Dung che sai duk / Cenuşa timpului / Ashes of Time
(1994) rulează miercuri, 10 ianuarie 2018, de la ora 19:30, în Sala
Cinema a UNATC (Str. Matei Voievod, Nr. 75-77, Corpul C), în cadrul
Cineclubului Film Menu. Intrarea este liberă! Filmul va fi subtitrat în
limba engleză.
Proiecţia filmului va fi urmată de o discuţie moderată de Andreea Chiper şi Teodora Leu, studente la secţia de Comunicare Audio Vizuală, în cadrul UNATC.
Afişul Cineclubului este realizat de Anna Grozavu.
Înainte să ne deschidem cutia de ananas şi să ne aducem aminte de Chung Hing sam lam / Chungking Express (1994), să lăsăm puţin lingura jos, să întoarcem cutia şi în loc să privim data de expirare, să privim data de producţie. În acelaşi an, în regia lui Wong Kar Wai apare şi Dung che sai duk / Ashes of Time (1994), una dintre cele mai costisitoare şi solicitante producţii ale regizorului - în afara unor probleme de buget, acesta amână montajul filmului fiind mult prea obosit şi caută o pauză pentru a se reface. În cele două luni în care încearcă să se detaşeze filmează Chungking Express. Poate de aici vine acel lightness of being al ultimei producţii amintite. Totuşi, în ciuda muncii monumentale şi a faptului că oferă un nou model de film wuxia, Ashes of Time rămâne şi unul dintre cele mai puţin cunoscute filme ale lui Wong Kar Wai.
Fiind de fapt un prequel adaptat după primul volum al seriei de romane wuxia scrise de Jin Yong (pseudonim al lui Louis Cha), The Legend of the Condor Heroes (1957), una dintre cele mai cunoscute şi adaptate, apoi readaptate, poveşti din literatura chineză recentă, subiectul filmului gravitează în jurul a cinci maeştri de arte marţiale legendari. Acest tip de literatură şi de filme, wuxia, care a avut şi un rol important în dezvoltarea industriei filmului din Hong Kong, instrumentează ficţiuni despre războinici aparţinând trecutului îndepărtat (şi legendar) al Chinei, un gen literar de altfel foarte popular, poate mai uşor de înţeles prin comparaţie cu reinterpretările şi ecranizările mai cunoscute ale poveştilor cu samurai. Spre deosebire de alte filme de acest gen, dintre care mai sonore şi mai recente Wo hu cang long / Crouching Tiger, Hidden Dragon (2000, Ang Lee) sau Ying xiong / Hero (2002, Zhang Yi Mou), care exploatează la nivel de imagine potenţialul artistic al confruntării şi integrează firul narativ într-o filosofie amplă şi evidentă. Ashes of Time preia aceste coordonate şi le sublimează într-un cinema liric specific lui Wong Kar Wai.
Ne confruntăm mai degrabă cu o naraţiune eliptică, un flux al conştiinţei, al amintirilor şi al sentimentelor personajului principal, Ouyang Feng, interpretat de Leslie Cheung. Cinci episoade, ordonate în remasterizarea Redux din 2008 după anotimpuri, aproape anecdotice, vorbesc mai mult despre dragoste pierdută, despre inimi rănite, despre femei care aduc aminte de alte femei iubite, decât despre coduri de onoare sau idealuri măreţe, esenţialele teme wuxia; nu e vorba despre o confruntare bine-rău, ci despre o luptă a omului cu sinele, aşa cum spune şi personajul lui Leslie Cheung, că singurul inamic al individului este propria sa memorie şi aşa cum personajul lui Brigitte Lin se luptă cu propria reflexie în apă. Astfel, întreaga filosofie a filmului, în locul unei tipice meditaţii, se transformă în caracteristicul sentimentalism al lui Wong Kar Wai, al iubirii pierdute la sutimea unui milimetru, al amintirilor care dor, dar pe care nu le uiţi.
Evoluţia personajelor, acea acumulare de experienţă şi tipologia unui drum iniţiatic, cu maeştri şi tehnici de arte marţiale secrete, atât de importante pentru eroul wuxia, sunt înlocuite cu un cinema de atmosferă, cu o cromatică suprasaturată şi o imagine murdară, cu mult grain, estetică pe care Wong Kar Wai o caută în multe alte filme ale sale. Vedem cadre subiective, planuri onirice cu Tony Leung Chiu Wai visând la atingerile iubitei sale, prim-planuri cu Leslie Cheung povestind melancolic, peste al cărui superb chip se perindă efectele de lumină ale unei lămpi mişcătoare (tind să cred că WKW ne minte că Tony Leung e actorul său preferat). Luptele preiau forma unor impresii hiperstilizate (în măiestria lui Christopher Doyle, care va fi ulterior director de imagine şi la Hero), în step printing (efect de rendare asemănător cu slow motion-ul, în care imaginea se derulează simultan încet şi sacadat) fără a arăta în mod explicit confruntările sau preamăritele tehnici. Atenţia se mută de la ceea ce am putea numi voyeurism-ul sportiv al artelor marţiale, în cadre largi care cuprind întreaga acţiune, la un ritm subiectiv şi individual, eliptic la o trăire şi nu la un performance. Wong Kar Wai nu pare a avea nici măcar intenţia de a imprima un cod sau un simbolism tradiţional chinez (în afara scenografiei specifice şi a câtorva nuanţe filosofice) - personajele lui beneficiază de universalitate. Ceea ce ar trebui să fie o serie de establishing shots ale vastului sunt mai degrabă exerciţii picturale care conduc către atemporalitate. Toată lumea suferă acelaşi universal deşert al neîmplinirii.
Cheia către personajele din Ashes of Time nu este intrinsecă, în mare parte pentru că filmul nu este o adaptare propriu-zisă, ci un prequel inventat. Ele nu trebuie neapărat înţelese în economia narativă a producţiei, ci percepute mai mult ca nişte stări de spirit. Avem o serie din personajele al căror destin este urmărit în The Legend of the Condor Heroes, dar nu funcţionează aşa cum ar trebui - rolul lui Leslie Cheung este de fapt unul antagonist, al unui asasin gelos şi fără scrupule. Hong Qi Gong, cel mai naiv şi cu cea mai puţină experienţă, este de fapt unul dintre cei mai abili maeştri. Nu contează activitatea lor în aşa numitul the greater plan, ci purele lor experienţe, în ideea că omul este rezultatul unei istorii ale propriilor sentimente, al propriilor filosofii.
Firul narativ este aproape redundant în Ashes of Time, de aceea şi structura eliptică, anecdotică. Multă lume a criticat faptul că este aproape imposibil să îţi dai seama ce se întâmplă în film, că sunt atât de multe personaje care interacţionează şi că e destul de greu să înţelegi cum, ceea ce a determinat pe Wong Kar Wai să remonteze filmul în Redux, într-o ordine mai aproape de cronologic. Noul montaj ajută la o mai bună înţelegere, dar, în sine, cheia către relaţiile dintre cele cinci episoade mizează pe un anume instrument care poate, iniţial, nu este la îndemâna unui public nefamiliarizat cu industria filmului (şi entertainmentului) din Hong Kong: un all star cast al căror personaje le recunoşti mai uşor prin rezonanţa numelui actorilor. Monumentalitatea filmului, în afara celor doi ani de filmări în deşert, a multiplelor replanificări şi a bugetelor depăşite şi extinse repetat, se reflectă în cele mai mari nume de la acel timp,: Leslie Cheung,Tony Leung Ka-fai, Brigitte Lin, Tony Leung Chiu-Wai, Carina Lau, Charlie Yeung, Jacky Cheung, Maggie Cheung.
Dacă se simte, totuşi, nevoia de a completa la nivel narativ acţiunea din Ashes of Time, ne sare în ajutor Se diu ying hung ji dung sing sai jau / The Eagle Shooting Heroes (1993), filmul produs de Wong Kar Wai pentru a... reîmprospăta bugetul pe care îl depăşise, făcând schimb cu Jeffrey Lau (producătorul pentru Ashes of Time, regizorul pentru The Eagle Shooting Heroes). Producţia este, de fapt, o parodie cu acelaşi cast redistribuit al romanului amintit mai sus, punând mult mai bine în perspectivă interacţiunile dintre personaje şi rolul narativ al fiecăruia, comicul eliminând întregul sens meditativ şi sentimentalismul filosofic din filmul regizat de Wong Kar Wai. Deşi în sine, The Eagle Shooting Heroes este un mo lei tau, o comedie care marjează pe absurd şi pe nonsens, devine mult mai uşor a înţelege universul ficţional şi punctul pe care îl ocupă fiecare personaj în conflictul bine-rău.
În ansamblu, Ashes of Time reprezintă o regândire a filmului wuxia, o caracteristică stilizare à la Wong Kar Wai a melancoliei, care se depărtează de timpul legendar şi oferă dureri cu care putem relaţiona uşor în contemporaneitate, o producţie mult mai axată pe o meditaţie asupra propriilor motivaţii şi decepţii decât pe tehnica artelor marţiale la care regizorul va reveni în 2013 cu Yi dai zong shi / The Grandmaster şi povestea lui Ip Man, profesorul lui Bruce Lee. Este unul dintre acele filme pe care e bine să le vezi când eşti la rândul tău rănit din dragoste, după care poţi să te bucuri în sinea ta că nici eroilor legendari ai Chinei nu le-a ieşit prea bine.
Proiecţia filmului va fi urmată de o discuţie moderată de Andreea Chiper şi Teodora Leu, studente la secţia de Comunicare Audio Vizuală, în cadrul UNATC.
Afişul Cineclubului este realizat de Anna Grozavu.
Înainte să ne deschidem cutia de ananas şi să ne aducem aminte de Chung Hing sam lam / Chungking Express (1994), să lăsăm puţin lingura jos, să întoarcem cutia şi în loc să privim data de expirare, să privim data de producţie. În acelaşi an, în regia lui Wong Kar Wai apare şi Dung che sai duk / Ashes of Time (1994), una dintre cele mai costisitoare şi solicitante producţii ale regizorului - în afara unor probleme de buget, acesta amână montajul filmului fiind mult prea obosit şi caută o pauză pentru a se reface. În cele două luni în care încearcă să se detaşeze filmează Chungking Express. Poate de aici vine acel lightness of being al ultimei producţii amintite. Totuşi, în ciuda muncii monumentale şi a faptului că oferă un nou model de film wuxia, Ashes of Time rămâne şi unul dintre cele mai puţin cunoscute filme ale lui Wong Kar Wai.
Fiind de fapt un prequel adaptat după primul volum al seriei de romane wuxia scrise de Jin Yong (pseudonim al lui Louis Cha), The Legend of the Condor Heroes (1957), una dintre cele mai cunoscute şi adaptate, apoi readaptate, poveşti din literatura chineză recentă, subiectul filmului gravitează în jurul a cinci maeştri de arte marţiale legendari. Acest tip de literatură şi de filme, wuxia, care a avut şi un rol important în dezvoltarea industriei filmului din Hong Kong, instrumentează ficţiuni despre războinici aparţinând trecutului îndepărtat (şi legendar) al Chinei, un gen literar de altfel foarte popular, poate mai uşor de înţeles prin comparaţie cu reinterpretările şi ecranizările mai cunoscute ale poveştilor cu samurai. Spre deosebire de alte filme de acest gen, dintre care mai sonore şi mai recente Wo hu cang long / Crouching Tiger, Hidden Dragon (2000, Ang Lee) sau Ying xiong / Hero (2002, Zhang Yi Mou), care exploatează la nivel de imagine potenţialul artistic al confruntării şi integrează firul narativ într-o filosofie amplă şi evidentă. Ashes of Time preia aceste coordonate şi le sublimează într-un cinema liric specific lui Wong Kar Wai.
Ne confruntăm mai degrabă cu o naraţiune eliptică, un flux al conştiinţei, al amintirilor şi al sentimentelor personajului principal, Ouyang Feng, interpretat de Leslie Cheung. Cinci episoade, ordonate în remasterizarea Redux din 2008 după anotimpuri, aproape anecdotice, vorbesc mai mult despre dragoste pierdută, despre inimi rănite, despre femei care aduc aminte de alte femei iubite, decât despre coduri de onoare sau idealuri măreţe, esenţialele teme wuxia; nu e vorba despre o confruntare bine-rău, ci despre o luptă a omului cu sinele, aşa cum spune şi personajul lui Leslie Cheung, că singurul inamic al individului este propria sa memorie şi aşa cum personajul lui Brigitte Lin se luptă cu propria reflexie în apă. Astfel, întreaga filosofie a filmului, în locul unei tipice meditaţii, se transformă în caracteristicul sentimentalism al lui Wong Kar Wai, al iubirii pierdute la sutimea unui milimetru, al amintirilor care dor, dar pe care nu le uiţi.
Evoluţia personajelor, acea acumulare de experienţă şi tipologia unui drum iniţiatic, cu maeştri şi tehnici de arte marţiale secrete, atât de importante pentru eroul wuxia, sunt înlocuite cu un cinema de atmosferă, cu o cromatică suprasaturată şi o imagine murdară, cu mult grain, estetică pe care Wong Kar Wai o caută în multe alte filme ale sale. Vedem cadre subiective, planuri onirice cu Tony Leung Chiu Wai visând la atingerile iubitei sale, prim-planuri cu Leslie Cheung povestind melancolic, peste al cărui superb chip se perindă efectele de lumină ale unei lămpi mişcătoare (tind să cred că WKW ne minte că Tony Leung e actorul său preferat). Luptele preiau forma unor impresii hiperstilizate (în măiestria lui Christopher Doyle, care va fi ulterior director de imagine şi la Hero), în step printing (efect de rendare asemănător cu slow motion-ul, în care imaginea se derulează simultan încet şi sacadat) fără a arăta în mod explicit confruntările sau preamăritele tehnici. Atenţia se mută de la ceea ce am putea numi voyeurism-ul sportiv al artelor marţiale, în cadre largi care cuprind întreaga acţiune, la un ritm subiectiv şi individual, eliptic la o trăire şi nu la un performance. Wong Kar Wai nu pare a avea nici măcar intenţia de a imprima un cod sau un simbolism tradiţional chinez (în afara scenografiei specifice şi a câtorva nuanţe filosofice) - personajele lui beneficiază de universalitate. Ceea ce ar trebui să fie o serie de establishing shots ale vastului sunt mai degrabă exerciţii picturale care conduc către atemporalitate. Toată lumea suferă acelaşi universal deşert al neîmplinirii.
Cheia către personajele din Ashes of Time nu este intrinsecă, în mare parte pentru că filmul nu este o adaptare propriu-zisă, ci un prequel inventat. Ele nu trebuie neapărat înţelese în economia narativă a producţiei, ci percepute mai mult ca nişte stări de spirit. Avem o serie din personajele al căror destin este urmărit în The Legend of the Condor Heroes, dar nu funcţionează aşa cum ar trebui - rolul lui Leslie Cheung este de fapt unul antagonist, al unui asasin gelos şi fără scrupule. Hong Qi Gong, cel mai naiv şi cu cea mai puţină experienţă, este de fapt unul dintre cei mai abili maeştri. Nu contează activitatea lor în aşa numitul the greater plan, ci purele lor experienţe, în ideea că omul este rezultatul unei istorii ale propriilor sentimente, al propriilor filosofii.
Firul narativ este aproape redundant în Ashes of Time, de aceea şi structura eliptică, anecdotică. Multă lume a criticat faptul că este aproape imposibil să îţi dai seama ce se întâmplă în film, că sunt atât de multe personaje care interacţionează şi că e destul de greu să înţelegi cum, ceea ce a determinat pe Wong Kar Wai să remonteze filmul în Redux, într-o ordine mai aproape de cronologic. Noul montaj ajută la o mai bună înţelegere, dar, în sine, cheia către relaţiile dintre cele cinci episoade mizează pe un anume instrument care poate, iniţial, nu este la îndemâna unui public nefamiliarizat cu industria filmului (şi entertainmentului) din Hong Kong: un all star cast al căror personaje le recunoşti mai uşor prin rezonanţa numelui actorilor. Monumentalitatea filmului, în afara celor doi ani de filmări în deşert, a multiplelor replanificări şi a bugetelor depăşite şi extinse repetat, se reflectă în cele mai mari nume de la acel timp,: Leslie Cheung,Tony Leung Ka-fai, Brigitte Lin, Tony Leung Chiu-Wai, Carina Lau, Charlie Yeung, Jacky Cheung, Maggie Cheung.
Dacă se simte, totuşi, nevoia de a completa la nivel narativ acţiunea din Ashes of Time, ne sare în ajutor Se diu ying hung ji dung sing sai jau / The Eagle Shooting Heroes (1993), filmul produs de Wong Kar Wai pentru a... reîmprospăta bugetul pe care îl depăşise, făcând schimb cu Jeffrey Lau (producătorul pentru Ashes of Time, regizorul pentru The Eagle Shooting Heroes). Producţia este, de fapt, o parodie cu acelaşi cast redistribuit al romanului amintit mai sus, punând mult mai bine în perspectivă interacţiunile dintre personaje şi rolul narativ al fiecăruia, comicul eliminând întregul sens meditativ şi sentimentalismul filosofic din filmul regizat de Wong Kar Wai. Deşi în sine, The Eagle Shooting Heroes este un mo lei tau, o comedie care marjează pe absurd şi pe nonsens, devine mult mai uşor a înţelege universul ficţional şi punctul pe care îl ocupă fiecare personaj în conflictul bine-rău.
În ansamblu, Ashes of Time reprezintă o regândire a filmului wuxia, o caracteristică stilizare à la Wong Kar Wai a melancoliei, care se depărtează de timpul legendar şi oferă dureri cu care putem relaţiona uşor în contemporaneitate, o producţie mult mai axată pe o meditaţie asupra propriilor motivaţii şi decepţii decât pe tehnica artelor marţiale la care regizorul va reveni în 2013 cu Yi dai zong shi / The Grandmaster şi povestea lui Ip Man, profesorul lui Bruce Lee. Este unul dintre acele filme pe care e bine să le vezi când eşti la rândul tău rănit din dragoste, după care poţi să te bucuri în sinea ta că nici eroilor legendari ai Chinei nu le-a ieşit prea bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu