În septembrie 2009, Neagu Djuvara acorda un interviu pentru
Jurnalul, în care a vorbit mult despre viața sa și în care spunea
printre altele: "M-am născut în timpul unui prim război, am participat
la un al doilea, am fost exilat din ţară timp de 45 de ani... Am fost,
în fond, destul de nenorocit... Nu pot să spun că aş vrea să reîncep
viaţa asta".
● Jurnalul Naţional: Humanitas a lansat, nu demult, cea mai
recentă carte a dvs: "Amintiri şi poveşti mai deocheate", specificând,
însă, faptul că dorinţa dumneavoastră era ca acest volum să fie lansat
abia după moarte. Totuşi, într-o notă adresată editurii, scriaţi: "Dacă
credeţi de cuviinţă să le publicaţi, nu vă voi face proces. Şi cum însă
testamentele «e făcute» să fie stricate, faceţi cum credeţi". De ce după
moarte?
● Neagu Djuvara: Preferam să nu se ştie acum, dat fiind faptul
că sunt considerat un istoric serios. Să vin acum cu aceste şotii...
Încetul cu încetul, însă, m-au convins...
● Jurnalul Naţional: Începeţi cartea evocând o amintire din
copilărie, la mare, unde vă aflaţi cu mama dvs... Aveţi o memorie
uimitoare, se regăsesc în carte detalii fantastice...
● Neagu Djuvara: Deşi multă lume nu vrea să mă creadă,
am amintiri de la vârsta de doi ani, de când a murit taică-meu, în
România. Aveam eu un an când tata ne-a trimis, prin Rusia, către Franţa,
fiindcă în Moldova se murea de foame. În acea perioadă, bunicul meu era
ministru plenipotenţiar Ministrul României în Belgia, iar Guvernul şi
Curtea Belgiană erau retrase în Franţa... Dar ca să revin la poveste...
Ne aflam, când aveam doi ani şi trei luni, în Elveţia, într-un hotel pe
care-l ţin foarte bine minte, şi, de asemenea, reţin ziua în care mama a
aflat de moartea tatei. De altfel, tata a murit de gripă spaniolă la
câteva zile după armistiţiu. Căpitan de Geniu, reluase uniforma şi se
apucase din propria iniţiativă, împreună cu alţi ofiţeri, să păzească
Palatul Cotroceni. De aceea nu iubesc eu Cotroceniul astăzi. Din cauza
lui a murit tata.
MEMORIE SELECTIVĂ
● Jurnalul Naţional: Doar de-asta nu-l iubiţi?
● Neagu Djuvara: (Râde). Da, da. Am oroare de Cotroceni. Hai, spune mai departe (râde)...
● Jurnalul Naţional: "Volga, Volga"...vi-l cânta o guvernantă. Pe ea vi-o mai amintiţi?
● Neagu Djuvara: Ehe, amintirea asta este de la şase ani. La
vârsta aceea ştiam tot. Aş putea spune ce făceam zi de zi, la anii ăia.
Şi nu este o chestiune de merit. E cum te-a făcut Dumnezeu. Se pare că,
într-adevăr, am fost fabricat să am memorie lungă. În schimb, dacă mă
duc în oraş să cumpăr pâine, brânză, unt sau alte alimente, dacă nu-mi
scriu, când am ajuns în stradă am uitat jumătate. Memoria mea este
selectivă. Nu reţin lucrurile neimportante. Cât despre guvernantă, îmi
plăcea felul în care cânta fata asta, care avea 20 de ani şi care era
foarte frumoasă. De mic eram sensibil la estetica unei femei.
● Jurnalul Naţional: Înţeleg... Dar, ce rol au jucat femeile în viaţa dvs.?
● Neagu Djuvara: Întâmplarea făcând să fiu orfan de tată pe
bunicul şi unchiul, amândoi diplomaţi, îi vedeam în fond destul de rar
am fost crescut în familia mamei, Grădişteanu. De copil am trăit numai
printre femei - mama şi cele trei mătuşi , şi cum o iubeam foarte mult
pe mama, am rămas foarte feminist. Adică îmi place să fiu înconjurat de
femei şi am mare încredere în ele. Îmi sunt mult mai simpatice decât
bărbaţii. În tinereţea mea, în fiecare an mă îndrăgosteam de câte una,
cu toate că am rămas credincios soţiei mele. Dar... mereu mi-a căzut cu
tronc cineva. Chiar în viaţa de fiecare zi sunt încântat să am femei
tinere şi frumoase în jurul meu. Face parte din decorul care-mi convine.
● Jurnalul Naţional: Ce imagini puternice ale mamei au rămas în memoria dvs.?
● Neagu Djuvara: A fost o mamă extraordinară. O mamă iubitoare, rămasă văduvă, sărăca, la 33 de ani.
● Jurnalul Naţional: Ce regretaţi că nu aţi făcut până acum?
● Neagu Djuvara: Un singur lucru: că am părăsit studiul
pianului pe când eram intern în Franţa. Toată viaţa am regretat acest
lucru, pentru că îmi place enorm muzica.
● Jurnalul Naţional: Dar ce vă mai sensibilizează în afară de muzică?
● Neagu Djuvara: Deşi îmi plac şi pictura, şi teatrul, nimic nu
se compară cu emoţia adâncă şi cutremurătoare pe care mi-o dă muzica.
Eu trăiesc în muzică toată ziua. Încă de la primele ore ale dimineţii,
când sunt cu Chopin, Liszt ori Wagner.
● Jurnalul Naţional: Să vorbim puţin despre Africa... 23 de ani aţi stat în Niger.
● Neagu Djuvara: Nu am plecat cu intenţia de a sta acolo.
Plecasem doar pentru doi ani, când aveam aproape 46 de ani, deci eram un
om în plină vârstă. Încercasem, înainte de asta, să-mi găsesc de lucru
în Franţa, dar n-am reuşit. Era foarte foarte greu pentru cineva care nu
avea o meserie practică. Nu eram nici inginer, nici medic, iar ofiţerii
şi diplomaţii erau cel mai greu de plasat undeva. A fost o întâmplare
faptul că am plecat în Africa până la urmă.
● Jurnalul Naţional: A fost o întâmplare, dar... una fericită?
● Neagu Djuvara: Fericită în sensul că, până la urmă, a fost o aventură interesantă.
● Jurnalul Naţional: O aventură care a durat 23 de ani...
● Neagu Djuvara: Da, este adevărat. Trebuie să spun însă că nu
mi-a mai plăcut după câţiva ani. Primul contract a expirat după doi ani,
au urmat cinci luni de concediu... Aveam 48 de ani atunci. Mă apropiam
de 49. Ce puteam face? Să mă întorc în Franţa? Dacă nu găsisem de lucru
între 32 de ani şi 45, acum ar fi fost şi mai greu.
● Jurnalul Naţional: Soţia, o franţuzoaică pe care, de altfel, aţi luat-o din dragoste, nu a venit cu dvs. în Africa...
● Neagu Djuvara: Nu a vrut să vină... De atunci suntem
despărţiţi, dar nu şi divorţaţi. Vorbim la telefon, ne scriem, iar când
merg în Franţa, ne vedem. Nu am divorţat pentru că, fiind în Africa, tot
am sperat că am să-mi reiau viaţa personală, mai târziu a apărut fiica
noastră pe care o iubeam amândoi, mă înţelegeam cu soacra mea, care avea
o casă frumosă unde stăteam în vacanţă. Şi unde m-aş fi dus dacă
divorţam, că şi asta era o chestie. Acum, când merg la Paris, am un
minuscul apartament, pe care mi-l plăteşte ea pe jumătate, dar tot nu stăm împreună.
BĂLCESCU SAU LUDOVIC AL XV-LEA
● Jurnalul Naţional: Ce credeţi, va deveni Africa, în viitor, una dintre eroinele mondiale?
● Neagu Djuvara: Nu. Şi asta din cauza climei. Locuitorii,
având mai multe zeci de generaţii de oameni învăţaţi şi alfabetizaţi, nu
există nici un motiv să nu fie la nivelul altora, dar sunt năpăstuiţi
de natură. Acolo este o climă absolut infernală. Şi nu prea văd să se
poată crea în mod artificial posibilităţi nu ştiu, poate ar trebui să
acopere oraşele cu nişte climatizoare uriaşe... Este infernală clima în
majoritatea Africii, inclusiv în Africa de Nord, dar mai cu seamă către
Ecuator. Cred că este năpăstuită de Dumnezeu. Şi-apoi, nu vedeţi,
emigrează cu milioanele. Ei o să ne populeze Europa. În sensul ăsta, da,
o să joace un mare rol, fiindcă Europa o să fie metisă după 200 de ani.
● Jurnalul Naţional: Dacă v-aţi mai naşte o dată, în ce perioadă aţi alege să trăiţi?
● Neagu Djuvara: Costumele din vremea lui Ludovic al
15-lea mi se par superbe, dar la fel şi cele din epoca lui Nicolae
Bălcescu - dacă ar fi să mă ghidez după acest aspect , dar să fi trăit
în epoca aceea, nu-mi dau seama... În orice caz, e clar că am nimerit în
cea mai proastă perioadă pentru mine, în sensul că m-am născut în
timpul unui prim război, am participat la un al doilea, am fost exilat
din ţară timp de 45 de ani... În fond, am fost destul de nenorocit... Nu
pot să spun că aş vrea să reîncep viaţa asta.
● Jurnalul Naţional: De perioada asta, prin care trecem acum, ce spuneţi?
● Neagu Djuvara: Sunt foarte decepţionat... Întorcându-mă, deja
din '90, am crezut că lucrurile vor merge ceva mai repede, şi constat
că suntem guvernaţi de aceeaşi categorie. Constat că, în definitiv,
echipa care a trişat în decembrie '89, adică a furat, ca să zic aşa,
Revoluţia, continuă să fie la putere domne, după 20 de ani. Nu vă daţi
seama? Eu pentru asta sunt indignat de propria mea ţară, pentru că până
şi Albania i-a pedepsit pe unii pentru crime politice, numai românii nu
pot face asta. (...) Ţara asta nu se vindecă atâta vreme cât nu-i
scoatem din vizuina lor pe oamenii care au minţit atât de grav şi care
sunt vinovaţi de o mie de morţi în decembrie '89, şi de trei mineriade.
Sunt lucruri monstruoase care s-au petrecut şi care ne şifonează
imaginea în străinătate. Credeţi că cei de la Bruxelles şi toate
ambasadele străine nu ştiu care este adevărul în România? Îl ştiu, dar
îl înghit, că doar nu o să scoată România din Europa. Ne iau aşa, cu tot
cu bubele noastre, fiindcă au nevoie de noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu