzând acest film am simţit un şoc profund şi frică. Am simţit lucrurile zguduindu-se în jurul meu şi în capul meu. Este vorba despre probleme reale, nu trebuie să întoarcem capul în altă parte. Din neinformare provin numeroase probleme. Educaţia sexuală trebuie să înceapă de undeva. Dacă nu se începe deloc, nu se ajunge nicăieri", a adăugat Luca Onică, elev la Liceul Waldorf.

"Suntem influenţaţi de oamenii care ne cresc şi de cultura în care trăim. Educaţia sexuală lipseşte cu desăvârşire din educaţia noastră. Nu doar la şcoală. Vine din ruşinea noastră ca adulţi. Toate tabuurile şi fricile noastre ca adulţi ajung la copii, care sunt influenţaţi de ceea ce cred părinţii lor. Chiar dacă eu, ca adult, sunt copleşit de ruşine, nu trebuie să las acest lucru să mă împiedice să discut cu copilul", a declarat Cristina Petrescu Ghenea, medic psihiatru şi psihoterapeut.

Filmul 120 BPM / battements par minute porneşte de la fapte reale - acţiunile organizaţiei civice ACT UP din Franţa anilor '90, pentru a vorbi în final despre o temă cât se poate de actuală: trezirea din letargie a acelei pături din societate indiferentă la marile probleme sociale care o înconjoară. Mişcarea ACT UP este considerată a fi precursoarea mişcărilor civice de după anii 2000 care au condus în final la obţinerea unor drepturi fundamentale pentru diferite grupuri de minorităţi - de la cele sexuale la cele civice. Începută în Statele Unite şi extinsă în toată lumea, cu o organizare extrem de vizibilă şi eficientă în Franţa, se consideră că ACT UP a pregătit terenul pentru teme actuale - de la căsătoria între persoane de acelaşi sex şi până la campania de stopare a agresiunilor sexuale în industria americană de film.

Detalii despre Oscar Weekend 2018, inclusiv programul celor trei zile, aici.

Oscar Weekend este organizat de Voodoo Films şi Asociatia Cinemascop in parteneriat cu Ambasada Franţei, Institutul Francez din Bucureşti, Independenţa Film, Bad Unicorn, Domestic Film.

Generaţia care ar putea să schimbe mentalităţile românilor, la filmul 120 BPM/bătăi pe minut

Peste 150 de elevi de la liceele din Bucureşti, care au participat la o dezbatere pe tema educaţiei sexuale, au dovedit că se poate vorbi deschis despre un subiect considerat tabu în România. Evenimentul a avut loc la Cinema Elvire Popesco, în prima zi de Oscar Weekend 2018, după proiecţia filmului 120 BPM / battements par minute al regizorului Robert Campillo, care a obţinut în 2017 Marele Premiu la Cannes. Discuţia, la care au participat şi cadre didactice, psihologi, medici şi un reprezentant al asociaţiei ACCEPT, a fost moderată de antropologul Vintilă Mihăilescu.

"Filmul nu este despre gay, ci despre viaţă şi moarte, şi prezintă foarte echilibrat ceea ce se întâmplă în realitate. Sunt situaţii cu care ne putem confrunta şi trebuie să fim pregătiţi. Nu există reţete de făcut educaţie sexuală, dar înainte de orice trebuie să ne fie clar, ca societate, de ce şi cum facem acest lucru. Iar voi, tinerii, trebuie să ştiţi că aveţi puterea să spuneţi că vreţi. Aveţi putere, aveţi interes, aveţi dreptul să o faceţi", a spus antropologul Vintilă Mihăilescu.

Preşedintele Asociaţiei ACCEPT, Florin Buhuceanu, a plâns după proiecţie, spunând că filmul i-a amintit de moartea unor prieteni, în anii '90. "Deşi ne aflăm în anul 2018, situaţia din România nu este departe de cea prezentată în film. E bine că există acum tratamente eficiente împotriva SIDA, dar la mentalităţi suntem încă departe. Sexualitatea nu este despre sex, este despre emoţii", a declarat Buhuceanu în cadrul dezbaterii.

"Văzând acest film am simţit un şoc profund şi frică. Am simţit lucrurile zguduindu-se în jurul meu şi în capul meu. Este vorba despre probleme reale, nu trebuie să întoarcem capul în altă parte. Din neinformare provin numeroase probleme. Educaţia sexuală trebuie să înceapă de undeva. Dacă nu se începe deloc, nu se ajunge nicăieri", a adăugat Luca Onică, elev la Liceul Waldorf.

"Suntem influenţaţi de oamenii care ne cresc şi de cultura în care trăim. Educaţia sexuală lipseşte cu desăvârşire din educaţia noastră. Nu doar la şcoală. Vine din ruşinea noastră ca adulţi. Toate tabuurile şi fricile noastre ca adulţi ajung la copii, care sunt influenţaţi de ceea ce cred părinţii lor. Chiar dacă eu, ca adult, sunt copleşit de ruşine, nu trebuie să las acest lucru să mă împiedice să discut cu copilul", a declarat Cristina Petrescu Ghenea, medic psihiatru şi psihoterapeut.

Filmul 120 BPM / battements par minute porneşte de la fapte reale - acţiunile organizaţiei civice ACT UP din Franţa anilor '90, pentru a vorbi în final despre o temă cât se poate de actuală: trezirea din letargie a acelei pături din societate indiferentă la marile probleme sociale care o înconjoară. Mişcarea ACT UP este considerată a fi precursoarea mişcărilor civice de după anii 2000 care au condus în final la obţinerea unor drepturi fundamentale pentru diferite grupuri de minorităţi - de la cele sexuale la cele civice. Începută în Statele Unite şi extinsă în toată lumea, cu o organizare extrem de vizibilă şi eficientă în Franţa, se consideră că ACT UP a pregătit terenul pentru teme actuale - de la căsătoria între persoane de acelaşi sex şi până la campania de stopare a agresiunilor sexuale în industria americană de film.

Detalii despre Oscar Weekend 2018, inclusiv programul celor trei zile, aici.

Oscar Weekend este organizat de Voodoo Films şi Asociatia Cinemascop in parteneriat cu Ambasada Franţei, Institutul Francez din Bucureşti, Independenţa Film, Bad Unicorn, Domestic Film.

Generaţia care ar putea să schimbe mentalităţile românilor, la filmul 120 BPM/bătăi pe minut

Peste 150 de elevi de la liceele din Bucureşti, care au participat la o dezbatere pe tema educaţiei sexuale, au dovedit că se poate vorbi deschis despre un subiect considerat tabu în România. Evenimentul a avut loc la Cinema Elvire Popesco, în prima zi de Oscar Weekend 2018, după proiecţia filmului 120 BPM / battements par minute al regizorului Robert Campillo, care a obţinut în 2017 Marele Premiu la Cannes. Discuţia, la care au participat şi cadre didactice, psihologi, medici şi un reprezentant al asociaţiei ACCEPT, a fost moderată de antropologul Vintilă Mihăilescu.

"Filmul nu este despre gay, ci despre viaţă şi moarte, şi prezintă foarte echilibrat ceea ce se întâmplă în realitate. Sunt situaţii cu care ne putem confrunta şi trebuie să fim pregătiţi. Nu există reţete de făcut educaţie sexuală, dar înainte de orice trebuie să ne fie clar, ca societate, de ce şi cum facem acest lucru. Iar voi, tinerii, trebuie să ştiţi că aveţi puterea să spuneţi că vreţi. Aveţi putere, aveţi interes, aveţi dreptul să o faceţi", a spus antropologul Vintilă Mihăilescu.

Preşedintele Asociaţiei ACCEPT, Florin Buhuceanu, a plâns după proiecţie, spunând că filmul i-a amintit de moartea unor prieteni, în anii '90. "Deşi ne aflăm în anul 2018, situaţia din România nu este departe de cea prezentată în film. E bine că există acum tratamente eficiente împotriva SIDA, dar la mentalităţi suntem încă departe. Sexualitatea nu este despre sex, este despre emoţii", a declarat Buhuceanu în cadrul dezbaterii.

"Văzând acest film am simţit un şoc profund şi frică. Am simţit lucrurile zguduindu-se în jurul meu şi în capul meu. Este vorba despre probleme reale, nu trebuie să întoarcem capul în altă parte. Din neinformare provin numeroase probleme. Educaţia sexuală trebuie să înceapă de undeva. Dacă nu se începe deloc, nu se ajunge nicăieri", a adăugat Luca Onică, elev la Liceul Waldorf.

"Suntem influenţaţi de oamenii care ne cresc şi de cultura în care trăim. Educaţia sexuală lipseşte cu desăvârşire din educaţia noastră. Nu doar la şcoală. Vine din ruşinea noastră ca adulţi. Toate tabuurile şi fricile noastre ca adulţi ajung la copii, care sunt influenţaţi de ceea ce cred părinţii lor. Chiar dacă eu, ca adult, sunt copleşit de ruşine, nu trebuie să las acest lucru să mă împiedice să discut cu copilul", a declarat Cristina Petrescu Ghenea, medic psihiatru şi psihoterapeut.

Filmul 120 BPM / battements par minute porneşte de la fapte reale - acţiunile organizaţiei civice ACT UP din Franţa anilor '90, pentru a vorbi în final despre o temă cât se poate de actuală: trezirea din letargie a acelei pături din societate indiferentă la marile probleme sociale care o înconjoară. Mişcarea ACT UP este considerată a fi precursoarea mişcărilor civice de după anii 2000 care au condus în final la obţinerea unor drepturi fundamentale pentru diferite grupuri de minorităţi - de la cele sexuale la cele civice. Începută în Statele Unite şi extinsă în toată lumea, cu o organizare extrem de vizibilă şi eficientă în Franţa, se consideră că ACT UP a pregătit terenul pentru teme actuale - de la căsătoria între persoane de acelaşi sex şi până la campania de stopare a agresiunilor sexuale în industria americană de film.

Detalii despre Oscar Weekend 2018, inclusiv programul celor trei zile, aici.

Oscar Weekend este organizat de Voodoo Films şi Asociatia Cinemascop in parteneriat cu Ambasada Franţei, Institutul Francez din Bucureşti, Independenţa Film, Bad Unicorn, Domestic Film.

Generaţia care ar putea să schimbe mentalităţile românilor, la filmul 120 BPM/bătăi pe minut

Peste 150 de elevi de la liceele din Bucureşti, care au participat la o dezbatere pe tema educaţiei sexuale, au dovedit că se poate vorbi deschis despre un subiect considerat tabu în România. Evenimentul a avut loc la Cinema Elvire Popesco, în prima zi de Oscar Weekend 2018, după proiecţia filmului 120 BPM / battements par minute al regizorului Robert Campillo, care a obţinut în 2017 Marele Premiu la Cannes. Discuţia, la care au participat şi cadre didactice, psihologi, medici şi un reprezentant al asociaţiei ACCEPT, a fost moderată de antropologul Vintilă Mihăilescu.

"Filmul nu este despre gay, ci despre viaţă şi moarte, şi prezintă foarte echilibrat ceea ce se întâmplă în realitate. Sunt situaţii cu care ne putem confrunta şi trebuie să fim pregătiţi. Nu există reţete de făcut educaţie sexuală, dar înainte de orice trebuie să ne fie clar, ca societate, de ce şi cum facem acest lucru. Iar voi, tinerii, trebuie să ştiţi că aveţi puterea să spuneţi că vreţi. Aveţi putere, aveţi interes, aveţi dreptul să o faceţi", a spus antropologul Vintilă Mihăilescu.

Preşedintele Asociaţiei ACCEPT, Florin Buhuceanu, a plâns după proiecţie, spunând că filmul i-a amintit de moartea unor prieteni, în anii '90. "Deşi ne aflăm în anul 2018, situaţia din România nu este departe de cea prezentată în film. E bine că există acum tratamente eficiente împotriva SIDA, dar la mentalităţi suntem încă departe. Sexualitatea nu este despre sex, este despre emoţii", a declarat Buhuceanu în cadrul dezbaterii.

"Văzând acest film am simţit un şoc profund şi frică. Am simţit lucrurile zguduindu-se în jurul meu şi în capul meu. Este vorba despre probleme reale, nu trebuie să întoarcem capul în altă parte. Din neinformare provin numeroase probleme. Educaţia sexuală trebuie să înceapă de undeva. Dacă nu se începe deloc, nu se ajunge nicăieri", a adăugat Luca Onică, elev la Liceul Waldorf.

"Suntem influenţaţi de oamenii care ne cresc şi de cultura în care trăim. Educaţia sexuală lipseşte cu desăvârşire din educaţia noastră. Nu doar la şcoală. Vine din ruşinea noastră ca adulţi. Toate tabuurile şi fricile noastre ca adulţi ajung la copii, care sunt influenţaţi de ceea ce cred părinţii lor. Chiar dacă eu, ca adult, sunt copleşit de ruşine, nu trebuie să las acest lucru să mă împiedice să discut cu copilul", a declarat Cristina Petrescu Ghenea, medic psihiatru şi psihoterapeut.

Filmul 120 BPM / battements par minute porneşte de la fapte reale - acţiunile organizaţiei civice ACT UP din Franţa anilor '90, pentru a vorbi în final despre o temă cât se poate de actuală: trezirea din letargie a acelei pături din societate indiferentă la marile probleme sociale care o înconjoară. Mişcarea ACT UP este considerată a fi precursoarea mişcărilor civice de după anii 2000 care au condus în final la obţinerea unor drepturi fundamentale pentru diferite grupuri de minorităţi - de la cele sexuale la cele civice. Începută în Statele Unite şi extinsă în toată lumea, cu o organizare extrem de vizibilă şi eficientă în Franţa, se consideră că ACT UP a pregătit terenul pentru teme actuale - de la căsătoria între persoane de acelaşi sex şi până la campania de stopare a agresiunilor sexuale în industria americană de film.

Detalii despre Oscar Weekend 2018, inclusiv programul celor trei zile, aici.

Oscar Weekend este organizat de Voodoo Films şi Asociatia Cinemascop in parteneriat cu Ambasada Franţei, Institutul Francez din Bucureşti, Independenţa Film, Bad Unicorn, Domestic Film.